Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

HBO – Recomandari februarie

Premiere

(500) DAYS OF SUMMER
500 DE ZILE CU SUMMER

Regia: Marc Webb
Cu: Joseph Gordon-Levitt, Zooey Deschanel, Geoffrey Arend, Chloe Grace Moretz, Matthew Gray Gubler
Comedie, SUA 2009
20,21,23,24,26

500 Days of Summer este povestea lui Summer si a relaţiei ei cu Tom. Summer e o rebelă cinică şi nu crede în dragostea adevărată, în suflete pereche şi în “Făt Frumos”. Tom, în schimb, este un romantic incurabil care nu renunţă la fantasme nici in ruptul capului. Aşa că el şi-a pus în cap s-o trezească la realitate pe Summer, să o convingă că dragostea scrisă-n stele există. Povestea celor doi "îndrăgostiţi" se desfăşoară pe o perioada de 500 de zile şi este văzută din punctul de vedere al lui Tom, un băiat cam prea influenţat de versurile siropoase ale muzicii pop.

O comedie romantică proaspătă şi delicioasă, (500) Days of Summer o are în centru pe Summer, o femeie care nu crede în basme, şi pe Tom, tânărul care se îndrăgosteşte nebuneşte de ea. 2 nominalizări la Globul de Aur .

ALICE IN WONDERLAND
ALICE ÎN ŢARA MINUNILOR

Regia: Tim Burton
Cu: Johnny Depp, Mia Wasikowska, Anne Hathaway, Helena Bonham Carter, Crispin Glover
Fantastic, SUA 2009
13,14,16,17,19

Alice are 19 ani şi se află la o petrecere unde descoperă că urmează să fie cerută în căsătorie de un bărbat bogat. Fata fuge şi, prin vizuina Iepurelui Alb, cade în Ţara Minunilor, un loc pe care ştie că l-a vizitat cu ani în urmă, doar că nu-şi mai aduce deloc aminte de el. Iepurele Alb îi spune că s-a întors după ea, pentru că e singura în stare să-l ucidă pe Jabberwock, monstrul care apără regatul Reginei de Inimă-roşie. Va reuşi Alice să salveze Ţara Minunilor şi să se întoarcă în lumea reală?

După Edward Maini-de-foarfece, Charlie şi Fabrica de Ciocolată, Legenda călăreţului fără cap sau Sweeney Todd, regizorul Tim Burton si Johnny Depp fac din nou echipă într-una din cele mai excentrice producţii Disney, Alice în Ţara Minunilor. Interpretarea unică a poveştii, venită de la vizionarul Burton, distribuţia impresionantă, creaturile fabuloase şi efectele digitale incredibile sunt motive de extaz cinefil.

Inspirat din volumele "Aventurile lui Alice în Ţara Minunilor" şi "Aventuri în Ţara Oglinzii" ale lui Lewis Caroll, filmul demontează tot ceea ce ştiam – sau credeam că ştim – despre cunoscuta poveste, pentru a o recrea pe cât de excentric, pe atât de captivant.

MEDALIA DE ONOARE (AKA. MEDAL OF HONOR)
MEDALIA DE ONOARE

România, SUA 2009
Regia: Calin Peter Netzer
Cu: Victor Rebengiuc, Camelia Zorlescu
27

La 75 de ani, Ion îndură tăcerea grea a soţiei şi indiferenţa fiului său, în prezent stabilit în Canada, care încă îi poartă pică pentru că l-a denunţat la securitate ca să nu poată pleca din România. Într-o bună zi, Ion are surpriza să primească o medalie de onoare din partea Ministerului Apărării Naţionale. Să fi săvârşit oare fapte eroice în cel de-al doilea război mondial? Nu îşi poate aminti foarte clar, dar această medalie îi oferă şansa nesperată de a recâştiga respectul familiei sale. Şi se va strădui din toate puterile, îndurând supliciul până la capăt. Rareori o tragicomedie post-comunistă a avut puterea să-ţi zdrobească inima cu asemenea lovituri delicate. Victor Rebengiuc e pur şi simplu sublim în rolului partiarhului patetic, dar infinit de empatic.

THE HANGOVER
MAREA MAHMUREALĂ

Comedie, SUA 2009
Regia: Todd Phillips
Cu: Bradley Cooper, Ed Helms, Zach Galifianakis, Heather Graham, Justin Bartha
6,9,26

Cu două zile înainte de nuntă, Doug şi trei prieteni ai lui merg până la Las Vegas pentru o binemeritată petrecere a burlacilor. După o noapte de pomină, din care nu-şi mai aduc aminte nimic, prietenii găsesc în baie un tigru, iar în şifonier un bebeluş de şase luni! Cu un Doug dat dispărut, cei trei vor fi nevoiţi să reia traseul din noaptea trecută pentru a-şi da seama ce s-a întâmplat şi pentru a-l face pe mire să ajungă la timp la nuntă. Comedia-şoc a anului 2009, o combinaţie originală, irepetabilă şi scandaloasă de Memento şi Petrecerea burlacilor. Mahumureala n-a fost niciodată mai amuzantă.

BAARIA

Regia: Giuseppe Tornatore
Cu: Francesco Scianna, Margareth Madé, Nicole Grimaudo, Angela Molina, Lina Sastri
Dramă, Italia 2009
12,16,28

Baarìa este un lungmetraj autobiografic ce urmăreşte vieţile a trei generaţii de locuitori ai satului sicilian din provincia Palermo, Sicilia, în care regizorul Tornatore a văzut lumina zilei. În tumultul haotic de după cel de-al doilea război mondial, Peppino (Francesco Scianna) se alătură Partidului comunist. Pentru că provine dintr-o familie sărăcă şi a fost martorul umilinţelor la care au fost supuşi sătenii din partea latifundiarilor locali, simte că socialismul e drumul spre o lume mai dreaptă.

Însă atunci când se îndrăgosteşte până peste cap de frumoasa Mannina (Margareth Madè), parinţii ei nu sunt de acord cu orientarea sa politică. Pe măsură ce Peppino se maturizează, succesul se împleteşte cu eşecul şi durerea cu fericirea. În Baarìa, viaţa poate fi simpla sau complicată, plină de umor sau de tristeţe, dar nu e niciodată neinteresantă: pur şi simplu, se scurge.

Tornatore e îndrăgostit de lumea sa, de personaje şi de peisaj. Totul se însufleţeşte sub atingerea sa. Posedă o abilitate inegalată de a zugrăvi visele şi aspiraţiile unui tânăr care se luptă pentru idealurile sale, în acelaşi timp infuzând ficare cadru de exuberanţa şi de comedia existenţei. BAARÌA captează uimirea unei vieţi pline.

MR. NOBODY
DOMNUL NIMENI

Regia: Jaco Van Dormael
Cu: Toby Regbo, Linh Dan Pham, Noa Costanzo
Dramă, Canada 2008
26

Un băieţel stă pe peronul unei gări. Trenul mai are puţin şi pleacă. Ar trebui să meargă cu mama lui sau să rămână cu tatăl? Posibilităţi nenumărate depind de această decizie. Dar, dacă nu alege, totul este posibil. Fiecare viaţă merită trăită…

REMEMBER ME (2010)
AMINTEŞTE-ŢI DE MINE

Regia: Allen Coulter
Cu: Robert Pattinson, Emilie De Ravin, Chris Cooper, Lena Olin, Pierce Brosnan
Romantic, SUA 2009
19

Robert Pattinson este Tyler, un tânăr al cărui frate s-a sinucis. Tragedia i-a despărţit părinţii, iar pe Tyler l-a făcut să-şi piardă orice dorinţă de a trăi. Lucrurile se schimbă în momentul în care tânărul o întâlneşte pe Ally, şi ea marcată de o tragedie: la numai 10 ani, mama sa a fost ucisă chiar in fata ei. Ally, o fire ambiţioasă, se îndrăgosteşte de Tyler, un tânăr aparent lipsit de simţul realităţii, aflat într-un conflict cu tatăl său, un om de afaceri care, în opinia fiului, îsi neglijează familia, sau ce-a mai rămas din ea, şi pe care tânărul rebel îl consideră vinovat de moartea fratelui său. Finalul este cât se poate de neaşteptat, aducând în prim-plan poate cel mai important eveniment din istoria modernă a Statelor Unite ale Americii…

THE BOONDOCK SAINTS II: ALL SAINTS DAY
RĂZBUNAREA GEMENILOR 2

Regia: Troy Duffy
Cu: Sean Patrick Flanery, Norman Reedus, Billy Connolly, Clifton Collins Jr., Julie Benz
Acţiune, SUA 2009
3,22,25

Fraţii MacManus duc o viaţă simplă şi liniştită în Irlanda, alături de tatăl lor, dar când află că respectatul şi iubitul lor preot a fost ucis de mafie, cei doi se întorc în Boston pentru a-i pedepsi pe responsabili.

Sequel al filmului independent The Boondock Saints din 1999, Boondock Saints II: All Saints Day îi are în centrul acţiunii pe fraţii gemeni Murphy şi Connor MacManus care au îmbrăţişat misiunea de a salva planeta de oamenii răi şi de a-i răzbuna pe cei care au căzut victime Mafiei din Boston. Fraţii MacManus pornesc o cruciadă sângeroasă şi violentă împotriva crimei organizate din statul nord-american Massachusetts, cu scopul de a reinstaura justitia.

THE FINAL DESTINATION (AKA. FINAL DESTINATION 4)
DESTINAŢIE FINALĂ 4

Regia: David R. Ellis
CU: Bobby Campo, Shantel Vansanten, Mykelti Williamson, Nick Zano, Haley Webb
Horror, SUA 2009
4,17

Nick O’Bannon (Bobby Campo) are o premoniţie îngrozitoare în legătură cu ceea ce ar fi trebuit să fie o zi de distracţie la curse, în care o succesiune ciudată de evenimente declanşează o avalanşă de accidente cu maşini zdrobite şi de rămăşiţe de automobile care zboară peste spectatori în tribune, ucigându-i prietenii şi dislocând un planşeu care se prăbuşeşte asupra sa. Când îşi revine din groaznicul coşmar, Nick intră în panică şi o convinge pe iubita lui, Lori (Shantel VanSanten), şi pe prietenii lor, Janet (Haley Webb) şi Hunt (Nick Zano), să fugă…scăpând de moarte doar cu câteva secunde înainte ca îngrozitorul coşmar să devină realitate.

Crezând că au păcălit moartea, grupul de prieteni speră într-o îmblânzire a sorţii, dar din păcate pentru Nick şi Lori, acesta e doar începutul.

THE GIRL WHO KICKED THE HORNET’S NEST (AKA. LUFTSLOTTET SOM SPRANGDES)
CASTELUL DIN NORI S-A SFĂRÂMAT

Regia: Daniel Alfredson
Cu: Anders Ahlbom, Noomi Rapace, Michael Nyqvist
Thriller, SUedia 2009
25

Bazat pe ultimul volum al trilogiei Millennium a jurnalistului suedez Stieg Larsson, filmul Luftslottet som sprängdes urmăreşte tentativa lui Lisbeth Salander de a-şi demonstra nevinovăţia în sala de judecată şi de a demasca oficialii corupţi din instituţiile guvernamentale din Stockholm, care nu îi protejează pe inocenţi de abuzuri şi violenţe. Lisbeth este internată în spital în stare gravă după ce tatăl ei, Alaxander Zalachenko (un fost agent KGB a cărui afacere cu trafic de carne vie este acoperită de corupţii din serviciile secrete suedeze) a încercat să o îngroape de vie. În timp ce zace în salonul de terapie intensivă cu un glonţ în cap, sub strictă supraveghere întrucat este acuzată de trei crime şi o tentativă de omor, Lisbeth Salander nu ştie că tatăl ei este internat în acelaşi spital din pricina rănilor provocate chiar de ea. Pentru a o determina să tacă, guvernul suedez convinge un procuror să obţină un ordin judecătoresc prin care să o trimită pe tânără la un ospiciu, singurii oameni pe care se poate bizui Lisbeth fiind jurnalistul Mikael Blomkvist şi un doctor care nu crede zvonurile potrivit cărora fata ar fi o lesbiană satanistă.

THE GIRL WITH THE DRAGON TATTOO (AKA. MAN SOM HATAR KVINNOR)
BĂRBAŢI CARE URĂSC FEMEILE

Regia: Daniel Alfredson
Cu: Michael Nyqvist, Sofia Ledarp, Lena Endre
Thriller, Suedia 2009
11,21

Cu patruzeci de ani în urmă, Harriet Vanger a dispărut de la o întrunire de familie pe insula stăpânită şi locuită de puternicul clan Vanger. Cadavrul ei nu a fost găsit niciodată, totuşi unchiul ei este convins că a fost crimă şi că ucigaşul este un membru al propriei lui familii strâns unită şi, totuşi, disfuncţională. Acesta îl angajează pe Mikael Blomkvist (Michael Nyqvist), un jurnalist căzut în dizgraţie şi pe tatuata şi turmentata dar ingenioasa hackeriţă Lisbeth Salander (Noomi Rapace) pentru a investiga dispariţia. Când perechea face legătura între dispariţia lui Harriet cu un număr de crime groteşti de acum patruzeci de ani, cei doi încep să dezvăluie o poveste de familie cumplită. Dar Vanger este un clan secretos, iar Blomkvist şi Salander vor trebui, în primul rând, să se protejeze pe ei înşişi.

Autorul Stieg Larsson, care a murit subit în 2004, a lăsat în urmă trei romane nepublicate, cunoscute drept trilogia “Millenium”, care au devenit o senzaţie globală. Bărbaţi care urăsc femeile este una din cele mai mari poveşti de succes literar al deceniului, cu vânzări de peste 8 milioane de exemplare în întreaga lume, iar filmul are cea mai mare încasare pentru un film suedez din istorie şi cele mai mari încasări din Europa în anul 2009. Fenomenalul succes al cărţilor şi al filmului au făcut din Lisabeth Salander o eroina ultra-cool pentru noile vremuri. Fascinanta Liz e o victimă, dar nu are mentalitatea uneia. Dimpotrivă, e dată dracului, e o “bad-ass” în toată regula. În ciuda tuturor lucurilor îngrozitoare prin care a trecut, nu s-a lăsat înfrântă şi călcată în picioare şi acest lucru o face letală. Nu respectă convenţiile sociale şi nu are scrupule în a scăpa de cei ce-i stau în cale. Este vehicolul ideal (un soi de Miss Marple neo-gotică/high tech) pentru o acţiune ce îmbină intriga tradiţională poliţistă “whodunnit” cu o sondare unică în pântecele putred al lumii suedeze subterane. Actriţă Noomi Rapace s-a transformat repede într-un star internaţional, graţie personajului său care-i vine ca turnat şi e greu de anticipat cum un remake american şi o nouă protagonistă (în versiunea de peste ocean ea este debutanta Rooney Mara) i-ar putea re-edita amestecul excitant de fragilitate şi de duritate psihică.

BITTER/SWEET
DULCE-AMĂRUI

Regia: Jeff Hare
Cu: Kip Pardue, James Brolin, Mamee Napakpapha Nakprasit, Spencer Garrett, Kalorin Supalak Nemayothin
Comedie, Thailanda 2009
17,27

Bitter/Sweet e o comedie romantică, povestea unui expert american în cafea pe nume Brian Chandler care, aparent, are o viaţă perfectă şi a lui Ticha, o directoare de PR din Bangkok care-şi sacrifică viaţa amoroasă pentru o carieră promiţătoare.

La rugămintea părinţilor săi cultivatori de cafea, Ticha îl duce pe Brian pe plantaţiile din Southern Krabi, reconciliindu-se cu trecutul ei.

EVET, ICH WILL! (AKA. EVET, I DO!)
DA!

Regia: Sinan Akkus
Cu: Pinar Erincin, Mickey Hardt, Oliver Korittke, Tim Seyfi, Eralp Uzun
Comedie, Germania 2008
1,22,27

Evet, I DO! e o comedie isteaţă şi colorată despre cupluri, fie ele gay sau straight şi lupta lor pentru dragoste şi pentru a depăşi obstacolele multiculturale. Fiecare cuplu e nevoit să fie inventiv şi să se rupă de tradiţiile familiale ca să obţină „da”-ul final. O comedie optimistă, vibrantă, cu un singur sfat: spune „evet” („da” în turcă).

HE’S JUST NOT THAT INTO YOU
DESPRE BĂRBAŢI ŞI NU NUMAI…

Regia: Ken Kwapis
Cu: Ben Affleck, Jennifer Aniston, Drew Barrymore, Jennifer Connelly, Kevin Connolly
Comedie, SUA 2009
22,23,26

O privire din mai multe unghiuri asupra relațiilor din zilele noastre şi a ceea ce se poate întâmpla atunci când cei implicați nu înțeleg problemele celuilalt, ale sexului opus.

Adaptarea romanului de succes He’s Just Not That Into You (o carte semnată de Greg Behrendt şi Liz Tuccillo) este realizată de Ken Kwapis și are în centrul său mai mulți indivizi din Baltimore. Gigi (Ginnifer Goodwin) este o tânără care încercă să înțeleagă semnalele amestecate pe care la primește de la omul cu care se întâlnește. Alături de ea în acest demers este proprietarul unui bar (Justin Long), cel care face el însuși eforturi în a desluși limbajul nescris şi foarte complicat al întâlnirilor amoroase. Colega lui Gigi, Janine (Jennifer Connelly), este foarte implicată într-un proiect de redecorare împreună cu soțul ei, Ben (Bradley Cooper), fără să știe că partenerul ei are o relație extraconjugală cu Anna (Scarlett Johansson), o femeie atrăgătoare care încearcă să-și clădească o carieră de succes în muzică. O altă prietenă de-a lui Gigi este Beth (Jennifer Aniston), care trăiește o poveste foarte frumoasă cu Neil (Ben Affleck), dar norii par să se strângă amenințător și deasupra lor, deoarece bărbatul nu pare a avea vreun gând să se căsătorească.

POPE JOAN
PAPESA IOANA

Regia: Jeff Hare
Cu: Kip Pardue, James Brolin, Mamee Napakpapha Nakprasit, Spencer Garrett, Kalorin Supalak Nemayothin
Dramă, Germania 2008
8,19,24

O femeie de origine engleză din secolul IX, născută în oraşul german Ingelheim, se deghizează în bărbat şi urcă în ierarhia Vaticanului.

ROCKNROLLA
Acţiune, SUA 2008

Regia: Guy Ritchie
Cu: Gerard Butler, Tom Wilkinson, Thandie Newton, Mark Strong, Idris Elba
5,15,20

“RocknRolla” este o poveste din Londra despre sex, huligani și rock ‘n roll.

O peliculă din care nu lipsesc umorul şi acțiunea și în care îl veți recunoaște pe Guy Ritchie, cel care a regizat, printre altele, Lock, Stock and Two Smoking Barrels și Snatch.

Acțiunea peliculei are loc în zilele noastre, în capitala Marii Britanii, unde afacerile imobiliare au devenit mai importante decât traficul de droguri, iar delincvenții cu bani sunt cei mai entuziaști anteprenori. Astfel, în clipa în care un mafiot rus pune la cale o înșelătorie imobiliară, toți dubioșii din Londra vor să pună mâna pe acțiuni. Din acest moment, lăcomia devine limbajul universal, iar Lenny Cole (Tom Wilkinson), unul dintre șefii crimei, inteligentul One Two (Gerard Butler), Stella (Thandie Newton) și imprevizibilul Johnny Quid (Toby Kebbell), par să comunice fluent folosindu-l. Din clipa în care gloanțele încep să zboare, abia numai după ce fumul armelor de foc se va fi ridicat, vom afla cine este cel care a scăpat cu viață și cine a câștigat lozul cel mare.

THE GIRL WHO PLAYED WITH FIRE (AKA. FLICKAN SOM LEKTE MED ELDEN)
FATA CARE S-A JUCAT CU FOCUL

Regia: Daniel Alfredson
Cu: Michael Nyqvist, Noomi Rapace, Lena Endre, Sven-Bertil Taube, Peter Haber
Thriller, Suedia 2009
18,22

În timp ce hackeriţa Lisabeth şi jurnalistul Mikael investighează o reţea de trafic de carne vie, fata e acuzată de trei crime. E forţată să se ascundă şi să-l lase pe Mikael să-i dovedească nevinovăţia.

THE STEPFATHER
TATĂL VITREG

Regia: Nelson Mccormick
Cu: Dylan Walsh, Sela Ward, Penn Badgley, Amber Heard, Sherry Stringfield
Thriller, SUA 2009
10,24,28

Michael Harding (Penn Badgley) se întoarce acasă de la şcoala militară şi îşi găseşte mama (Sela Ward) nu numai foarte îndrăgostită, dar şi locuind împreună cu noul său iubit, David (Dylan Walsh). În timp ce bărbaţii încep să se cunoască, Michael devine din ce în ce mai suspicios în legătură cu David, cel care vrea tot timpul să dea o mână de ajutor. Este acesta cu adevărat bărbatul potrivit pentru mama lui sau ascunde şi o parte întunecată?

10 THINGS I HATE ABOUT YOU
10 CHESTII NU-MI PLAC LA TINE

Regia: Gil Junger
CU: Heath Ledger, Julia Stiles, Joseph Gordon-Levitt, Larisa Oleynik, David Krumholtz
Comedie romantică, SUA 1999
28

Variaţie modernă pe tema shakespeariană prezentă în Îmblânzirea scorpiei. Kat, o tânără frumoasă, dar distantă, refuză orice băiat care îndrăzneşte să se apropie de ea. Obişnuitele petreceri ale colegilor, la care sora mai mica Bianca tânjeşte de mult, sunt pentru Kat plictisitoare. Conform hotărârii tatălui lor, Bianca nu poate ieşi din casă decât dacă este însoţită de Kat. Bianca şi câţiva colegi pun la cale planul îmblânzirii ei. Este nevoie de un băiat de care Kat să se îndrăgostească. Dar joaca lor este luată de Kat în serios.

NAKED GUN 33 1/3: THE FINAL INSULT
UN POLIŢIST CU EXPLOZIE ÎNTÂRZIATĂ 33 1/3

Comedie, SUA 1994
Regia: Peter Segal
Cu: Leslie Nielsen, Priscilla Presley, George Kennedy, O.J. Simpson, Fred Ward
21

După isteria provocată de The Naked Gun: From the Files of Police Squad! (1988) şi Naked Gun: The Smell of Fear (1991), poliţistul Frank Drebin a crezut că poate sta liniştit la pensie, dar iată că a fost convins să mai îndeplinească o misiune: să intre o vreme la închisoare pentru a afla cu ce gânduri ucigaşe a evadat temutul terorist Rocco. În stilul deja cunoscut, care, fără îndoială, a înscris seria Naked Gun în analele comediei, Frank va încerca să scape de o catastrofă – ceremonia decernarii premiilor Oscar – după formula proprie: un dezastru se previne provocând un alt dezastru.

THE NAKED GUN 2 1/2: THE SMELL OF FEAR
UN POLIŢIST CU EXPLOZIE ÎNTÂRZIATĂ 2 ½

Comedie, SUA 1991
Regia: David Zucker
Cu: Leslie Nielsen, Priscilla Presley, Ricardo Montalban, George Kennedy, O.J. Simpson
14,22

In seara de Crăciun, Leslie Nielsen face senzaţie în rolul cunoscutului detectiv Drebin, care revine pentru a salva din nou lumea în comedia Un politist cu explozie intarziata 2 ½. Un om de ştiinţă renumit (Dr. Mainheimer) este pe punctul de a publica un raport despre rezervele de energie ale viitorului. Deoarece lucrurile nu stau tocmai bine pentru furnizorii tradiţionali de petrol, carbune şi energie nucleară, acestia il răpesc pe Mainheimer şi îi inlocuiesc raportul acestuia cu unul mult mai favorabil pentru afacerile lor.

Drebin este insarcinat să îl găsească şi să îl salveze pe Mainheimer, ajutat fiind de secretara acestuia, Jane, o mai veche iubire a locotenentului nostru buclucaş.

THE NAKED GUN: FROM THE FILES OF POLICE SQUAD!
UN POLIŢIST CU EXPLOZIE ÎNTÂRZIATĂ

Comedie, SUA 1988
Regia: David Zucker
Cu: Leslie Nielsen, Priscilla Presley, Ricardo Montalban, George Kennedy, O.J. Simpson
7,12

Locotenentul Drebin (Leslie Nielsen) este un tip total incompetent, dar care, prin cine ştie ce minune, reuşeşte întotdeauna să încurce atât de tare planurile răufăcătorilor, încât aceştia ajung mereu în spatele gratiilor.

În timpul vizitei oficiale pe care Regina Elisabeta a II-a o face în Statelor Unite, viaţa acesteia este pusă în pericol de Vincent Ludwig, un criminal notoriu care intenţionează să o asasineze prin intermediul unui jucător de baseball căruia i-a fost spălat creierul.

Locotenetul Drebin este însărcinat să impiedice asasinatul şi să îl aresteze pe criminal.

THE WHITE BEAUTY MYTH: THE BODY

Documentar, Marea Britanie, 2010
Regia:
24

Explorând subiectul controversat al chirurgiei plastice „etnice”, filmul se întreabă care sunt procedurile practicate şi ce anume îi determină pe pacienţi să ia măsuri atât de drastice ca să-şi schimbă înfăţişarea. Un fenomen recent, în creştere, al cărui simbol virtual a fost Michael Jackson.

ZACHRANTE EDWARDSE (AKA. SAVING EDWARDS)
SINDROMUL EDWARDS

Regia: Dagmar Smrzová
Documentar, Cehia 2010
17,21

Edwards e copilul mult dorit al unui cuplu iubitor, un fetus la a cărui concepţie a survenit o greşeala fatală. Edwards are un cromozom în plus faţă de numărul exact necesar ca bebeluş ca să se dezvolte sănătos. Această greşeală cauzează probleme severe de dezvoltare ce nu pot susţine viaţa extrauterină. Defectul a fost pentru prima dată descris de omul de ştiinţă John Alexander Edwards, de unde denumirea de „sindromul Edwards”. Graţie diagnosticării prenatale, aceşti copii nu ajung, de obicei, să se nască. În majoritatea cazurilor, se recurge la avort. Însă părinţii celui de faţă decid altfel. Filmul urmăreşte lupta lor de a salva o viaţă care a fost îngropată de mulţi chiar înainte de a se naşte.

CARRYOVER MOVIES

2012

Regia: Roland Emmerich
Cu: John Cusack, Amanda Peet, Chiwetel Ejiofor, Thandie Newton, Oliver Platt
Acţiune, SUA, 2009

Un scriitor de romane SF află ceea ce guvernul Statelor Unite ştie de ceva timp: că scoarţa terestră va fi distrusă din cauza unor colosale explozii solare, lucru prevestit de calendarul mayaş, care prezicea că lumea se va sfârşi în anul 2012. Pentru scriitor şi familia lui începe o cursă pe viaţă şi pe moarte pentru a ajunge pe una din navele construite de guvern, singura şansă de supravieţuire într-o lume în pragul colapsului.

Unul dintre cele mai mari succese de box office ale anului 2009, realizat de “maestrul distrugerilor şi a apocalipsei”, Roland Emmerich.

A CHRISTMAS CAROL (2009)
O POVESTE DE CRACIUN

Regia: Robert Zemeckis
Cu: Jim Carrey, Steve Valentine, Daryl Sabara, Sage Ryan, Amber Gainey Meade
Animaţie, SUA, 2009

O poveste perenă de Charles Dickens are parte de o nouă adaptare: un bătrân avar trebuie să întâlnească fantomele Crăciunului trecut, ale prezentului şi ale viitorului apropiat ca să reînvie bunătatea din inima lui rece.

Fantomele îi amintesc de faptul că s-a obişnuit să fie un om morocănos, dar şi consecinţele refuzului de a se strădui să devină un om mai bun. În apropierea Crăciunului, cea mai veselă zi a anului, Scrooge îşi dă seama de tarele personalităţii sale.

A NUMBER
UN NUMAR

Regia: James Mcdonald
Cu: Tom Wilkinson, Rhys Ifans
Dramă, SUA, 2009

Într-o lume unde clonarea umană a devenit o realitate, doi oameni genetic identici îşi confruntă tatăl în două întâlniri separate, frisonante, fiecare dintre ei cerând explicaţii în legătură cu trecutul. Vor primi răspunsuri răvăşitoare, pe care nici unul dintre ei nu vor să le audă. HBO Films îi preintă pe Tom Wilkinson, câştigătorul premiului Emmy şi pe Rhys Ifans într-o tulburătoare meditaţie asupra identităţii umane care examinează problemele morale ale clonării umane. Adaptare a unei faimoase piese a lui Caryl Churchill

ADDAMS FAMILY VALUES
VALORILE FAMILIEI ADDAMS

Regia: Barry Sonnenfeld
Cu; Anjelica Huston, Raul Julia, Christopher Lloyd, Joan Cusack, Christina Ricci
Comedie, SUA 1993

După ce Morticia (Anjelica Huston) dă naştere celui de-al treilea copil al familiei Addams, un baieţel drăgălaş pe nume Pubert, ceilalţi doi copii, Pugsley (Jimmy Workman) şi Wednesday (Christina Ricci), pun la cale o sumedenie de planuri pentru a-l ucide pe micul lor frăţior.

Acest lucru îi determină pe Morticia şi pe soţul ei, Gomez (Raul Julia) să angajeze o bonă (Joan Cusack) care să-i supravegheze pe cei trei copii. Dar se pare că bona are propriile-i planuri, pentru că îi trimite pe Pugsley şi pe Wednesday într-o ingrozitoare tabara de vară şi încearcă să îl seducă pe unchiul Fester (Christopher Lloyd), totul pentru a pune mâna pe averea familiei Addams.

ANGELES S.A. (AKA. ANGELS, INC.)
ÎNGERI S.R.L.

Regia: Eduard Bosch
Cu: María Isabel , Pablo Carbonell, Silvia Marsó, Anabel Alonso, Dario Paso
Comedie, Spania, 2007

Carlos, un tată fericit, se pregăteşte pentru o excurise de afaceri în China, unde intenţionează să stea pentru patru luni. Nu are nicio idee că nu se va mai întoarce niciodată. În Paradis, află că fiicei sale de 12 ani, Maria Isabel, nu i s-a repartizat un înger păzitor la naştere. Pierderea tatălui a însemnat pentru ea şi pierderea singurului ei protector. Pentru că nu doreşte să asiste din ceruri, neputincios, la suferinţa fiicei sale, Carlos decide să acţioneze. În ciuda unui început sumbru, Angels Inc. e o comedie nebună şi colorată cu melodii cântate de superstarul Maria Isabel, aflat la un strălucitor debut în cinema.

CLOUDY WITH A CHANCE OF MEATBALLS
STA SA PLOUA CU CHIFTELE

Regia: Phil Lord, Chris Miller
Cu: Bill Hader, Anna Fais
Animaţie, SUA, 2009

Te-ai săturat să-ţi spună alţii ce trebuie şi ce nu trebuie să mănânci? Eşti dezamăgit că trebuie să mănânci aceleaşi alimente, zi după zi? Abia aştepţi ziua când vei putea comanda ce vrei şi când vrei? Ei bine, aşteptarea ta s-a terminat. Pregăteşte-te să fii servit cu Stă să plouă cu chiftele – o aventură hilară în… porţii gigantice. Inspirată după o îndrăgită carte pentru copii, filmul se concentrează pe un oraş în care mâncarea cade din cer sub formă de ploaie torenţială!

Flint Lockwood, un inventator în devenire, , este un geniu cam asocial care scorneşte cele mai ciudate invenţii văzute vreodată. Şi cu toate că invenţiile lui, de la pantofii cu auto-spray şi până la translatorul-maimuţă, au fost nişte eşecuri răsunătoare care au creat o mulţime de probleme în micul orăşel al inventatorului, Flint nu se dă bătut. El vrea să descopere ceva care să-i facă pe oameni fericiţi. Când ultima maşinărie inventată de Flint pentru a transforma apa în mâncare distruge din greşeală întreaga piaţă centrală a oraşului, el crede că şansa lui de a deveni inventator s-a spulberat definitiv. Dar deodată se întâmplă un lucru neaşteptat – din norii unde zburase maşinăria încep să cadă cheeseburgeri. Deci, maşina lui funcţionează! Ploaia de mâncare devine un succes instantaneu, iar Flint se împrieteneşte pe dată cu Sam Sparks, o prezentatoare a rubricii meteo care venise în oraş pentru a comenta ceea ce numea ea “cel mai important fenomen meteorologic din istorie.” Dar atunci când oamenii lacomi încep să ceară tot mai multă mâncare, maşinăria începe să se comporte haotic, împroşcând lumea cu tornade de spaghete şi chiftele uriaşe. Când oraşul e pe cale să fie îngropat sub munţi de bezele şi cascade de pepeni verzi, Flint şi Sam trebuie să-şi folosească experienţa şi să salveze lumea de la bombardamentul cu mâncare.

FOUR CHRISTMASES
DE CRĂCIUN NU STĂM ACASĂ!

Regia: Seth Gordon
Vince Vaughn, Reese Witherspoon, Robert Duvall, Sissy Spacek, Jon Voight
Comedie, SUA, 2008

În seara de Crăciun, un cuplu doreşte sa scape de vizita la părinţii ei divorţaţi, însă planurile celor doi sunt date peste cap după ce toate avioanele sunt anulate din cauza vremii. Astfel, ei trebuie să meargă la toate cele 4 case ale părinţilor lor, într-un Crăciun plin de amintiri plăcute, dureroase şi multe surprize. O comedie atipică de Crăciun, plină de bune sentimente, dar şi de haos şi dezastre hilare. Poate relaţia dintre Kate şi Brad supravieţui acestor sărbători-dezastru?

FROM PARIS WITH LOVE
DIN PARIS, CU DRAGOSTE

Regia: Pierre Morel
Cu: Jonathan Rhys Meyers, John Travolta, Kasia Smutniak
Acţiune, Franţa, 2009

În Paris, un tânăr angajat al Ambasadei SUA se aliază cu un spion american încercând să oprească un atac terorist asupra oraşului. Cei doi se vor îmbarca într-o călătorie a crimei şi haosului. În timp ce cadavrele se adună, scopul acţiunilor lor continuă să îi rămână necunoscut lui James.

HARRY POTTER AND THE HALF-BLOOD PRINCE
HARRY POTTER ŞI PRINŢUL SEMIPUR

Regia: David Yates
Daniel Radcliffe, Rupert Grint, Emma Watson, Jim Broadbent, Helena Bonham Carter

Vara este în toi, dar o ceaţă neobişnuită pentru acest anotimp pluteşte peste tot. Harry este în camera sa, aşteptând ca pe ace vizita profesorului Dumbledore. Una dintre ultimele ocazii în care l-a vazut pe director a fost când acesta purta un duel aprig cu Lordul Cap-de-Mort, iar lui Harry nu-i vine să creadă că însuşi profesorul Dumbledore îşi va face apariţia în casa familiei Dursley.

De ce îl vizitează acum? Ce este atât de important, încât nu poate aştepta până când Harry se va întoarce la Hogwarts peste câteva săptămâni?

Al şaselea an la Hogwarts al lui Harry a debutat deja într-un mod ciudat, dat fiind că Lumea Încuiată şi cea Magică încep să se împletească…

Voldemort îşi face simţită prezenţa atât în Lumea Încuiaţilor, cât şi în cea a vrăjitorilor, iar Hogwarts nu mai este locul sigur ce a fost cândva. Harry suspectează că pericolul zace chiar în castel, însă Dumbledore este preocupat de pregătirea lui pentru lupta finală ce ştie că se apropie cu repeziciune. Cei doi lucrează să găsească cheia ce va deschide defensiva lui Voldemort, iar pentru aceasta, Dumbledore îl recrutează pe vechiul sau prieten şi coleg, Profesorul Horace Slughorn, despre care crede că deţine informaţii cruciale. Între timp, în şcoală hormonii adolescentini îşi fac de cap: Harry se simte atras atât de Ginny, cât şi de Dean Thomas. Iar Lavender Brown a decis că Ron este alesul ei. Şi mai este şi Hermione care fierbe de gelozie, dar care se străduieşte să nu-şi manifeste sentimentele. În timp ce dragostea înfloreşte, un elev stă deoparte. Este determinat să îşi lase amprenta, chiar daca este una întunecată. Dragostea este în aer, însă tragedia este aproape, iar Hogwarts-ul s-ar putea să se schimbe pentru totdeauna.

JACKASS: THE MOVIE
JACKASS: FILMUL

Regia: Jeff Tremaine
Cu: Johnny Knoxville, Bam Margera, Chris Pontius, Steve-O , Ryan Dunn
Comedie, SUA, 2009

Johnny Knoxville şi echipa sa de masochişti mari iubitori de distracţie îşi transpun gagurile pe mariele ecran în această adaptare a popularei şi foarte controversatei emisiunii MTV, Jackass.

O echipă de tineri dispuşi să facă totul pentru a fi scandaloşi, performează o varietate casadorii stranii, dureroase şi, de cele mai multe ori umilitoare pentru amuzamentul celor din jur sau al lor propriu. Câteva exemple: se tăvălesc de-a lungul a zeci de capcane de şoareci cu un machiaj adecvat de rozătoare, se rostogolesc de-a lungul pistei de bowling cu skateboard-urile, se întrec în maşini de golf de-a lungul unei piste dezafectate, îşi fac găuri în piele cu perforatorul de hârtie, construiesc bulgări de zăpadă amestecaţi cu urină, se atârnă de frânghii deasupra unor crocodili vii, vând desfundătoare de WC-uri într-un magazin de hardware, terifiiază pietonii japonezi îmbrăcaţi în costume panda şi câte şi mai câte idioţenii hilare. Johnny Knoxville, creatorul şi starul emisiunii, este conducătorul această gaşti debile din care mai fac parte guest-star-urile Henry Rollins, Tony Hawk şi Spike Jonze.

LAURAS STERN UND DER GEHEIMNISVOLLE DRACHE NIAN
STEAUA LAUREI ŞI MISTERIOSUL DRAGON NIAN

Regia: Piet De Rycker, Thilo Rothkirch
Animaţie, Germania, 2009

Povestea magică a început atunci când Laura, o fetiţa de 7 ani, s-a împrietenit cu o micuţă stea cazătoare care a aterizat pe trotuarul din faţa casei ei. Pentru că steluţa şi-a rupt un picior, Laura a ajuta-o să se vindece. Acum, povestea Laurei şi a iubitei sale stele continuă, pentru că perechea călătoreşte spre exotică şi îndepărtata China şi întâlnesc un dragon misterios pe nume Nian.

NOT EASILY BROKEN
LA BINE ŞI LA RĂU

Regia: Bill Duke
Cu; Morris Chestnut, Taraji P. Henson, Jenifer Lewis, Kevin Hart, Maeve Quinlan

Regizorul Bill Duke adaptează romanul lui T.D. Jakes despre un cuplu proaspăt căsătorit a cărui uniune e ameninţată de presiuni care implică familia, credinţa şi finanţele. În timpul celor mai grele momente, sfatul preotului care i-a cununat de a-l păstra mereu pe Dumnezeu în centrul căsătoriei lor, e singurul lucru care îi va ţine uniţi.

PRIMO

Regia: Richard Wilson
Cu: Antony Sher
Dramă, SUA, 2010

Adaptare realizată de distinsul actor-dramaturg Antony Sher după extraordinarele memorii ale lui Primo Levi, supravieţuitor al Holocausttului (1919-1987), Primo e o dramă într-un singur personaj despre o lume plină de înţelesuri care se ascunde sub un format aparent simplu. Într-un limbaj potolit, dar spiritualizat, Primo Levi (interpretat de Sher într-un tur de forţă actoricesc) narează povestea felului în care el, un chimist italian-evreu, a fost capturat de nazişti şi trimis la Auschwitz.

SHORTS
PIATRA FERMECATA

Regia: Robert Rodriguez
Cu; Jimmy Bennett, Jake Short, Kat Dennings, Trevor Gagnon, Devon Gearhart
Comedie, SUA, 2009

Toe (Jimmy Bennett) este victima perfectă pentru o gaşcă de golani din suburbiile Black Falls acolo unde, în timpul unei furtune, o piatră misterioasă cade din cer şi îndeplineşte o dorinţă celui care o găseşte. În timp ce piatra e dată din mână în mână de la copil la copil şi de la părinte la părinte, dorinţele împlinite o iau razna şi transformă cartierul într-o menajerie sălbatică care găzduieşte totul, de la extratereştri micuţi la muci gigantici.

STUART: A LIFE BACKWARDS
STUART: O VIAŢĂ SPUSĂ INVERS

Regia: David Attwood
Cu: Benedict Cumberbatch, Tom Hardy, Adam Payne, Nicola Duffett, Claire-Louise Cordwell
Dramă, Marea Britanie, 2007

Faceţi cunoştiinţă cu Stuart Shorter. Adora alcoolul şi heroina. Îi place durerea. E un fost puşcăriaş homeless, nebun, obsedat de cuţite şi complet psihopat. Iar viaţa lui e pur şi simplu irezistibilă. HBO prezintă adaptarea mul aclamatului roman al lui Alexander Masters.

THE ADDAMS FAMILY
FAMILIA ADDAMS

Regia: Barry Sonnenfeld
Cu: Anjelica Huston, Raul Julia, Christopher Lloyd, Elizabeth Wilson, Christina Ricci
Comedie, SUA, 1991

Este momentul să revizitaţi locuinţa gotică a familiei Addams, cu această comedie neagră clasică. Nu-i aşa că v-a fost dor de blândul Gomez, un împatimit al trabucelor, de Morticia, îngrozitoarea lui soţie şi de Wednesday şi Pugsley, cei doi drăcuşori de copii ai lor? Această colecţie adorabilă de sonaţi sumbri vă va conduce, din nou, într-o călătorie memorabilă, înspăimântătoare şi hilară în lumea teribilului.

THE MYSTERIES OF PITTSBURGH
MISTERE ÎN PITTSBURGH

Regia: Rawson Marshall Thurber
Cu: Jon Foster, Peter Sarsgaard, Sienna Miller, Nick Nolte, Mena Suvari

Este începutul anilor ’80, iar tânărul Art Bechstein are impresia că viaţa lui este în derivă. Cu o slujbă fără viitor în afacerea excentricei sale prietene şi fortat să cineze în fiecare seară cu tatăl său mafiot, Art începe să creadă că nici măcar nu există. Totul se schimbă când întâlneşte un cuplu plin de viaţă, cu care se descoperă nu numai pe sine, dar şi zonele misterioase ale oraşului Pittsburgh. Pe masură ce aventurile celor trei devin tot mai intense, Art riscă totul pentru a pastra savoarea noii sale vieţi şi se aruncă fără a privi în urmă în acest teritoriu necunoscut al prieteniei şi al iubirii.

THE PRINCESS AND THE FROG
PRINTESA SI BROSCOIUL

Regia: Ron Clements, John Musker
Cu: Bruno Campos
Animaţie, SUA, 2009

O versiune modernă a unei poveşti clasice, având ca protagonişti o tânără şi frumoasă fată pe nume Tiana şi un prinţ broscoi disperat să redevină om. Un sărut al destinului îi va conduce pe amândoi într-o aventură hilară de-a lungul şi de-a latul misticei mlaştine din ţinutul Louisiana.

YOU DON’T KNOW JACK
DOCTORUL “MOARTE”

Regia: Barry Levinson
Cu: Al Pacino, Susan Sarandon, Danny Huston, Brenda Vaccaro, John Goodman
Biografic, SUA, 2010

Înger al milei sau ucigaş?

Al Pacino îl interpretează pe dr. Jack Kevorkian în biografia HBO realizată de Barry Levinson care îi traseaza cariera controversată a zgomotosului activist pentru sinuciderea asistată. Convins că “moartea nu e o crimă”, dr. Kevorkian (poreclit şi “doctorul Moarte”) creează o maşină care le permite pacienţilor terminal să-şi pună capăt vieţii într-o manieră umană. În momentul în care doctorul este forţat să-şi apere filozofia şi practica în tribunal, erupe o furtună mediatică care pune în dezbatere dreptul la viaţă şi la moarte a pacienţilor.

RETURN MOVIES

12 ROUNDS
12 INCERCARI

Acţiune, SUA 2008
Regia: Renny Harlin
Cu: John Cena, Ashley Scott

Când detectivul Danny Fisher îi pune beţe în roate unui hoţ genial şi-l împiedică să fugă cu o pradă în valoare de milioane de dolari, iubita hoţului este ucisă dintr-un accident. După ce evadează din închisoare, infractorul pune în aplicare un plan cumplit: Fisher va trebui sa rezolve o serie de 12 enigme extrem de dificile. Altfel, logodnica lui va muri…

3 NEEDLES
SECVENŢĂ FINALĂ

Regia: Thom Fitzgerald
Cu: Chloë Sevigny, Shawn Ashmore, Lucy Liu, Stockard Channing, Olympia Dukakis
Dramă, Canada 2005

O perspectivă asupra crizei mondiale SIDA: în Montreal, un actor de filme porno plănuieşte să scape de testul obligatoriu; o tânără calugăriţă face un sacrificiu personal pentru binele unui sat din Africa de Sud; în China rurală, un muncitor de pe piaţa neagră care se dă drept un asistent autorizat de catre Guvern pentru a recolta sânge, pune în pericol siguranţa unui intreg sat.

44 INCH CHEST
RĂZBUNAREA

Regia: Malcolm Venville
Cu: John Hurt, Tim Roth, Ray Winstone
Dramă, SUA 2009

Colin Diamond (Ray Winstone) descoperă aventura tinerei sale soţii cu un francez chipeş (Melvil Poupaud). Atunci când prietenii săi il sechestreaza pe cel din urmă, Colin trebuie să-şi răzbune orgoliul rănit şi să lupte cu propriile sentimente de ură, remuşcare si autocompatimire.

A RAISIN IN THE SUN
STRUGURI ÎN SOARE

Dramă, SUA, 2008
Regia: Kenny Leon
Cu: Sean Combs, Phylicia Rashad, Audra Mcdonald, Sanaa Lathan, John Stamos

Visele pot să contureze o viaţă ce merită trăită, dar pot fi adumbrite şi de decizii greşite. Aceasta este răscrucea la care se află acum familia Younger, dupa ce tatăl lor moare şi le lasă 10 000 de dolari, în bani de asigurare. Oare ar trebui să folosească banii ca să cumpere o nouă casă de familie ? Sau un magazin de băuturi alcoolice ? Sau mai degrabă să achite cu ei taxele pentru Facultatea de Medicină ? Nu există alegeri simple, dar viaţa în zona de sud a orasului Chicago, în anii 1950, este cu adevărat grea.

Avându-i ca protagonişti pe Sean Combs; Sanaa Lathan, nominalizată la premiul Tony; Audra McDonald, de patru ori laureată a premiului Tony; si Phylicia Radhad, câştigătoare a Premiului Tony, filmul este o adaptare a nemuritoarei piese de teatru scrise de Lorraine Hansberry.

ADVENTURELAND
Regia: Greg Mottola
Cu: Jesse Eisenberg, Kristen Stewart, Martin Starr, Bill Hader, Kristen Wiig
Comedie, SUA, 2009

În vara lui 1987, James, un absolvent de colegiu cam tocilar, este nevoit să accepte o slujbă degradantă pentru a-şi realiza călătoria visurilor: un tur al Europei care sa bifeze, obligatoriu, marile capitale culturale. La parcul de distracţii unde se angajează James primeste salariul minim, dar puştiului altceva i se pare mai supărător: toţi angajaţii îl idolatrizează pe Connell, un tânăr cu veleitaţi de star rock.

Bine-aţi venit la Aventureland, acolo unde cea mai proastă slujbă din lume va fi pretextul unei veri care va schimba totul. După marele succes al lui Superbad, scenaristul şi regizorul Greg Mottola se întoarce cu o comedie umană, semi-autobiografică, despre un tânăr prea educat şi prea închistat a cărui nouă „carieră” patetică îi va conduce la cea mai sălbatică perioadă a vieţii sale – o călătorie memorabilă alături de copii care vomită, colegi plini de angază şi un triunghi amoros ameţitor, în decursul căreia el învaţă să-şi confrunte viitorul cu tupeu şi optimism.

AGATHE CLERY

Regia: Étienne Chatiliez
Cu: Valérie Lemercier, Anthony Kavanagh, Dominique Lavanant, Isabelle Nanty, Jacques Boudet
Comedie, Franţa 2008

Agathe Cléry e un foarte muncitor manager de marketing al unei companii cosmetice specializate în produse pentru întreţinerea tenului. Colegii ei o găsesc snoabă, strictă şi ştiu sigur că e o veritabilă rasistă. Însă Agathe e diagnosticată ca suferind de sindromul Addison, cel care alterează şi întunecă culoarea pielii. Într-o dimineaţă, se trezeşte la fel de neagră precum cei pe care obişnuia să-i urască atât.

ALIEN: RESURRECTION

Jean-Pierre Jeunet
Cu: Sigourney Weaver, Winona Ryder, Ron Perlman, Dominique Pinon, Michael Wincott
SF, SUA 1997

Viitorul.. un vechi inamic.. prădătorul perfect… învins, dar nu şi distrus… Ce bine ar fi dacă instinctul ei ucigaş ar putea fi reconfigurat, reformat, reînviat.. Un sequel realizat de vizionarul cineast francez Jean-Pierre Jeunet.

Au trecut 200 de ani de cand Ripley (Sigourney Weaver) s-a sacrificat pe Fiorina 161 ca să oprească teroarea extraterestră. Însă, după mulţi ani şi şapte experimente nereuşite, oamenii de ştiinţă au reusit să cloneze o dublură perfectă a lui Ripley care o include si pe Regina-mamă extraterestră care se dezvolta în interiorul ei în momentul morţii. Dar noua specie este mult mai inteligentă decât predecesorii săi – un lucru pe care oamenii de ştiinţă nu-l vor realiza decât după ce nava spaţială Betty va aduce câteva gazde umane suplimentare.

ALIEN

Regia: Ridley Scott
Cu; Sigourney Weaver, Tom Skerritt, Veronica Cartwright, Harry Dean Stanton, John Hurt
SF, SUA 1979

În spatiu, nimeni nu te aude când ţipi.

Şi, cu toate astea, cinematografele epocii au răsunat de strigăte. Ce se mai poate spune despre cea mai reuşită franciză a tuturor timpurilor şi, mai ale, despre primul său capitol, cel mai influent film SF din ultimii 30 de ani? Că Ridley Scott a revigorat genul ieftin al monştrilor terifianţi veniţi din spaţiu, i-a injectat un stil vizual inegalabil şi a creat două personaje iconice: unul, cel al alien-ului, cel de-al doilea al celei mai mari eroine de acţiune din istoria cinema-ului: Ellen Ripley. Scenariul lui Dan O`Bannon este inspirat de filmul de serie B, "It"! The Terror From Beyond Space şi urmează schema filmelor horror despre case bântuite de fantome, plasând, însă, acţiunea la bordul unei nave spaţiale.

Nostromo este un uriaş remorcher spaţial cu un echipaj minim condus de căpitanul Dallas (Tom Skeritt) din care fac parte, printre alţii, ofiţerul Ripley (Singourey Weaver) si pisica navei, Jones. După ce răspun unui apel SOS, ei descoperă o navă extraterestră părăsită si câteva larve ciudate… Restul, e istorie, cum se zice. Creatura care foloseşte corpul uman drept gazdă (şi desenată de genialul H.R. Giger), începe să decime echipaju, unul câte unul…

ALIEN 3

Regia: David Fincher
Cu: Sigourney Weaver, Charles S. Dutton, Charles Dance, Paul Mcgann, Brian Glover
SF, SUA 1992

Ne aflăm într-o lume care pare să aparţină trecutului indepartat la fel de mult ca şi viitorul, într-o comunitate monastică formată din criminali violenţi, drojdia societăţii. În aceasta societate de proscrisi, o femeie reprezintă suma tuturor relelor: generatoare de scandal, o tentaţie reprimată, un membru al altei specii – o straină, un alien. E cineva de care trebuie să te temi, nu să-i dai crezare, mai ales când spune o poveste ce pare fantezistă despre un inamic de moarte, imposibil de oprit, exprimându-şi spaima cea mai adâncă: precum că toate acestea s-ar putea să nu aibă un sfârşit. David Fincher îşi face antrenamentul pentru Seven, cu un film stilizat, zguduitor şi nihilist care refuză compromisul.

ALIEN RAIDERS
VÂNĂTORII DE EXTRATEREŞTRI

Regia: Ben Rock
Cu: Carlos Bernard, Mathew St. Patrick, Courtney Ford, Rockmond Dunbar, Jeffrey Licon
Horror, SUA 2008

La supermaketul Hastings, un magazinaş idilic de familie dintr-un orăşel din Arizona e, din nou, final de tură. Însă monotonia de fiecare seară cu strânsul coşurilor şi număratul de bani e dată peste cap la ora 23: 07, chiar înainte de închidere, când un grup de militanţi mascaţi şi înarmaţi până-n dinţi invadează magazinul, ucigând imediat câţiva dintre angajaţi şi reţinându-i pe restul ca ostatici. Deşi agresorii par la început hoţi şi terorişti, ei se relevează a fi un grup de oameni de ştiinţă ticăloşi care, chipurile, au descoperit o infestare de origine extraterestră exact la acel magazin şi exact în acea noapte. Ei sunt hotărâţi să determine care dintre supravieţuitori sunt extratereştri, ca să pună capăt cu orice preţ invaziei.

ALIENS

Regia: James Cameron
Cu: Sigourney Weaver, Carrie Henn, Michael Biehn, Lance Henriksen, Paul Reiser
SF, SUA 1986

Ripley, singurul supravieţuitor al contactului echipajului de pe Nostromo cu creatura extraterestră, pluteşte prin spaţiu în naveta sa de salvare timp de 57 ani. După ce este salvată, Ripley este surprinsă de neîncrederea cu care este întâmpinată povestea ei. Însă comunicaţiile cu coloniştii trimişi pe planeta extratereştrilor se întrerup brusc. Compania îi cere lui Ripley să se întoarcă pe planeta LV-426 împreună cu o echipă de puşcaşi marini, însă refuză. În cele din urmă, Ripley îşi dă seama că singura cale a-şi alunga teama din suflet este să se confrunte direct cu ea. Sigourney Weaver este din nou Ellen Ripley într-o sequel plin de adrenalină şi de secvenţe de acţiune uluitoare, realizat de incredibilul James Cameron. Unul dintre cele mai bune pelicule action ale tuturor timpurilor.

AMERICA (2009)
AMERICA

Regia: Yves Simoneau
Cu: Rosie O’Donnell, Philip Johnson, Ruby Dee, Raquel Castro, Jade Yorker
Dramă, SUA 2009

Maureen Brennan este specialist în psihiatrie infantilă. Cel mai nou pacient al ei este America, un tânăr care a avut parte de o copilărie traumatizantă. Luat cu forţa de către autorităţi din grija mamei lui dependente de droguri, micuţul îşi petrece prima parte a copilăriei la orfelinat. După mai mulţi ani petrecuţi printre străini, copilul reuşeşte să se întoarcă la mama lui. Dar curând femeia îl părăseşte şi America devine din nou al nimănui. După o copilărie marcată de abuzuri sexuale şi de lipsurile celor mai elementare nevoi umane, tânărul încearcă să se sinucidă. Aşa ajunge în grija doctorului Brennan, care va încerca tot ce-i stă în putere pentru a-l ajuta. Dar unele răni sunt prea adânci că să se mai vindece vreodată…

APPALOOSA

Regia: Ed Harris
Cu: Viggo Mortensen, Ed Harris, Renée Zellweger, Jeremy Irons, Timothy Spall
Western, SUA 2008

Acţiunea peliculei lui Ed Harris este plasată în 1882. Povestea începe atunci când Virgil Cole (Harris) şi Everett Hitch (Viggo Mortensen) sosesc în Appaloosa, un orăşel prăfuit, în care cel care făcea legea era Randall Bragg (Jeremy Irons), un ticălos care a pus stăpânire pe tot. De obicei, misiunea celor doi era să le sufle în ceafă hoţilor oportunişti, aducîndu-i pe tâlhari în faţa justiţiei şi restablind pacea în oraşele în care legea nu era respectată. Însă, de această dată, Cole şi Hitch au parte de un adversar foarte neobişnuit, care nu joacă după regulile ştiute. Misiunea le este îngreunată şi de provocatoarea Allison French (Zellweger), ispita care va pune la grea încercare prietenia celor doi apărători ai legii.

ARMORED
TRANSPORT BLINDAT

Regia: Nimród Antal
Cu: Columbus Short, Matt Dillon, Laurence Fishburne, Jean Reno, Skeet Ulrich
Poliţist, SUA 2009

Un grup de angajaţi ai unei firme de securitate îşi riscă vieţile atunci când încep să pună la cale un jaf a cărui victimă este propriul angajator! Înarmaţi cu un plan aparent fără cusur, bărbaţii au de gând să fure o întreagă avere fără a provoca vreo victimă, dar când un martor se trezeşte fără voie amestecat în stratagema lor, iadul se dezlănţuie. Vor supravieţui hoţii cursei contracronometru în care fiecare este pe cont propriu?

BEAT THE DRUM
BATE TOBA!

Regia: David Hickson
Cu: Junior Singo, Owen Sejake, Mary Twala, Adelaide Shabalala, Lennox Matheboe
Dramă, Africa de Sud 2003

Tânărul Musa rămâne orfan după ce o boală misterioasă îi loveşte satul natal. Ca să-şi ajute bunica şi să-şi găsească ceva de muncă, Muca se îndreaptă spre Johannesburg cu ultimul dar primit de la tatăl lui. Călătoria îl confruntă cu realităţile dure ale vieţii urbane, însă spiritul său nu cedează niciodată; se va reîntoarce cu adevăruri şi cu o înţelepciune pe care părinţii lui n-au fost în stare să i-o lase moştenire.

BEDTIME STORIES (AKA. CLICK)
POVEŞTI DE ADORMIT COPIII

Regia: Adam Shankman
Cu: Adam Sandler, Keri Russell, Guy Pearce, Russell Brand, Richard Griffiths
SUA

Mereu amuzantul Adam Sandler e starul lui Click, o producţie Walt Disney Pictures, o comedie de familie magică, plină ochi de aventură şi de suflet Atunci când

Skeeter Bronson (Sandler) are grijă de copii surorii sale (Courteney Cox), imaginaţia lui sa se descătuşează şi el ajunge să inventeze poveşti de adormit copiii extrem de elaborate – distribuindu-se tot timpul pe el însuşi în rolul eroului. Încântaţi, copii îşi adaugă propriile idei în aceste poveşti cu “a fost odată ca niciodată”, eroism şi cavalerie. Apoi, se întâmplă minunea. Aceste fantezii nocturne devii realităţile de zi cu zi ale lui Skeeter şi el se trezeşte implicat într-o aventură reală, în căutarea propriului său happy end. Plină cu personaje colorate, umor şi o doză ameţitoare de trăsneală, această comedie emoţionată va încânta întreaga familie, din nou şi din nou.

BLOOD: THE LAST VAMPIRE
BLOOD: ULTIMUL VAMPIR

Regia: Chris Nahon
Cu: Gianna Jun, Masiela Lusha, Allison Miller, Liam Cunningham, Jj Feild
Horror, Hong Kong 2009

La prima vedere, Saya este o adolescentă extraordinară de 16 ani, dar sub aparenţele ei tinereşti se ascunde sufletul chinuit al unui „hobbit” de 400 de ani.

Provenind dintr-un tată-om şi o mamă-vampir, ea este de secole o singuratică, obsedată de dorinţa de a-i lichida pe toţi vampirii din lume cu ajutorul tehnicilor sale de samurai, deşi ea însăşi nu poate supravieţui decât sugând sânge ca şi vampirii pe care-i vânează. Când este trimisă într-o bază militară de la Tokyo de către organizaţia clandestină pentru care lucrează, Saya simte imediat că aceasta ar putea fi o oportunitate unică de a-l distruge pe Onigen, patriarhul răului şi conducătorul tuturor vampirilor. Folosindu-şi sabia şi puterile supraomeneşti, ea începe să reteze tentaculele răului printr-o serie de confruntări spectaculoase şi bine pregătite. Totuşi, abia când reuşeşte, după secole de singurătate, să lege prima prietenie cu fiica generalului care conduce baza militară, Saya îşi dă seama că puterea sa asupra lui Onigen constă exact în abilitatea de a lega relaţii cu oamenii…

BOOT CAMP (AKA. STRAIGHT EDGE)
TEROARE ÎN PARADIS

Thriller, SUA 2007
Regia: Christian Duguay
Cu: Mila Kunis, Gregory Smith, Peter Stormare, Tygh Runyan, Regine Nehy

Un grup de adolescenţi cu probleme este trimis într-un program de reabilitate, găzduit într-o tabără izolată de pe exotica insula Fiji. Ceea ce parinţii lor cred că e o instituţie luxoasă, amplasată într-un superb décor natural, se dovedeşte a fi un soi de lagăr unde prizonierii sunt abuzaţi şi spălaţi pe creier.

BROOKLYN’S FINEST
POLIŢIŞTI ÎN BROOKLYN

Regia: Antoine Fuqua
Cu: Richard Gere, Ethan Hawke, Wesley Snipes
Acţiune, SUA 2009

Veteranul Eddie Dugan mai are o saptămână înainte de a ieşi la pensie. El intenţionează să se retragă într-o cabană din Connecticut, unde să pescuiască zilnic. Ofiţerul Sal Procida de la Narcotice vrea o viaţă mai buna pentru el şi familia lui, şi – ca atare – este dispus să facă orice să pună mâna pe bani. Clarence “Tango” Butler este sub acoperire de aşa mult timp, încât ajunge să treacă de partea celor răi conduşi de Caz , unul din cei mai de temuţi dealeri din Brooklyn. Fiecare dintre ei se vor trezi învăluiţi de violenţa şi corupţia Secţiei 65 din Brooklyn pe parcursul a 7 zile în care drumurile lui Eddie, Sal şi Tango ajung să se intersecteze şi să se lovească izbitor de tare cu destinul. Filmul ia teme şi scene familiare – detectivi veterani la un pas de pensie ce abordează o indiferenţă cinică, poliţişti sub acoperire seduşi de droguri şi de fraternitatea bandelor de cartier – şi le da o turnură obraznică şi amară într-un “noir” sarcastic şi tensionat de prima mână. Regizat de Antoine Fuqua (Training Day), filmul datorează mult dramelor cu poliţişti new yorkezi ale lui Sidney Lumet (Serpico, Q&A sau Prince of the City).

CENTER STAGE: TURN IT UP
MIRAJUL DANSULUI 2

Regia: Steven Jacobson
Cu: Rachele Brooke Smith, Kenny Wormald, Sarah Jayne Jensen, Peter Gallagher, Ethan Stiefel
Dramă, SUA 2008

Center Stage: Turn It Up e un sequel mult aşteptat care catapultează încă o dată publicul direct în ringul de dans şi în miezul dramei. O nouă generaţie de dansatori se alătură grupului, în timp ce Kate Parker, flămândă de succes, e respinsă de Academia Americană de Balet. Distrusă, Kate încearcă să se pună din nou pe picioare cu ajutorul dragostei, al sprijinului acordat de un jucător de hochei atrăgător şi al unei săli de hip-hop. Aici ea învaţă să se perfecţioneze şi descoperă că, pentru succes, ai nevoie de ceva mai mult decât de talent brut.

CHI BI (AKA. RED CLIFF)
BĂTĂLIA DE LA STÂNCA ROŞIE

Acţiune, China 2009
Regia: John Woo
Cu: Tony Leung, Takeshi Kaneshiro, Fengyi Zhang, Chen Chang, Wei Zhao

John Woo, legendarul specialist în “action” şi starul internaţional Tony Leung se reunesc pentru primul lor film împreună de la clasicul Hard Boiled din 1992. Această dramă istorică este amplasată în decisiviul an 208 ÎC, când o bătălie faimoasă a pus capăt dinastiei Han. Adaptat în parte din îndrăgitul roman chinezesc Romance of the Three Kingdoms, Red Cliff începe exact în momentul în care Cao Cao (Zhang Fengyi), prim ministrul ajuns general, cere permisiunea de la împăratul Xian (Wang Ning) să organizeze o misiune destinată să-i liniştească pe războnicii Liu Bei (You Yong) şi Sun Quan (Chang Chen). În timp ce expediţia se pune în mişcare, trupele lui Cao Cao provoacă distrugeri masive armatei lui Liu Bei, forţându-l pe acesta să se retragă şi convingându-l pe strategul militar Zhuge Liang (Takeshi Kaneshiro) că singura lor speranţă de victorie e să formeze o alianţă cu Sun Quan. Din ce în ce mai conştient de monumentala luptă ce-i aşteaptă, ambele părţi se pregătesc pentru o confruntare care va modela viitorul unei naţiuni întregi.

CLEAN AND SOBER
"CURAT" ŞI TREAZ

Dramă, SUA 1988
Regia: Glen Gordon Caron
Cu: Michael Keaton, Kathy Baker, Morgan Freeman, Tate Donovan, M. Emmet Walsh

Această dramă sumbră, intensă, este debutul regizoral al Glen Gordon Caron, creatorul serialul de televiziune Moonlighting, şi a fost receptată ca una dintre cele mai bune tratări ale abuzului de droguri. Michael Keaton este Daryl Poynter, un agent imobiliar libertin şi de succes din Philadelphia care devine dependent de cocaină. Pe deasupra, e în găleată cu 100.000 $ pe care i-a luat de la şeful lui şi i-a pierdut la bursă. Totul culminează cu momentul în care, într-o dimineaţă, se trezeşte în pat lângă o tânără moartă în urmă unei supradoze. Compania sa începe să pună întrebări despre fondurile pierdute, iar tatăl fete moarte împânzeşte cartierul cu postere care-l acuză pe că e criminal. Aşadar, el decide să se ascundă într-un program de droguri anonim. Acolo, totuşi, Daryl dă peste un consilier foarte dur şi peste Craig, un fost dependent care-i cunoaşte toate trucurile şi minciunile. E momentul în care iresponsabilul Daryl se îndrăgosteşte de o colegă de suferinţă.

COURAGE UNDER FIRE
CURAJ ÎN LINIA ÎNTÂI

Regia: Edward Zwick
Cu: Denzel Washington, Meg Ryan, Lou Diamond Phillips, Michael Moriarty, Matt Damon
Dramă, SUA 1996

Ianuarie 1991. A început războiul din Golf. Zi şi noapte, milioane de ochi urmăresc CNN-ul, pentru a vedea adevărata faţă a războiului: viaţa sau moartea. Capitanul Karen Walden, pilotul unui elicopter de salvare moare cu puţin timp înainte de salvarea echipajului său. Locotent-colonelul Serling este însărcinat cu anchetarea cazului şi încercă să dovedească faptul că Walden merită să fie prima femeie care primeşte, din păcate post mortem, medalia de onoare. Ceea ce descoperă provoacă un imens scandal. Nathaniel Sterling, cel ce se luptă cu proprii demoni, trecuse printr-o situaţie asemănătoare. Pe când lupta în Golful Persic pe post de comandant al unei unităţi de tancuri, Sterling a dat ordin să se tragă în ceea ce a crezut, la momentul respectiv, a fi tanc inamic. Când fumul exploziilor s-a împrăştiat, a constatat cu stupoare că distrusesera unul din propriile tancuri, omorând mai mulţi soldaţi. Autorităţile au clasat cazul, considerându-l un accident, dar Sterling a fost trecut la munca de birou, ajungând din erou combatant, un simplu funcţionar. Sterling refuză să predea un dosar incomplet. Într-o cursă contracronometru, el nu trebuie doar să descopere adevărul ci să-şi păstreze, în ciuda tuturor, onoarea nepătată…

Curaj în linia intâi este un film inteligent, intens, distins cu numeroase premii pentru cel mai bun film, cel mai bun scenariu, cea mai buna regie. În rolul lui Nathaniel Serling îl avem pe Denzel Washington, câstigatorul premiului Oscar pentru cel mai bun actor. Din distribuţie mai fac parte Meg Ryan, Lou Diamond Phillips, Matt Damon, Scott Glen.

D-TOX (AKA. DETOX) (AKA. THE OUTPOST)
CLINICA

Regia: Jim Gillespie
Cu: Kris Kristofferson, Sylvester Stallone, Charles S. Dutton, Polly Walker
Horror, SUA 2002

Stallone interpretează un poliţist care e devastat psihic după ce asistă la o scenă brutală în timpul serviciului. Se internează într-o clinică de reabilitare specializată în tratarea oamenilor legii. Curând, descoperă că pacienţii încep să fie ucişi unul după altul.

DECEPTION
ÎNŞELĂTORIA

Regia: Marcel Langenegger
Cu: Hugh Jackman, Ewan Mcgregor, Michelle Williams, Bruce Altman, Andrew Ginsburg
Thriller, SUA 2008

Wyatt (Ewan McGreggor), un contabil plafonat, îşi redescoperă dragostea de viaţă când prietenul lui, un avocat important şi şarmant, îl introduce într-un nou club specializat (pe sex!) denumit “Lista”. Aici, contabilul dă peste o femeie care-i suceşte minţile, dar care dispare pe nepusă masă. Bineinţeles, principalul suspect în cazul dispariţiei ei (şi a 20 de milioane de dolari) este şarmanul Wyatt. Va reuşi acesta să-şi dovedească nevinovaţia? Si daca da, ce s-a intâmplat cu iubita lui?

DISGRACE
DEZONOARE

Regia: Steve Jacobs
Cu: John Malkovich, Jessica Haines, Eriq Ebouaney, Fiona Press, Antoinette Engel
Dramă, Australia 2008

În această superbă adaptare a capodoperei lui J.M Cotzee, premiată cu prestigiosul premiu Pulitzer, John Malkovich îl interpretează pe David Lurie, un profesor de 52 de ani de literatură care ia o tânără studentă sub aripa lui şi în patul său. Pentru David, aventura e un flirt inofensiv, dar pentru că ne aflăm în Africa de Sud post-apartheid şi pentru că studenta în chestiune e o metisă, erupe un scandal care-l forţează pe să-şi abandoneze profesia şi universul său confortabil, plin de presupuneri cinice despre sine şi despre lumea în care trăieşte.

Dizgraţiat, părăseşte oraşul pentru o fermă în pustietatea deşertului, acolo unde Lucy, fiica sa nonoconformistă, duce o viaţă rustică necomplicată. Totuşi, nici David şi nici Lucy nu pot scăpa de realităţile societăţii contemporane. Atunci când cad victime unui atac brutal săvârşit de trei bărbaţi de culoare, ei descoperă că definiţia victimei şi a agresorului, a oprimatului şi a asupritorului, a sclavului şi a latifundiarului s-au schimbat pentru totdeauna.

EDWARD SCISSORHANDS
EDWARD MÂINI-DE-FOARFECE

Dramă, SUA 1990
Regia: Tim Burton
Cu: Johnny Depp, Winona Ryder

Filmul clasic al lui Tim Burton e un basm suburban amplasat într-un decor incredibil de fantezist.

Peg Boggs (Dianne Wiest), o doamnă care vinde din uşa în uşă produse cosmetice, descoperă un experiment pe jumătate terminat – un om-monstru pe nume Edward (Johnny Depp), creaţie a unui savant nebun (magic interpretat de Vincent Price), care trăieşte într-un castel abandonat din vecinatate. Savantul a murit înainte de a-i înlocui braţele-forfece ale timidului bărbat cu mâini adevărate. Atunci când Peg încearcă să-l aducă pe Edward în lumea ei suburbană, pentru a locui alături de sceptica ei familie (soţul Alan Arkin şi fiica Winona Ryder) şi vecinii bârfitori, mâinile sale aparent periculoase – şi totusi capabile de a crea lucruri de o frumuseţe incredibilă – dau nastere unor situaţii stranii, amuzante şi profund emoţionante. Edward sculptează sublim in tufisuri şi e un frizer avangardist. Curând însă, meschinaria şi răutatea lumii proviniciale americane încep să-i facă probleme suavei creaturi.

Edward Scissorhands, o pelicula superbă, excentrică şi obsedantă a maestrului american al fantasticului, e o poveste despre toleranţă, diversitate şi creativitate, dar şi despre anevoioasa maturizare a unui tânăr (tânărul în cauza, e, binenţeles, un monstru). Edward trebuie să-şi găsească locul nu numai în lumea ironică şi suprarealista a micii comunităţi în care locuieşte, dar şi în lumea largă.

FIREPROOF
FURTUNA DE FOC

Regia: Alex Kendrick
Cu: Kirk Cameron, Erin Bethea, Ken Bevel, Harris Malcom, Phyllis Malcom
Dramă, SUA 2008

Locotenentul Caleb Holt se confruntă cu vechea lege nescrisă a pompierilor: să nu-ţi abandonezi niciodată partenerul! Când se află în interiorul clădirilor în flăcări se lasă întotdeauna ghidat de extraordinarul său instinct. Cu căsnicia sa, însă, e altă poveste. După un deceniu de căsătorie, Caleb şi Catherine Holt s-au îndepărtat atât de mult unul de altul, că sunt gata să se despartă. Şi în timp ce se pregătesc de divorţ, tatăl lui Caleb îl roagă pe fiul său să încerce un experiment pe care-l numeşte “Provocarea dragostei”. Deşi speră că această nouă provocare nu are nimic de-a face cu noua convingere religioasă a părinţilor, Caleb o acceptă. Va putea el să-şi iubească soţia, în timp ce evită dragostea pe care i-o arată Dumnezeu? Va fi el în stare el să-şi demonstreze din nou dragostea pentru o persoană care-i refuză sentimentele? Sau, pur şi simplu, e vorba despre de altă căsnicie care se duce de râpă?

FRIDAY THE 13TH (2009)
VINERI 13

Regia: Marcus Nispel
Cu: Jared Padalecki, Danielle Panabaker, Amanda Righetti, Travis Van Winkle, Aaron Yoo
Horror, SUA 2009

Jason Voorhees (Derek Mears) se afla într-o tabără de vară la Crystal Lake atunci când s-a inecat. Sau cel puţin aşa a crezut toata lumea, pentru ca Jason nu a murit, ci s-a întors şi i-a ucis pe toţi supraveghetorii din tabără.

Dupa mulţi ani, intâmplările au fost date uitării, însa o nouă serie de crime tulbură liniştea campingului, atunci când un grup de tineri descoperă tabăra părăsită de pe malul lui Crystal Lake.

Remake al clasicului horror cu acelasi titlu din 1980, o peliculă far a genului care a nascut numeroase sequel-uri şi un întreg „cult”.

EVAN ALMIGHTY
EVAN ATOTPUTERNICUL

Regia: Tom Shadyac
Cu: Steve Carell, Morgan Freeman, Lauren Graham, John Goodman, John Michael Higgins
Comedie, SUA 2007

Ultima oară când l-am văzut pe Evan Baxter, era chinuit de către Bruce Nolan (Bruce Almighty) în timp ce prezenta ştirile la Buffalo TV. Dar timpul a trecut şi Evan şi-a văzut de treabă, devenind membru al Congresului american. Dar se pare că destinul său nu este doar politic, căci Dumnezeu îi încredinţează construirea unei noi arce. Şi iată-l pe Evan cum se transformă dintr-un bărbat care voia să-şi servească ţara, în salvatorul întregii omeniri.

I NOW PRONOUNCE YOU CHUCK AND LARRY
VĂ DECLAR SOŢ ŞI… SOŢIE?

Regia: Dennis Dugan
Cu: Adam Sandler, Kevin James, Jessica Biel, Dan Aykroyd, Ving Rhames
Comedie, SUA 2007

Chuck şi Larry sunt doi pompieri, prieteni la cataramă. Prietenia lor devine şi mai strânsă (sau nu) când Larry îşi dă seama ca are nevoie de un partener domestic (un fel de soţ, adica) pentru a rezolva nişte probleme legate de-o asigurare. Cum Chuck îi e dator şi cum parteneriatele domestice între bărbaţi sunt la ordinea zilei în New York, soluţia e simplă: Chuck va trebui să se însoare cu Larry. Lucrurile scapă de sub control când cei doi bărbaţi hetero chiar trebuie să arate cât de mult se iubesc.

EVERYBODY’S FINE
CU TOŢII SUNT BINE

Regia: Kirk Jones
Cu: Robert De Niro, Drew Barrymore, Kate Beckinsale
Dramă, SUA 2009

De Niro interpretează rolul unui văduv care, după moartea soţiei sale, îşi dă seama că nu ştie nimic despre copiii săi. El pleacă în căutarea lor, descoperind că aceştia au vieţi departe de a fi perfecte sau normale.

Remake al filmului italian Stanno tutti bene din anul 1990, Everybody’s fine urmăreşte experienţele neplăcute şi bulversante ale unui bărbat văduv pe nume Frank, care descoperă cu stupoare ca soţia decedată era singura conexiune pe care o avea cu copiii săi înstrăinaţi şi că nu ştie prea multe amanunte despre modul în care aceştia îşi câştigă traiul de zi cu zi. Frank decide astfel să se urce într-un autobuz şi să călătoreasca de-a curmezişul Statelor Unite ale Americii, de la New York până la Las Vegas, cu scopul de a se reuni cu fiecare dintre fiii şi fiicele sale şi a observa cu ochii lui dacă veştile care răzbat până la el în legătură cu modul de viaţă al acestora corespund adevărului sau nu sunt altceva decât nişte minciuni pe care i le-au spus copiii pentru a-i lăsa impresia că se descurcă foarte bine pe cont propriu.

THE IMAGINARIUM OF DOCTOR PARNASSUS
DR. PARNASSUS

Regia: Terry Gilliam
Cu: Johnny Depp, Heath Ledger, Colin Farrell, Jude Law
Fantastic, Franţa 2009

În zilele noastre, doctorul Parnassus, un bărbat care pe vremuri a câştigat un pariu cu însuşi Diavolul, are darul de a controla imaginaţia altora. După ce s-a jucat o dată cu soarta, doctorul are curajul de a-şi încerca încă o dată norocul şi tot cu forţele întunecate. Într-o înţelegere cu misteriosul domn Nick, Parnassus obţine nemurirea, dar preţul e mare: primul său născut va fi luat de Nick în ziua aniversării a 16 ani. Timpul a trecut, iar fiica lui Parnassus, Valentina, se află acum într-un pericol de moarte, doar că doctorul are o soluţie: îl provoacă pe Nick la o întrecere pe care acesta n-o poate refuza…

O poveste fantastică, situată la limita inimaginabilului, DR. PARNASSUS te invită într-o captivantă şi explozivă cursă împotriva timpului alături de deja legendarul Heath Ledger (în ultimul său rol), Johhny Depp, Jude Law, Colin Farrel şi Christopher Plumer.

Înfruntă-ţi imaginaţia şi acceptă noua provocare a celebrului regizor Terry Gilliam: DR. PARNASSUS, o capodoperă modernă.

THE UGLY TRUTH
ADEVĂRUL GOL-GOLUŢ

Regia: Robert Luketic
Cu: Katherine Heigl, Gerard Butler, Bree Turner, Eric Winter, Nick Searcy
Comedie, SUA 2009

Lupta dintre sexe se încinge în Adevărul gol-goluţ, o comedie isteaţă şi sexy despre bărbaţi, femei şi prăpastia dintre felurile în care gândim unii despre ceilalţi, visăm, sau ne încercăm puterea de seducţie asupra sexului opus. Între Katherine Heigl (Knocked Up, “Grey’s Anatomy”) şi Gerard Butler (300) ies scântei pentru că ei sunt doi colegi care par sortiţi să se dispreţuiască veşnic. Ea e hotărâtă să-şi găsească partenerul ideal, scornit de visele ei. El vrea să le transmită femeilor mesajul că trebuie să fie mai realiste şi să admită că bărbaţii nu au decât un singur scop. Dar exact atunci când el se decide să o ajute pe Abby să obţină ceea ce vrea, cei doi îşi dau seama cu stupoare cât de tare se pot atrage firile opuse.

Abby Richter (Heigl) este ambiţioasa producătoare a unui talk-show matinal de televiziune A.M. Sacramento, care se mândreşte cu faptul că poate rezolva pe loc orice problemă – orice problemă în afara statutului ei de femeie singură şi nefericită. Când vine vorba de întâlniri şi cunoştinţe, Abby se transformă dintr-o femeie de succes, într-o ghinionistă.

Când rating-ul show-ul ei începe să cadă, Abby este forţată să se asocieze cu proaspătul corespondent special Mike Chadway (Butler), un tip care o irită nespus. Emisiunea lui, Adevărul gol-goluţ, promitea că va dezvălui secretele bărbaţilor. Dar emisiunea lui provocatoare, cam şovinistă şi deşănţată, o ofensează pe Abby, care simte c-o ia razna când vede că show-ul face rating-uri fulminante pecetluindu-i lui Mike statutul de angajat favorit al postului de televiziune.

Apoi Abby îl întâlneşte pe Colin, vecinul ei, care e doctor şi neînsurat! El este întruchiparea opusului lui Mike Chadway – e suav, politicos şi nici pe departe o brută – iar Abby nu vrea să mai rateze de data asta. Deşi nu-i convine să recunoască, ea are nevoie acum de expertiza lui Mike în materie de preferinţele bărbaţilor, pentru ca ea să n-o mai dea în bară şi de data asta. În timp ce Mike o consiliază pe Abby, iar ea pune în aplicare tacticile lui de seducţie, ei vor descoperi că sunt victimele unei mari ironii: oricât de diferiţi ar fi, bărbaţii şi femeile împărtăşesc aceleaşi sentimente.

FREQUENTLY ASKED QUESTIONS ABOUT TIME TRAVEL
ÎNTREBĂRI FRECVENTE DESPRE CĂLĂTORIA ÎN TIMP

Regia: Gareth Carrivick
Cu: Chris O’Dowd, Marc Wootton, Dean Lennox Kelly, Anna Faris, Meredith Macneill
Comedie, 2009

Scenariul, scris de Jamie Mathieson, urmăreşte trei tineri antisociali – doi tocilari şi un cinic – care încearcă să călătorească în timp cu ajutorul unei ghicitori, chiar din mijlocul unui pub aglomerat. Adorabila Faris interpretează rolul unei tinere din viitor, cea care, de altfel, pune întreaga aventură în mişcare.

GOING POSTAL 1
LA POŞTĂ 1

Regia: Jon Jones
Cu: Richard Coyle, David Suchet, Charles Dance, Claire Foy, Steve Pemberton
Fantastic, Marea Britanie 2010

Inspirat din cel de-al 33-lea roman al seriei Discworld al cărei autor e Terry Pratchett, această ecranizare îl are în centru pe Moist Von Lipwig, un escroc extrem de abil care se trezeşte de cealaltă parte a baricadei: este păcălit să devina generalul poştei din Ankh-Morpork, o poziţie care era vacantă de ani de zile. Primul instinct al lui Lipwig e să fugă.. Asta până o întâlneşte pe fermecătoarea Adora. Captivat de frumuseţea şi de inteligenţa ei, Lipwig va încerca orice să-i câştige afecţiunea..fără să ştie de rolul pe care l-a jucat, involuntar, în distrugerea familiei acesteia. E dragostea lor condamnată pentru vecie?

GOING POSTAL II
LA POSTA II

Regia: Jon Jones
Cu: Richard Coyle, David Suchet, Charles Dance, Claire Foy, Steve Pemberton
Fantastic, Marea Britanie 2010

Inspirat din cel de-al 33-lea roman al seriei Discworld al cărei autor e Terry Pratchett, această ecranizare îl are în centru pe Moist Von Lipwig, un escroc extrem de abil care se trezeşte de cealaltă parte a baricadei: este păcălit să devina generalul poştei din Ankh-Morpork, o poziţie care era vacantă de ani de zile. Primul instinct al lui Lipwig e să fugă.. Asta până o întâlneşte pe fermecătoarea Adora. Captivat de frumuseţea şi de inteligenţa ei, Lipwig va încerca orice să-i câştige afecţiunea..fără să ştie de rolul pe care l-a jucat, involuntar, în distrugerea familie acesteia. E dragostea lor condamnată pentru vecie?

GOLF PUNKS (AKA. NATIONAL LAMPOON’S GOLF PUNKS)
Antrenorul de golf

Comedie, SUA, 1998
R: Harvey Frost
D: Tom Arnold, James Kirk, Rene Tardif, Katelyn Wallace, Rhys Huber

Cândva, Al Oliver (Tom Arnold) încercase să devină jucător de golf profesionist. Însă, a trecut mult de atunci… Fără nicio slujbă, fără niciun ban și înconjurat de ghinion la orice pas, Al lasă mândria de-o parte și acceptă postul de antrenor la Vista Creek Country Club. Sub îndrumarea sa, puștii, care sunt ni$$te copii necoordonați cu atitudini nepotrivite, trebuie să scape de îndoieli. La început, lecțiile par a fi o pierdere de vreme, căci nimc din ce e viu și se află în vecinătatea terenului de golf nu mai este în siguranță. Dar, găgăuții pe care îi antrenează vor începe să fie motivați, dorindu-și să devină campioni.

GREY GARDENS

Regia: Michael Sucsy
Cu: Drew Barrymore, Jessica Lange, Jeanne Tripplehorn, Daniel Baldwin, Ken Howard
Dramă, SUA 2009

Drew Barrymore şi Jessica Lange ţin capul de afiş al aceastei drame inspirată de fapte reale şi centrată pe două rude excentrice ale legendarei Jackie Kennedy-Onassis. Cele două personaje pitoreşti le-au servit ca subiecte şi regizorilor David şi Albert Mayales pentru un documentar din 1975, cu acelaşi titlu. Regizat, produs şi co-scris de Michael Sucsy, Grey Gardens spune povestea lui “Big Edie” (Lange) şi a lui “Little Edie” (Barrymore), mătuşa şi, respectiv, verişoara fostei prime doamne a Americii. Foste femei de societate, ele duceau în anii 70 o viaţă retrasă. Însă au devenit o senzaţie de presă, după ce departamentul de sănătate le-a ameninţat că le pune sub secestru vila cu 28 de camere infestată cu purici şi ratoni, aflată în cartierul East Hampton din New York. Această acţiune a determinat-o pe Kennedy şi pe soţul ei, miliardarul Onassis, să intervină ca să-şi salveze numele. Jane Tripplehorn o interpretează pe fosta prima doamnă într-un film care îi mai are în distribuţie pe Daniel Baldwin, Ken Howard, Malcolm Gets şi Ayre Gross şi care a obţinut nu mai puţin de 6 premii Emmy, printre care cel pentru cea mai bună miniserie şi actriţă în rol principal (Jessica Lange).

HANNAH MONTANA: THE MOVIE
HANNAH MONTANA: FILMUL

Regia: Peter Chelsom
Cu: Miley Cyrus, Billy Ray Cyrus, Emily Osment, Jason Earles, Mitchel Musso
Comedie, SUA 2009

Ea are tot ce e mai bun din cele două lumi în care trăieşte…

Însă acum trebuie să aleagă una singură.

Miley Stewart (Miley Cyrus) se luptă să împace şcoala, prietenii şi viaţa ei secretă de vedetă pop. Dar curând, popularitatea tot mai mare a vedetei Hannah Montana ameninţă să preia controlul asupra vieţii sale. Ca urmare, tatăl ei (Billy Ray Cyrus) o duce acasă, în Crowley Corners, Tennessee, unde îi administrează o doză bună de realitate şi astfel începe o aventură plină de distracţii, râs şi romantism, aşa cum nici măcar Hannah Montana, eroina, n-ar fi reuşit să îşi imagineze.

HAPPY-GO-LUCKY
DESPRE FERICIRE ŞI ALTE NIMICURI

Regia: Mike Leigh
Cu: Sally Hawkins, Eddie Marsan, Alexis Zegerman, Samuel Roukin, Andrea Riseborough
Marea Britanie, comedie 2008

Poppy traieşte fiecare clipă cu o intensitate incredibilă.

Este ea puţin nebună şi iresponsabilă?

Sau este absolut sănătoasă şi sensibilă?

Oricare ar fi raspunsul, toţi cei din jur se îndrăgostesc imediat de ea.

Oare cât de dificil e să fii fericit? În această comedie efervescentă a veteranului Mike Leigh (Vera Drake, Secrets & Lies), Sally Hawkins o interpretează pe Popppy, o profesoară zănatică, un spirit liber ce infuzează fiecare situaţie cu un râs contagios şi un optimism imbatabil. Filmul ne oferă o explorare emoţionantă, adevărată şi plină de viaţă a uneia dintre cele mai misterioase şi mai eluzive calităţi umane: fericirea.

HIGH LIFE

Comedie, Canada
Regia: Gary Yates
Cu: Timothy Olyphant, Stephen Eric Mcintyre, Joe Anderson, Rossif Sutherland, Brittany Scobie

Un portret hilar al stupidităţii masculine. Dick şi prietenii săi continuă s-o dea în bară cu jafurile şi să intre în închisoare din cauza prostiei lor. Acum, Dick hotărăşte că-i de ajuns: a ticluit planul perfect pentru încă o spargere. Necazul? Colegii săi de infracţiuni sunt atât de măcinaţi de ură, încât e cumplit de greu să-i împiedici să nu ucidă între ei; dar să-i uneşti într-o echipă în stare să comită un jaf e deja un miracol absolut.

I LOVE YOU, BETH COOPER
TE IUBESC, BETH COOPER!

Regia: Chris Columbus
Cu: Hayden Panettiere, Paul Rust, Jack T. Carpenter, Lauren London, Lauren Storm
Comedie, SUA 2009

Denis (Paul Rust) nu se poate lăuda că s-a distrat foarte mult în anii de liceu, dar totul se schimbă în chiar ziua absolvirii. În faţa tuturor colegilor strânşi în sala de sport, puştiul îşi declară dragostea pentru cea mai populară fata din liceu, Beth Cooper (Hayden Panettiere), iar aceasta se decide, drept rasplată, să o pună de-o noapte mai ceva ca în Plăcinta americana, Mean Girls sau Sexdrive la un loc.

INDEPENDENCE DAY
ZIUA INDEPENDENŢEI

SF, SUA 1996
Regia: Roland Emmerich
Cu: Will Smith, Bill Pullman, Jeff Goldblum, Mary Mcdonnell, Judd Hirsch

Unul dintre cele mai mari succese de box office din istoria cinema-ului, Ziua Independentei vă va ului, din nou, cu secvenţele invaziei extraterestre.

Spectacolul incredibil începe odată cu apariţia imenselor nave spaţiale, însă admiraţa se transformă rapid în teroare, odată cu momentul în care uriaşele nave pornesc să distrugă marile oraşe ale lumii. Pământul mai are o singură speranţă: supravieţuitorii decid să riposteze printr-o mare ofensivă împotriva invadatorilor, înainte ca umanitatea să fie nimicită. Un clasic al filmelor apocaliptice. Distrugerea n-a fost niciodata mai “fun”!

JANOSIK. PRAWDZIWA HISTORIA (AKA. JANOSIK. A TRUE STORY)
JANOSIK: O POVESTE ADEVĂRATĂ

Regia: Kasia Adamik, Agnieszka Holland
Cu: Václav Jirácek, Ivan Martinka, Michal Zebrowski, Maja Ostaszewska, Katarzyna Herman
Dramă, Polonia 2008

Scenariul lui Eva Borusevicova descrie povestea adevărată a lui Janosik, un bandit de secolul XVIII, un Robin Hood legendar din Europa centrală şi se inspiră din legende şi documente reale. Însă pelicula operează şi cu un lirism extrem de subiectiv şi original. Eroul e tragic şi, în acelaşi timp, foarte contemporan: ar putea fi un băiat american care se întoarce din Irak în ghetouri şi care, distrus de cruzimea războiului, devine capul unei bande temute.

IMAGINE THAT
PUTEREA IMAGINAŢIEI

Regia: Karey Kirkpatrick
Cu: Eddie Murphy, Thomas Haden Church, Yara Shahidi, Nicole Ari Parker, Ronny Cox
Comedie, SUA 2009

Un om de afaceri (Eddie Murphy), care pare să nu poată ieşi din spirala descendentă a carierei sale, este invitat de către fiica sa în lumea ei imaginară. Aici soluţionarea problemelor mai poate aştepta.Tot în această lume îşi dă seama de importanţa familiei, pentru că renunţă la slujbă ca să meargă la spectacolul fiicei sale.

JOE’S PALACE
PALATUL LUI JOE

Regia: Stephen Poliakoff
Cu: Michael Gambon, Danny Lee Wynter, Rupert Penry-Jones, Kelly Reilly, Rebecca Hall
Dramă, Marea Britanie 2007

Acest film de televiziune e construit în jurul locuinţei sumbre şi pline de atmosferă deţinută de Elliott, un londonez bogat şi excentric, şi în jurul relaţiei sale cu Joe, tânarul fiu al menajerei casei. Parte mesager, parte protejat, Joe devine singura legătură a miliardarului cu lumea exterioară şi cu ceea ce se întâmplă în propria-i locuinţă.

KIT KITTREDGE: AN AMERICAN GIRL
KIT KITTREDGE: O FETIŢĂ AMERICANĂ

Dramă, SUA 2008
Regia: Patricia Rozema
Cu: Abigail Breslin, Julia Ormond, Chris O’Donnell, Wallace Shawn, Joan Cusack

Marea Depresiune loveşte şi în casa micutei Kit Kittredge, în vârstă de 9 ani, atunci când tatal ei îşi pierde slujba şi plecă să-şi caute alta. Abigail Breslin, nominalizata la Oscar, joacă rolul Kit alături de o distribuţie de zile mari. Pentru a-şi păstra casa, Kit şi mama ei sunt nevoite să cazeze elevi – oaspeţi care platesc şi care spun nişte poveşti fascinante. Când cutiuţa cu toate economiile mamei este furată, suspectul principal devine Will, noul prieten vagabond al lui Kit. Fata refuză să creadă că prietenul ei ar putea fura, iar efortul de a descoperi adevăratul hoţ îi aduce numai probleme. Poliţia susţine că furtul a fost făcut de cineva cunoscut din casă. Şi dacă nu a fost Will, atunci cine a furat banii?

KNOWING
NUMERE FATALE

Thriller, SUA 2009
Regia: Alex Proyas
Cu: Nicolas Cage, Rose Byrne, Chandler Canterbury, Ben Mendelsohn, Lara Robinson

Knowing, un captivant action-thriller, pune omenirea faţă-n faţă cu prospectul unui viitor terifiant. Iar John Koestler (Nicolas Cage) trebuie să lupte împotriva numerelor fatale.

În 1958, o clasă de elevi stochează într-o capsulă a timpului desenele realizate în timpul unei ore de curs. Unul singur e deosebit – cel realizat de o fetiţă şi care pare a fi o inşiruire de cifre fără sens. Cincizeci de ani mai târziu, capsula este scoasă la lumină, iar ce se află înăuntrul ei îi va schimba total viaţa profesorului John Koestler, a fiului sau Caleb şi, totodată, lumea pe care o ştim.

John reuşeşte să elucideze misterul numerelor în urma unei descoperiri devastatoare: acestea conţin coordonatele fiecarui dezastru major din trecut şi viitor, locul si numărul victimelor. Toate indiciile par să conducă într-o singură directie: fiul lui John a fost ales să găsească mesajul prevestitor.

SEVEN POUNDS
ŞAPTE SUFLETE

Dramă, SUA 2008
Cu: Rosario Dawson, Will Smth
Regia: Gabriele Muccino

“În 7 zile, Dumnezeu a creat lumea. În 7 secunde, eu mi-am distrus-o pe a mea.”
Ben Thomas, Seven Pounds

Gabriele Muccino, regizorul filmului The Pursuit of Happyness / In căutarea fericirii şi superstarul Will Smith, ne aduc povestea emoţionantă şi plină de suspans a unui om hăituit de un secret ascuns care încearcă să se izbăvească, schimband total destinele a şapte oameni complet necunoscuţi.

Odată ce a pornit pe acest drum, nimic nu-i mai poate schimba hotărârea.

Sau, cel puţin aîa crede el. Însă Ben Thomas nu se aşteptă câtuşi de puţin să se îndrăgostească de una dintre aceste şapte persoane– iar această persoană va sfârşi prin a-l schimba pe el.

Parte thriller palpitant, parte surprinzătoare şi răvăşitoare poveste de dragoste, Sapte Suflete lansează întrebări provocatoare despre viaţă şi moarte, regrete şi iertare, înstrăinare şi prietenie, dragoste şi mântuire, dezvăluind firele nevăzute ce leagă destinele oamenilor într-un mod neaşteptat.

MARLEY & ME
EU ŞI MARLEY

Regia: David Frankel
Cu: Owen Wilson, Jennifer Aniston, Eric Dane, Alan Arkin, Kathleen Turner
Comedie, 2008

John si Jennifer s-au căsătorit de curând, dar nu vor să intre prea repede în lumea responsabilităţilor familiale aşa că, în loc de un copil, au ales să îngrijească un câine. Marley este un labrador adorabil dar, în acelaşi timp, extrem de neastâmpărat şi cam… nevrotic, care va avea grijă să le umple vieţile (şi nervii) mai ceva ca o armată de copii.

MEET DAVE (AKA. STARSHIP DAVE)
Ți-l prezint pe Dave

Comedie, SUA, 2008
R: Brian Robbins
D: Eddie Murphy, Elizabeth Banks, Gabrielle Union, Scott Caan, Ed Helms

Un echipaj alcătuit din extratereştri miniaturali conduc o navă ce are o formă umanoidă. În timp ce încearcă să-şi salveze planeta, extraterştrii se confruntă cu o noua problemă: nava lor se îndrăgosteşte de o pământeanca (interpretată de Elizabeth Banks).

MIRRORS (AKA. INTO THE MIRROR)
OGLINZI MALEFICE

Regia: Alexandre Aja
Cu: Kiefer Sutherland, Paula Patton, Amy Smart, Cameron Boyce, Erica Gluck

O teroare supranaturală se infiltrează în viaţa unui paznic de noapte care lucrează la un magazin ticsit cu oglinzi, în acest remake terifiant al unui horror corean.

Kiefer Sutherland este un fost poliţist NYPD dizgraţiat care bea prea mult şi e forţat să-şi ia o slujbă de noapte. Şi de parcă spaţiul pustiit şi prost luminat al clădirii n-ar fi suficient de straniu, bărbatul trebuie să facă faţă şi unui număr imens de oglinzi bântuite ce dezlănţuie o forţă malefică asupra sa şi ameninţă viaţa celor dragi . Poate fostul poliţist să rezolve misterul legat de trecutul clădirii, înainte să fie prea târziu?

MY LIFE SO FAR
VIATA MEA DE PANA ACUM

Regia: Hugh Hudson
Cu: Colin Firth, Rosemary Harris, Irene Jacob, Mary Elizabeth Mastrantonio, Malcolm Mcdowell
Dramă, Marea Britanie 199

Gamma Macintosh (Rosemary Harris) este matroana unei familii care locuieşte într-un castel din Scoţia. Alături de ea, în casa mai locuiesc fiica ei, Moira (Mary Elizabeth Mastrantonio) şi Edward Pettigrew (Colin Firth), soţul acesteia, un inventator excentric. Cei doi au, la rândul lor, doi copii, pe Fraser (Robbie Norman) şi pe Elspeth (Kelly Macdonald). Într-una dintre zile, fratele lui Moira trece pe la ei împreună cu logodnica sa, Heloise (Irene Jacob), o femeie frumoasă care îi ia minţile lui Edward şi îl pune pe jar pe tânărul Fraser. Deşi filmările pentru această peliculă au fost realizate în 1997, editarea peliculei s-a încheiat în anul 1999, când a fost prezentat la Festivalul de Film de la Cannes.

NICK AND NORAH’S INFINITE PLAYLIST
Playlist pentru Nick şi Norah

Comedie, SUA, 2008
R: Peter Sollett
D: Michael Cera, Kat Dennings, Aaron Yoo, Rafi Gavron, Ari Graynor

Doi tineri care doresc să uite de singurătate petrec o noapte într-un club fără să aibă curaj să se gândească la faptul că această întâlnire ar putea fi prima, iar nu singura lor noapte împreună.

“Nick and Norah’s Infinite Playlist” este o comedie despre doi tineri singuri. Eroii principali ai acestei povești din New York sunt Nick (Michael Cera) și Norah (Kat Dennings). El încearcă să depășească impasul în care ajunsese după ce fusese părăsit de o femeie, ea vrea să uite de singurătate atrăgându-l pe Nick într-o escapadă amoroasă. Interesant este că, exeptînd faptului că le place muzica, cei doi nu par a avea nimic în comun. Totuși, situația este pe cale să se schimbe, deoarece o noapte în doi într-un club poate deveni prima întâlnire a unei povești romantice.

OTIS

Comedie, SUA 2008
Regia: Tony Krantz
Cu: Bostin Christopher, Ashley Johnson, Daniel Stern, Illeana Douglas, Kevin Pollak

Această comedie neagră despre un ucigaş în serie care terorizează periferia ne oferă o perspectivă cinică atât asupra culturii americane, cât şi asupra dinamicilor de familie. Atunci când o tânără e luată prizonieră de un ucigaş sadic, ea se foloseşte de inteligenţă ca să evadeze. Însă libertatea ei e doar începutul unei spirale descendente, oribile şi, totuşi, bizar de amuzante pe care familia ei o apucă ei atunci când decide să se răzbune pe răpitor.

PANDORUM

SF, SUA 2009
Regia: Christian Alvart
Cu: Dennis Quaid, Ben Foster, Cam Gigandet, Cung Le, Antje Traue

Peste 500 de ani în viitor, nişte astronauţi sunt captivi într-o navă spaţiala pierdută în cel mai îndepărtat colţ al galaxiei şi sunt o pradă uşoară pentru un monstru nevăzut!

În Pandorum, groaza capătă dimensiuni cosmice: la bordul unei nave spatiale aparent părăsite, doi astronauţi îşi revin dintr-un somn profund. Fără amintiri, complet dezorientaţi, cei doi nu îşi mai cunosc identităţile si nici misiunea care i-a adus acolo. În intunericul camerei, singurele zgomote pe care astronauţii le disting sunt nişte bubuituri îndepărtate, undeva în bordul navei.

În timp ce locotentul Payton (Dennis Quaid) îl ghidează prin staţia radio, caporalul Bower (Ben Foster) se aventurează în intuneric şi, pe măsura ce înainteaza, el descoperă o situaţie tragică: o entitate necunoscută a început vânătoarea împotriva lor. Uniţi de povestea bizară în care s-au trezit şi neavând prea multe indicii despre ce s-a intâmplat, se văd nevoiţi să lupte împotriva forţei care încearcă să-i extermine. Odată cu elucidarea secretelor sinistre ale navei, astronauţii încep să înţeleagă faptul că specia umană este într-un mare pericol şi că totul depinde de supravieţuirea lor.

PINEAPPLE EXPRESS
Pineapple Express

Comedie, SUA, 2008
R: David Gordon Green
Cu: Seth Rogen, James Franco, Danny Mcbride, Gary Cole, Rosie Perez

Dale şi Saul, doi prieteni la cataramă, mari amatori de marijuana, dau de belea atunci când sunt implicaţi fără să vrea într-un conflict cu nişte traficanţi de droguri. Mai mult, cei doi trebuie să fugă şi de poliţie, pentru că unul dintre ei a fost martorul unui asasinat pus la cale chiar de un om al legii. Singuri împotriva tuturor, Dale şi Saul profită de împrejurări pentru a lua câteva decizii care le vor schimba viitorul. Se pare că, până la urmă, o liota de traficanţi şi batalioane de poliţişti care ar da orice să te împuşte, sunt un motiv suficient pentru a deveni mai responsabil…

Nominalizat la premiile Globul de Aur, din 2009, pentru cel mai bun actor – comedie sau muzical (James Franco).

SCOOBY DOO! THE MYSTERY BEGINS

Scooby Doo – Misterul începe
Comedie, SUA, 2007
R: Brian Levant
D: Robbie Amell, Kate Melton, Hayley Kiyoko, Kira Clavell

Aventurile lui Scooby-Doo şi ale amicilor săi continuă şi în al treilea film al seriei inspirată din serialul de desene animate create de Hanna şi Barbera. În partea a treia, ni se înfăţişează începuturile echipei Mistery Inc, atunci când patru adolescenţi s-au întâlnit şi au format o echipă care rezolvă mistere. Aceasta este povestea primului lor mare mister dezlegat.

SHE’S THE ONE
PE EA O VREAU

Regia: Edward Burns
Cu: Edward Burns, Mike Mcglone, Maxine Bahns, Jennifer Aniston, Cameron Diaz

She’s the one este o comedie romantică, povestea fraţilor Fitzpatrick, cei care se ghidează după principiul: “În viaţă, fă ce-ţi place!". Fiecare în felul lui, îşi urmează crezul: Mickey este şofer de taxi şi duce o viaţă lipsită de griji ca orice burlac, până când o întâlneşte pe frumoasa Hope, o studentă non conforminstă şi plină de spirit. Francis, pe de altă parte, este un as al lumii financiare şi este căsătorit cu fosta lui colegă de liceu, Heather. Lucrurile merg bine până în momentul când problemele lor sentimentale converg într-un mod în care nu şi-ar fi închipuit vreodată, lucru care le zdruncină concepţia despre fericire.

MAX PAYNE

Regia: John Moore
Cu: Mark Wahlberg, Mila Kunis, Beau Bridges, Chris ‘Ludacris’ Bridges, Chris O’Donnell
SUA

Max Payne (Mark Wahlberg) este un poliţist bănuit de uciderea soţiei şi a fiicei sale.

Desemnat de superiorii săi să rezolve cazul, el miroase o conspiraţie orchestrată de un mare traficant de droguri, pe numele său Valkyr. Max nu mai are nimic de pierdut şi vrea să se razbune, fiind ajutat de Mona Sax (Mila Kunis), o poliţistă renegată care mănuieşte armele la fel de bine ca şi un bărbat.

Impreuna cu ea, Max se infiltrează în mijlocul Mafiei, este arestat pentru uciderea unui coleg, primeşte sfaturi de la un mentor inţelept (Beau Bridges), se loveşte de un „câine de pază” (Ludacris) şi, în cele din urmă, ajunge la o femeie de afaceri (Kate Burton), mai rece decât gheaţă, pe care o suspectează că este în vârful piramidei.

Un film “neo-noir” stilizat, transgresiv, o supradoză de adrenalină bazată pe un joc video legendar, interactiv.

LE PREMIER CERCLE (AKA. INSIDE RING)
PRIMUL CERC

Regia: Laurent Tuel
Cu: Jean Reno, Gaspard Ulliel, Vahina Giocante, Sami Bouajila, Isaac Sharry
Poliţist, Franţa 2009

Clanul Malakian este o familie de gangsteri de origine armeană care controlează lumea interlopă din sudul Frantei. Gangsterul Milo Malakian (Jean Reno) este mândru de familia sa şi ţine la tradiţii, sperând că într-o bună zi fiul său îi va călca pe urme. Cu toate acestea, Anton (Gaspard Ulliel) viseaăa la o altă viaţă alături de Elodie (Vahina Giocante), o tânară asistentă care nu are nicio legatură cu aceasta lume. Când Milo află despre deciziile lui Anton, devine suficient de furios cât să înceapă un război cu propriul său fiu. Le premier Cercle este povestea unui june care trebuie să aleagă între dragoste şi familie, încercând să treacă peste hotărârile tatălui sau, pentru care familia are cel mai important rol. Jean Reno (,,Leon””, ,,Pantera roz”, ,,Codul lui Da Vinci”, ,,Vizitatorii în America”) reuşeîte să încânte publicul şi de această dată, într-un film în care decorurile pariziene superbe creează o atmosfera idilică.

PREDATOR

Regia: John Mctiernan
Cu: Arnold Schwarzenegger, Carl Weathers, Elpidia Carrillo, Bill Duke, Jesse Ventura
Acţiune, 1987

Arnold Schwarzenegger îl interpretează pe neînfricatul luptător de combat Dutch Schaefer, trimis de guvernul SUA într-o misiune extrem de periculoasă într-o junglă plină de capcane dintr-o ţară a Americii Centrale. Acolo trebuie să salveze nişte diplomaţi americani capturaţi de o guerilă sângeroasă. Deşi vrea să lucreze împreună cu oamenii săi de încredere, Pentagonul îi bagă pe gât o echipă de la CIA, condusă de adversarul lui Schaefer, un tip pe nume Dillon.

Un elicopter îi paraşutează clandestin la marginea junglei infernale pe Schaefer şi Dillon, precum şi pe restul echipei: Hawkins, Mac, Blain, Billy şi Ponch. În timp ce survolează zona, ei descoperă zeci de cadavre măcelărite ale unor luptători din cadrul Beretelor Verzi. Imaginea e şocantă, trupurile neînsufleţite ale acestora fiind spânzurate de copaci, dupa ce, în prealabil, pielea le-a fost jupuită.

Prezenţa Beretelor Verzi şi cumplita moarte a luptătorilor săi nu fac decât să adânceasca misterul junglei. Schaefer îşi dă seama că Dillon are alte interese decât salvarea diplomaţilor, moment în care începe prăpădul, iar echipa decide să se retragă. Dillon găseşte o fată speriată, pe nume Anna şi o ia cu el. În acest moment, apare Predator, o maşină de ucis oameni. Un vânător feroce venit aparent dintr-o altă lume, el începe să-i sfârtece pe americani, unul câte unul.

Rând pe rând, Mac, Dillon, Blain, Billy si Poncho sunt omoraţi bestial de către monstruosul Predator. În viaţă rămâne doar Schaefer. Folosindu-şi din plin ingeniozitatea, caliltăţile de luptător şi ştiinţa camuflajului, Schaefer reuşeşte să-şi mutileze inamicul. Însă acesta pare a avea mai multe vieţi şi este dispus să lupte până la arderea ultimului circuit.

PREDATOR 2

Regia: Stephen Hopkins
Cu: Kevin Peter Hall, Danny Glover, Gary Busey, Rubén Blades, Maria Conchita Alonso
Acţiune, 1990

1997. Locotenentul detectiv Mike Harrigan împreună cu întreaga poliţie declară război deschis traficanţilor de droguri şi bandelor de criminali viciosi din jungla urbană a Los Angeles-ului.

Depaşiţi ca număr şi ca dotare cu armament, Harrigan şi echipa lui încep să piardă controlul asupra străzilor.

Deodată, se petrece ceva teribil şi inexplicabil. Unul câte unul, capii bandelor sunt ucişi de un adversar îngrozitor şi misterios care loveşte cu o cruzime fără margini şi cu o putere ce pare supranaturală.

Harrigan se hotăraşte să-l prindă şi să-l predea justiţiei pe acest ucigaş brutal, până ce-şi dă seama că el şi poliţiştii pe care-i conduce nu mai sunt urmăritorii: Predator a început să-i urmărească şi să-i ucidă. Politia a devenit prada lui actuală, vânatul pe care-l urmareşte.

În acelaşi timp, o echipă federală cu însărcinari speciale, condusă de agentul federal Peter Keynes, face o anchetă proprie şi ordonă poliţiei să nu se amestece.

QUARANTINE
CARANTINA

Thriller, SUA 2008
Regia: John Erick Dowdle
Cu: Jennifer Carpenter, Steve Harris, Jay Hernandez, Johnathon Schaech, Columbus Short

Reporterul de televiziune Angela Vidal şi cameramanul ei primesc sarcina de a petrece o noapte cu departamentul de pompieri din Los Angeles. Când un apel la 911 anunţă că o femeie în vârstă a rămas prizonieră în mansarda unei cladiri, de unde scoate urlete oribile, echipajul de pompieri şi jurnalistii merg la faţa locului, numai pentru a se trezi captivi într-un imobil intrat în carantină. Dar care este sursa virusului şi cum se manifestă el?

RACE TO WITCH MOUNTAIN
CURSA SPRE WITCH MOUNTAIN

Regia: Andy Fickman
Cu: Wayne Johnson, Annasophia Robb, Alexander Ludwig, Carla Gugino, Ciarán Hinds
Aventură 2009

Ani de zile au circulat poveşti despre un loc secret, aflat în mijlocul deşertului Nevada, cunoscut pentru fenomenele inexplicabile şi pentru lucrurile stranii văzute aici. Se numeşte Witch Mountain, iar când şoferul de taxi Jack Bruno (Dwayne Johnson) întâlneşte doi adolescenţi cu puteri supranaturale şi îi ia ca pasager, se trezeşte azvârlit într-o aventură pe care nu şi-o poate explica. Lucrând în echipă, Jack şi tinerii săi pasageri descoperă că singura şansă de a salva lumea este să descifreze secretele ascunse de Witch Mountain, într-o adevărată cursă contra cronometru!

REACH FOR ME (AKA. TEMPTING HYENAS)
NICIODATĂ NU E PREA TÂRZIU

Regia: Levar Burton
Cu: Seymour Cassel, Alfre Woodard, Johnny Whitworth
Comedie, SUA 2008

Alvin nu vrea decât linişte şi pace dar Kevin, tânărul său coleg din rezerva aflată într-un “hospice” (o instituţie unde sunt internaţi bolnavii terminali), s-a hotărât să trăiască din plin fiecare moment care i-a mai rămas. Iubita acestuia, Sarah, e hotărâtă să-i facă ultimele zile amuzante şi emoţionante, ceea ce-l forţează şi pe Alvin să reflecteze asupra propriei sale vieţi şi asupra unei căsătorii eşuate. LeVar Burton scrie, regizează şi interpretează în această dramă despre doi pacienţi care îşi dau seama cum să trăiască şi să iubească, abia când sunt pe patul de moarte.

SEX DRIVE
ÎN SEXCURSIE

Regia: Sean Anders
Cu: Josh Zuckerman, Amanda Crew, Clark Duke, James Marsden, Seth Green
Comedie, SUA 2008

Ian e un timid absolvent de liceu căruia nu i-a prea plăcut sportul şi asta se vede. Fizicul de tocilar nu-l împiedică pe Ian să-şi lipeasca faţa pe corpul unui culturist şi să agaţe pe net o fată superbă care se da drept "Dra Delicioasa". Ca s-o intâlnească, puştiul fură maşina fratelui său homofob şi îşi ia în această calatorie de-a dreptul iniţiatică şi cei mai buni prieteni. Bineinţeles, cu toţii trec prin nenumărate aventuri.

STAR TREK II: THE WRATH OF KHAN
STAR TREK II: MÂNIA LUI KHAN

Regia: Nicholas Meyer
Cu: William Shatner, Leonard Nimoy, Deforest Kelley
SF, SUA 1982

Nava Federaţiei Stelare USS Enterprise se află într-o misiune de rutină, pentru manevre de instrucţie, iar Amiralul James T. Kirk (William Shatner) pare împăcat cu gândul că această inspecţie ar putea fi ultima misiune spaţială din cariera sa.
Dar Khan s-a întors.

Ajutat de banda sa de supraoameni modificaţi genetic, Khan (Ricardo Montalban), un rebel genial venit de pe Pământul secolului 20 – a încălcat Regula Nr. 1 a Staţiei Spaţiale, a furat un dispozitiv strict secret numit Proiectul Genesis, a obţinut prin forţă controlul asupra unei alte nave a Federaţiei, iar acum pune la cale o capcană mortală pentru Kirk, vechiul său duşman, ameninţând să producă un Armaghedon de proporţii cosmice!

STAR TREK IV: THE VOYAGE HOME
STAR TREK IV: DRUMUL SPRE CASĂ

Regia: Leonard Nimoy
Cu: William Shatner, Leonard Nimoy, Deforest Kelley
SF, SUA 1986

William Shatner, Leonard Nimoy şi restul echipajului de pe USS Enterprise se avântă din nou în spaţiul cosmic, într-una dintre cele mai apreciate şi mai uimitoare aventuri Star Trek din toate timpurile.

Suntem în secolul 23 şi o misterioasă putere extraterestră ameninţă Pământul, evaporând oceanele şi distrugând atmosfera. Într-o încercare disperată de a salva omenirea, Kirk şi echipajul său trebuie să călătorească înapoi în timp, în oraşul San Francisco al anului 1986, unde vor găsi o lume plină de zgomote punk, de miros de pizza şi de autobuze cu bilet la preţ fix – toate la fel de străine pentru ei ca şi oricare alte elemente întâlnite în celălalt capăt al galaxiei. O misiune incitantă, plină de acţiune, de umor şi de autoironie pentru echipajul navei Enterprise!

STEALING HARVARD
JAF LA HARVARD

Regia: Bruce Mccullough
Cu: Tom Green, Jason Lee, Leslie Mann, Megan Mullally, Dennis Farina
Comedie, SUA 2002

Un bărbat este hotărât să se însoare cu prietena lui, dar numai dupa ce cheltuieşte 30.000$. Dar, în curând, află ca o nepoata se baza pe aceşti bani ca să urmeze cursurile la Harvard.

STAR TREK VIII: FIRST CONTACT
STAR TREK: PRIMUL CONTACT

Regia: Jonathan Frakes
Cu: Patrick Stewart, Jonathan Frakes, Brent Spiner
SF, SUA 1996

Căpitanul Jean-Luc Picard şi echipajul său se implică în cea mai palpitantă aventură a lor de până acum – într-o peliculă SF care ”iese cu mândrie în evidenţă”. (Richard Corliss, Time)

Îşi spun ”Borgi” – un grup pe jumătate organic, pe jumătate mecanic, dar având un unic ţel: să cucerească şi să asimileze toate rasele. Conduşi de regina lor cea seducătoare, dar sadică (Alice Krige), Borgii se îndreaptă acum spre Pământ, punând la cale un plan mârşav: să modifice istoria.

Ultima întâlnire a lui Picard cu Borgii aproape că l-a costat viaţa. Acum, el vrea să se răzbune. Dar cât de departe este dispus să meargă, pentru a-şi atinge scopul ? Avându-i în distribuţie şi pe Alfre Woodard şi James Cromwell, Star Trek: Primul Contact este o poveste plină de efecte speciale spectaculoase, un film de acţiune care ”are de toate” (Jim Ferguson, Prevue Channel).

TALK TO ME
VORBEŞTE CU MINE

Regia: Kasi Lemmons
Cu: Don Cheadle, Chiwetel Ejiofor, Cedric The Entertainer, Taraji P. Henson, Mike Epps
Dramă, SUA 2007

Don Cheadle, nominalizat la premiile Oscar, îl interpretează pe Ralph Waldo "Petey" Greene, Jr, o personalitate iconică a radioului american. În timp ce Washington-ul anilor 60 explodează sub impactul muzicii soul vibrante şi al unei noi conştiinţe sociale, Petey profită de ocazie ca să spună lucrurilor pe nume.

TERMINATOR SALVATION
TERMINATOR – SALVAREA

Regia: Mc G
Cu: Christian Bale, Sam Worthington, Anton Yelchin, Bryce Dallas Howard.
Acţiune, SUA 2009

Christian Bale este John Connor, omul sortit să conducă rasa umană în războiul contra terminatorilor, într-un post-apocaliptic an 2018. Dar viitorul în care s-a obişnuit să creadă Connor este schimbat în parte de apariţia lui Marcus Wright (Sam Worthington), un străin ale cărui ultime amintiri sunt cele în care el se afla într-o închisoare şi îşi aşteapta execuţia. Ce nu-şi poate da seama Connor este dacă bărbatul a fost trimis din viitor său a fost salvat din trecut. În timp ce programul Skynet se pregăteşte pentru un ultim atac împotriva oamenilor, Connor şi Marcus încep o odisee în inima operaţiunilor Skynet, unde descoperă teribilul secret din spatele posibilei anihilări a omenirii. Connor trebuie să se decidă dacă Marcus a fost trimis din viitor sau salvat din trecut. Inamici sau aliaţi? Spectacolul acestor dubii infiltrate în minţile a doi dintre cei mai expresivi şi mai fizici actori ai momentului nu poate fi decât captivant.

Cine se aşteptă ca Terminator: Salvation să fie o poveste directă, nesofisticată, despre apocalipsă, va fi puţin deconcertat: acest al patrulea capitol al seriei e un action postmodern traversat de mistere bogate şi de subcurente neliniştitoare, în buna tradiţie a moştenirii James Cameron. Şi, totuşi, oricât de complexe ar fi paradoxurile temporale, în miezul peliculei şade relaţia sinuoasă şi intrigantă dintre două personaje – John Connor (interpretat pentru prima şi, probabil, nu pentru ultima dată de Christian Bale) şi Marcus Wright, un (anti) erou criptic care ne forţează să ne punem întrebări mai profunde decât ne-am fi aşteptat de la franciză.

THE CLIQUE
CLICA

Regia: Michael Lembeck
Cu: Ellen Marlow, Elizabeth Mclaughlin, Samantha Boscarino, Sophie Anna Everhard, Bridgit Mendler
Comedie, SUA 2008

Atunci când Clair Lyons se mută de la Westchester la Orlando, îşi dă seama imediat că integrarea va fi mult mai grea decât a crezut iniţial. Claire e departe de a fi bogată… şi nu-şi poate permite haine de designer, pantofi scumpi sau poşete unicat…

THE ADVENTURES OF ROCKY & BULLWINKLE
AVENTURILE LUI ROCKY ŞI BULLWINKLE

Comedie, SUA 2000
Regia: Des Mcanuff
Cu: Rene Russo, Jason Alexander, Piper Perabo, Dennis Quaid, Robert De Niro

The Bullwinkle Show a fost unul dintre cele mai primitiv animate programe din istoria televiziunii. Dar, în acelaşi timp, a fost unul dintre cele mai amuzante şi mai inventive, demonstrând că un scenariu grozav poate compensa orice. Aşa că versiunea filmica a aventurilor lui Rocky si Bullwinkle n-a stârnit întrebări de genul “cum vor fi desenate elanul şi veveriţa?” sau e Robert de Niro destul de sonat încât să-l joace pe X?, ci “poate scenaristul Kenneth Lonergan (Analyze This) să egaleze geniul excentric al lui Jay Ward şi Bill Scott? Poate că nu l-a egalat în totalitate, ci în proporţie de 95%, suficient însă ca această adaptare să fie o celebrare a spiritul show-ului TV care l-a inspirat.

Vechii inamici ai lui Rocky şi Bullwinkle, Boris, Nataşa şi “Leaderul neînfricat” găsesc o modalitate să scape din lumea desenelor animate. Ei conving o tânară producătoare de la Hollywood (Janeane Garofalo, prima pe lista apariţiilor surpriză) să cumpere drepturile de transpunere a show-ului TV. Cei doi răsar dintr-un ecran de televizor încarnaţi în Jason Alexander (George din Seinfeld), Rene Russo şi De Niro. Sau, cum spune povestitorul, “cu ajutorul miraculoaselor efecte speciale computerizate, trei scumpe personaje animate devin trei şi mai scumpi actori”. “Leaderul neînfricat” achiziţionează imediat o televiziune prin cablu şi îşi face o grilă de programe care are ca scop transformarea americanilor în zombi. Şeful FBI îşi dă seama ca singura modalitate prin care îl poate infrânge e să-i aducă şi pe Rocky şi pe Bullwinkle în lumea reală. Pentru această sarcină, o desemnează pe agentul special Karen Sympathy (Piper Perado). Filmul captează umorul atât de special şi neconvenţional al show-ului TV, care alternează glumele elaborate cu satira contemporană. Unele poante sunt aruncate peste capetele copiilor direct în poala parinţilor. Judecatorul Cameo – ce nume potrivit pentru Whoopi Goldberg – face o mică, dar eficace referinţa la procesul O.J. Simpson.

De Niro e profund debil în persoana “Leaderului neînfricat”, găsind prilejul să se autoironizeze cu arhicunoscutul moment “You talkin’ to me?” din Taxi Driver. Şi de ce nu? Cum toata lumea l-a parodiat, de ce n-ar face-o şi cel care l-a lasat?

THE BOY IN THE STRIPED PYJAMAS
BĂIATUL ÎN PIJAMALE VĂRGATE

Regia: Mark Herman
Cu: Asa Butterfield, Jack Scanlon, Amber Beattie, David Thewlis, Vera Farmiga
Dramă, SUA 2008

Acţiunea e amplasată în timpul celui de-al doilea război mondial, iar povestea este spusă prin ochii inocenţi ai lui Bruno, fiul de 8 ani al unui comandant dintr-un lagăr de concentrare. Băiatul se împrieteneşte cu un copil evreu, aflat după gardurile lagărului. Când tatăl lui afla de amiciţie, îi interzice fiului său să se mai aproprie de gard. Urmările neaşteptate ale deciziei tatălui nu întărzie să apară.

THE CON ARTIST
HOŢUL DE MAŞINI

Regia: Risa Bramon Garcia
Cu: Rossif Sutherland, Rebecca Romijn, Donald Sutherland, Sarah Roemer, Russell Peters
Comedie, Canada 2010

Vince (Rossif Sutherland) e un fost pungaş eliberat după cinci ani de închisoare din cauza unui jaf care a degenerat. Încearcă să se îndrepte, însă fostul său boss şi cămătar, periculos de bizarul Kranski (Donald Sutherland), îi aminteşte fără ocolişuri că are de plătit o datorie imensă şi că, până nu şi-o onorează, nu va fi liber.

JUST PECK
PECK

Regia: Michael A. Nickles
Cu: Keir Gilchrist, Brie Larson, Adam Arkin, Camryn Manheim, Kyle Kaplan
Comedie, SUA 2009

O comedie neagră despre Michael Peck (Keir Gilchrist), un elev de liceu cam tocilar care e torturat de profesorii şi de colegii lui dar, mai cu seamnă de proprii părinţi (Marcia Cross şi Adam Arkin) care îl forţează să semneze contracte cu ei pentru orice activitate din afara şcolii.

THE FOOT FIST WAY
KARATISTUL

Comedie, SUA 2006
Regia: Jody Hill
Cu: Danny McBride, Ben Best

Un instructor de Tae Kwon Do care se credea stăpân pe viaţa lui, se trezeşte că totul se duce de râpă atunci după ce află că soţia îl înşeală. Soluţia lui de redresare? Să-şi verse nervii pe toţi cei din jurul lui.

THE INTERNATIONAL
THE INTERNATIONAL: PUTEREA BANULUI

Acţiune, SUA, 2009
Regia: Tom Tykwer
Cu: Clive Owen, Naomi Watts, Armin Mueller-Stahl, Ulrich Thomsen, Brian F. O’Byrne

Luis Salinger (Clive Owen), agent al Interpolului, este hotărât să aducă în faţa justiţiei una dintre cele mai puternice banci ale lumii. Ajutat de procuroarea Eleanor Whitman (Naomi Watts), Salinger ajunge să descopere zeci de activităţi ilegale ale bancii. Într-o vânătoare pe care duc de-a lungul şi de-a latul lumii, cei doi îsi dau curând seama că vieţile lor sunt în pericol: banca nu se dă in lături nici măcar de la crimă, în planul ei de-a finanţa terorismul şi conflictele armate. Un thriller inteligent pentru epoca globalizării, în care bad guy-şii au devenit bancile şi corporaţiile internaţionale.

THE MIRROR HAS TWO FACES
Cele două feţe ale dragostei

Romantic, SUA, 1996
R: Barbra Streisand
D: Barbra Streisand, Jeff Bridges, Pierce Brosnan, George Segal, Mimi Rogers

În pelicula “Cele două feţe ale dragostei”, Barbra Streisand apare în triplă calitate: regizor, producător și interpret. Această comedie romantică explorează miturile frumuseții și sexului și măsura în care ele contribuie la complicațiile care apar într-o relație.

Rose Morgan (Streisand) și Gregory Larkin (Jeff Bridges) sunt profesori la Columbia University. Ea predă literatura romantică, în ciuda faptului că în viața sa romantismul lipsește cu desăvârșite. Pentru ea pasiunea este un ideal pe care încearcă să-l atingă cu disperare. El este profesor de matematică și s-a cam săturat de eșecurile relațiilor pasionale, așa că își dorește o relație bazată pe prietenie și respect cu cineva de care să nu se simtă atras sexual. Fiecare dintre cei doi are frustrări în viața personală, însă din motive diferite. Pentru Gregory, povestea va deveni foarte complicată după ce rățușca cea urâtă devine o lebădă grațioasă. O distribuție remarcabilă din care nu lipsesc Lauren Bacall, Pierce Brosnan, Brenda Vaccaro, George Segal, Mimi Rogers și Elle Macpherson.

THE NEW GUY
Tipul cel nou

Comedie, SUA, 2002
R: Ed Decter
D: Dj Qualls, Eliza Dushku, Zooey Deschanel, Eddie Griffin, Lyle Lovett

Cel mai fraier tocilar al şcolii s-a săturat să tot fie batjocura colegilor şi face în aşa fel încât să fie exmatriculat. El ia cursuri de "pregătire" de la un puşcăriaş şi apare la o nouă şcoală într-o nouă postură de "alt om". În scurt timp, devine cel mai popular tip, entuziasmează toţi colegii, duce echipa de baseball a liceului pe culmile gloriei, iar fetele încep să se ţină scai de el… dar clipa când se va afla cine este el cu adevărat se apropie…

THE ROCKER

Regia: Peter Cattaneo
Cu: Rainn Wilson, Christina Applegate, Teddy Geiger, Josh Gad, Emma Stone
Comedie, SUA 2008

The Rocker spune povestea unui baterist ratat căruia i se dă o a doua şansă. Robert "Fish" Fishman este un baterist dedicat şi surprinzător de pasionat, care a făcut parte din formaţia Vesuvius a anilor ’80 şi care a trăit magia rock’n’roll-ului până ce a fost dat afară din trupă, fără menajamente. La douăzeci de ani după ce visele sale de star rock i-au fost spulberate, chiar atunci când Fish renunţă la orice speranţă, află că trupa de rock a nepotul său de liceu, A.D.D., îşi căuta baterist. Cu ceva ezitari, tinerii îl fac cel mai nou membru al trupei, dându-i din nou şansa să aspire la titlul de zeu al rock-ului şi, astfel, cu toţii intră în cea mai tare experienţă a vieţii lor.

THE UNINVITED
INTRUŞII

Regia: Thomas Guard, Charles Guard
Cu: Emily Browning, Elizabeth Banks, Arielle Kebbel, David Strathairn, Maya Massar
Horror, SUA 2009

Anna şi Alex sunt două surori care trăiesc împreună cu tatăl lor, mama fiind decedată în urma unei explozii. După moartea ei, Anna este internată într-o instituţie psihiatrică pentru recuperare. Întoarsă acasă, se întâlneşte cu sora ei care îi povesteşte despre relaţia pe care tatăl lor o are cu fosta infirmieră a mamei lor. Când o fantomă începe să-şi facă apariţia în casă, fetele încep să suspecteze că noua lor mamă le ascunde un secret înfiorator

THE SECRET LIFE OF BEES
VIAŢA SECRETĂ A ALBINELOR

Regia: Gina Prince-Bythewood
Cu: Dakota Fanning, Queen Latifah, Jennifer Hudson, Alicia Keys, Sophie Okonedo
Dramă, SUA 2008

Lilly Owens este o adolescentă care trăieşte la o fermă de piersici împreună cu tatal ei abuziv. Rosalene este o femeie de culoare angajată ca mamă surogat de tatal lui Lilly, mama ei naturală fiind decedată. După ce femeia insultă câţiva dintre cei mai înverşunaţi rasişti din oraşelul lor, Lilly fuge cu Rosalene în orasul în care crede că mama ei a locuit cândva…

THE TENTH CIRCLE
ACUZAŢIA

Regia: Peter Markle
Cu: Kelly Preston, Ron Eldard, Brittany Robertson, Jamie Johnston, Michael Riley
Dramă, Canada 2008

Ecranizare a unui best-seller american, The Tenth Circle spune povestea unei familii ale cărei secrete bine păstrate ies la iveala după ce fiica îşi acuză fostul iubit de viol.

THE X-FILES: I WANT TO BELIEVE
DOSARELE X: VREAU SĂ CRED
DOSARELE X: VREAU SĂ CRED

Regia: Chris Carter
Cu: David Duchovny, Gillian Anderson, Amanda Peet, Billy Connolly, Alvin ‘Xzibit’ Joiner
SF, SUA 2008

Acest nou film de cinema inspirat din fenomenal de popularul serial X Files e construit ca un episod distinct şi, binenţeles, îi are în centrul atenţiei pe veteranii Mulder şi Scully, acum retraşi din FBI şi dezgustaţi de sistemul din care au făcut parte. Cei doi sunt chemaţi să rezolve cazul dispariţiei unei agente FBI şi ajung să se confrunte cu prezentul infricoşător al unor oameni care se joacă de-a Dumnezeu şi care hotărăsc cine are dreptul de a trăi şi cine nu. O dramă cu pasaje horror care dezgroapă monştrii adormiţi din conştiinţele celor doi eroi, un thriller supranatural, cu accente metafizice, ce duce cu un pas mai departe relaţia dintre Fox Mulder (Duchovny) şi Dana Scully (Anderson). Mulder îşi continuă goana lui de neoprit după adevăr, iar Scully, fizicianul pasional şi feroce de inteligent, rămâne legată fără scăpare de căutarile lui Mulder.

TRANSFORMERS: REVENGE OF THE FALLEN
TRANSFORMERS: RĂZBUNAREA CELOR ÎNVINŞI

Regia: Michael Bay
Cu: Shia Labeouf, Megan Fox, Josh Duhamel, Tyrese Gibson, John Turturro
Acţiune, SUA 2009

Bătălia pentru Pământ tocmai s-a încheiat, însă bătălia pentru Univers abia a început. După reîntoarcerea pe Cybertron, Starscream preia controlul asupra Decepticonilor şi este hotărât să se întoarcă pe Terra cu forţe crescute.

Autoboţii, convinşi că pacea este posibilă, află că rămăşiţele lui Megatron au fost furate de la Armata SUA şi că Decepticonii încearcă să-l readucă la viaţă. Confruntându-se cu un Megatron la fel de puternic ca la început şi ajutaţi atât de Starscream, cât şi de noii membri ai grupului Decepticonilor, Autoboţii vor duce o luptă epică, devastatoare, pentru a-şi proteja libertatea.

TRANSPORTER 3
CURIERUL 3

Acţiune, Franţa 2009
Regia: Olivier Megaton
Cu: Jason Statham, Natalya Rudakova, Francois Berléand, Robert Knepper, Jeroen Krabbé

Deja legendarul Frank Martin este forţat să o transporte pe Valentina, fata lui Leonid Vasilev, presedintele unei agenţii de protecţie a mediului din Ucraina. Valentina a fost răpită, aşa că Frank trebuie să o ducă de la Stuttgart la Budapesta până la Odessa. Cu ajutorul inspectorului Tarconi, Frank va încerca să se întoarcă împotriva celor care l-au forţat să o transporte pe Valentina.

Însa Leonid Vasilev crede ca Frank este cel care a rapit-o pe Valentina, aşa că trimite agenti să îl prindă. Mai mult, "pasagerul" lui, fata răpită, nu coopereaza deloc. În ciuda dispoziţiei cinice a lui Valentina, cei doi se îndrăgostesc în timp ce încearcă să scape cu viaţă din ameninţările care îi aşteapta la fiecare "curbă".

UNDERWORLD: RISE OF THE LYCANS

Acţiune, SUA 2009
Regia: Patrick Tatopoulos
Cu: Michael Sheen, Rhona Mitra, Bill Nighy, Steven Mackintosh, Kevin Grevioux

Acest prequel dezvăluie originea vrajbei dintre vampirii aristocraţi, cunoscuţi şi sub numele de Negustorii Morţii (Death Dealers), şi foştii lor sclavi, vârcolacii (Lycans). În Evul Mediu, un tânar vârcolac numit Lucian era un lider puternic ce îi instiga pe vârcolaci să se ridice împotriva lui Viktor, un rege vampir foarte crud care îi înrobise. Lucian încearcă să distrugă vampirii şi să redea libertatea vârcolacilor.

UNIVERSAL SOLDIER: THE RETURN
SOLDATUL UNIVERSAL: ÎNTOARCEREA

Regia: Mic Rodgers
Cu: Jean-Claude Van Damme, Heidi Schanz, Bill Goldberg
Acţiune, SUA, 1999

Filmul continuă epopeea lui Luc Deveraux, personajul iconic interpretat de Van Damme, soldatul de neoprit care, la sfârşitul primei parti era singurul erou rămas in viaţă. Povestea se continuă câţiva ani mai târziu când Luc, acum în ipostaza unui tată rămas văduv, este angajat ca expert tehnic la un proiect guvernamental destinat producerii unui nou tip de soldat sofisticat, inteligent şi agil.

VOLCANO
VULCANUL

Regia: Mick Jackson
Cu: Tommy Lee Jones, Anne Heche, Gaby Hoffmann, Don Cheadle, Jacqueline Kim
Acţiune, SUA, 2007

Los Angeles supranumit şi Orasul Ingerilor este o metropolă cu o strălucire fără egal, dar şi un oras care se confruntă cu poluarea şi delincvenţa. Nesigur, terenul pe care este construit, ascunde sursele unor dezastre ce se pot declanşa oricând cu usurinţă. Mike, directorul unui centru de intervenţie în caz de urgenţă, este luat prin surprindere, atunci când în centrul orasului izbucneşte un vulcan ce ameninţa oraşul cu lavă incandescentă. Cu ajutorul tinerei Amy Barnes, seismolog, Mike va încerca să gaseasca o soluţie salvatoare.

WHAT DREAMS MAY COME
O IUBIRE FĂRĂ SFÂRŞIT

Regia: Vincent Ward
Cu: Robin Williams, Cuba Gooding Jr., Annabella Sciorra, Max Von Sydow, Jessica Brooks Grant
Dramă, SUA 1998

Câştigătorii premiilor Oscar, Robin Williams şi Cuba Gooding, Jr. sunt starurile acestei poveşti metafizice despre viaţa după moarte. Williams e Chris Nielson, un bărbat fericit în căsnicie care plânge moartea accidentală a copiilor săi. Puţin după aceea, Chris moare şi el. Dezolată şi abandonată, văduva lui Chris (Annabella Sciorra) se sinucide.

Acum, Chris trebuie să traverseze paradisul şi iadul pentr a o salva pe soţia sa de la purgatoriul etern. Descrierea fluidă, picturală, splendidă vizual, a paradisului e dublată de efectele speciale inovatoare ce au meritat cu siguranţă un Oscar. O epică emoţionantă, înălţătoare, cu interpretări extraordinare egalate de scenografia divină.

"What Dreams May Come" te convinge că finalul e doar un început.

WAITING FOR GUFFMAN
Aşteptându-l pe Guffman

Comedie, SUA, 1996
R: Christopher Guest
D: Christopher Guest, Eugene Levy, Fred Willard, Catherine O’Hara, Parker Posey

Corky St. Clair, un regizor de teatru de provincie, a avut recent cele mai mari două succese ale carierei sale. Însă acum se îmbarcă în cel mai ambiţios show al vieţii sale: un muzical extravagant ce comemorează 150 de ani de istorie a oraşului Blaine din Missouri . "Red, White, and Blaine" va fi regizat, scris şi coregrafiat chiar de el însuşi, iar St. Clair speră că o izbânda teatrală de răsunet îl va duce direct pe Broadway.

Sub ochii unei echipe de documentarişti care captează evenimentul, Corky a conceput un show care salută reperele istorice din Blaine – fondarea micuţului oraş cu inimă mare, reputaţia sa de capitală a taburetelor şi, nu în cele din urmă, apariţia unui OZN în 1946. Audiţiile sunt publice şi adună talentele locale, de la dentişti, agenţi de turism, vânzătoare de lactate, la mecanici şi taxidermişti pensionari.

WHITE HUNTER, BLACK HEART
VÂNĂTOR ALB, INIMĂ NEAGRĂ

Aventură, SUA 1990
Regia: Cling Eastwood
Cu: Clint Eastwood, Jeff Fahey, George Dzundza, Alun Armstrong, Marisa Berenson

John Wilson (Clint Eastwood) este un regizor faimos care pleacă în Africa împreună cu echipa sa, pentru a realiza un nou film de succes. Ajuns la faţa locului însă, regizorului îi intră în cap ideea fixă că trebuie neapărat să vâneze un elefant pentru a simţi mai bine ce este în inima unui adevărat vânător african. Încăpăţânarea lui Wilson frizează patologicul în momentul în care vânarea elefantului devine singura sa preocupare, acesta ajungând să-şi neglijeze cu desăvârşire echipa şi agenda de lucru. Mai mult decât atât, regizorul devine obsedat să doboare un anume elefant, pe care este hotărăt să îl caute până în inima Africii pentru a-l ucide.

YES MAN
Yes Man

Comedie, SUA, 2008
R: Peyton Reed
D: Jim Carrey, Zooey Deschanel, Bradley Cooper, John Michael Higgins, Rhys Darby

Carl Allen (Jim Carrey) este un tip a cărui viaţă n-are nici direcţie, nici scop şi al cărui cuvânt de ordine este “NU” – până în momentul în care se decide să urmeze o terapie de grup bazată pe o regulă simplă: să pui “da” la totul… şi la orice.

Odată ce descătuşează puterea lui “DA”, viaţa lui Carl se transformă radical: va fi promovat şi va începe o poveste de dragoste. Însă lui deschiderea necondiţionaată spre toate oportunităţile sfârşeşte prin a-i aduce noi posibilităţi, dar şi mari necazuri.

Cineastul Peyton Reed (The Break-Up, Bring It On) a regizat Yes Man dupa un scenariu de Nicholas Stoller si Jarrad Paul bazat pe best seller-ul lui Danny Wallace. Atunci când are un scenariu detonant de amuzant la dispoziţie, Jim Carrey nu dezamăgeşte niciodată, iar aici e, din nou, la cota lui cea mai delirantă.

DOCUMENTARE

The Shukar Collective Project

România 2010
Regia: Matei-Alexandru Mocanu

La răscrucea dintre tradiţie şi modernitate, dintre high-life şi şi stilul de viaţă marginal, dintre artă şi improvizaţie, dintre muzica electro şi cea ţigănească, se află The Shukar Collective Project, un video eseu exploxiv şi plin de culoare ce aminteşte de Crossing the Bridge al lui Fatih Akin.

AT THE EDGE OF THE WORLD
LA CAPATUL LUMII

Regia: Dan Stone
Documentar, SUA 2009

Într-o epocă în care super-eroiii de benzi desenate domină ecranul, există ceva foarte special în legătură cu oamenii obişnuiţi dispuşi să-şi ia riscuri extraordinare fără nicio granţie că nu-şi vor pierde viaţa.

Cbiar dacă spectatorii sunt sau nu de acord cu cauza lor, curajul acestor voluntari de a-şi risca vieţile pentru ceva mai mare şi mai important decât ei e o definiţie destul de exactă a adevăratului eroism. Cauza din acest documentar multi-premiat are legătură cu eforturile de a opri o flotă japoneză care vânează balene. În iarna lui 2007, campania “The Sea Shepherd” a fost, cu siguranţă, “combinaţia perfecta a mai multor imperfecţiuni”, iar riscurile asumate erau uluitor de admirabile şi de iresponsabile. Lupta care s-a dus în superbul şi periculosul Ocean Atlantic a adus la lumină întrebări mai vaste despre scop şi mijloace, injustiţie şi indiferenţă, idealism şi lăcomie, legi şi politică, viaţă şi moarte.

THE ALZHEIMER’S PROJECT 01: THE MEMORY LOSS TAPES
PROIECTUL ALZHEIMER EP. 1: CASETELE
Regia: Nick Doob, Shari Cookson
THE ALZHEIMER’S PROJECT 02: GRANDPA, DO YOU KNOW WHO I AM?
PROIECTUL ALZHEIMER EP. 2: BUNICULE, ŞTII CINE SUNT?

Regia: John Watkin, Eamon Harrington
Documentar, SUA 2009

Se preconizează că, în următorii ani, prevalenţa cumplitei boli Alzheimer va deveni copleşitoare. În SUA, acest lucru are potenţialul de a ruina un sistem deja fragil de sănătate. Din punct de vedere social, va trebui depăşit stigmatul asociat maladiei. Ştim despre boala Alzheimer că e progresivă, fatală şi nu are leac. În ciuda acestor fapte îngrijorătoare, există progrese. Progrese care trebuie neapărat să continue. Pentru ca cercetarea să poată avansa, e nevoie, însă, de bani mulţi, de fonduri care nu pot veni decât dacă boala e mai bine popularizată. Trebuie să auzim despre ravagiile cumplite ale maladiei de la oameni care trăiesc cu ea, de la prieteni, familie, figuri publice şi celebrităţi.

Seria de documentare HBO îşi propune exact acest lucru, iar eforturile au fost răsplătite cu premii Emmy. The Memory Loss Tapes captează viaţa a şapte indivizi aflaţi în diferite stadii ale bolii, iar Grandpa, Do You Know Who I Am? cu Maria Shriver," încearcă să arate ce înseamnă să fii copilul sau nepotul cuiva cu Alzheimer..

THE ALZHEIMER’S PROJECT 02: GRANDPA, DO YOU KNOW WHO I AM?
PROIECTUL ALZHEIMER EP. 2: BUNICULE, ŞTII CINE SUNT?

Regia: John Watkin, Eamon Harrington
Documentar, SUA 2009

Se preconizează că, în următorii ani, prevalenţa cumplitei boli Alzheimer va deveni copleşitoare. În SUA, acest lucru are potenţialul de a ruina un sistem deja fragil de sănătate. Din punct de vedere social, va trebui depăşit stigmatul asociat maladiei. Ştim despre boala Alzheimer că e progresivă, fatală şi nu are leac. În ciuda acestor fapte îngrijorătoare, există progrese. Progrese care trebuie neapărat să continue. Pentru ca cercetarea să poată avansa, e nevoie, însă, de bani mulţi, de fonduri care nu pot veni decât dacă boala e mai bine popularizată. Trebuie să auzim despre ravagiile cumplite ale maladiei de la oameni care trăiesc cu ea, de la prieteni, familie, figuri publice şi celebrităţi.

Seria de documentare HBO îşi propune exact acest lucru, iar eforturile au fost răsplătite cu premii Emmy. The Memory Loss Tapes captează viaţa a şapte indivizi aflaţi în diferite stadii ale bolii, iar Grandpa, Do You Know Who I Am? cu Maria Shriver," încearcă să arate ce înseamnă să fii copilul sau nepotul cuiva cu Alzheimer.

Bucuresti, 17.01.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.