CARS 2
Mașini 2
12, 28
Animaţie, SUA, 2011
R: John Lasseter, Brad Lewis
Voci: Owen Wilson, Larry the Cable Guy, Michael Caine
Celebrul șofer de curse McQueen, împreună cu Mater, cel mai bun amic al său, reintră în acţiune.
Celebrul șofer de curse Fulger McQueen se reîntoarce în acţiune, ajutat și de bunul său amic Mater. Mater și McQueen se trezesc într-o nouă lume de intrigă, senzaţii tari și escapade comice în timp ce străbat în viteză tot globul.
Sequel-ul unuia dintre cele mai de succes producţii ale faimosul studio Pixar are la bază prietenia dintre Fulger McQueen şi Bucşă. Totul începe atunci când Fulger decide să participe la Grand Prix-ul Mondial şi porneşte alături de prietenii săi în ceea ce va devini aventura vieţii lor. Graţie acestui concurs, personajele ajung să călătorească în ţări precum Italia, Marea Britanie sau Japonia, iar diferenţele culturale de care aceştia se izbesc dau naştere multor situaţii comice. Dar de data aceasta, cursele de maşini nu mai constituie subiectul central al poveştii. Şi asta datorită lui Bucşă, care se trezeşte în mijlocul unei operaţiuni secrete în care el însuşi este spionul principal. Astfel este prins într-o cursă incredibilă pe străzile Japoniei și Europei, în mijlocul unei aventuri pline de peripeții, tractat de prietenii lui și urmărit de o lume întreagă. Pe lângă personajele consacrate vom mai întâlni și o sumedenie de alte mașini, una mai atrăgătoare ca cealaltă, agenți secreți, răufăcători dar și curse cu concurenţi internaționali. Secvenţele spectaculoase de cursă sunt intercalate cu parodiile de tipul James Bond care se concentrează pe Finn Rachetă, o supermaşină cu super arme însufleţită vocal de legendarul Michael Caine. Ce va alege Bucşă, să se implice în operaţiunea de spionaj sau să îl susţină pe amicul său?
GULLIVER’S TRAVELS (2010)
Călătoriile lui Gulliver
1
Aventuri, SUA, 2010
R: Rob Letterman
D: Jack Black, Jason Segel, Emily Blunt, Amanda Peet, Billy Connolly
Scriitorul Lemuel Gulliver se trezește prizonier pe o insula Lilliput.
O re-imaginare contemporană a faimoasei povești clasice. Gulliver e un jurnalist cu gură mare, dar leneș, care se trezește brusc “gigant printre oameni” atunci când eșuează pe misterioasa insulă Liliput, reședinţa unor pitici.
Într-o re-imaginare contemporana a faimoasei poveștii clasice, Jack Black îl interpretează pe Lemuel Gulliver, un jurnalist din New York care se dezlipește greu de biroul din redacţie. După ce își convinge șefii să-i îngăduie să scrie despre Triunghiul Bermudelor, călătorește acolo și este teleportat în Liliput, o insulă încă nedescoperită. În această fantastică “lume nouă”, Gulliver este, finalmente, “al mai mare și mai tare” – și în mărime și în ego – mai ales după ce începe să spună povești și gogomănii, să-și asume cele mai mari invenţii ale lumii și să se plaseze în centrul celor mai importante evenimente istorice. Poziţia lui Gulliver e întărită și mai tare atunci când își conduce noii săi prieteni într-o bătălie îndrăzneaţă împotriva vechilor inamici. Însă după ce o ia razna și îi pune pe liliputani în pericol, el trebuie să găsească o cale să repare stricăciunile. În cele din urmă, Gulliver devine cu adevărat un “gigant printre oameni” după ce află că nu statura contează, ci cât de mare ești pe dinauntru.
IT’S COMPLICATED
E tare complicat!
12, 13, 16, 17, 21, 22, 25, 26
Comedie, SUA, 2009
R: Nancy Meyers
D: Meryl Streep, Steve Martin, Alec Baldwin, John Krasinski, Lake Bell
Un cuplu divorţat de ani buni trăieşte o a doua poveste de dragoste, tardivă şi neaşteptată.
Jane (Meryl Streep) are copii mari, o băcănie prosperă şi o relaţie amicală cu fostul ei soţ, Jake (Alec Baldwin). Dar viaţa ei se complică atunci când un prânz inocent se transformă într-un lucru greu de imaginat… într-o nouă poveste de dragoste.
Magnifica Meryl Streep conduce o distribuţie extraordinara ce-i mai include pe Steve Martin şi pe Alec Baldwin în această hilară poveste romantică. Jane are trei copii maturi, o băcanie prosperă în Santa Barbara şi o relaţie amiabilă cu fostul ei soţ, Jake. Acum, la un deceniu după divorţ, un prânz inocent se transformă într-un lucru greu de imaginat – într-o nouă poveste de dragoste. Cei prinşi la mijloc în acest romance reaprins sunt tânăra soţie a lui Jake şi Adam, un arhitect recent divorţat care se îndrăgosteşte de Jane. Ar putea fi dragostea mai dulce a doua oară? Amuzantă, inteligentă şi revigorant de matură, această comedie şarmantă a regizoarei Nancy Meyers doveşte că dragostea, divorţul şi alte chestiuni romantice… sunt tare complicate!
MEAN GIRLS 2
Fete rele 2
Comedie, SUA, 2011
6
R: Melanie Mayron
D: Meaghan Martin, Maiara Walsh, Jennifer Stone, Nicole Gale Anderson, Claire Holt
Un sequel ce pune accent pe pericolele popularităţii în liceu.
“Fetele de plastic” s-au întors! Acum clica e și mai amuzantă, mai la modă și mai feroce ca oricând! O fata sarcastică intră într-o luptă pe care n-o poate câștiga într-un sequel care arată ce pericole te pasc dacă ești populară în liceu.
O fata sarcastică se aventurează într-o luptă pe care n-o poate câștiga în acest sequel care arată ce pericole te pasc dacă ești populară în liceu. Jo (Meaghan Martin) e în ultimul an de liceu, e foarte încrezătoare în sine și își vede mereu de treburile ei. Aceasta din urmă e o regulă care a ajutat-o, până acum, să nu stârnească furia găștii “fetelor de plastic”. Însă atunci când Jo vede cum liderul lor, Mandi, o hărţuiește pe Abby, o colegă de clasă neajutorată (Jennifer Stone), simte că e timpul să ia atitudine. În timp ce întreaga școală e implicată în bătălie, Jo se pregătește să-i dea lui Mandi și colegilor săi o lecţie pe care să n-o uite niciodată.
NO STRINGS ATTACHED (2011)
Fără obligații
6, 7, 17, 18
Comedie, SUA, 2011
R: Ivan Reitman
D: Natalie Portman, Ashton Kutcher, Kevin Kline, Cary Elwes, Greta Gerwig
Pot partenerii sexuali să rămână cei mai bun prieteni?
Emma e o doctoriţă ocupată care îi propune lui Adam, cel mai bun prieten al ei, o relaţie sexuală cu o singură regulă: fără obligaţii. Dat atunci când lucrurile se complică, vor putea ei să rămână prieteni?
Emma (Natalie Portman) și Adam (Ashton Kutcher) sunt prieteni de-o viaţă. E sufficientă o noapte de sex pentru ca totul să riște să se ducă pe apa sâmbetei. Pentru a-și proteja relaţia de prietenie, cei doi fac un pact și decid să aibă o relaţie “fără obligaţii.” “Fără obligeţii” înseamnă fără gelozie, fără așteptări, fără certuri, fără flori, fără alintături. Înseamnă că fiecare are voie să facă orice vrea, cu cine vrea, în orice loc public vrea, atâta timp cât niciunul nu se va îndrăgosti. Acum, se pune întrebarea: poţi face sex cu cineva fără să cazi în mrejele iubirii? Oare va supravieţui prietenia lor?
RANGO
Rango
Animaţie, SUA, 2011
4, 14, 26
Versiunea subtitrată: 13
R: Gore Verbinski
Voci: Johnny Depp, Isla Fisher, Timothy Olyphant
Un cameleon, animal de companie, se trezește într-un oraș din vest terorizat de un bandit.
Rango e un cameleon alintat ce duce o viaţă pașnică în postură de animal de companie. După un accident de mașină, el se trezește într-un vechi oraș din vest pe nume “Praf”. Orașul are nevoie ca de apă de un erou și un șerif.
Atunci când un cameleon ce trăiește ca animal de companie suferă o criză de identitate și ajunge într-un orășel din vest ca desprins din filmele western pe nume “Praf”, el are oportunitatea unică de a se reinventa complet. Prezentându-se drept “Rango”, cameleonul pretinde a fi un erou și începe să mintă atât de bine, încât șeriful orașului în criză cere să-l vadă. Întrebarea e: poate acest cameleon complet neregătit și necalificat să schimbe în bine viitorul orașului? Şi cum întră revelaţiile spirituale și atmosfera vestului în ecuaţie? Premiul Oscar pentru cel mai bun film de animaţie a lui 2011.
THE INVENTION OF LYING
Inventarea minciunii
5, 20
Comedie, SUA, 2009
R: Ricky Gervais, Matthew Robinson
D: Ricky Gervais, Jennifer Garner, Jonah Hill, Louis C.K., Jeffrey Tambor
Într-o lume în care nimeni nu ştie cum să mintă, el e primul care reuşeşte.
Într-o lume în care oamenii spun doar adevărul, un scenarist inventează “minciuna” şi schimbă, astfel, nu numai natura regiei de film, dar pune şi bazele religiei. După multe eforturi, va obţine inclusiv inima fetei pe care-o iubeşte.
“The Invention of Lying” are loc într-o realitate alternativă în care minciuna – ba chiar însuşi conceptul ei – nu există. Toţi – de la politicieni, la agenţii de publicitate, la oamenii normali – spun doar adevărul şi numai adevărul, fără a lua în calcul consecinţele. Dar atunci când un loser ghinionist pe nume Mark Bellison (Ricky Gervais) dobândeşte, brusc, abilitatea de a minţi, el descoperă că lipsa de onestitate are avantajele ei. Într-o lume în care fiecare cuvânt e luat drept adevărul absolut, Mark începe să mintă ca să devină celebru şi bogat. Dar minciunile se împrăştie repede şi Mark realizează că lucrurile scapă de sub control atunci când una dintre cele mai neruşinate minciuni ale sale e luată ca literă de Evanghelie. Acum, când întreaga lume atârnă de fiecare cuvânt al său, mai există un singur lucru pe care minciuna înca nu i-l poate aduce: inima femeii iubite.
THE VIRGINITY HIT
Cum să-ți pierzi virginitatea
11, 12, 22, 23
Comedie, SUA, 2010
R: Huck Botko, Andrew Gurland
D: Matt Bennett, Jacob Davich, Ernst Jacobi, Justin Kline, Krysta Rodriguez
O aventură care demonstrează că întotdeauna îţi amintești “de prima dată”.
Patru bărbaţi, un aparat de filmat și experienţa lor hilară alcătuiesc cronica unei experienţe de maturizare excitante și terifiante: pierdera virginităţii.
Patru băieţi, o cameră video şi experienţa lor hilară a unuia dintre cele mai importante momente din viaţă: pierderea virginităţii. Matt (Matt Bennett) este singurul dintre cei patru care nu a mers până la capăt, deorece doreşte ca acest eveniment să aibă loc împreună cu prietena lui atunci când relaţia lor avea să împlinească doi ani. Dar află că fata îl înşela, aşa că devine stresant de important să rezolve această problemă a virginităţii. În această situaţie apăsătoare, prietenii îi sunt aproape şi îl ajută şi ei cum se pricep mai bine.
TITEUF, LE FILM (AKA. TITEUF, THE FILM)
Titeuf
R: Zep
19
Animaţie, Franţa, 2011
Voci: Donald Reignoux, Mélanie Bernier, Emilie Blon-Metzinger
Catastrofă! Nadia își celebrează ziua de naștere și Titeuf nu e invitat?
Ce naiba se întâmplă? Nadia își aniversează ziua de naștere și Titeuf n-a fost invitat! Cum se poate? Cum a putut să-l uite, ţinând cont de atitudinea bine studiată, super-seducătoare pe care el o adoptă de câte ori se întâlnesc?
Titeuf e o comoară naţională în Franţa, acolo unde benzile sale desenate sunt imens de populare. Viziunea copilărească a lui Titeuf asupra lumii adulte e făcută din părţi egale de naivitate și rebeliune pre-adolescentină. Acum ajunge pe marele ecran, marcând debutul în ficţiune al autorului și desenatorului Zep (pseudonimul lui Philippe Chappuis), care își adaptează aici propriul său material. Titeuf face slalom între momentele petrecute cu bunica sa la ţară, sesiunile cu psihiatrul și conferinţele din curtea școlii. Imaginaţia sa îl va duce din vremurile preistorice, în vestul îndepărtat, acolo unde va întâlni un vechi aventurier care seamănă straniu cu Johnny Hallyday. Dar principala sa problemă e de ce nu l-a invitat Nadia la ziua ei? Cum se poate așa ceva? Cum a putut să-l uite, ţinând cont de atitudinea lui bine studiată, super-seducătoare pe care o adoptă de câte ori se întâlnesc?
WINNIE THE POOH
Winnie de pluș
1
Animaţie, SUA, 2011
R: Stephen J. Anderson, Don Hall
Voci: Jim Cummings, Craig Ferguson, John Cleese
O goană nebunească de a-l salva pe Christopher Robin de un pericol imaginar.
Citind greșit o notiţă a lui Christopher Robin, Bufniţa îi convinge pe Tigru, Iepure, Porcușor, Pooh, Kanga, Roo și pe Aiurel că tânărul lor prieten a fost capturat de o creatură și cu toţii pleacă să-l salveze…
Având ca “arme” șarmul peren, inteligenţa și aiureala cărţuliilor originale, această prima aventură pe marele ecran a lui Pooh reunește publicul cu “ursuleţul prostuţ, dar filozof” și cu prietenii săi Tigrul, Iepurele, Porcușorul, Bufniţă, Kanga, Roo și, evident, Aiurel care și-a pierdut coada. “Ai trăit vreodată o zi în care toate să-ţi meargă prost, Aiurel?” întreabă Pooh. Bufniţa trimite întreaga gașcă într-o călătorie sălbatică pentru a-l salva pe Christopher Robin de la un pericol imaginar. Pentru toţi, va fi o zi extrem de obositoare.
10 (DIR. BLAKE EDWARDS)
10
1, 19, 20
Comedie, SUA, 1979
R: Blake Edwards
D: Dudley Moore, Julie Andrews, Bo Derek, Robert Webber, Dee Wallace
O sofisticată comedie marca Blake Edwards din care aflăm cum poate un bărbat să o întâlnească pe femeia visurilor sale.
Un compozitor de succes de la Hollywood care avea tot ceea ce își poate dori cineva, încă mai visează la marea iubire și chiar va avea șansa de a o găsi pe femeia visurilor sale.
Protagonistul acestei comedii sofisticate a lui Blake Edwards este George Webber (Dudley Moore), un compozitor de succes de la Hollywood. La 42 de ani, eroul pare să aibă tot ceea ce îşi poate dori cineva: telent, o iubită sexy, o carieră strălucită, bani, şi o casă foarte frumoasă. Cu toate acestea, el simte că viaţa trece pe lângă el şi se distrează, uitându-se după femei frumoase, femei cărora le dă note, punctajul acordat de el încadrându-se undeva între 1-10. George este un bărbat cu standrade foarte ridicate, din moment ce găseşte de cuviinţă să îi acorde lui Venus din Milo doar nota 7. Într-o bună zi, eroul poveştii o întâlneşte pe Jenny (Bo Derek), FEMEIA de nota 10. Deşi se întâmpă ca ea să fie proaspăt căsătorită, aflându-se chiar în luna de miere, George este de neoprit în dorinţa de a o cuceri.
ADAM SANDLER’S EIGHT CRAZY NIGHTS (Eight Crazy Nights)
Un Crăciun de pomină
Animație, SUA, 2002
8, 19
R: Seth Kearsley
Voci: Adam Sandler, Rob Schneider, Jackie Sandler
Exuberanţa şi solidaritatea de sărbătoarea Hannukah, alături de Adam Sandler.
Veniţi să celebraţi exuberanţa şi solidaritatea din preajma sărbătorii de Hannukah alături de Adam Sandler!
Veniţi să celebraţi exuberanţa şi solidaritatea din preajma sărbătorii de Hannukah alături de Adam Sandler. Ei, da, chiar acel Adam Sandler – într-o comedie de desene animate cum altfel decât obraznică, produsă de celebrul comic. Davey Stone (vocea lui Adam Sandler) e un bărbat de 20 şi ceva de ani cu un temperament coleric şi o reputaţie de buclucaş, care trăieşte în orăşelul Dukesberry din New England. Pe Davey cel mai tare îl enervează sărbătorile şi prima noapte de Hannukah – negativ încărcat, el face o poznă care îl aduce în faţa unui judecător (vocea lui Norm Crosby). Judecătorul, care a mai avut de furcă şi înainte cu Davey, e pregătit să-l trimită la închisoare, dar Whitey (tot Sandler), un bătrân excentric dar bun la inima, îl convinge pe judecător să-i mai dea o şansă de a se transforma într-un cetăţean responsabil. Davey nu are timp să se gândească prea mult la gestul caritabil al lui Whitey, dar atunci când rulota în care trăieşte îi ia foc, e forţat să se mute împreună cu acesta şi cu Eleanore, sora lui mereu nervoasă (tot vocea lui Sandler!). Prins între ramoleala lui Whitey, fiţele lui Eleanore şi reapariţia lui Jennifer, o veche iubită (vocea lui Jackie Titone), Davey e în pragul nebuniei tocmai de Sărbători. Între timp, Whitey află care e motivul pentru care Davey are probleme cu “festivalul luminilor”. Filmul include opt noi cântece scrise de Sandler; printre care un duet cu Alison Krauss, starul muzicii bluegrass.
COMME UNE BETE (AKA. LIKE AN ANIMAL)
Ca un sălbatic
Comedie, Franța, 1998
15, 31
R: Patrick Schulmann
D: Sagamore Stévenin, Marie Guillard, Richard Bohringer, Jean-Yves Lafesse, Agnès Soral
Un tânăr de 25 născut și crescut în jungla din Borneo pleacă în Franța.
Leo a fost născut și crescut în Borneo. Acum, el are 25 de ani și, după ce tatăl său moare, se simte ca un proscris, așa că decide să plece către civilizație și alege Franța.
Singurul loc pe care Leo l-a văzut de când s-a născut este orfelinatul fondat de către tatăl său, deoarece acesta fusese locul unde el crescuse. Acum, el a împlinit 25 de ani și, după ce tatăl său moare, indonezienii preiau conducerea orfelinatului. Din acest moment, Leo se simte ca un proscris, așa că decide să cumpere un bilet către lumea civilizată pe care nu o văzuse până atunci. Deși nu vorbim despre un Tarzan al zilelor noastre sau despre un sălbatic, eroul poveștii este un tânăr inocent care are o viziune idealistă asupra lumii. Astfel, el sosește în Franța, la Paris, unde va întâlni o serie de personaje care îl vor ajuta să își schimbe părerea în legătură cu lumea în care trăiește.
THE ALARMIST (AKA. LIFE DURING WARTIME)
Alarmistul
Comedie, SUA, 1998
22, 26
R: Evan Dunsky
D: David Arquette, Stanley Tucci, Kate Capshaw, Mary Mccormack, Ryan Reynolds
O comedie în care personajul principal e agent de vânzări la o firmă de securitate.
Tânărul Tommy Hudler decide să devină agent de vânzări pentru o firmă de securitate, iar succesul în acest busisness îi surâde îmediat. Totul merge minunat, până când….
În pelicula regizată de Evan Dunsky, David Arquette îl intrepretează pe Tommy Hudler, un american naiv care decide să lucreze ca agent de vânzări pentru o firmă care se ocupa de securitatea locuințelor. Jobul lui începe promițător, după ce o văduvă foarte frumoasă (Kate Capshaw) semnează contractul și se arată înteresată și de alte “servicii” pe care Tommy i le-ar putea oferi. Totul merge extraorinar până în clipa în care eroul nostru află amănunte despre șarmantul Heinrich Grigoris (Stanley Tucci), patronul firmei. Deși este îngrozit de tertipurile șefului său, Hudler nu face nimic, iar de aici până la crimă mai rămâne doar un pas.
“Băieți furioși”
Un serial de comedie despre viețile și dorințele bărbaților din zilele noastre.
“Băieți furioși” este un serial de comedie care explorează viețile, aspirațiile și dorințele bărbaților din zilele noastre, având în centrul acțiunii șase personaje, toate interpretate de către Chris Lilley.
Urmăriți un serial de comedie realizat de către comicul/actorul/scenaristul australian Chris Lilley, cel care interpretează și cele șase personaje-cheie ale poveștii. Pe parcursul celor 12 episoade, “Băieți furioși” explorează viețile, aspirațiile și dorințele bărbaților din societatea zilelor noastre. În centrul acțiunii se află șase personaje, toate interpretate de către Chris Lilley. Este vorba despre gemenii identici Daniel și Nathan Sims, tânărul de 17 ani care locuiește într-o casă din zona rurală a Australiei, Blake Oakfield, un fost campion mondial la surf, rapper-ul S.mouse, Jen Okazaki, o femeie din Japonia care are de gând să facă din fiul său o legendă a skateboarding-ului și Ruth ‘Gran’ Sims, un gardian de la centrul de reeducare. Fiecare episod al acestui serial realizat în stil documentar, va aduce cu sine personaje pe care le veți îndrăgi imediat și care vă vor face mereu să râdeți în hohote.
ANGRY BOYS EP. 01
Băieţi furioşi – Ep. 1
14, 17
ANGRY BOYS EP. 02
Băieţi furioşi – Ep. 2
15, 17
ANGRY BOYS EP. 03
Băieţi furioşi – Ep. 3
16, 17
ANGRY BOYS EP. 04
Băieţi furioşi – Ep. 4
21, 24
ANGRY BOYS EP. 05
Băieţi furioşi – Ep. 5
22, 24
ANGRY BOYS EP. 06
Băieţi furioşi – Ep. 6
23, 24
ANGRY BOYS EP. 07
Băieţi furioşi – Ep. 7
28, 31
ANGRY BOYS EP. 08
Băieţi furioşi – Ep. 8
29, 31
ANGRY BOYS EP. 09
Băieţi furioşi – Ep. 9
30, 31
“Viața și apucăturile lui Kenny Down”
Un fost jucător de baseball se întoarce la școala unde învățase pe post de profesor de sport.
În acest al treilea sezon al producției HBO, Danny McBride este Kenny Powers. Urmăriți un serial de comedie despre suișurile și coborâșurile unui tip arogant care fusese cândva jucător profesionist de baseball.
HBO Comedy prezintă al treilea sezon al serialului de comedie “Viaţa şi apucăturile lui Kenny Powers”. Eroul poveștii, Kenny Powers (Danny McBride), este un fost jucător profesionist de baseball. El se întoarce în orașul natal și devine profesor de educație fizică la școala unde fusese elev cu ceva ani în urmă. Urmăriți aventurile unui tip arogant care, după o călătorie în Mexic (în căutarea sufletului) se întoarce acasă, considerându-se complet schimbat. Oare chiar așa să fie?
EASTBOUND & DOWN III. EP. 15
Viaţa şi apucăturile lui Kenny Powers – III, Ep. 2
6, 9
EASTBOUND & DOWN III. EP. 16
Viaţa şi apucăturile lui Kenny Powers – III, Ep. 3
13, 16
EASTBOUND & DOWN III. EP. 17
Viaţa şi apucăturile lui Kenny Powers – III, Ep. 4
20, 23
EASTBOUND & DOWN III. EP. 18
Viaţa şi apucăturile lui Kenny Powers – III, Ep. 5
27, 30
“Californication”
David Duchovny, într-o călătorie sălbatică, inteligentă și epuizant de amuzantă.
Fermecătorul Hank Moody este un scriitor care ajunge mereu în bucluc din cauza băuturii, drogurilor și femeilor. Deși se străduiește să mențină o relație cu fosta soție și cu fiica lor, el ratează de fiecare dată orice șansă primește.
Scriitor de succes, Hank Moody (David Duchovny) tocmai a primit vestea că romanul lui urmează să fie ecranizat, așa că se mută în Los Angeles. De când locuiește aici, Moddy încearcă să adopte stilului de viață de la Hollywood și este decis să se implice în viața celor mai importante femei din viața lui, Karen și Becca, fosta soție și marea iubire a vieții lui și rebela lor fiică. Din păcate, nimic nu îl oprește să mergă mai departe cu vechile lui vicii care i-au adus numai necazuri: băutura, drogurile și femeile. Dacă atunci când locuia în New York planul era acela de a sta cât mai departe de probleme, revenirea în Los Angeles îi va răsturna serios toate socotelile unei existențe tihnite. Viața lui devine și mai complicată mai ales pentru că acum Karen este recăsătorită, iar Becca are un iubit îngrozitor de antipatic, un tânăr despre care toți cei din jur cred că aduce foarte mult cu Hank atunci când era tânăr. Oare va fi Moody în stare să își păstreze calmul și să rezolve cu tact situațiile complicate care vor apărea? Nu ratați cel de-al cincilea sezon al acestei producții HBO de top, show care a obținut premii și nominalizări la BAFTA Awards, Emmy Awards și Globurile de Aur.
CALIFORNICATION V. EP. 56 – RAW
Californication – V, Ep. 8
6, 9
CALIFORNICATION V. EP. 57 – AT THE MOVIES
Californication – V, Ep. 9
13, 16
CALIFORNICATION V. EP. 58 – PERVERTS & WHORES
Californication – V, Ep. 10
20, 23
CALIFORNICATION V. EP. 59 – THE PARTY
Californication – V, Ep. 11
27, 30
“Party Down”
Mai mulți actori aspiranți își câștigă păinea zilnică lucrând la o firmă de catering.
Trupa de catering de la “Party Down” se întoarce! Cu toții sunt aranjați, dar nu pleacă nicăieri. În acest al doilea sezon, ei continuă să meargă la slujba pe care o vor temporară, dar visează la viața pe care și-o doresc cu adevărat.
“Party Down” este un serial american de comedie realizat de John Enbom, Rob Thomas, Dan Etheridge și Paul Rudd. Câțiva actori se mută în Los Angeles pentru a da lovitura în carieră. Însă, până vor ajunge celebri, ei trebuie să trăiască din ceva, așa că se angajează la o firmă de catering. În acest al doilea sezon, Henry (Adam Scott) este manager, dar nu are sentimente prea clare în legătură cu noul lui statut. Pentru că a eșuat în propria afacere, Ron (Ken Marino) ar schimba în orice clipă locul cu Henry. Casey (Lizzy Caplan) speră să-și înceapă în sfârșit cariera de actriță de comedie, în vreme ce Kyle (Ryan Hansen) este frumos, talentat și pe punctul de a deveni celebru. Asta cel puțin în imaginația sa… Roman (Martin Starr) încă mai speră că oamenii vor vedea că este un geniu, iar Lydia (Megan Mullally) a sosit în Los Angeles pentru fiica ei de 13 ani, Escapade, pe care o consideră din cale-afară de talentată.
PARTY DOWN II. EP. 07 – PARTY DOWN COMPANY PICNIC
Party Down – II, Ep. 7
1, 3
PARTY DOWN II. EP. 08 – JOEL MUNT’S BIG DEAL PARTY
Party Down – II, Ep. 8
2, 3
PARTY DOWN II. EP. 09 – COLE LANDRY’S DRAFT DAY PARTY
Party Down – II, Ep. 9
7, 10
PARTY DOWN II. EP. 10 – CONSTANCE CARMELL WEDDING
Party Down – II, Ep. 10
8, 10
“Jimmy și Hope”
Într-o casă aflată într-un iureș continuu, o familie primește un nou membru.
Jimmy este singurul părinte al unei fetițe, după ce mama acesteia, cu care el avusese o legătură pasageră, o ia pe căi greșite și ajunge în spatele gratiilor.
Jimmy Chance are o aventură de-o noapte cu o femeie care ajunge la închisoare. În urma acestei relații, se naște Hope, iar bărbatul este pus în situația de a deveni peste noapte tată cu normă întreagă pentru o fetiță adorabilă. Pentru că dorește tot ceea ce este mai bun pentru copilul său, Jimmy trebuie să îi convingă pe părinții și pe străbunica sa să îl ajute să își crească fiica.
RAISING HOPE II. EP. 13 – TAROT CARDS
Jimmy şi Hope – II, Ep. 13
6, 13
RAISING HOPE II. EP. 14 – JIMMY’S FAKE GIRLFRIEND
Jimmy şi Hope – II, Ep. 14
13, 20
RAISING HOPE II. EP. 15 – SHEER MADNESS
Jimmy şi Hope – II, Ep. 15
20, 27
RAISING HOPE II. EP. 16 – SINGLE WHITE FEMALE ROLE-MODEL
Jimmy şi Hope – II, Ep. 16
27
“Filme și vedete”
Cele mai recente producții și cei mai iubiți actori din lume…
Acum este momentul pentru a afla tot ceea ce v-ați dorit să știți despre cele mai tari filme și despre starurile care joacă în ele!
Aveți șansa unei priviri prin gaura cheii, aflați despre cele mai tari filme și despre starurile care joacă în ele. Este vorba despre o actualizare în ceea ce privește premierele din cinematografie. Interviuri în exclusivitate cu actori și realizatori de film și reflectoare îndreptate asupra megastarurilor de la Hollywood, festivaluri de Film și Covorul Roșu. Toate acestea și multe altele, în “Filme și vedete”, la HBO Comedy.
FILMS AND STARS IV. (171) EP. 15
Filme şi vedete – IV, Ep. 15
4
FILMS AND STARS IV. (172) EP. 16
Filme şi vedete – IV, Ep. 16
11, 14, 17
FILMS AND STARS IV. (173) EP. 17
Filme şi vedete – IV, Ep. 17
FILMS AND STARS IV. (174) EP. 18
Filme şi vedete IV Ep. 18
25
“Pe platourile de filmare”
În fiecare săptămână, ajungeți în culisele celor mai recente producții.
Interviuri cu actori importanți din industrie și cu cei implicați în realizarea propriu-zisă a ceea ce fusese cândva un simplu proiect, iar acum a devenit o peliculă cu încasări spectaculoase în box office.
În fiecare săptămână, urmărind “Pe platourile de filmare”, aveți șansa de a ajunge în culisele celor mai importante producții de la Hollywood. Cu acest prilej, aveți șansa unor interviuri extraordinare cu actorii filmului și cu cei implicați în realizarea propriu-zisă a ceea ce fusese cândva un simplu proiect, iar acum a devenit o peliculă despre care toată lumea vorbește.
HOLLYWOOD ON SET IX. (430) EP. 14
Pe platourile de filmare – IX, Ep. 14
4
HOLLYWOOD ON SET IX. (431) EP. 15
Pe platourile de filmare – IX, Ep. 15
11
HOLLYWOOD ON SET IX. (432) EP. 16
Pe platourile de filmare – IX, Ep. 16
31
HOLLYWOOD ON SET IX. (433) EP. 17
Pe platourile de filmare – IX, Ep. 17
B.A.P.S.
Prinţese de culoare…
Comedie, SUA, 1997
R: Robert Townsend
D: Halle Berry, Martin Landau, Ian Richardson, Natalie Desselle, Troy Beyer
Două femei îi redeşteaptă unui milionar din Los Angeles pofta de viaţă demult pierdută.
Halle Berry, câştigătoare a unui premiu Oscar, interpretează una dintre cele două prietene care îi reaprind unui milionar din Beverly Hills pofta de viaţă demult pierdută. În schimb, el le învaţă cum să devină “prinţese de culoare” în această comedie deliciousă.
Nisi (Halle Berry) şi Mickey (Natalie Desselle) au inimi mari şi vise chiar şi mai măreţe: vor să deschidă prima combinaţie de frizerie şi de restaurant cu mâncare tradiţională afro-americană. Într-un efort de-a câştiga bani ca să-şi pună în aplicare planul, ele dau o audiţie pentru un video clip muzical în Los Angeles şi, după câteva întâmplări neobişnuite, sfârşeşc prin a ajuta un servitor din Beverly Hills să îngrijească de un milionar în vârstă, care le primeşte pe fete în impozanta sa reşedinţă. În timp ce au grijă de bogătaş, fetele încep să trăiască pe picior mare şi se trezesc implicate, fără să vrea, într-un complot de escrocare a milionarului.
BIG SHOT’S FUNERAL (AKA. DA WAN)
ÎNMORMÂNTAREA ŞEFULUI
Regia: Xiaogang Feng
Cu: You Ge, Rosamund Kwan, Donald Sutherland, Paul Mazursky, Da Ying
Comedie, China 2001
Un regizor american vrea să moară într-o manieră particulară și unică…
Un operator devenit om de afaceri plănuiește o înmormântare neconvenţională pentru un faimos regizor de film care e mort.. și nu prea.
O înmormântare… Nimic mai simplu, nu-i așa? Nici vorbă! Don Tyler (Donald Sutherland), un regizor celebru, se află în China, pentru a realiza un film, când, deodată, își pierde abilitatea de a regiza. Lucy (Rosamund Kwan), asistenta și cea care se ocupă de traduceri, îl angajează pe YoYo (Ge You), un cameraman a cărui carieră cunoscuse zile mai luminoase, pentru a realiza un documentar despre planul măreț pe care Tyler dorea să îl realizeze în China. YoYo și Tyler se împritenesc foarte repede. Regizorul nu se află nici el în cea mai bună etapă în ceea ce privește inspirația, fiind preocupat serios de propria mortalitate. YoYo îi povestește acestuia despre tradițile de înmormântare din China, dar regizorul crede că amicul lui cameraman vorbește, de fapt, despre o “comedie funerară”. Cu toate acestea, povestea devine din ce în ce mai serioasă, astfel încât Don Tyler îi cere lui YoYo să organizeze o astfel de cermonie pentru el. Amicul său chinez este de acord, așa că încep pregătirile. Pentru ca totul să iasă perfect, acesta apelează la Louis King (Ying Da), un specialist în organizarea unor astfel de evenimente. Ceremonia avea să fie una impresionată, însă, apare o problemă: Regiorul nu are bani pentru a plăti pentru tot ceea ce avea să se întâmple cu acestă ocazie. Atunci, King vine cu ideea de a face rost de sponsori. Nici nu vă imaginați ce urmează din acest moment… Corporațiile dau năvală, înghesuindu-se pentru a obține publicitate cu acest prilej.
COP OUT (2010)
Poliţist în misiune
Comedie, SUA, 2010
R: Kevin Smith
D: Bruce Willis, Tracy Morgan, Adam Brody, Kevin Pollack, Ana De La Reguera
Doi vechi poliţişti parteneri sunt pe urmele unui card rar de baseball care a fost furat.
O comedie despre un poliţist new yorkez veteran (Bruce Willis) al cărui preţios card de baseball e furat. Cum e singura modalitate prin care îşi poate permite să plătească pentru viitoare nuntă a fiicei sale, el îşi recrutează partenerul ca să dea de urma gangsterului obsedat de obiecte de colecţie.
O comedie plină de acţiune al cărui protagonist este Jimmy Monroe (Bruce Willis), un poliţist veteran căruia îi este furat un card rar de baseball. Situaţia este foarte delicată pentru că acel cartonaş preţios era singura modalitate de a plăti pentru nunta fiicei sale care urmează să aibă loc în curând. Astfel încât, el apelează la Paul Hodges (Tracy Morgan), partenerul său din poliţie, pentru a-l ajuta să pună mâna pe hoţ. Pentru că au deja o grămadă pe cap şi nu par a mai avea nimic de pierdut, Jimmy şi Paul vor încălca orice regulă pentru a putea recupera cardul de colecţie.
COUPLES RETREAT
Vacanţă all-inclusive
Comedie, SUA, 2009
R: Peter Billingsley
D: Vince Vaughn, Jason Bateman, Faizon Love, Jon Favreau, Malin Akerman
Patru cupluri se duc în vacanţă “terapeutică” într-o staţiune de pe o insulă tropicală.
Patru cupluri călătoresc pe o insulă tropicală și se lasă prinși în sesiunile de terapie de cuplu organizate acolo. Dacă la început sunt sceptici în ceea ce privește psihologia new age, în cele din urmă își dau seama că relaţiile lor sunt departe de a fi perfecte.
Dave și Ronnie. Jason și Cynthia. Joey și Lucy. Cele trei cupluri sunt foarte apropiate. Grupul îi includea odinoară și pe Shame și Jennifer, dar ei au divorţat și ea a dispărut din peisaj. Brusc, Jason și Cynthia anunţă că mariajul lor are probleme și își roagă prietenii (și pe tânara iubită a lui Shane) să achiziţioneze același “pachet turistic”, pe o insultă tropicală. Ceilalţi acceptă cam fără chef, plănuind să se distreze în timp ce Jason și Cynthia încearcă să-și salveze căsătoria cu ajutorul psihologului insulei. Spre surpriza tuturor, pachetul de servicii e inflexibil: fiecare cuplu trebuie să participe la sesiunile celorlalţi. Curând, niciuna dintre relaţii nu mai pare perfectă. Ce le va oferi viitorul?
DIVORCES!
Divorțuri
Comedie, Franţa, 2009
R: Valérie Guignabodet
D: François-Xavier Demaison, Pascale Arbillot, Mathias Mlekuz, Brigitte Catillon, Juliette Arnaud
Un cuplu de avocaţi specializat în divorţuri vrea să divorţeze…
Soţii Valentine și Alex sunt specializaţi în divorţuri și încearcă să rezolve despărţirile pe cale amiabilă. Relaţia lor pare a fi foarte solidă, până în ziua când intervine infidelitatea și totul se duce de râpă.
Valentine și Alex, soţ și soţie, formează o echipă de succes de avocaţi specializaţi în divorţuri. Sunt faimoși pentru faptul că intermediază separări amiabile și că încearcă să ocolească scandalurile tradiţionale și cererile aberante dintr-o parte sau alta. Dar atunci când propriul lor mariaj începe să se clatine, teoriile pe care le-au avut o viaţă sunt puse și ele la test. Brusc, comportamentul civilizat nu li se mai pare atât de portrivit. Scenarista și regizoarea Valerie Guignabodet este autoarea acestei bătălii dintre sexe care dovedește că totul e permis în dragoste și în război!
IDLE HANDS
MÂINI UCIGAŞE
Regia: Rodman Flender
Cu: Devon Sawa, Seth Green, Elden Henson, Jessica Alba, Vivica A. Fox
Horror, SUA 1999
Un tânăr pierde-vară descoperă că mâna sa e posedată și are intenţii criminale.
Tânărul Anton se trezește într-o dimineaţă și descoperă că ambii săi părinţi au fost decapitaţi și transformaţi în decoraţiuni de Halloween. Spre oroarea lui, își dă seama că mâna sa dreaptă nu-l mai ascultă și e însetată de sânge.
O mână leneșă devine “instrumentul diavolului” în această comedie horror dementă în care Devon Sawa interpretează un drogat suprem a cărui lipsă de ambiţie îl transformă în ţinta favorită a Satanei. Atunci când bătrânul diavol pune mâna pe mâna dreaptă a adolescentului puturos, lucrurile o iau razna și crimele încep să curgă.
JUST GO WITH IT
Nevastă de împrumut
Comedie, SUA, 2011
R: Dennis Dugan
D: Adam Sandler, Jennifer Aniston, Nicole Kidman, Nick Swardson, Brooklyn Decker
Un bărbat îi cere ajutorul asistentei sale ca s-o cucerească pe femeia viselor sale.
Danny (Adam Sandler), un chirurg plastician, curtează o profesoară mult mai tânără şi îi cere lui Katherine (Jennifer Aniston), asistenta sa foarte loială, să pretindă că e viitoarea sa ex-soţie, ca să acopere o minciună grosolană.
Danny (Adam Sandler) e un chirug plastician care pretinde că e nefericit în casătorie ca să cucerească femeile. Atunci când, finalmente, o întâlneşte pe cea pe care o crede femeia viselor sale, refuză să folosească această metodă, însă femeia îi găseşte în bagaje vergheta falsă. Pentru că nu se îndură să-i spună adevărul, el o minte că trece printr-un divorţ. Fata cere s-o cunoască pe viitoare fostă soţie. Aşa că doctorul apelează la asistenta luji, Katherine (Jennifer Aniston) ca să pozeze drept soţia sa pentru a-i confirma povestea, dar această minciună duce la altele şi mai gogonate, şi atunci copiii lui Katherine sunt forţaţi să intre în scenă. Totul culminează cu o excursie în Hawaii care le va schimba vieţile pentru totdeauna.
LE VILAIN (AKA. THE VILLAIN)
Răufăcătorul
Comedie, Franţa, 2009
R: Albert Dupontel
D: Catherine Frot, Albert Dupontel, Bouli Lanners, Nicolas Marié, Christine Murillo
Un veteran spărgător de bancă intră într-o bătălie tensionată a voinţelor cu mama sa.
Un spărgător de bancă tupeist este urmărit de rivalii săi înarmaţi și e forţat se refugieze la dulcea sa mamă, dar e suprins să afle că ea e prinsă în mijlocul unei lupte îndârjite cu un dezvoltator imobiliar fără scrupule care vrea să-i dărâme casa.
Ca să fugă de rivalii săi înarmaţi, un spărgător de bancă tupeist se refugiază pe liniștita stradă residenţială pe care a crescut și unde mama sa, Maniette, trăiește încă. Korazy, un dezvoltator imobiliar fără scrupule a cumpărat întreg cartierul ca să-l transforme într-un nou district bancar luxos. Spre dezgustul fiului său, Maniette conduce rezistenţa locuitorilor împotriva acestui proiect. Metodele ei ingenioase îi stârnesc admiraţia băiatului, dar atunci când Maniette încearcă să-l forţeze să facă și el ceva bun în viaţă, hoţul se împotrivește cu capcane viclene și lovituri sub centură, O comedie amuzantă și bine scrisă a actorului Albert Dupontel, devenit aici scenarist și regizor.
MIDDLE MEN
Reţeaua de sexualizare
Dramă, SUA, 2009
R: George Gallo
D: Luke Wilson, Giovanni Ribisi, Gabriel Macht, James Caan, Jacinda Barrett
Filmul îl are în centru pe Jack Harris, unul dintre pionierii comerţului de pe Internet.
Filmul îl urmăreşte pe Jack Harris, unul din pionierii comerţului de pe Internet, în timp ce se luptă cu dilemele sale morale şi încearcă să nu se lase înghiţit de lumea escrocilor, a mafioţilor, a dependenţilor de droguri şi a starurilor porno.
În 1995, toată lumea poseda un aparat video, muzica era vândută în magazinele de specialitate şi internetul era încă o noutate. Afaceristul Jack Harris (Luke Wilson) avea viaţa perfectă – o familie frumoasă şi o carieră de succes. Apoi îl întâlneşte pe Wayne Beering (Giovanni Ribisi) şi pe Buck Dolby (Gabriel Macht), două genii complicate, care au inventat felul în care entertainement-ul adult este vândut pe internet. Atunci când Jack hotărăşte să-i ajute să-şi extindă afacerea, se trezeşte prins la mijloc între un star porno de 23 de ani şi FBI. Între timp, devine unul dintre cei mai bogaţi afacerişti din lume. Fiţi martorii unei poveşti atât de scandaloase, că nu vă va veni să credeţi că e adevărată. O istorie care dovedeşte că afacerile sunt ca sexul: să-l faci e uşor, să te retragi la timp e greu.
MORNING GLORY
Matinal cu scandal
Comedie, SUA, 2010
R: Roger Michell
D: Rachel Mcadams, Harrison Ford, Diane Keaton, Patrick Wilson, Jeff Goldblum
O producătoare TV acceptă provocarea de a revitaliza un matinal TV cu audienţă scăzută.
O perspectivă comică asupra lumii televiziunii în direct; o producătoare de televiziune încearcă cu disperare să revitalizeze un matinal obosit şi să scoată scântei din confruntarea dintre cei doi prezentatori, într-un ultim efort de a salva un matinal cu audienţă scăzută.
Atunci când Becky Fuller (adorabila Rachel McAdams), o harnică producătoare TV, este concediată de la un program de ştiri local, cariera sa începe să arate la fel de sumbra ca şi viaţa ei sentimentală ratată. După ce obţine slujbă la "Daybreak" (un matinal aflat în coada audienţelor TV), Becky decide să revitalizeze show-ul aducându-l ca moderator pe legendarul prezentatori de ştiri Mike Pomeroy (Harrison Ford). Din nefericire, Pomeroy refuză să vorbească despre subiecte degradante şi nesemnificative ca bârfa, moda, vremea şi bucătăria. Nu vrea nici în ruptul capului să lucreze cu noua sa co-prezentatoare Colleen Peck (Diane Keaton), o personalitate a show-urilor matinale. În timp ce Mike şi Colleen se confruntă, mai întâi în culise şi apoi chiar în direct, povestea de dragoste a lui Becky cu Adam Bennett (Patrick Wilson), un alt producător, începe să prindă proporţii. Curând, Becky se va luptă să-şi salveze atât relaţia, cât şi reputaţia, slujba şi, în cele din urmă, chiar emisiunea la care lucrează.
PIE IN THE SKY
VISE ÎMPLINITE
Regia: Bryan Gordon
Cu; Josh Charles, Anne Heche, John Goodman, Christine Lahti, Peter Riegert
Comedie, SUA 1996
Atunci când vine vorba de sex, dragoste și trafic, sincronizarea e cea mai importantă.
Cele două pasiuni de-o viaţă ale lui Charlie sunt evitarea ambuteiajelor și Amy, o dansatoare care i-a fost, odată, vecină. Charlie descoperă că viaţa e ca o autostradă: odată ce te pornești, nu te mai poţi opri.
Când vine vorba despre sex, iubire sau trafic, sincronizarea este cea mai importantă. Dacă aveți dubii, întrebați-l pe Charlie Dunlap. El și Amy s-au cunoscut în copilărie, iar acum destinele lor se întersectează din nou, dar ceva pare să nu meargă chiar așa cum și-ar dori… Ea își dorește ceva, iar el visează la altceva. Oare vor reuși cei doi să fie până la urmă pe aceeași frecvență? Din distribuție, John Goodman, Christine Lahti, Peter Riegert, Christine Ebersole, Bob Balaban și Wil Wheaton.
PROM (2011)
Balul de absolvire
Dramă, SUA, 2011
R: Joe Nussbaum
D: Aimee Teegarden, Thomas Mcdonell, Devaughn Nixon, Danielle Campbell, Yin Chang
Un grup de adolescenţi se pregăteşte pentru balul de absolvire.
Câteva poveşti se intersectează într-un liceu, pe măsură ce marea petrecere de absolvire se apropie. Prom descrie pasajul fragil dintre liceu şi independenţă, acolo unde unele relaţii se destramă şi altele iau naştere.
În Prom, fiecare cuplu are o poveste şi niciuna nu seamănă cu alta. Câteva destine se intersetează pe fundalul unui liceu, pe măsură ce marea petrecere de absolvire sa apropie. Prom descrie pasajul fragil dintre liceu şi independenţă, acolo unde unele relaţii se destramă şi altele iau naştere. Nova Prescott (Aimee Teegarden) este implicată într-o bătălie a voinţelor pentru că se trezeşte atrasă de băiatul nepotrivit. Colegii săi Mei (Yin Chang) şi Tyler (De’Vaughn Nixon) ascund secrete, în timp ce alţii se confruntă cu nesiguranţa şi cu anticiparea ce înconjoară unul dintre evenimentele centrale ale liceului. Până la urmă, balul de absolvire se ţine într-o singură şi irepetabilă noapte.
ROMY AND MICHELE’S HIGH SCHOOL REUNION
Romy şi Michele
Comedie, SUA, 1997
R: David Mirkin
D: Mira Sorvino, Lisa Kudrow, Janeane Garofalo, Alan Cumming, Julia Campbell
La o reuniune de clasă, două petrecăreţe încearcă să pretindă că sunt femei de success.
Romy şi Michele sunt două petrecăreţe iresponsabile care se reinventează pentru aniversarea de 10 ani de la terminarea liceului! Cu o nouă garderobă şi cu poveşti salbatice, ele fac impresie… până când o fostă colegă le spune tuturor adevărata lor poveste.
Romy şi Michele, două petrecăreţe compulsive, sunt cele mai bune prietene încă din copilărie şi colege de apartament de când au terminat liceul. Acum trăiesc în California de Sud. Atunci când aud despre reuniunea de clasă, cele două îşi dau seama că nu prea au cu ce se lăuda în faţa foştilor colegi. Ca să compenseze pentru lipsa lor de reuşite, decid să se reinventeze cu o poveste despre bogăţie şi succes care să-i dea pe spate pe foştii colegi. Romy şi Michele sosesc la reuniunea de clasă pregătite să joace un rol bine definit şi să dea cu tifla tuturor snobilor. Dar şarada lor bine pusă la punct începe să se destrame atunci când apare Heather Mooney (Janeane Garofalo) şi le spune tuturor adevărata poveste a fetelor.
VICTOR (2009)
Victor
Comedie, Franţa, 2009
R: Thomas Gilou
D: Pierre Richard, Lambert Wilson, Clémentine Célarié, Antoine Duléry, Sara Forestier
Victor, un bătrân de 85 de ani, este adoptat de o familie care-l câştigă la un concurs.
Pelicula se concentrează asupra lui Victor, un bătrân de 85 de ani, care este adoptat de o familie ca premiu al unui concurs organizat de o revistă. Totuşi, Victor nu e cea ce pretinde a fi.
Pentru a impulsiona vânzările revistei unde lucrează ca intern, Alice, o fată de 23 de ani, pune la cale o competiţie naţională ca să-l adopte pe Victor, un bătrân de 85 de ani, rămas singur pe lume. Guillaume, soţia sa Sylvie şi copiii săi câştigă concursul şi banii puşi în joc. Familia îl primeşte pe Victor în casă, în ciuda împotrivirii iniţiale ale lui Sylvie. Copiii îl adoră pe acest nou “bunic”, soacra lui Guillaume flirtează cu el, iar Sylvie e prea ocupată să aibă o aventură cu redactorul şef al revistei ca să-i pese că Victor seamănă haosul în gospoderia ei. Între timp, Alice descoperă trecutul bătrânelului şi îşi dă seamă că a lăsat, fără să vrea, un lup între oi.
COACH (2010)
Antrenorul
Comedie, SUA, 2010
R: Will Frears
D: Hugh Dancy, Liane Balaban, Mamie Gummer, David Zayas, Gillian Jacobs
Un playboy de bani gata devine antrenorul echipei de tineret din vecini, după ce prietena sa manechin îi da papucii şi foştii amici de pahar decid să se maturizeze.
Atunci când vine vorba de motivaţii, Nick (Hugh Dancy) stă foarte prost: nu are niciuna. Se mulţumeşte doar să vadă cum viaţa-i defilează prin faţa ochilor, în timp ce se distrează cu prietenii. Dar acum, acest pierde-vară se luptă să se acomodeze cu faptul că toată lumea îl abandonează. Nick nu se pricepe deloc la antrenat, dar atunci când se iveşte oportunitatea de-a ghida o echipă locală de tinere talente, profită de ocazie. După ce se împrieteneşte rapid cu unul dintre elevii săi, trândavul trecut de prima tinereţe se îndrăgosteşte de Gabrielle, o tânară şi drăguţa doctoriţă care are foarte puţină răbdare pentru stilul său de viaţă iresponsabil. După o perioadă, lucrurile par a începe să meargă bine, dar atunci când fosta sa iubită se întoarce la el şi îl roagă să-l ierte, tot ce a clădit, începe să se destrame. Nick trebuie să găsească o modalitate de a-i arăta lui Gabrielle că s-a schimbat şi s-o convingă că e un bărbat care merită păstrat.
DATE NIGHT
Întâlnire cu surprize
Dramă, SUA, 2009
R: Shawn Levy
D: Steve Carell, Tina Fey, Mark Wahlberg, Taraji P. Henson, Jimmi Simpson
Claire şi Phil Foster sunt un cuplu cât se poate de obişnuit a cărui viaţă conjugală a devenit o imensă rutină. Ca să mai condimenteze lucrurile, Claire şi Phil au inventat "întâlnirea de sâmbătă seara", când cei doi merg la film şi apoi la restaurant. O încurcătură cu o rezervare îi face să se dea drept altcineva, iar din acel moment necazurile nu le vor mai da pace. Urmăririle prin tot oraşul şi emoţiile la capătul (greşit) al unei arme de foc îi vor face să-şi aducă aminte de ce s-au îndrăgostit unul de celălalt.
DR. DOLITTLE: MILLION DOLLAR MUTTS
Dr. Dolittle: Câini de milioane
Comedie, SUA, 2009
R: Alex Zamm
D: Kyla Pratt, Tegan Moss, Brandon Jay Mclaren, Jason Bryden, Judge Reinhold
Maya Dolittle devine prizonieră în Hollywood-ul cel strălucitor.
Maya Dolittle, o fată ce aspiră să fie veterinar, devine prizonieră în “orașul viselor”, Hollywood, după ce-și folosește abilităţile ei speciale de a vorbi cu cânii ca să ajute un Chihuahua deprimat deţinut de o starletă.
După ce-și abandonează visele de a deveni veterinar, Maya Dolittle și câinele ei Lucky călătoresc la Los Angeles, unde talentul ei de a vorbi cu animalele o ajută să obţină o slujbă ca host al unui talk show despre animale, alături de faimoasa moștenitoare Tiffany Monaco. Dar, în timp ce Lucky se îndrăgostește de o căţelușă cu pedigree, Maya se satură până peste cap de ideile idioate ale lui Tiffany despre cum trebuie ajutate animalele. Exact atunci când Maya crede că va rămâne prizonieră pe vecie la Hollywood și că nu va mai ajunge niciodată veterinar, Lucky, noua sa iubită și prietenii săi necuvântători intră în acţiune ca s-o ajute.
DUE DATE
Sorocul
Comedie, SUA, 2010
R: Todd Phillips
D: Robert Downey Jr., Zach Galifianakis, Michelle Monaghan, Jamie Foxx, Juliette Lewis
Un bărbat pe cale să devină tată e forţat să facă o excursie terifiantă de-a lungul ţării.
Peter, un bărbat pe cale să devină tată, e forţat să se urce în mașină cu sonatul Ethan, ca să ajungă la timp la nașterea copilului său. În cele din urmă, excursia lor se va dovedi a fi cea mai terifiantă și mai angoasantă experienţă din viaţa lui Peter.
Robert Downey Jr. îl interpretează pe Peter Highman, un bărbat pe cale să devină tată pentru prima oară, a cărui soţie trebuie să nască în câteva zile. Peter se grăbește să prindă un zbor către Los Angeles ca să fie alături de femeia iubită la naștere, însă bunele sale intenţii deraiază complet atunci când o întâlnire întâmplătoare cu un actor aspirant care se întâmplă să fie și un magnet pentru dezastre. Din cauza lui Ethan Tremblay (Zach Galifianakis) cei doi sunt daţi afară din avion și plasaţi pe lista neagra a pasagerilor. Bagajul și portofelul lui Peter sunt trimise la Los Angeles fără el. Pentru că nu are de ales, Peter e forţat să închirieze o mașină împreună cu Ethan și câinele acestuia și să plece într-o excursie de pomină care va distruge câteva mașini, numeroase prietenii și nervii lui Peter.
EASY A
Păcătoase
Comedie, SUA, 2010
R: Will Gluck
D: Emma Stone, Penn Badgley, Amanda Bynes, Thomas Haden Church, Patricia Clarkson
Liceeana Olive devine centrul bârfelor atunci când își minte cea mai bună prietenă c-ar fi avut aventură sexuală de weekend cu un student fictiv. Vorba zboară repede cum că Olive e promiscuă, însă ea e fericită că, în sfârșit, are parte de atenţie.
Olive e virgină și se simte anonimă în liceul unde învaţă. Atunci când Rhiannon, cea mai bună amică a sa, o invită să-și petreacă weekend-ul cu familia ei, Olive o minte și îi spune că are o întâlnire cu un student fictiv. După weekend, Rhiannon intră cu Olive în baia liceului și o întreabă cum a fost întâlnirea. Olive o minte din nou, spunându-i că și-a pierdut virginitatea. Un coleg de școală aude conversaţia și începe să împrăștie vestea despre promiscuitatea lui Olive. Fata devine, peste noapte, celebră. Olive îi mărturisește adevărul lui Brandon, un amic gay care e șicanat pentru orientarea sa sexuală și căruia îi sugerează să mintă, la rândul lui, că s-a culcat co fată. Brandon o roagă pe Olive să-l ajute și ea se preface că face sex cu el la o petrecere. Ceilalţi băieţi-paria ai liceului vor acum cu toţii s-o plătească pe Olive ca să-și îmbunătăţească imaginea și reputaţia fetei ajunge la un nivel deplorabil. Atunci când Olive pierde controlul asupra situaţiei, ea trebuie să ia urgent atitudine și s-o schimbe.
EAT PRAY LOVE
Mănâncă, roagă-te, iubeşte
Dramă, SUA, 2010
R: Ryan Murphy
D: Julia Roberts, James Franco, Billy Crudup, Javier Bardem, Richard Jenkins
Liz Gilbert (Julia Roberts) a avut totul, dar după un divorţ dureros, “totul” se duce de râpă. Ea pleacă într-o călătorie în jurul lumii, sperând să-şi schimbe viaţa şi să se autodescopere.
Liz Gilbert (Julia Roberts) avea tot ce se presupune ar dori să aibă o femeie modernă – un soţ, o casă, o carieră de succes – dar, ca multe altele, ea se simţea pierdută, confuză şi încă nesigură în legătură ce-şi doreşte cu adevărat. Proaspăt divorţată şi aflată la un punct de răscruce al existenţei sale, Gilbert iese din zona ei de confort, riscând totul ca să-şi schimbe viaţa. Ea pleacă într-o călătorie în jurul globului care devine o odisee a reinventării personale. În călătoriile sale, ea descoperă plăcerea hranei în Italia, puterea rugăciunii în India şi, finalmente, cu totul surprinzător, pacea interioară şi echilibrul dragostei adevărate în Bali. Bazat pe memoriile bestseller ale lui Elizabeth Gilbert, Eat Pray Love dovedeşte că nu există doar un singur mod de a-ţi deschide orizontul şi de a vedea lumea.
EVERYBODY WANTS TO BE ITALIAN
AMOR IN STIL ITALIAN
Regia: Jason Todd Ipson
Cu: Jay Jablonski, Cerina Vincent, John Kapelos, John Enos Iii, Richard Libertini
Comedie, SUA 2007
"Everybody wants to be Italian” este o comedie spumoasă al cărei personaj principal, Jake Bianski, este un negustor de peşte părăsit de iubită, care nu s-a vindecat încă de aceasta dragoste nefericită. El încearcă de mai mult de 8 ani s-o recucerească pe femeia vieţii lui, deşi acum ea e căsătorita cu un alt barbat şi este mama a trei copii. Deoarece Jake este depresiv, incapabil să meargă mai departe şi să-şi uite trecutul, cei doi prieteni ai săi – Steve Bottino şi Gianluca Tempesti – decid să îl scoată din starea psihică deplorabilă în care s-a scufundat de atâta amar de vreme şi îi aranjeaza o întâlnire cu o frumoasă italiancă pe nume Marisa Costa din cartierul North End al Bostonului.
Irezistibil atras de către femeie şi convins că ea nu ar accepta niciodată să aibă o relaţie amorousă cu un partener care să nu fie de aceeaşi naţionalitate, Jake recurge la un truc pentru a o cuceri şi pretinde că este italian, studiind asiduu limba şi obiceiurile poporului italian pentru a fi mai credibil.
FANTASTIC MR. FOX
FANTASTICUL DOMN FOX
Regia:
Animaţie, SUA 2009
Fermierii furioşi s-au săturat să îşi împartă găinile cu o vulpe şireată… Exasperaţi de furtişagurile acesteia, fermierii încearcă să scape de vulpe şi de familia ei.
Domnul, doamna Fox si copiii lor traiesc impreuna cu Viezurele, Iepurele si Nevastuica si familiile lor sub un mare copac. In fiecare seara, domnul Fox fura cate ceva de mancare de la fermierii rai Boggis, Bunce si Bean. Domnul Fox are un miros foarte fin si scapa de fiecare data din ghearele fermierilor care s-au saturat de el. Ei ii pregatesc o ambuscada in urma careia ramane fara coada. Disperati si furiosi de evadarea lui Fox, fermierii cauta sa distruga vizuina unde traieste acesta si familia lui. Dar nimeni nu este mai siret decat vulpoiul Fox, care le-a pregatit o surpriza acestor fermieri.
GOING THE DISTANCE (2010)
Amor la distanţă
Comedie, SUA, 2010
R: Nanette Burstein
D: Drew Barrymore, Justin Long, Charlie Day, Jason Sudeikis, Christina Applegate
Un cuplu încearcă, în ciuda tuturor obstacolelor, să menţină o relaţie la distanţă.
Garrett (Justin Long) și Erin (Drew Barrymore) petrec împreună o vară romantică în New York. Amândoi cred că e vorba de pasiune trecătoare, însă atunci când toamna se apropie și Erin se întoarce la San Francisco, sentimentele nu dispar.
Erin (Drew Barrymore) are un umor sec și o francheţe revigorantă care-l farmecă pe Garrett (Justin Long), un tânăr de curând single. Chimia dintre ei duce la o poveste de dragoste estivală; niciunul dintre ei nu se așteaptă ca legătura să ţină, pentru că Erin se întoarce acasă, în San Francisco, iar Garrett rămâne în New York, unde lucrează. Dar atunci când relaţia lor se dovedește mai profundă, amândoi își doresc s-o continue. Prietenii lui Garrett, Box (Jason Sudeikis) și Dan (Charlie Day) râd de el pentru că ţine regim înainte de un zbor către Erin și pentru că are o relaţie monogamă cu telefonul mobil; nu vor să-și piardă amicul de băutură din cauza altei relaţii care nu duce nicăieri. În acelaști timp, Corinne (Christina Applegate), sora măritată și foarte protectoare a lui Erin, vrea s-o împiedice s-o ia pe un drum prea familiar. Dar în ciuda faptului că trăiesc în două orașe aflate pe coaste diferite, că prietenii râd de ei, că familiile sunt sceptice și că trebuie să facă faţă tentaţiilor neașteptate, Erin și Garrett sunt din ce în ce mai îndrăgostiţi. Şi, cu ajutorul multor sms-uri și telefoane fierbinţi, speră să facă funcţională această relaţie la distanţă.
GROWN UPS (2010)
OAMENI MARI SI FARA MINTE
Regia: Dennis Dugan
Cu: Adam Sandler, Kevin James, Chris Rock, David Spade, Rob Schneider
Comedie, SUA 2010
Oameni mari şi fără minte, cu Adam Sandler, Kevin James, Chris Rock, David Spade şi Rob Schneider, este o comedie nebună despre cinci buni prieteni din copilărie, care se întâlnesc după treizeci de ani, împreună cu familiile, în weekend-ul de ziua Americii. Reluând firul vieţii de unde s-au despărţit, cei cinci vor descoperi că a îmbătrâni nu înseamnă neapărat să te şi maturizezi.
HAPPY EVER AFTERS
FERICIŢI PE VECI
Regia: Stephen Burke
Cu: Sally Hawkins, Tom Riley, Jade Yourell, Ariyon Bakare, Sinead Maguire
Comedie, Irlanda, 2009
Freddie şi Maura se căsătoresc – dar nu unul cu celălalt. În timp ce Freddie se însoară a doua oară cu rigida Sophie, Maura se auto-convinge să se mărite cu Wilson, un imigrant Nigerian, mai mult pentru bani decât din dragoste. Dar, când cele două petreceri de nuntă se suprapun în aceelaşi restaurant, întreg castelul de cărţi de joc e pe cale să se prăbuşească peste tinerii însurăţei şi oaspeţii lor.
HONEY, I SHRUNK THE KIDS
Dragă, am micşorat copiii!
Comedie, SUA, 1989
R: Joe Johnston
D: Rick Moranis, Matt Frewer, Marcia Strassman, Kristine Sutherland, Thomas Brown
Un inventator își micșorează, din greșeală, fiul și pe prietenii acestuia.
Un om de știinţă își micșorează, din greșeală, copiii adolescenţi și încă doi băieţi din vecini până la dimensiunea unor insecte. În timp ce tatăl îi caută disperaţi, adolescenţii trebuie să se lupte cu neașteptate pericole minuscule.
Rick Moranis (Ghostbusters, Little Shop Of Horrors) joacă rolul unui inventator prolific a cărui mașină electro-magnetică îi micșorează, accidental, pe copiii săi și pe prietenii lor până la dimensiunea unui vârf de creion! După ce adultul îi aruncă, din greșeală, la gunoi, copiii trebuie să-și facă drum înapoi spre casă trecând printr-o jungla de pericole care se dovedește a fi propria lor grădină – se luptă cu insecte care îi atacă, cu albine malefice, cu mașini de tăiat iarbă și cu multe altele!
HOW DO YOU KNOW
Cum ştii dacă ai noroc?
Comedie, SUA, 2010
R: James L. Brooks
D: Reese Witherspoon, Owen Wilson, Paul Rudd, Jack Nicholson, Kathryn Hahn
Lisa e forţată să-și evalueze viaţa atunci când e implicată într-un triunghi amoros.
Pentru că se simte ușor expirată la cei 27 de ani ai săi, Lisa Jorgenson, o fostă atletă, se trezește în mijlocul unui triunghi amoros: bătălia pentru inima ei se dă între un corporatist apretat și actualul său iubit, un jucător de baseball.
Legendarul regizor și scenarist James L. Brooks este autorul acestei perspective amuzante și romantice despre indecizia amoroasă. Atunci când toată viaţa ei e brusc bulversată, Lisa (Reese Witherspoon) începe o aventură cu Matty (Owen Wilson), un jucător important de baseball și un afemeiat egoist. Înainte ca relaţia lor să se complice, Lisa îl cunoaște pe George, un om de afaceri fără prea mari profunzimi care are și el tot felul de necazuri, atât cu tatăl său (Jack Nicholson), cât și cu legea. Dar exact în momentul când totul pare că se destramă… lucrurile încep, de fapt, să se lege.
INSPECTOR GADGET
Inspector Gadget
Comedie, SUA, 1999
R: David Kellogg
D: Matthew Broderick, Rupert Everett, Joely Fisher, Michelle Trachtenberg, Andy Dick
Când un paznic cumva naiv şi inept e rănit într-o explozie creată de maleficul Dr. Claw, Brenda, un om de ştiinţă şi o femeie superbă, îl ia sub aripa ei şi îl transformă în inspectorul Gadget – un instrument de luptă perfect.
În acest remake pentru televiziune al unui celebru serial TV, Matthew Broderick îl interpretează pe Gadget, care suferă un accident şi care se împrieteneşte cu Brenda (Joely Fisher), un chirurg robot. Aceasta îl repară şi-l transformă într-o maşină de luptă perfectă ca să-l poată înfrânge pe maleficul Claw (Everett). Între timp, Gadget şi Brenda se îndrăgostesc.
JACKASS 3D
Jackass 3
Acțiune, SUA, 2010
R: Jeff Tremaine
D: Johnny Knoxville, Bam Margera, Ryan Dunn, Chris Pontius, Steve-O
Echipa Jackass se reîntorce cu noi cascadorii şi accidente spectaculoase.
Johnny Knoxville şi colegii lui revin cu al treilea film adaptat după emisiunea lor de divertisment, în care cascadoriile periculoase şi accidentele explicite nu-i dezamăgesc nici de această dată pe fanii genului.
Încă o data, Johnny Knoxville şi gaşca lui pun în aplicare cele mai trăsnite idei, care te vor face să râzi cu lacrimi. Fie că se bat între ei sau că se atacă cu tot felul de obiecte, cum ar fi costume, obiectele de pe platoul de filmare, animale sălbatice, şi cel mai des, cu excremente, băieţii aduc în prim plan o comedie periculos de ilară.
LAND OF THE LOST
Lumea pierdută
Aventuri, SUA, 2009
R: Brad Silberling
D: Will Ferrell, Anna Friel, Danny Mcbride, Jorma Taccone, Matt Lauer
O comedie amplasată într-o lume plină de dinozauri și alte creaturi fantastice.
Dr. Marshall e aspirat într-un vortex spaţiu-timp alături de asistentul său și de un ţărănoi antipatic. În acest univers paralel, trioul se împrietenește cu o primată pe nume Chaka, singurul lor aliat într-o lume plină de dinozauri și de alte creaturi fantastice.
Geniul comic Will Ferrell îl interpretează pe doctorul Rick Marshall, un fizician -paleontolog care a fost discreditat de lumea știinţifică din cauza credinţei sale stridente în călătoria în timp ca leac pentru toate problemele omenirii. După ce ajunge în punctul cel mai de jos al carierei și e nevoit să predea lecţii copiilor de școala primară, doctorul Marshall întâlnește un tânără savantă pe nume Holly (Anna Friel), care îi spune că i-a urmărit îndeaproape munca și că îl consideră un geniu. Animat de entuziasmul ei, doctorul termină de construit o mașină care îi permite să călătorească în timp, colaborând atât cu cu Holly, cât și cu un vânzător cam cretin de artificii pe nume Will. Will îi conduce într-o peșteră ce pare locul potrivit de testare a noii mașini și așa sfârșeșc într-o lume plină de dinozauri, nisip și șoprârle fioroase. După ce rătăcesc dispozitivul care i-a adus în acest univers parallel, încearcă să-l recupereze cu ajutorul lui Chaka (Jorma Taccone), prietenul lor cu aspect de maimuţă pe care l-au cunoscut în acest loc straniu.
LITTLE SHOP OF HORRORS (1986)
Prăvălia groazei
Comedie, SUA, 1986
R: Frank Oz
D: Rick Moranis, Ellen Greene, Vincent Gardenia, Steve Martin, James Belushi
În acest muzical aiurit, dar amuzant, timidul Seymour şi vivacea Audrey nu realizează că între ei se înfiripă un amor, dar îşi dau seama de potenţialul financiar al unei plante bizare. Doar că mâncarea favorită a acestei plante neobişnuite este sângele…
Seymour, un tocilar orfan care lucrează într-o florărie prăpădită, îşi petrece timpul cantonat în rutină şi visând la Audrey, colega lui de serviciu. Apoi, într-una din zile, chiar imediat după o eclipsă de soare, Seymour descoperă o plantă stranie. Această plantă exotică atrage clienţi, salvează magazinul de flori de la faliment şi-l face pe Seymour un erou în ochii lui Audrey. Dar planta are un apetit unic… şi e mai ales interesată Audrey. Bazat pe un film cult din 1961 şi pe un muzical de succes de pe Broadway.
LOTTERY TICKET (2010)
Biletul de loterie
Comedie, SUA, 2010
R: Erik White
D: Bow Wow, Brandon T. Jackson, Naturi Naughton, Keith David, Ice Cube
E tare amuzant să vezi până unde sunt în stare să meargă oamenii atunci când la mijloc sunt bani.
Chiar înainte de un weekend liber prelungit, Kevin Carson află că a câștigat 370 milioane dolari. Se teme că vecinii săi vor veni să-i bată la ușă în momentul în care vor afla de imensul său câștig. Şi are dreptate…
Kevin Carson (Bow Wow), un tânăr ce trăiește într-o locuinţă socială, e un tip oarecare.. până în momentul în care câștigă la loterie 370 de milioane de dolari. Asta-i vestea cea bună. Vestea cea proastă e că biroul loteriei e închis pentru weekend-ul de 4 iulie așa că, înainte de a-și putea colecta premiul, Kevin trebuie să găseasă modalităţi prin care să ţină secretă averea sa și să supravieţuiască pentru următoarele trei zile. Cum vestea norocului său se propagă în întreaga comunitate ca un pârjol, Kevin descoperă repede ce-i bun, ce-i rău și ce-i mai sinistru la prietenii și vecini săi. Fetele care nu-i dădeau nicio atenţie încep să-l fugărească. Toată lumea vreo bani– inclusiv reverendul, cămătarul local și niște foști pușcăriași foarte ameninţători și care nu acceptă niciun refuz. Stresat și mereu pe fugă, el ajunge să se îndoiască până și de intenţiile prietenului său cel mai bun. Începe, de asemenea, să-și dea seama ce putere posedă și ce ar putea însemna acest bilet de loterie pentru el, pentru viitorul său și pentru comunitate. E amuzant să vezi de ce sunt în stare oamenii atunci când la mijloc e o avere.
MY GIRLFRIEND’S BOYFRIEND (2010)
Prietenul prietenei mele
Comedie, SUA, 2010
R: Daryn Tufts
D: Alyssa Milano, Christopher Gorham, Michael Landes, Beau Bridges, Carol Kane
Jesse e o femeie inteligentă care nu a găsit încă barbatul potrivit – până în momentul în care îl întâlnește pe Ethan. El deschide un capitol nou, romantic, în viaţa ei… dar aduce cu sine și o uriașă complicaţie.
Jesse (Alyssa Milano) e o femeie plină de viaţă și inteligentă care încă îl caută pe Dl Perfect, până când îl întâlnește pe Ethan (Christopher Gorham), un scriitor împins la disperare de faptul că editorii i-au respins încă un roman. Lui Jesse, întâlnirea îi oferă mai mult decât șansa de a-i servi lui Ethan ca muză. Deschide și un nou capitol romantic în viaţa ei… numai că vine la pachet cu o complicaţie uriașă. La câteva momente după ce l-a întâlnit pe acest “Prinţ Fermecat”, Jesse îl întâlnește pe “Făt Frumos” – mai exact pe Troy (Michael Landes), un director de agenţie de publicitate de success, încrezător, care transformă fiecare clipă petrecută împreună în ceva elegant și romantic. Curând, Jess e îndrăgotită pâna peste cap de el și se confruntă cu paradoxul romantic absolut: ce face o fată care-l întâlnește pe Făt Frumos după ce l-a întâlnit pe Prinţul fermecat?
PIECE MONTEE
Tortul de nuntă
Comedie, Franţa, 2010
R: Denys Granier-Deferre
D: Jérémie Renier, Clémence Poésy, Jean-Pïerre Marielle, Danielle Darrieux, Christophe Alévêque
Bérangère şi Vincent se căsătoresc, respectând toate tradiţiile nunţilor burgheze şi ale evenimentelor sociale. Punctele de vedere distorsionate ale invitaţilor – cinice, amuzante, reci sau emoţionante – vor revela, de-a lungul unei singure zile, defectele tuturor şi ipocrizia acestei celebrări: măştile vor cădea şi secrete de familie vor erupe.
RAMONA AND BEEZUS
Ramona şi Beezus
Comedie, SUA, 2010
R: Elizabeth Allen
D: Joey King, Selena Gomez, John Corbett, Bridget Moynahan, Ginnifer Goodwin
Aventurile unei fete aflată în şcoala primară pe nume Ramona şi ale surorei sale adolescente.
Imaginaţia vie a tinerei Ramona, energia sa nelimitată şi firea sa aventuroasă ce o predispune la accidente, îi pune în dificultate pe toţi cei din jurul ei. Dar irepresibila ei aplecare spre distracţie şi pozne devine folositoare atunci când îşi pune în minte să salveze casa familiei.
RED (2010)
Greu de pensionat
R: Robert Schwentke
D: Bruce Willis, Morgan Freeman, John Malkovich, Helen Mirren, Mary-Louise Parker
Frank e un fost agent CIA care duce o viaţă liniştită şi solitară… până când, într-o zi, o echipă de ucigaşi îi apare-n prag, hotărâtă să-l ucidă. Acum că identitatea i-a fost compromisă, Frank îşi recompune vechea sa echipă şi încearcă să reintre în joc.
Bazat pe romanele grafice ale lui Warren Ellis şi Cully Hamner, RED (în engleză, Retired Extremely Dangerous) e o comedie de acţiune explozivă. Frank (Bruce Willis), Joe (Morgan Freeman), Marvin (John Malkovich) şi Victoria (Helen Mirren) erau agenţi CIA de top – dar secretele pe care le-au aflat i-au transformat în prezent în ţintele principale ale Agenţiei. Acum li s-a înscenat o asasinare şi ei trebuie să-şi folosească experienţa, viclenia şi spiritul de echipă ca să fie cu un pas înaintea urmăritorilor şi să rămână în viaţă. Foştii agenţi se îmbarcă într-o misiune imposibilă care-i poartă în locuri dintre cele mai dierite şi mai periculoase, inclusiv în cartierul strict secret al CIA, acolo unde dau peste cea mai mare conspiraţie şi muşamalizare din istoria guvernului.
SHREK FOREVER AFTER
Shrek pentru totdeauna
Animaţie, SUA, 2010
R: Mike Mitchell
Voci: Mike Myers, Eddie Murphy, Cameron Diaz, Antonio Banderas, Julie Andrews
Tânjind la vremurile când era un “adevărat căpcăun”, Shrek semnează un pact cu Rumpelstiltskin ca să-şi recapete vechea reputaţie de “băiat rău”, dar îşi dă peste cap familia. Şi acum are la dispoziţie doar 24 de ore ca să schimbe contractul şi să repare ce-a stricat.
Totul a început cu un căpăcun adorabil.. care s-a împrietenit cu un măgar vorbăreţ… şi a salvat o prinţesă frumoasă. Toate, într-o poveste de neuitat care a instaurat un model pentru toate filmele de animaţie ce au urmat.
Shrek Forever After este finalul hilar şi numai potrivit pentru un fenomen câştigător de Oscar. Tânjind la vremurile când era un “adevărat căpcăun”, Shrek semnează un pact cu Rumpelstiltskin ca să-şi recapete vechea sa reputaţie… dar îşi dă peste cap familia. Şi acum are la dispoziţie doar 24 de ore să schimbe contractul şi să restaureze ce-a stricat. Brusc, măgarul nu-şi mai aminteşte de cel mai bun prieten al lui, Fiona e acum o prinţesă războincă dură şi Puss e o pisică obeză! Împreună, au doar 24 de ore la dispoziţie să anuleze contractul şi să trăiască fericiţi până la adânci bătrâneţi.
SIMPLE SIMON (AKA. I RYMDEN FINNS INGA KANSLOR)
Prietena perfectă
Comedie, Suedia, 2010
R: Andreas Öhman
D: Bill Skarsgård, Martin Wallström, Cecilia Forss, Sofie Hamilton, Susanne Thorson
Atunci când iubita îi dă papucii, Sam intră în depresie. Pentru a pune lucrurile pe un făgaş normal, Simon, fratele său antisocial care se luptă cu sindromul Asperger, decide să-i caute o iubită nouă şi perfectă.
“Sunt Simon. Am sindromul lui Asperger. Îmi place spaţiul, cercurile şi fratele meu Sam care are grijă de mine. Nu-mi plac sentimentele, alţi oameni, schimbările şi comediile cu Hugh Grant.” Aşa grăieşte Simon cel sărăc cu duhul la începutul unei comedii emoţionante şi hilare regizate de suedezul Andreas Öhman care ajuns pe short list-ul nominalizărilor Oscar la “cel bun film străin”. E povestea lui Sinom, un băiat de 18 ani cu sindromul Asperger, a cărui viaţă e întoarsă pe dus atunci când fratele său Sam se desparte de iubită. Simon are nevoie de ordine. Are nevoie ca lucrurile să urmeze un anume model – acelaşi program, aceleaşi mese, aceleaşi haine, săptămână de săptămână. Sam a fost cel care-a avut mereu grijă de Simon. Îi făcea mâncare în formă de cercuri şi-l făcea să înţeleagă oamenii. Dar acum Sam e deprimat din cauza despărţirii de iubita sa şi totul se schimbă: lumea lui Simon se transformă în haos. Dorindu-şi ca lucrurile să reintre în normal, Simon îşi ia pe umerii săi o misiune: să-i găsească lui Sam o nouă iubită. Din nefericire, Simon nu ştie nimic despre dragoste şi nu înţelege emoţiile – dar are un impecabil plan ştiinţific. Filmul îmbină umorul cu seriozitatea şi ne face să experimentăm lumea din punctul de vedere al lui Simon. În rolul acestuia, Bill Skarsgård (fratele lui Alexander, starul True Blood, şi fiul lui Stellan) demonstrează că talentul se transmite genetic.
SON-IN-LAW
Un ginere de împrumut
Comedie, SUA, 1993
R: Steve Rash
D: Pauly Shore, Carla Gugino, Lane Smith, Cindy Pickett, Mason Adams
O fată normală, din provincie, îl aduce acasă pentru Thanksgiving pe presupusul ei logodnic ca să-i cunoască pe parinţi. Aceștia, iniţial, nu sunt deloc impresionaţi de comportamentul său nonșalant. Curând, însă, îi cucerește iremediabil.
Toată tărășenia începe atunci când cuminţica Rebecca Warner vine la ferma familiei cu un musafir suspect – un student nebun, bizar, complet scandalos pe nume Crawl. Nu seamănă cu nimic din ce-au văzut părinţii ei vreodată, dar șocul lor iniţal nu se compară cu ceea ce simt atunci când Rebecca îi anunţă că ea și Crawl sunt logodiţi! Avându-l în rolul principal pe extravagantul comic Pauly hore, Son-in-law e o comedie hilară despre cel mai amuzant ginere pe care l-aţi cunoscut vreodată.
STARRING MAJA (AKA. PRINSESSA)
Prințesa
Dramă, Suedia, 2009
R: Teresa Fabik
D: Zandra Andersson, Moa Silén, Anastasios Soulis, Maria Lundqvist, Thomas Hedengran
În ultimul trimestru al liceului, Maja se luptă să-și împlinească visul de a fi actriţă.
Visul lui Maja, care are 18 ani, e să devină actriţă. Ea vrea să fie în centrul atenţie, astfel încât toată lumea să-i descopere frumuseţea interioară. Dar acest lucru e greu de întrezărit, pentru că Maja e grasă, neglijentă și ineptă social.
Maja are 18 ani și trăiește într-un orășel suedez fără perspective. Visul ei e să devină actriţă. Vrea să fie în centrul atenţiei, vrea ca toată lumea s-o vadă, vrea să arate ce splendoare interioară posedă. Vrea! Doar că această frumuseţe sufletească nu e prea vizibilă. Obeză, neglijentă și ineptă social, Maja se luptă din greu să-și împlinească visul, în ultimul trimestru de școală. Drumul ei către succes e presărat cu comedie și tragedie, pentru că trebuie să facă faţa prejudecăţilor tuturor celor din jurul ei care consideră că nu are “înfăţișarea potrivită”. Şi, totuși, ea se luptă în continuare, încercând să găsească puterea și încrederea de sine necesare ca să ajungă sub luminile rampei –în felul în care vrea ea, și nu alţii.
STUCK ON YOU
Lipit de tine
Comedie, SUA, 2003
R: Bobby Farrelly, Peter Farrelly
D: Matt Damon, Greg Kinnear, Eva Mendes, Cher, Seymour Cassel
Relaţia dintre siamezii Bob şi Walt e pusă la test atunci când cei doi se mută la Los Angeles, pentru ca Walt să devină un actor. Acesta ajunge faimos şi bogat după ce obţine un rol într-un show TV al lui Cher, însă succesul ameninţă să-i despartă pe cei doi.
Bob şi Walt Tenor sunt doi fraţi nedespărţiti – la propriu, deoarece sunt siamezi. Legătura lor specială duce la complicaţii serioase atunci când Walt se hotărăste să devină actor şi trebuie să-şi convingă fratele să fie de acord cu alegerea sa. Bob (Matt Damon) şi Walt (Greg Kinnear) excelează în sport şi sunt mândrii posesori ai unui fast-food, unde lucrează şi ei, mânuind grătarul cu o viteză uluitoare. Când Walt e cuprins de pasiunea pentru actorie, el îi cere lui Bob să-şi respecte promisiunea din copilărie ca nici unul dintre ei să nu stea în calea realizării dorinţelor celuilalt. Cei doi fraţi ajung la Hollywood, unde se împrietenesc rapid cu vecina lor cea sexy, April (interpretată de Eva Mendes). Aceasta îi face cunoştintă lui Walt cu un impresar, Morty O’Reilly (interpretat de Seymour Cassel), care îi propune lui Walt un rol într-un film porno. Lucrurile se îmbunăţătesc pentru cei doi frati când o întâlnesc pe celebra Cher, care îi oferă lui Walt rolul secundar din serialul TV în care ea juca împotriva voinţei ei. Însă, în loc să compromită serialul, aşa cum îşi dorea Cher, Walt are mare succes şi cei doi fraţi devin celebri peste noapte. Aventura de-abia acum începe, deoarece Bob se îndrăgosteşte de o mai veche cunoştinţă, o femeie cu care coresponda pe Internet, şi cei doi frati iau o decizie care le va schimba viaţa.
TANGLED (2010)
O poveste încâlcită
Animaţie, SUA, 2010
R: Nathan Greno, Byron Howard
Atunci când Flynn, un fermecător bandit, se refugiază într-un turn misterios, el e luat ostatic de Rapunzel, o frumoasă și îndărătnică prizonieră, cu o cascadă de păr blond. Cuplul va avea parte de o escapadă hilară plină de aventură și umor.
Tangled e una dintre cele mai hilare și mai fermecătoare povești scrise vreodată. Atunci când banditul Flynn Rider, cel mai vânat om al ţinutului, dar și cel mai fermecător, se ascunde într-un turn misterios, el e luat ostatic de Rapunzel, o frumoasă adolescentă, cu o cascadă de păr magică. Strania fiinţă care-l ţine captiv pe Flynn caută o modalitate să iasă din turnul în care a fost închisă timp de ani de zile și ajunge la o înţelegere cu șarmantul hoţ. Cei doi pleacă într-o escapadă plină de acţiune împreună cu un cal cu fler de poliţist, un cameleon prea protector și o bandă de hoţi rufoși. Tangled e o poveste plină de aventură, inimă, umor și… păr. Foarte mult păr.
THE A-TEAM
ECHIPA DE SOC
Acţiune, SUA, 2010
R: Joe Carnahans
D: Liam Neeson, Bradley Cooper, Jessica Biel, Quinton ‘Rampage’ Jackson, Sharlto Copley
Aventurile temerare ale unei echipe pitoreşti alcătuite din foşti soldaţi din forţele speciale cărora li s-a înscenat o crimă. Folosindu-se de metode “clasice”, ei îşi utilizează talentele unice ca să-şi spele onoarea şi să-l găsească pe adevăratul vinovat.
The A-Team urmăreşte aventurile unei echipe alcătuite din foşti soldaţi ai forţelor speciale printre care Hannibal Smith, un maestru care plănuieşte misiuni inventive ce necesită sincronizare la secundă, abilităţi neobişnuite şi o echipă de soldaţi incredibil de eficienţi, Templeton Peck zis şi “Faţă” care poate procura orice pentru misiunile neortodoxe şi curajoase ale echipei, B.A. Baracus, şoferul grupului şi “muşchiul ei” şi H.M Murdock, un pilot cu patalama dar şi un nebun cu acte. Timp de 8 ani, aceşti băieţi s-au luptat de partea binelui şi, drept răsplată, s-au trezit că sunt condamaţi la închisoare pentru o crimă pe care n-au comis-o. După ce evadează destul de uşor, ei pornesc într-o căutare periculoasă pentru a-şi spala onoarea. Necazul face ca, în timp acest timp, să fie vânaţi peste tot de Charisa Sosa, un ofiţer militar de înalt rang şi una dintre multele foste iubite ale lui “Faţă”. Dar chiar atunci când se pare că A-Team are toate dovezile necesare pentru a-şi dovedi inocenţa, băieţii descoperă că ultima lor misiune abia a început.
THE BROKEN HEARTS CLUB: A ROMANTIC COMEDY
Clubul inimilor zdrobite
Comedie, SUA, 2000
R: Greg Berlanti
D: Timothy Olyphant, Andrew Keegan, John Mahoney, Dean Cain, Matt Mcgrath
În oaza cu palmieri din Hollywood-ul de vest, facem cunoştinţă cu Dennis, un fotograf promiţător. În timp ce se pregăteşte să-şi sărbătorească cea de-a 28 aniversare, el se lamentează: “Nu pot să mă hotărăsc dacă prietenii mei sunt cele mai bune sau cele mai rele lucruri care mi s-au întâmplat vreodată”.
Dennis e un fotograf promiţător din partea de vest a Hollywood-ului care, în pragul aniversării a 28 de ani, nu se poate decide dacă prietenii săi sunt cel mai bun sau cel mai rău lucru din viaţa sa. Printre aceştia se numără Benji, un punker inocent care are o apetenţă pentru trupurile musculoase; Howie, un absolvent de psihologie care gândeşte prea mult şi trăieşte prea puţin; Cole, un actor carismatic care vrea să fie mereu în centrul atenţiei; Patrick, cinicul şi Taylor, drama queen-ul rezident care, până recent, s-a mândrit cu relaţia sa de lungă durată. Cel care îi oferă şi sfaturi şi joburi este Jack, un patriarh îndrăgit al cărui restaurant e un paradis pentru toţi. Atunci când tragedia loveşte grupul, legăturile lor sunt puse la test.
THE OTHER GUYS
Agenţii de rezervă
Comedie, SUA, 2010
R: Adam Mckay
D: Will Ferrell, Mark Wahlberg, Eva Mendes, Michael Keaton, Dwayne Johnson
Doi detectivi rataţi din New York profită de oportunitatea de a deveni egalii poliţiştilor faimoşi pe care-i idolatrizează – doar că lucurile nu merg conform planurilor.
Detectivii newyorkezi Gamble şi Hoitz (Will Ferrell şi Mark Wahlberg) sunt condamnaţi la… o viaţă de birou. Se urăsc unul pe celălalt şi detestă monotonia slubjelor lor nesemnificative, mai ales că sunt forţaţi să trăiască în umbra a doi dintre cei mai mari şi mai tari poliţişti din oraş (Samuel L. Jackson şi Dwayne Johnson). Dar atunci când aceşti tipi duri refuză un caz, Gamble şi Hoitz văd în el o oportunitate. Acum, că au dat peste una dintre cele mai mari crime din ultima vreme, vor fi aceşti agenţi de rezervă în stare să rezolve cazul, fără să se omoare unul pe altul şi fără să distrugă întreg oraşul?
TIM BURTON’S THE NIGHTMARE BEFORE CHRISTMAS
Coşmar înainte de Crăciun
Animaţie, SUA, 1993
R: Henry Selick
Regele Dovleac al orașului Halloween l-a răpit pe Moș Crăciun și a pus stăpânire pe sărbătoarea Crăciunului! La ce se pot aștepta copiii, atunci când fantomele și strigoii încep să impartă cadouri?
Amplasat într-o lume în care fiecare mare sărbătoare are propriul său ţinut special, The Nightmare Before Christmas îl are în centru pe pasionalul și nefericitul Jack Skellington, mult iubitiul Rege Dovleac al orașului Halloween, cel care supraveghează creaţia tuturor deliciilor sinistre, a sperieturilor și a suprizelor fioroase pe care această sărbătoare le exportă în mod tradiţional în “lumea reală”. Plictisit de aceeași rutină anuală, Jack își găsește un nou scop în viaţă atunci când descoperă, din întâmplare, intrarea în orașul Crăciun și e vrăjit pe loc de culorile aprinse, de jucăriile vesele, de decoraţiunile și de spiritul cald pe care îl descoperă acolo. Se întoarce acasă obsedat să preia controlul Crăciunlui și își racolează oamenii loiali ca să-l ajute să-l înlocuiască pe Moș și să creeze o versiune “nouă și îmbunătăţită” a sărbătorii. Dar chiar și cele mai bune planuri o pot lua razna într-un fel cu totul și cu totul aiuritor. Un clasic al animaţiei, ieșit din imaginaţia nebună a lui Tim Burton.
TOOTH FAIRY
Zâna Măseluţă
Comedie, Canada, 2010
R: Michael Lembeck
D: Dwayne Johnson, Ashley Judd, Stephen Merchant, Ryan Sheckler, Julie Andrews
Tess, o puştoaică de şase ani, este extrem de mâhnită când Derek (Dwayne "The Rock" Johnson), un jucător de hochei lipsit de orice subtilitate în ceea ce priveşte convingerile celor mici, îi spune verde în faţă că nu există Zâna Măseluţă. Drept pedeapsă pentru gafa lui, imensul sportiv va trebui să preia pentru o vreme atribuţiile celebrei zâne, cu ce efect nu se ştie.
TUMBLEWEEDS
ÎN BĂTAIA VÂNTULUI
Regia: Gavin O’Connor
Cu: Janet Mcteer, Kimberly J. Brown, Jay O. Sanders, Gavin O’Connor, Michael J. Pollard
Dramă, SUA, 1999
Mary Jo, un spirit liber, s-a măritat de patru ori. Acum se mută din Missouri la San Diego cu fiica ei de 12 ani în căutarea unei noi case, a unei noi iubiri şi a unei noi vieţi, într-o poveste irezistibilă despre legătura indisolubilă dintre mamă şi fiică.
Mary Jo Walker s-a căsătorit pentru prima dată la vârsta de 17 şi de atunci şi-a adaugat la palmares încă trei soţi şi alţi numeroşi iubiţi. De câte ori eşuează într-o relaţie, Mary Jo se mută, împreună cu fiica ei, Ava, în căutarea unei noi case, a unei noi dragoste şi a unei noi vieţi. Acum, după ultima despărţire cu năbădăi, Mary Jo şi Ava ajung într-o comunitate liniştită de lângă San Diego, California. Ava speră că, de data asta, ea şi mama ei vor reuşi să trăiască singure, fără prezenţa distructivă a unul alt iubit nepotrivit. Însă independenţa lor nu durează mult, pentru că Mary Jo se încurcă cu Jack Ranson, un şofer de tir pe care l-a întâlnit pe drum spre California.
YOU WILL MEET A TALL DARK STRANGER
Îl vei întâlni pe străinul visurilor tale
Dramă, SUA, 2010
R: Woody Allen
D: Antonio Banderas, Josh Brolin, Anthony Hopkins, Gemma Jones, Freida Pinto
Două cupluri își dau vieţile peste cap din cauza unor dorinţe neîmplinite.
FIlmul urmărește două cupluri căsătorite – pe Alfie și Helena, pe fata lor Sally și pe soţul ei, Roy-, în timp ce pasiunile, ambiţiile și anxietăţile lor le distrug nu numai mariajele, ci și minţile.
Pelicula lui Woody Allen urmărește două cupluri căsătorite, pe Alfie (Anthony Hopkins) și pe Helena (Gemma Jones), pe Sally (Naomi Watts), fiica lor, și pe soţul acesteia, Roy (Josh Brolin), în timp ce pasiunile, ambiţiile și anxietăţile lor le provoacă necazuri în căsnicie și le tulbură minţile.
Alfie o părăsește pe Helena într-o tentativă de a-și recupera tinereţea pierdută și se combină cu o fată “liberă spiritual” pe nume.
Charmaine (Lucy Punch). Helena abandonează comportamentul raţional și își schimbă complet viaţa, în urma unui sfat idiot al unei ghicitoare șarlatane.
Nefericită în căsnicie, Sally face o pasiune pentru Greg, un frumos proprietar de galerie de artă (Antonio Banderas), în timp ce Roy, un romancier ce așteaptă nervos răspunsul de la o editură în legătură cu ultimul său manuscris, se îndrăgostește nebunește și la prima vedere de Dia (Freida Pinto), o femeie misterioasă. Pentru că personajele încearcă să-și contracareze problemele cu vise deșarte și planuri impractice, ele vor ajunge în ape tulburi pline de dezolare, iraţionalitate și pericol. You Will Meet a Tall Dark Stranger ilustrează, cu umor sec, cât de ușor le este iluziilor să-și bată joc de noi.
DOWN AND OUT IN BEVERLY HILLS
La ananghie în Beverly Hills
Comedie, SUA, 1986
R: Paul Mazursky
D: Nick Nolte, Bette Midler, Richard Dreyfuss, Little Richard, Tracey Nelson
Un bărbat fără adăpost decide să se sinucidă, înecându-se în piscina unei familii bogate.
Salvat de la înecarea în pisicina unui cuplu bogat din Beverly Hills (Richard Dreyfuss, Bette Midler), un vagabond dezolat (Nick Nolte) aduce transformări uluitoare și hilare întregii gospodării – nici câinele familiei nu va fi iertat.
Bette Midler şi Richard Dreyfuss sunt Barbara şi Dave Whiteman, un cuplu de noi îmbogăţiţi din Beverly Hills a cărui proprietate e întoarsă pe dos în urma unui act de o generozitate ieşită din comun. Într-o după-amiază însorită tipică, Dave îl surpinde pe Jerry, un vagabond fără adăpost, atunci când încearcă să se sinucidă în piscina lor. Dave îl salvează pe Jerry şi apoi îl invită să stea cu familia sa, şocându-i pe Barbara, sofisticata şi pretenţioasa sa soţie, pe Max, fiul său alienat şi pe Carmen, menajera şi nefericita sa amantă. Casa Whiteman e departe de a fi funcţională: mariajul e ratat; fiul comunică doar prin înregistrări video; fiică a fugit de la un colegiu străin; câinele e nevrotic şi are nevoie de un psihiatru. Şi, ca şi cum acestea n-ar fi fost de ajuns, casa e mereu plină de tot soiul de guru spirituali, pentru că Barbara încearcă să-şi găsească pacea interioară. Venirea neaşteptată a lui Jerry, carismatic şi amuzant, injectează un şuvoi de energie familiei sterile. Dave începe să se distreze cu prietenii acestuia, şi ei homeless. Barbara îşi defulează sălbaticele fantezii sexuale. Max le face loc părinţilor în viaţa lui intimă. Carmen incită la o revoltă comunistă. Jerry devine, deci, membru cu drepturi depline al clanului: îi încântă, îi dezamăgeşte si, în cele din urmă, le reaminteşte ce înseamnă sa fie o familie. Acest remake şarmant al farsei lui Jean Renoir, “Boudu saved from drowning”, e o satiră isteaţă cu ţintă directă spre excesul modern şi familia disfuncţională. “Down and out in Beverly Hills”, e plin de staruri şi de interpretări senzaţionale. Unul dintre puţinele filme ale lui Paul Mazursky complet reuşite.