DEATH OF A FUNERAL
Înmormântare cu peripeții
25, 26
Comedie, SUA, 2010
R: Neil Labute
D: Chris Rock, Martin Lawrence, Tracy Morgan, Danny Glover, Zoë Saldana
O ceremonie de înmormântare se transformă într-un prilej de-a scoate la iveală secrete de familie.
Regizat de Neil LaBute, filmul Death at a Funeral se opreşte asupra unei zile neobişnuite din viaţa unei familii americane care se reuneşte pentru un moment important: înmormântarea capului familiei. După ceremonie, cei îndoliaţi se adună în casa familiei şi, cu acest prilej, devenim martorii unor revelaţii şocante. În plus, nimic nu este aşa cum te aştepţi, deoarece avem de-a face cu resentimentele, ameninţările şi chiar şantajul. Ceea ce urmează întrece orice imaginaţie.
Aaron şi Ryan sunt în doliu, căci tatăl lor a trecut în Lumea Drepţilor. Este vorba despre o familie numeroasă care se reuneşte pentru a-l însoţi pe capul familiei pe ultimul drum. Fiecare moment din cele care vor urma nu are nicio legătură cu ceea ce vă aşteptaţi să se întâmple cu un astfel de prilej. În scurt timp, cimitirul va deveni un loc stăpânit de haos, căci fiecare dintre cei prezenţi aduce cu sine tolba de probleme personale. Oare este posibil ca la această înmormântare să se întâmple ceva din ceea ce este normal să se întâmple la o astfel de ceremonie sau…
FUNNY PEOPLE
Tipi simpatici
5, 6
Dramă, SUA, 2009
R: Judd Apatow
D: Adam Sandler, Seth Rogen, Leslie Mann, Eric Bana, Jonah Hill
Un comic de stand-up faimos află că suferă de o boală terminală.
George Simmons (Adam Sandler) e un faimos comic de stand-up care află nu numai că are o boală terminală, dar şi că mai are de trăit mai puţin de un an. El îl întâlneşte pe Ira (Seth Rogen), un comic care se luptă să supravieţuiască în clubul de comedie unde performează amândoi. George îl angajează pe Ira să-i fie asistent personal şi să evolueze în deschiderea numărului său. Cei doi formează o prietenie strânsă şi, în timp ce George îl ajută pe Ira în cariera, Ira îl ajută pe George să se împace cu ideea morţii. Totuşi, atunci când află că boala a intrat în remisiune şi când o fostă iubită îi reapare în viaţă, George e forţat să reevalueze ce-i mai important pentru el şi să descopere ce anume din viaţa sa are cu adevărat sens.
INCOGNITO (2009)
Incognito
7, 16
Dramă, Franţa, 2008
R: Eric Lavaine
D: Bénabar, Franck Dubosc, Jocelyn Quivrin, Anne Marivin, Isabelle Nanty
Lucas a devenit starul noi scene muzicale franceze interpretând piese scrise de Thomas, un amic dispărut… Dar într-o zi, Thomas se întoarce.. și Lucas are parte de cinci zile de iad, pentru că trebuie să-și ascundă averea și faima.
Această dramă muzicală neconvenţională îl are în centru pe Lucas, un cantăreţ acum celebru, care și-a petrecut 10 ani încercând să ajungă în vârful scenei pop franceze. Din nefericire, a reușit acest lucru furând piesele amicului său compositor care a dispărut complet de pe faţa pământului. Însă Thomas apare din neant, chiar în momentul în care Lucas se află pe culmea succesului și ameninţă să distrugă tot ce-a construit acesta atât de abil.
INGLOURIOUS BASTERDS
Ticăloși fără glorie
30, 31
Aventură, SUA, 2009
R: Quentin Tarantino
D: Brad Pitt, Mélanie Laurent, Christoph Waltz, Eli Roth, Michael Fassbender
Un grup de ucigaşi care extermină nazişti şi o femeie răzbunătoare îşi hăituiesc prada prin Franţa ocupată.
În primul an al ocupaţiei germane din Franţa, Shosanna Dreyfus (Melanie Laurent) este martora execuţiei familiei sale de către colonelul nazist Hans Landa (Christoph Waltz). Shosanna reuşeşte să scape şi fuge la Paris, unde îşi asumă o nouă identitate ca proprietar şi operator de cinema.
Undeva în Europa, locotenentul Aldo Raine (Brad Pitt) ordonă unui grup de soldaţi evrei-americani să execute acte de răzbunare rapide şi şocante. Cunoscuţi mai târziu de inamici sub numele de "ticăloşi”, oamenii lui Raine se alătură actriţei germane şi agentului sub acoperire Bridget von Hammersmark (Diane Kruger) într-o misiune ce are ca scop nimicirea liderilor celui de-al treilea Reich. Destinele converg într-o sală de cinema, acolo unde Shosanna pune la cale propriul său plan de răzbunare. Folosindu-se în egală măsură de pulp şi propagandă, pelicula lui Quentin Tarantino spune poveşti infame, opresante, reale şi extravagante din timpul cel de-al doilea război mondial.
JUST WRIGHT
Mișcarea perfectă
8, 9, 28
Comedie, SUA, 2010
R: Sanaa Hamri
D: Queen Latifah, Common, Paula Patton, James Pickens Jr., Phylicia Rashad
O fizioterapeută se îndrăgosteşte de un star NBA pe care-l tratează.
În Just Wright, Queen Latifah o joacă pe Leslie Wright, o fizioterapeută directă şi fără fiţe ce obţine un job foarte bun atunci când e rugată să-l ajute să se recupereze pe starul NBA Scott McKnight. Totul merge bine până când Leslie se trezeşte că se îndrăgosteşte de Scott, situaţie ce o forţează să aleagă între acest job extraordinar şi războiul care se duce în inima ei. Indiferent la sentimentele femeii, McKnight e mai degrabă atras de afecţiunea lui Morgan, superba prietenă din copilărie a lui Leslie care visează să devină nevastă-trofeu. E Leslie destinată să joace pentru totdeauna rolul “celei mai bune prietene” sau Scott îşi va da seama, în cele din urmă, că tot ce-şi doreşte se află chiar în faţa sa?
LITTLE FOCKERS
O familie de coșmar
15
Comedie, SUA, 2010
R: Paul Weitz
D: Robert De Niro, Ben Stiller, Owen Wilson, Dustin Hoffman, Barbra Streisand
Greg Focker (Ben Stiller) are, în cele din urmă, parte de respectul socrului său, Jack Byrnes (Robert De Niro), însă mai trebuie să treacă un test important: va dovedi el că are calităţile necesare să devină următorul patriarh al familiei?
Războiul de voinţă dintre Jack Byrnes (Robert De Niro) şi Greg Focker (Ben Stiller) escaladează la noi dimensiuni în acest sequel la “Meet the Parents” şi “Meet the Fockers”.
Lui Greg i-au trebuit 10 ani, doi copii pe care îi are cu soţia sa, Pam şi nenumărate obstacole depăşite, ca să aibă parte de “aprobarea” lui Jack, socrul său aspru şi milităresc. Însă după ce e nevoit să accepte, din cauza crizei, o slujbă uşor dubioasă pentru o companie de medicamente, suspiciunile lui Jack în legătură cu Greg, infirmierul, se reîntorc. Atunci cînd întreg clanul se reuneşte pentru petrecerea aniversară a celor doi gemeni, alături de un fost iubit al lui Pam care încă-i mai poartă sâmbetele, Greg trebuie să-i dovedească scepticului Jack că e pe deplin capabil să fie şeful casei. Dar cu toate aceste neînţelegeri, confuzii, spionări şi misiuni sub acoperire, va reuşi Greg să treacă, finalmente, testul lui Jack şi să devină urmatorul patriarh al familiei – sau îi va pierde pentru întotdeauna încrederea?
MEGAMIND
Megamind
15
Animaţie, SUA, 2010
R: Tom Mcgrath
Megamind, un individ genial şi super-malefic, devine salvatorul neaşteptat al oraşului Metro.
Megamind e cel mai sclipitor ticălos pe care lumea l-a cunoscut… dar şi cel cu o foarte mică cotă a succesului. De-a lungul timpului, a încercat să cucerească oraşul Metro în orice mod posibil. Fiecare încercare a fost un eşec colosal graţie super-eroului mascat cunoscut sub numele de “Metro Man”. Până în ziua în care Megamind reuşeşte să-l înfrângă cu unul dintre planurile sale prost ticluite. Brusc, soarta oraşului Metro e ameninţată atunci când îşi face apariţia un nou ticălos şi haosul începe să pună stăpânire pe urbe, făcându-i pe toţi să se întrebe: e oare posibil ca mintea cea mai mare pe care o cunoscut-o omenirea, dar şi cea mai defectă, să fie cea în stare să salveze oraşul?
MICMACS
Mișmașuri în stil mare
11, 12
Comedie, Franţa, 2009
R: Jean-Pierre Jeunet
D: Dany Boon, André Dussollier, Nicolas Marié, Jean Pierre Marielle, Yolande Moreau
O poveste suprarealistă în care o bandă pariziană excentrică se confruntă cu nişte comercianţi de arme.
O mină care explodează în mijlocul unui deşert marocan şi, ani mai târziu, un glonte rătăcit care i se înfige în creier.. Bazil n-a avut până acum cine ştie ce noroc cu armele. Prima l-a lăsat orfan, a doua i-ar putea aduce moartea, brusc, în orice moment.
Atunci când Bazil iese din spital, se trezeşte fără un acoperiş deasupra capului. Acest visător gentil, cu o imaginaţie hiperactivă, e adoptat de o bandă de vagabonzi brutali ale căror aspiraţii şi talente sunt pe cât de diverse, pe atât de surprinzătoare. Remington, Calculator, Buster, Slammer, Elastic Girl, Tiny Pete şi Mama Chow trăiesc într-o veritabilă peşteră a lui Ali Baba. Într-o zi, atunci când trec pe lângă două clădiri imense, Bazil recunoaşte logo-urile fabricanţilor de arme care i-au cauzat atâtea necazuri. Cu ajutorul prietenilor săi sonaţi, plănuieşte să se răzbune. Renegaţii se luptă cu moguli fără scrupule într-o bătălie demnă de cea dintre David şi Goliath. În ajutorul lor au imaginaţia şi fantezia.
PLEASE GIVE
Cu plăcere!
1, 2
Dramă, SUA, 2010
R: Nicole Holofcener
D: Catherine Keener, Amanda Peet, Oliver Platt, Rebecca Hall, Ann Guilbert
O familie înstărită încearcă să rezolve relaţia dificilă pe care o are cu o vecină morocănoasă.
Kate (Catherine Keener) şi Alex (Oliver Platt) sunt împreună şi locuiesc în New York, unde au business de success: un magazin cu mobilă vintage. Abby (Sarah Steele), fiica lor, este acum adolescentă, aşa că apartamentul în care locuiesc a devenit mic pentru trei persoane. Ideea de dărâma un perete pentru a mări spaţiul le va schimba viaţa, căci, din acest motiv, vor intra în conflict cu Andra (Ann Morgan Guilbert), o bătrână morocănoasă care nu are nici cea mai mică intenţie să îşi facă prieteni noi. În plus, cei doi încearcă să găsească o cale de a dialoga cu Abby care are o părere foarte proastă despre sine.
SEX AND THE CITY 2
Totul despre sex 2
14, 15
Comedie, SUA, 2010
R: Michael Patrick King
D: Sarah Jessica Parker, Kim Cattrall, Kristin Davis, Cynthia Nixon, John Corbett
Carrie, Charlotte şi Miranda sunt acum căsătorite, dar tot au chef de distracţie. Aşa că atunci când Samantha le ia într-o excursie în însoritul Abu Dhabi, îşi reamintesc cum era viaţa înainte să devină familiste.
Distracţia, prietenia şi moda: Sex And The City 2 le aduce pe toate înapoi, dar şi pe Carrie (Sarah Jessica Parker), pe Samantha (Kim Cattrall), pe Charlotte (Kristin Davis) şi pe Miranda (Cynthia Nixon) într-un sequel sclipitor despre importanţa prieteniei, a dragostei şi a cocteilurilor în locuri exotice.
Ce se întâmplă după ce spui “da” la starea civilă? Viaţa celor patru prietene e cum nu se poate mai bună, dar le mai rezervă şi câteva suprize. De data aceasta, ele pleacă într-o aventură glamour, în afara New York-ului, într-una dintre cele mai luxoase, mai exotice şi mai vii locuri de pe planetă, unde există câte ceva misterios la fiecare colţ. E o escapadă ce vine exact la momentul potrivit pentru cele patru prietene care când se complac, când se luptă împotriva rolurilor tradţionale impuse de mariaj şi de feminitate. Uneori, cel mai bun lucru e să dai o fugă undeva departe, împreună cu prietenele.
THE GREEN HORNET
Viespea verde
2, 3, 21, 22
Acţiune, SUA, 2011
R: Michel Gondry
D: Seth Rogen, Jay Chou, Cameron Diaz, Tom Wilkinson, Christoph Waltz
Un playboy bogat face echipă cu un inventator de gadget-uri ca să lupte împotriva crimei în postură de super-eroi.
Britt Reid (Seth Rogen) e fiul celui mai respectat şi mai proeminent magnat media şi e extrem de fericit să ducă o existenţă fără sens, însă plină de petreceri – până când tatăl său (Tom Wilkinson) moare în mod misterios, lăsându-i lui Britt vastul său imperiu. Britt leagă o prietenie neobişnuită cu Kato (Jay Chou), unul din angajaţii săi cei mai misterioşi şi mai inventivi. Cei doi întrevăd ocazia să facă, pentru prima oară în viaţă, ceva important: să se lupte cu crima. Pentru a se apropia de criminali, ei vin cu acoperirea perfectă: vor poza ei înşişi în infractori. Protejând legea prin încălcarea ei, Britt devine justiţiarul “Viespea verde” şi patrulează străzile cu Kato. Folosindu-se de toată ingenuitatea şi de îndemânarea sa, Kato construieşte o maşină retro, însă tehnologic avansată. Black Beauty e o maşină indestructibilă care are un motor puternic, dar duce şi armament greu. În timp ce călătoresc în această fortăreaţă mobilă pe roţi şi se luptă cu răufăcătorii cu ajutorul gadget-urilor inteligente, Viespea verde şi Kato devin celebrii. După ce o co-optează şi pe secretara Lenore Case (Cameron Diaz), ei încep să-l vâneze pe Benjamin Chudnofsky (Christoph Waltz), bărbatul care controlează lumea interlopă din Los Angeles. Dar Chudnofsky are şi el planurile sale: să omoare Viespea verde.
“Iluminata Amy”
Povestea unei femei cu o experiență revelatoare în urma căreia decide să se schimbe și să îi determine și pe cei din jurul său să-și găsească un scop în viață.
Personajul central al poveștii este Amy Jellicoe (Laura Dern), care, în urma unei depresii, ajunge într-un centru de tratament. Aici, ea are o revelație în urma căreia decide să devină un om mai bun și să schimbe ceea ce se întâmplă greșit în jurul ei. “Iluminata” este hotărâtă să nu fugă de viață, ci să devină o reprezentantă a schimbării, gândind că lumea este plină de oportunități, iar ea și cei din jurul său chiar pot face ceva important cu viața pe car o au. Din păcate, nu toți cei vizați vor să fie salvați, dimpotrivă chiar, iar demersurile ei aduc haous-ul atât la serviciu, cât și acasă.
ENLIGHTENED EP. 01 – PILOT
Iluminata Amy Ep.1
8, 11
După ce a avut o cădere nervoasă la birou, corporatista Amy Jellicoe revine acasă după un sejur la un centru de tratament. Acum, ea este mult mai relaxată şi mai amabilă decât înainte, așa că decide să se mute cu mama ei, Helen, şi face totul pentru a-şi recăpăta slujba la Abaddonn Industries. Între timp, se reapropie de fostul soţ, Levi, dar află că acesta nu s-a schimbat deloc. A doua zi de dimineaţă, după ce-şi recită noua mantră – „Mă voi schimba şi-i voi schimba şi pe alţii” – Amy revine la birou, pentru un nou capitol din viaţa sa. Oare o va reprimi Abaddonn în rândul angajaţilor săi?
ENLIGHTENED EP. 02 – NOW OR NEVER
Iluminata Amy Ep.2
15, 18
Speranţele lui Amy de a primi o slujbă mai bună se destramă atunci când biroul îi este mutat la subsolul Abaddonn-ului, unde trebuie să lucreze cu toţi inadaptaţii companiei. Însă, slujba are şi avantaje: Amy descoperă o serie impresionantă de nereguli comise de companie. Între timp, tentativele lui Amy de a îmbunătăţi viaţa fostului ei soţ, Levi, precum și pe aceea a mamei sale, Helen, rămân fără rezultat.
ENLIGHTENED EP. 03 – SOMEONE ELSE’S LIFE
Iluminata Amy Ep.3
22, 25
Geloasă pe norocul lui Krista şi iritată de umilinţele pe care le suportă la Abaddonn, Amy se gândeşte să renunţe la muncă şi să se angajeze la un adăpost pentru oamenii străzii. Dar, cum salariul este prost şi facturile nu se mai sfârșesc, ea se răzgândeşte.
ENLIGHTENED EP. 04 – THE WEEKEND
Iluminata Amy Ep.4
29
Temându-se că se va reapuca de petreceri ca odinioară, în primul ei weekend acasă, Amy îl convinge pe Levi să plece în excursie pe Kern River, aşa cum obişnuiau odinioară, când erau căsătoriţi şi fericiţi. Excursia idilică o ia razna din clipa în care Amy descoperă că schimbarea lui Levi se va produce mult mai greu decât a crezut.
“Anturaj”
Un serial de top despre un star de la Hollywood și prietenii lui din copilărie.
De-a lungul anilor, Vince, Eric, Drama și Turtle au trecut prin multe împreună, fiind într-o goană nebună după femei și distracție, ca și când petrecerea nu avea să se sfârșească niciodată. Oare a sosit pentru ei momentul să se maturizeze?
Puneți-vă centurile de siguranță pentru a porni în noi aventuri alături de eroii serialului “Anturaj”.
ENTOURAGE VIII. EP. 89 – HOME SWEET HOME
Anturaj VIII Ep. 1 – Acasă
8, 11
ENTOURAGE VIII. EP. 90 – OUT WITH A BANG
Anturaj VIII Ep. 2 – Filmul TV
15, 18
ENTOURAGE VIII. EP. 91 – ONE LAST SHOT
Anturaj VIII Ep. 3 – Un vechi duşman
22, 25
ENTOURAGE VIII. EP. 92 – WHIZ KID
Anturaj VIII Ep. 4 – Ancheta
29
“Bine dotat”
Urmăriți un serial amuzant și optimist despre viața de zi cu zi și prietenie, un show al cărui erou principal este un antrenor (profesor) divorțat din Detroit care găsește o cale pentru a-și rotunji veniturile în aceste vremuri complicate pe care le trăim.
Urmărind “Bine dotat”, vă veți întâlni cu șarmantul Ray Drecker (Thomas Jane), antrenorul divorțat care, pentru a câștiga suplimentar, își ia un al doilea “job”. Până aici nimic neobișnuit, însă istoria se complică din clipa în care în poveste apar proxeneta lui, Tanya (Jane Adams), și femei de toate vârstele care au bani și pot cumpăra aproape orice cu ei. Asta e: Ray le face pe doamnele cu bani să uite că sunt triste, singure, bătrâne sau… însărcinate, le face să se simtă FEMEI atrăgătoare!
În acest al treilea sezon, Ray și Tanya sunt deciși să învingă criza economică, așa că pun bazele unei afaceri cu acte în regulă. Este vorba despre “Happiness Consultants Wellness Center for Woman”, un loc unde Tanya ține discursuri despre “trăirea orgasmică”, iar Ray este cel care se ocupă de partea practică a promisiunilor pe care le face peștele său. Însă, foarte curând apare și concurența, căci Lenore (Rebecca Creskoff) vrea să se răzbune și iese pe piață cu… Jason (Stephen Amell), un tânăr de 25 de ani. Rămâne de văzut dacă doamnele vor cădea în mrejele noului gigolo sau îi vor rămâne fidele lui Ray.
HUNG III. EP. 29 – A MONKEY NAMED SIMIAN OR FRANCES IS NOT A FAN
Bine dotat III Ep. 9
1, 4
HUNG III. EP. 30
Bine dotat III Ep. 10
1, 4
“O familie modernă”
O privire satirică asupra vieții a trei familii înrudite, un serial de comedie al zilelor noastre în care Ed O’Neill, cel care va rămâne pentru totdeauna Al Bundy (“Married with Children” – “Familia Bundy”) este la fel de căsătorit precum se întâmpla în anii ’80, însă, de această dată, cu o columbinacă mult mai tânără decât el.
Jay, căci despre el este vorba, tocmai s-a însurat cu mult mai tânăra Gloria, dar viața împreună cu ea și cu Manny, fiul acesteia,e ste foarte departe de a fi una tihnită. În plus, Jay are doi copii, pe Claire și pe Mitchell. Fiica lui are și ea o viață de familie destul de agitată. Mitchell și partenerul lui, Cameron, fac un pas important în viața lor de cuplu și devin părinți, adoptând-o pe micuța Lily, o fetiță din Vietnam.
MODERN FAMILY III. EP. 49 – DUDE RANCH
O familie modernă III Ep. 1
30
MODERN FAMILY III. EP. 50 – WHEN GOOD KIDS GO BAD
O familie modernă III Ep. 2
31
“Ierburi”
Nancy Botwin (Mary-Louise Parker) este un dealer de marijuana, o femeie de acțiune care are trei copii pe care îi crește singură și care nu poate sta departe de pericole. Orice s-ar întâmpla, ea va găsi în mod natural o ieșire surprinzătoare dintr-o situație care părea de nerezolvat. Secretul ei este incredibilul talent de a-și mainipula prietenii, familia și chiar legea dacă este cazul, bineînțeles, întotdeauna în avantajul ei.
Nu ratați niciun minut din acest serial care nu seamănă cu niciunul altul! Un show surprinzător, genial și amuzant care, la finalul fiecărui episod, te face să regreți că s-a terminat. În plus, Mary-Louise Parker (“Angels in America”), cea mai inspirată alegere posibilă pentru rolul Nancy, din nou, nu are egal!
WEEDS VII. EP. 77 – BAGS
Ierburi VII Ep. 1 – Genţi
2, 5
WEEDS VII. EP. 78 – FROM TRAUMA COMETH SOMETHING
Ierburi VII Ep. 2 – Viaţa la New York
3, 5
WEEDS VII. EP. 79 – GAME-PLAYED
Ierburi VII Ep. 3 – Veşti neaşteptate
4, 5
WEEDS VII. EP. 80 – A HOLE IN HER NIQAB
Ierburi VII Ep. 4 – Slujba
9, 12
WEEDS VII. EP. 81 – FINGERS ONLY MEAT BANQUET
Ierburi VII Ep. 5 – Audierea
10, 12
WEEDS VII. EP. 82 – OBJECT IMPERMANENCE
Ierburi VII Ep. 6 – Încercarea
11, 12
WEEDS VII. EP. 83 – VEHEMENT VS. VIGOROUS
Ierburi VII Ep. 7 – Meciul
16, 19
WEEDS VII. EP. 84 – SYNTHETICS
Ierburi VII Ep. 8 – Zoya
17, 19
WEEDS VII. EP. 85 – CATS! CATS! CATS!
Ierburi VII Ep. 9 – Rivalii
18, 19
WEEDS VII. EP. 86 – SYSTEM OVERHEAD
Ierburi VII Ep. 10 – Competiţia
23, 26
WEEDS VII. EP. 87 – UNE MERE QUE J’AIMERIAS BAISER
Ierburi VII Ep. 11 – Afaceri noi
24, 26
WEEDS VII. EP. 88 – QUALITATIVE SPATIAL REASONING
Ierburi VII Ep. 12 – Cine e şeful?
25, 26
WEEDS VII. EP. 89 – DO HER/DON’T DO HER
Ierburi VII Ep. 13 – Să nu ajungi la închisoare!
25
“Filme și vedete”
Acum este momentul pentru a afla tot ceea ce v-ați dorit să știți despre cele mai tari filme și despre starurile care joacă în ele!
Aveți șansa unei priviri prin gaura cheii, aflați despre cele mai tari filme și despre starurile care joacă în ele. Este vorba despre o actualizare în ceea ce privește premierele din cinematografie. Interviuri în exclusivitate cu actori și realizatori de film și reflectoare îndreptate asupra megastarurilor de la Hollywood, festivaluri de Film și Covorul Roșu. Toate acestea și multe altele, în “Filme și vedete”, la HBO Comedy.
FILMS AND STARS III. EP. 152
Filme şi vedete III Ep. 49
2, 11
FILMS AND STARS III. EP. 153
Filme şi vedete III Ep. 50
13
FILMS AND STARS III. EP. 154
Filme şi vedete III Ep. 51
14
FILMS AND STARS III. EP. 155
Filme şi vedete III Ep. 52
26, 28
FILMS AND STARS III. EP. 156
Filme şi vedete III Ep. 53
“Pe platourile de filmare”
Interviuri extraordinare cu actori importanți din industrie și cu cei implicați în realizarea propriu-zisă a ceea ce fusese cândva un simplu proiect, iar acum este o peliculă cu încasări spectaculoase în box office.
În fiecare săptămână, “Pe platourile de filmare”, merge în culisele celor mai importante producții. Cu acest prilej, aveți șansa unor interviuri extraordinare cu actorii și cu cei implicați în realizarea propriu-zisă a ceea ce fusese cândva un simplu proiect, iar acum a devenit o peliculă despre care toată lumea vorbește.
HOLLYWOOD ON SET VIII. (414) EP. 50
Pe platourile de filmare VIII Ep. 50
16
HOLLYWOOD ON SET VIII. (415) EP. 51
Pe platourile de filmare VIII Ep. 51
9, 13
HOLLYWOOD ON SET VIII. (416) EP. 52
Pe platourile de filmare VIII Ep. 52
15
THE PEE-WEE HERMAN SHOW ON BROADWAY
The Pee-Wee Herman Show
1, 10, 11, 24
Show-ul de comedie al lui Paul Reubens este dedicat tuturor acelora care nu par să se maturizeze vreodată.
HBO îl prezintă pe Paul Reubens într-o adaptare exclusivă a spectacolului său de pe Broadway. Este vorba despre un show care are la bază spectacolul lui Rubens de pe Broadway și “Pee-wee’s Playhouse”, serialul de televiziune al anilor ’80 care devenise un adevărat fenomen cultural.
Dintre cele 104 nominalizări primite de HBO la cea de-a 63 ediție a premiilor Emmy (2011), trei revin producției “The Pee-Wee Herman Show”, una dintre ele fiind pentru cel mai bun program muzical, de comedie sau de varietăți.
CATS & DOGS: THE REVENGE OF KITTY GALORE
Câini şi pisici: Răzbunarea lui Kitty Galore
Comedie, SUA, 2010
R: Brad Peyton
D: Chris O’Donnell, Jack Mcbrayer, Fred Armisen
Kitty Galore, o felină malefică și perfidă, a pus la cale un plan diabolic de a-și distruge atât inamicii canini, cât și semenii. Confruntaţi cu această ameninţare, câinii și pisicile sunt forţaţi să se unească într-o alianţă fără precedent.
O felină nebună își ascute ghearele, hotărâtă să adauge un nou capitol în bătălia eternă dintre câini și pisici. Kitty Galore, un fost agent de elită pentru organizaţia de spionaj MIAU, a turbat. În 48 de ore, ea plănuiește să declanșeze un dispozitiv diabolic construit nu numai să-i înfrângă pe inamicii ei canini, dar să le nimicească și pe fostele ei colege pisici. Astfel, ea urmărește să cucereasă lumea. Confruntaţi cu o ameninţare imediată și fără precedent, câiini și pisicile vor fi forţaţi să facă, pentru prima dată în istorie, o alianţă neobișnuită pentru a se salva – atât pe ei, cît și pe iubiţii lor stăpâni umani – de la o cat-astrofă globală.
CHEATS
Arta copiatului
Comedie, SUA, 2002
R: Andrew Gurland
D: Trevor Fehrman, Elden Henson, Matthew Lawrence, Martin Starr, Maggie Lawson
Patru prieteni mint, fură și înșeală pe toată durata liceului ca să protesteze împotriva a ceea ce ei cred a fi un sistem educaţional corupt. Pentru ei, înșelăciunea devine un soi de eliberare și de răzbunare împotriva tiraniei academice.
În timp ce alţii copii studiază ore în șir ca să se facă remarcaţi în faţa profesorilor și ca să aibă o medie cât mai mare, “Frumușelul” Davis consideră liceul nimic altceva decât un sistem de control asupra minţii sale. De aceea, el și cei trei prieteni ai săi (Sammy, Victor și genialul Applebee) au făcut echipă și au găsit modalităţi să trișeze la toate testele pe care le-au dat în timpul școlii. Totul le-a mers ca pe roate până când au intrat în ultimul an de liceu și Mrs. Stark, directorul școlii, a ridicat miza. Stark îi ameninţă că dacă vor fi prinși că înșeală din nou, le va face dosar și le va compromite șansele de-a intra la colegiu. Dar poate oare “Frumușelul” să-și convingă amicii să pună la cale o ultimă mare înșelătorie și să-l păcălească atât pe Stark cât și sistemul, chiar dacă acest lucru ar însemna distrugera prieteniei lor?
CHRISTMAS WITH THE KRANKS
Crăciunul cu familia Krank
Comedie, SUA, 2004
R: Joe Roth
D: Tim Allen, Jamie Lee Curtis, Dan Aykroyd, Erik Per Sullivan, Cheech Marin
Luther e contabil, Nora e nevasta sa, iar Blair fiica proaspăt înrolată în trupele de pace detaşate în Peru. E vremea Crăciunului, e vremea cumpărăturilor, e vremea petrecerii. Feriţi-vă!
În momentul in care singura lor fiica, Blair părăsește căminul familial, Luther și Nora Krank (Tim Allen și Jamie Lee Curtis) decid să plece într-o croazieră pentru a depăși mai ușor acest moment. Dar decizia lor de a boicota tradiţia declanșează un adevărat vacarm în vecini. Când Blair sună în Ajunul Craciunului pentru a anunţa că vrea să facă o vizită surpriză împreună cu logodnicul ei, familia Krank are 12 ore la dispoziţie pentru a face un miracol și a se aduna împreună cu vecinii pentru a sărbători mai mult ca niciodată!
COACH (2010)
Antrenorul
Comedie, SUA, 2010
R: Will Frears
D: Hugh Dancy, Liane Balaban, Mamie Gummer, David Zayas, Gillian Jacobs
Un playboy de bani gata devine antrenorul echipei de tineret din vecini, după ce prietena sa manechin îi da papucii şi foştii amici de pahar decid să se maturizeze.
Atunci când vine vorba de motivaţii, Nick (Hugh Dancy) stă foarte prost: nu are niciuna. Se mulţumeşte doar să vadă cum viaţa-i defilează prin faţa ochilor, în timp ce se distrează cu prietenii. Dar acum, acest pierde-vară se luptă să se acomodeze cu faptul că toată lumea îl abandonează. Nick nu se pricepe deloc la antrenat, dar atunci când se iveşte oportunitatea de-a ghida o echipă locală de tinere talente, profită de ocazie. După ce se împrieteneşte rapid cu unul dintre elevii săi, trândavul trecut de prima tinereţe se îndrăgosteşte de Gabrielle, o tânară şi drăguţa doctoriţă care are foarte puţină răbdare pentru stilul său de viaţă iresponsabil. După o perioadă, lucrurile par a începe să meargă bine, dar atunci când fosta sa iubită se întoarce la el şi îl roagă să-l ierte, tot ce a clădit, începe să se destrame. Nick trebuie să găsească o modalitate de a-i arăta lui Gabrielle că s-a schimbat şi s-o convingă că e un bărbat care merită păstrat.
DUPLICITY
Duplicitate
Thriller, SUA, 2009
R: Tony Gilroy
D: Julia Roberts, Clive Owen, Tom Wilkinson, Paul Giamatti, Dan Daily
Julia Roberts și Clive Owen sunt iubiţi și, în același timp, spioni corporatiști care, în echipă, escrochează mari companii rivale. Dar într-un joc corporatist în care toată lumea trădează, pot ei avea încredere unul în altul?
Ofiţerul CIA Claire Stenwick (Julia Roberts) și agentul MI6 Ray Koval (Clive Owen) au părăsit organizaţiile guvernamentale pentru a profita de pe urma unui război rece foarte bănos dintre două corporaţii rivale multinaţionale. Misiunea lor? Să pună mână pe formula unui produs care va aduce o avere uriașă acelei companii care-o va patenta prima. Pentru angajatorii lor – magnatul Howard Tully (Tom Wilkinson) și grobianul director executive Dick Garsik (Paul Giamatti) – nicio tactică nu e prea josnică. Atunci când miza crește, toată lumea încearcă să tragă în piept pe toată lumea și fiecare încearcă să se afle cu un pas în faţa celuilalt. Cuplul de escroci șarmanţi își vede planul pus în pericol de singurul lucru din care nu se pot sustrage printr-o înșelăciune: dragostea.
EASY A
Păcătoase
Comedie, SUA, 2010
R: Will Gluck
D: Emma Stone, Penn Badgley, Amanda Bynes, Thomas Haden Church, Patricia Clarkson
Liceeana Olive devine centrul bârfelor atunci când își minte cea mai bună prietenă c-ar fi avut aventură sexuală de weekend cu un student fictiv. Vorba zboară repede cum că Olive e promiscuă, însă ea e fericită că, în sfârșit, are parte de atenţie.
Olive e virgină și se simte anonimă în liceul unde învaţă. Atunci când Rhiannon, cea mai bună amică a sa, o invită să-și petreacă weekend-ul cu familia ei, Olive o minte și îi spune că are o întâlnire cu un student fictiv. După weekend, Rhiannon intră cu Olive în baia liceului și o întreabă cum a fost întâlnirea. Olive o minte din nou, spunându-i că și-a pierdut virginitatea. Un coleg de școală aude conversaţia și începe să împrăștie vestea despre promiscuitatea lui Olive. Fata devine, peste noapte, celebră. Olive îi mărturisește adevărul lui Brandon, un amic gay care e șicanat pentru orientarea sa sexuală și căruia îi sugerează să mintă, la rândul lui, că s-a culcat co fată. Brandon o roagă pe Olive să-l ajute și ea se preface că face sex cu el la o petrecere. Ceilalţi băieţi-paria ai liceului vor acum cu toţii s-o plătească pe Olive ca să-și îmbunătăţească imaginea și reputaţia fetei ajunge la un nivel deplorabil. Atunci când Olive pierde controlul asupra situaţiei, ea trebuie să ia urgent atitudine și s-o schimbe.
MARMADUKE
Marmaduke
Comedie, SUA, 2010
R: Tom Dey
D: Lee Pace, Judy Greer, William H. Macy, Caroline Sunshine, Finley Jacobsen
Atunci când Marmaduke, un câine de talie foarte mare, se mută într-un nou cartier din Orange County, California, împreună cu familia sa, descoperă că nu-i foarte uşor să-şi facă prieteni cu patru picioare.
Marmaduke, cel mai îndrăgit câine din rasa Great Dane, face un salt din banda desenată care i-a adus faima (a apărut în 600 de ziare şi în peste 20 de ţări), la celebritatea de mare ecran. Acest câine de dimensiuni mari care nu prea reuşeşte să se integreze, îşi găseşte în sfârşit un loc în care e OK să iasă în evidenţă. Acum trăieşte în Orange County, California şi îşi ajută familia să se acomodeze la noul mediu. Însă el descoperă că, pentru un câine de 100 de kilograme, nu-i foarte uşor să-şi facă prieteni printre alte patrupede. Din fericire, îl are alături pe Carlos, prietenul său cel mai bun (un motan din rasa Albastru de Rusia), care-i ţine tot timpul spatele.
MY GIRLFRIEND’S BOYFRIEND (2010)
Prietenul prietenei mele
Comedie, SUA, 2010
R: Daryn Tufts
D: Alyssa Milano, Christopher Gorham, Michael Landes, Beau Bridges, Carol Kane
Jesse e o femeie inteligentă care nu a găsit încă barbatul potrivit – până în momentul în care îl întâlnește pe Ethan. El deschide un capitol nou, romantic, în viaţa ei… dar aduce cu sine și o uriașă complicaţie.
Jesse (Alyssa Milano) e o femeie plină de viaţă și inteligentă care încă îl caută pe Dl Perfect, până când îl întâlnește pe Ethan (Christopher Gorham), un scriitor împins la disperare de faptul că editorii i-au respins încă un roman. Lui Jesse, întâlnirea îi oferă mai mult decât șansa de a-i servi lui Ethan ca muză. Deschide și un nou capitol romantic în viaţa ei… numai că vine la pachet cu o complicaţie uriașă. La câteva momente după ce l-a întâlnit pe acest “Prinţ Fermecat”, Jesse îl întâlnește pe “Făt Frumos” – mai exact pe Troy (Michael Landes), un director de agenţie de publicitate de success, încrezător, care transformă fiecare clipă petrecută împreună în ceva elegant și romantic. Curând, Jess e îndrăgotită pâna peste cap de el și se confruntă cu paradoxul romantic absolut: ce face o fată care-l întâlnește pe Făt Frumos după ce l-a întâlnit pe Prinţul fermecat?
PIRATE RADIO (AKA. THE BOAT THAT ROCKED)
Piraţii rock-ului
Comedie, Marea Britanie, 2009
R: Richard Curtis
D: Philip Seymour Hoffman, Bill Nighy, Rhys Ifans, Nick Frost, Kenneth Branagh
Povestea adevărată a unei găști de DJ rebeli care a cucerit Marea Britanie în anii ’60, difuzând muzica rock de pe o barcă aflată în larg, în afara legislaţiei britanice, și sfidând direct guvernul. Acest radio pirat a ajutat la popularizarea unei muzici care a definit o generaţie.
În 1996, BBC difuza doar două ore de muzică rock and roll în fiecare săptămână. Dar un radio pirat transmitea, din largul mării, 24 de ore din 24 rock. Şi mai mult de jumătate din populaţia Marii Britanii îi asculta pe piraţi în fiecare zi.
Recent exmatriculat de la școală, Carl este trimis de mama lui să-și viziteze nașul, pe Quentin, și să-și găsească o nouă direcţie în viaţă. Quentin e boss-ul lui Radio Rock, o staţie de radio pirat amplasată în mijlocul Mării Nordului și populată de o gașcă eclectică și amuzantă de DJ.
Radioul pirat intră în atenţia constipatului ministru Dormandy, care vrea să-i umiliească pe acești “infractori”. Într-o eră când mintea strâmtă a puterii sufoca tot ce aducea a exuberanţă tinerească, Dormandy profită de ocazie ca să înregistreze capital politic și impune o nouă lege care-i scoate pe piraţi în afara legii în speranţa ca acest lucru va pune capăt influenţei lor “demonice”. Rezultatul stârnește o furtună (literalmente). Când află că Radio Rock e în pericol, fanii săi devotaţi se strâng ca să-l apere. Multe lucruri au sfârșit dar, se știe, rock and roll-ul nu moare niciodată.
SON-IN-LAW
Un ginere de împrumut
Comedie, SUA, 1993
R: Steve Rash
D: Pauly Shore, Carla Gugino, Lane Smith, Cindy Pickett, Mason Adams
O fată normală, din provincie, îl aduce acasă pentru Thanksgiving pe presupusul ei logodnic ca să-i cunoască pe parinţi. Aceștia, iniţial, nu sunt deloc impresionaţi de comportamentul său nonșalant. Curând, însă, îi cucerește iremediabil.
Toată tărășenia începe atunci când cuminţica Rebecca Warner vine la ferma familiei cu un musafir suspect – un student nebun, bizar, complet scandalos pe nume Crawl. Nu seamănă cu nimic din ce-au văzut părinţii ei vreodată, dar șocul lor iniţal nu se compară cu ceea ce simt atunci când Rebecca îi anunţă că ea și Crawl sunt logodiţi! Avându-l în rolul principal pe extravagantul comic Pauly hore, Son-in-law e o comedie hilară despre cel mai amuzant ginere pe care l-aţi cunoscut vreodată.
TANGLED (2010)
O poveste încâlcită
Animaţie, SUA, 2010
R: Nathan Greno, Byron Howard
Atunci când Flynn, un fermecător bandit, se refugiază într-un turn misterios, el e luat ostatic de Rapunzel, o frumoasă și îndărătnică prizonieră, cu o cascadă de păr blond. Cuplul va avea parte de o escapadă hilară plină de aventură și umor.
Tangled e una dintre cele mai hilare și mai fermecătoare povești scrise vreodată. Atunci când banditul Flynn Rider, cel mai vânat om al ţinutului, dar și cel mai fermecător, se ascunde într-un turn misterios, el e luat ostatic de Rapunzel, o frumoasă adolescentă, cu o cascadă de păr magică. Strania fiinţă care-l ţine captiv pe Flynn caută o modalitate să iasă din turnul în care a fost închisă timp de ani de zile și ajunge la o înţelegere cu șarmantul hoţ. Cei doi pleacă într-o escapadă plină de acţiune împreună cu un cal cu fler de poliţist, un cameleon prea protector și o bandă de hoţi rufoși. Tangled e o poveste plină de aventură, inimă, umor și… păr. Foarte mult păr.
THE OTHER GUYS
Agenţii de rezervă
Comedie, SUA, 2010
R: Adam Mckay
D: Will Ferrell, Mark Wahlberg, Eva Mendes, Michael Keaton, Dwayne Johnson
Doi detectivi rataţi din New York profită de oportunitatea de a deveni egalii poliţiştilor faimoşi pe care-i idolatrizează – doar că lucurile nu merg conform planurilor.
Detectivii newyorkezi Gamble şi Hoitz (Will Ferrell şi Mark Wahlberg) sunt condamnaţi la… o viaţă de birou. Se urăsc unul pe celălalt şi detestă monotonia slubjelor lor nesemnificative, mai ales că sunt forţaţi să trăiască în umbra a doi dintre cei mai mari şi mai tari poliţişti din oraş (Samuel L. Jackson şi Dwayne Johnson). Dar atunci când aceşti tipi duri refuză un caz, Gamble şi Hoitz văd în el o oportunitate. Acum, că au dat peste una dintre cele mai mari crime din ultima vreme, vor fi aceşti agenţi de rezervă în stare să rezolve cazul, fără să se omoare unul pe altul şi fără să distrugă întreg oraşul?
TIM BURTON’S THE NIGHTMARE BEFORE CHRISTMAS
Coşmar înainte de Crăciun
Animaţie, SUA, 1993
R: Henry Selick
Regele Dovleac al orașului Halloween l-a răpit pe Moș Crăciun și a pus stăpânire pe sărbătoarea Crăciunului! La ce se pot aștepta copiii, atunci când fantomele și strigoii încep să impartă cadouri?
Amplasat într-o lume în care fiecare mare sărbătoare are propriul său ţinut special, The Nightmare Before Christmas îl are în centru pe pasionalul și nefericitul Jack Skellington, mult iubitiul Rege Dovleac al orașului Halloween, cel care supraveghează creaţia tuturor deliciilor sinistre, a sperieturilor și a suprizelor fioroase pe care această sărbătoare le exportă în mod tradiţional în “lumea reală”. Plictisit de aceeași rutină anuală, Jack își găsește un nou scop în viaţă atunci când descoperă, din întâmplare, intrarea în orașul Crăciun și e vrăjit pe loc de culorile aprinse, de jucăriile vesele, de decoraţiunile și de spiritul cald pe care îl descoperă acolo. Se întoarce acasă obsedat să preia controlul Crăciunlui și își racolează oamenii loiali ca să-l ajute să-l înlocuiască pe Moș și să creeze o versiune “nouă și îmbunătăţită” a sărbătorii. Dar chiar și cele mai bune planuri o pot lua razna într-un fel cu totul și cu totul aiuritor. Un clasic al animaţiei, ieșit din imaginaţia nebună a lui Tim Burton.
VAMPIRES SUCK
Cineva m-a muşcat!
Comedie, SUA, 2010
R: Aaron Seltzer, Jason Friedberg
D: Jenn Proske, Matt Lanter, Diedrich Bader, Chris Riggi, Ken Jeong
Becca, o adolescentă normală, dar anxioasă, e nevoită să aleagă între doi băieţi cu puteri supranaturale. Dar, înainte de asta, Becca trebuie să-l domolească pe tatăl său dominator. Între timp, prietenii lui Becca au și ei propriile lor probleme romantice. Totul culminează la banchetul de absolvire a liceului.
În această parodie la filmele cu vampiri și adolescenţi, o fată e sfâșiată între atracţia pentru doi băieţi cu puteri supranaturale. În timp ce Becca se luptă să se înţeleagă cu tatăl ei dominator, doi rivali feroce se luptă să-i câștige inima. Dar Becca nu e singura elevă din liceu care are probleme cu băieţii; prietenii ei sunt cu toţii disperaţi să-și găsească o pereche pentru petrecerea de final de liceu și, pe măsură ce noaptea cea mare se apropie, tensiuniile în creștere scot la iveală partea animalică din toţi.
(500) DAYS OF SUMMER
500 de zile cu Summer
Comedie, SUA, 2009
R: Marc Webb
D: Joseph Gordon-Levitt, Zooey Deschanel, Geoffrey Arend, Chloe Grace Moretz, Matthew Gray Gubler
500 Days of Summer este povestea lui Summer si a relaţiei ei cu Tom. Summer e o rebelă cinică şi nu crede în dragostea adevărată, în suflete pereche şi în “Făt Frumos”. Tom, în schimb, este un romantic incurabil care nu renunţă la fantasme nici in ruptul capului. Aşa că el şi-a pus în cap s-o trezească la realitate pe Summer, să o convingă că dragostea scrisă-n stele există. Povestea celor doi "îndrăgostiţi" se desfăşoară pe o perioada de 500 de zile şi este văzută din punctul de vedere al lui Tom, un băiat cam prea influenţat de versurile siropoase ale muzicii pop.
O comedie romantică proaspătă şi delicioasă, (500) Days of Summer o are în centru pe Summer, o femeie care nu crede în basme, şi pe Tom, tânărul care se îndrăgosteşte nebuneşte de ea. Două nominalizări la Globul de Aur.
A BUNCH OF AMATEURS
O TRUPĂ DE AMATORI
Regia: Andy Cadiff
Cu: Burt Reynolds, Imelda Staunton, Derek Jacobi, Samantha Bond, Charles Durning
Comedie, SUA 2008
Jefferson Steel este un fost star de filme de acţiune care devine din ce în ce mai capricios, dificil şi nesigur pe propriile forţe pe măsură ce înainteaza în vârsta, iar cariera lui – odinioară plină de succes – intră într-un con de umbră. Profitând de dorinţa disperată a actorului de a-şi revigora cariera aflată în declin, dubiosul lui impresar de la Hollywood îl convinge printr-un vicleşug să accepte propunerea de a interpreta rolul regelui Lear într-o piesă de teatru britanică pusă în scenă la Stratford. Numai că, odată ajuns la destinaţie, Jefferson Steel constată că nu este vorba despre o prestigiousă producţie realizată de către Royal Shakespeare Company la Stratford-upon-Avon, aşa cum crezuse el, ci despre Stratford St. John, un sătuc plicticos din provincia Suffolk. Nu mică îi este mirarea actorului atunci când remarcă faptul că şi teatrul îşi are sediul într-un vechi hambar şi că singurul scop cu care a fost invitat in Anglia este acela că sătenii doreau să îsi salveze aşa-zisul teatru de la o iminentă închidere ţinând o reprezentaţie în scopuri caritabile, care să beneficieze de prezenţa unui actor renumit de la Hollywood.
ALICE IN WONDERLAND
ALICE ÎN ŢARA MINUNILOR
Regia: Tim Burton
Cu: Johnny Depp, Mia Wasikowska, Anne Hathaway, Helena Bonham Carter, Crispin Glover
Fantastic, SUA, 2010
Alice are 19 ani şi se află la o petrecere unde descoperă că urmează să fie cerută în căsătorie de un bărbat bogat. Fata fuge şi, prin vizuina Iepurelui Alb, cade în Ţara Minunilor, un loc pe care ştie că l-a vizitat cu ani în urmă, doar că nu-şi mai aduce deloc aminte de el. Iepurele Alb îi spune că s-a întors după ea, pentru că e singura în stare să-l ucidă pe Jabberwock, monstrul care apără regatul Reginei de Inimă-roşie. Va reuşi Alice să salveze Ţara Minunilor şi să se întoarcă în lumea reală?
După Edward Maini-de-foarfece, Charlie şi Fabrica de Ciocolată, Legenda călăreţului fără cap sau Sweeney Todd, regizorul Tim Burton si Johnny Depp fac din nou echipă într-una din cele mai excentrice producţii Disney, Alice în Ţara Minunilor. Interpretarea unică a poveştii, venită de la vizionarul Burton, distribuţia impresionantă, creaturile fabuloase şi efectele digitale incredibile sunt motive de extaz cinefil.
Inspirat din volumele "Aventurile lui Alice în Ţara Minunilor" şi "Aventuri în Ţara Oglinzii" ale lui Lewis Caroll, filmul demontează tot ceea ce ştiam – sau credeam că ştim – despre cunoscuta poveste, pentru a o recrea pe cât de excentric, pe atât de captivant.
ALL ABOUT STEVE
Totul despre Steve
Comedie, SUA, 2009
R: Phil Traill
D: Sandra Bullock, Thomas Haden Church, Bradley Cooper, Ken Jeong, Dj Qualls
Filmul este povestea unui inginer constructor (Sandra Bullock) care, după o scurtă întâlnire, se îndrăgosteşte de un cameraman al CNN (Bradley Cooper) despre care crede că e iubirea vieţii ei. Cum cameramanul călătoreşte de-a lungul şi de-a latul planetei ca să-şi facă meseria, ea decide să-l urmeze, făcându-şi apariţia la diverse evenimente mondene unde iubitul ei filmează, încercând să-l convingă că sunt perfecţi unul pentru celălalt.
BITTER/SWEET
DULCE-AMĂRUI
Regia: Jeff Hare
Cu: Kip Pardue, James Brolin, Mamee Napakpapha Nakprasit, Spencer Garrett, Kalorin Supalak Nemayothin
Comedie, Thailanda, 2009
Bitter/Sweet e o comedie romantică, povestea unui expert american în cafea pe nume Brian Chandler care, aparent, are o viaţă perfectă şi a lui Ticha, o directoare de PR din Bangkok care-şi sacrifică viaţa amoroasă pentru o carieră promiţătoare.
La rugămintea părinţilor săi cultivatori de cafea, Ticha îl duce pe Brian pe plantaţiile din Southern Krabi, reconciliindu-se cu trecutul ei.
BRUNO
Brüno
Comedie, SUA, 2009
R: Larry Charles
D: Sacha Baron Cohen, Gustaf Hammarsten, Bono , Elton John, Harrison Ford
După Borat, Sacha Baron Cohen se întoarce pe marile ecrane cu un nou personaj incendiar: Bruno. Mult mai scandalos şi obscen, de-a dreptul şocant şi incredibil de amuzant, Bruno este un fashion reporter gay care şi-a propus să ajungă ”cel mai celebru austriac de la Hitler incoace”.
Auto-proclamat ”vocea televiziunii tinerilor austrieci”, Bruno este gazda faimoasei emisiunii tv FUNKYZEIT. Obişnuit cu celebritatea, Bruno cunoaşte responsabilităţile pe care le are o vedetă faţă de fanii săi, motiv pentru care nu lipseşte de la prezentările de modă, tratamentele faciale şi şedintele de epilare. Totul până în momentul în care a aflat că emisiunea sa a fost scoasă din grila de programe. Singur şi trist, Bruno realizează că este până la urmă un luptător şi se decide să cunoască faima la ea acasă, adică la Hollywood. Ajutat de Lutz, fostul asistent al asistentului său de la Funkyzeit, Bruno este acum gata să facă orice pentru a cunoaşte celebritatea mondială!
Cum ajunge Bruno să fie prieten cu Bono, Sting şi Snoop Dog, poţi afla din Bruno, cu siguranţă cea mai scandaloasă comedie de la Borat!
CARDIOFITNESS
Regia: Fabio Tagliavia
Cu: Nicoletta Romanoff, Federico Costantini, Giulia Bevilacqua, Sarah Felberbaum, Daniele De Angelis
Comedie, Italia 2007
Stefania, o tânără scriitoare aspirantă de 27 de ani, îşi împărtăşeşte bucuriile şi necazurile cu prietenele ei, Cecilia şi Ilaria. Toate trei se strâng la sala de gimnastică unde lucrează Ilaria, ca să-şi defuleze frustrările şi plăcerile vieţii cotidiene. Stefano e jucătorul cel mai bun din echipa sa de baseball. Băiatul, un personaj timid şi tăcut, începe un program de reabilitare la aceeaşi sală de gimnastică la care merge Stefania. E dragoste la prima vedere şi Stefania îşi pierde capul.. până descoperă că Stefano are abia 15 ani.
DEAN SPANLEY
PREOTUL SPANLEY
Regia: Toa Fraser
Cu: Jeremy Northam, Peter O’Toole, Sam Neill, Bryan Brown, Judy Parfitt
Comedie, Noua Zeelandă 2008
Plasată în Anglia edwardiană, unde figurile oamenilor sunt întotdeauna împietrite şi cei din colonii nu sunt priviţi cu încredere, comedia lui Toa Fraser spune povestea lui Fisk, un bărbat cu prea puţin timp şi prea puţină afecţiune pentru fiul lui, Fisk junior. Plecaţi, însă, într-o vizită la un indian excentric, legătura dintre cei doi începe să se strângă, iar bătrânul revine la sentimente mai bune.
EAT PRAY LOVE
Mănâncă, roagă-te, iubeşte
Dramă, SUA, 2010
R: Ryan Murphy
D: Julia Roberts, James Franco, Billy Crudup, Javier Bardem, Richard Jenkins
Liz Gilbert (Julia Roberts) a avut totul, dar după un divorţ dureros, “totul” se duce de râpă. Ea pleacă într-o călătorie în jurul lumii, sperând să-şi schimbe viaţa şi să se autodescopere.
Liz Gilbert (Julia Roberts) avea tot ce se presupune ar dori să aibă o femeie modernă – un soţ, o casă, o carieră de succes – dar, ca multe altele, ea se simţea pierdută, confuză şi încă nesigură în legătură ce-şi doreşte cu adevărat. Proaspăt divorţată şi aflată la un punct de răscruce al existenţei sale, Gilbert iese din zona ei de confort, riscând totul ca să-şi schimbe viaţa. Ea pleacă într-o călătorie în jurul globului care devine o odisee a reinventării personale. În călătoriile sale, ea descoperă plăcerea hranei în Italia, puterea rugăciunii în India şi, finalmente, cu totul surprinzător, pacea interioară şi echilibrul dragostei adevărate în Bali. Bazat pe memoriile bestseller ale lui Elizabeth Gilbert, Eat Pray Love dovedeşte că nu există doar un singur mod de a-ţi deschide orizontul şi de a vedea lumea.
EVERYBODY WANTS TO BE ITALIAN
AMOR IN STIL ITALIAN
Regia: Jason Todd Ipson
Cu: Jay Jablonski, Cerina Vincent, John Kapelos, John Enos Iii, Richard Libertini
Comedie, SUA 2007
"Everybody wants to be Italian” este o comedie spumoasă al cărei personaj principal, Jake Bianski, este un negustor de peşte părăsit de iubită, care nu s-a vindecat încă de aceasta dragoste nefericită. El încearcă de mai mult de 8 ani s-o recucerească pe femeia vieţii lui, deşi acum ea e căsătorita cu un alt barbat şi este mama a trei copii. Deoarece Jake este depresiv, incapabil să meargă mai departe şi să-şi uite trecutul, cei doi prieteni ai săi – Steve Bottino şi Gianluca Tempesti – decid să îl scoată din starea psihică deplorabilă în care s-a scufundat de atâta amar de vreme şi îi aranjeaza o întâlnire cu o frumoasă italiancă pe nume Marisa Costa din cartierul North End al Bostonului.
Irezistibil atras de către femeie şi convins că ea nu ar accepta niciodată să aibă o relaţie amorousă cu un partener care să nu fie de aceeaşi naţionalitate, Jake recurge la un truc pentru a o cuceri şi pretinde că este italian, studiind asiduu limba şi obiceiurile poporului italian pentru a fi mai credibil.
EVET, ICH WILL! (AKA. EVET, I DO!)
DA!
Regia: Sinan Akkus
Cu: Pinar Erincin, Mickey Hardt, Oliver Korittke, Tim Seyfi, Eralp Uzun
Comedie, Germania, 2008
Evet, I DO! e o comedie isteaţă şi colorată despre cupluri, fie ele gay sau straight şi lupta lor pentru dragoste şi pentru a depăşi obstacolele multiculturale. Fiecare cuplu e nevoit să fie inventiv şi să se rupă de tradiţiile familiale ca să obţină „da”-ul final. O comedie optimistă, vibrantă, cu un singur sfat: spune „evet” („da” în turcă).
FANTASTIC MR. FOX
FANTASTICUL DOMN FOX
Regia:
Animaţie, SUA 2009
Fermierii furioşi s-au săturat să îşi împartă găinile cu o vulpe şireată… Exasperaţi de furtişagurile acesteia, fermierii încearcă să scape de vulpe şi de familia ei.
Domnul, doamna Fox si copiii lor traiesc impreuna cu Viezurele, Iepurele si Nevastuica si familiile lor sub un mare copac. In fiecare seara, domnul Fox fura cate ceva de mancare de la fermierii rai Boggis, Bunce si Bean. Domnul Fox are un miros foarte fin si scapa de fiecare data din ghearele fermierilor care s-au saturat de el. Ei ii pregatesc o ambuscada in urma careia ramane fara coada. Disperati si furiosi de evadarea lui Fox, fermierii cauta sa distruga vizuina unde traieste acesta si familia lui. Dar nimeni nu este mai siret decat vulpoiul Fox, care le-a pregatit o surpriza acestor fermieri.
FURRY VENGEANCE
BRIGADA PESTRIŢĂ
Regia: Roger Kumble
Cu: Brendan Fraser, Brooke Shields, Matt Prokop, Ken Jeong, Angela Kinsey
Comedie, 2010
Ambiţiosul dezvoltător imobiliar Dan Sanders se mută din Illinois în Oregon împreună cu soţia lui, Tammy, şi fiul lor, Tyler, pentru a coordona şi a supraveghea lucrările de construcţie a unui ansamblu de locuinţe într-o regiune rurală de o frumuseţe sălbatică. Întrucât lucrările ameninţă habitatul animalelor mari şi mici din pădure, un grup inedit de sconcşi, veveriţe, şoricei, bursuci, ratoni, urşi şi păsări decide să obstrucţioneze cu orice preţ activitatea dezvoltatorului şi să îi predea acestuia o lecţie despre consecinţele dramatice ale intervenţiei omului în natură.
Transformând întreaga zonă într-un câmp de luptă de proporţii epice, animalele furioase atacă cu bolovani maşina de teren a lui Dan Sanders, îl îndeasă pe bărbat într-o cabină de toaletă ecologică şi îl urcă într-un copac, îl împroaşcă cu găinaţ de pasăre, îi perforează cutiile cu lapte pentru micul-dejun sau îi retează frânele de la jeep. Dornice să protejeze mediul înconjurător, animalele conduse de către un raton extrem de inteligent îl învaţă pe Dan Sanders despre importanţa conservării naturii.
HOME ALONE
Singur acasă
Comedie, SUA, 1990
R: Chris Columbus
D: Macaulay Culkin, Joe Pesci, Daniel Stern, Catherine O’Hara, John Heard
Numerosul familion McCallister al micuţului Kevin de 8 ani – părinţi, unchi, fraţi, surori şi veri- porneşte cu mic cu mare să petreacă sărbătorile Craciunului în străinătate, la Paris, uitându-l acasă pe băieţel.
Cu toate astea, micuţul nu se plictiseşte deloc, mai ales că doi hoţi plănuiesc să jefuiască locuinţa, crezând-o nelocuită. Curajosul şi inteligentul Kevin recurge la tot felul de capcane pentru a-şi apăra casa…
“Singur acasă este unul dintre cele mai bune scenarii din câte am citit vreodata, iar Singur acasă 2 intră şi el în această categorie. Dacă n-ar fi existat, le-aş fi făcut eu” – mărturisea Chris Columbus, care le-a regizat pe amândouă, dovedind şi în filmele ulterioare acelaşi talent extraordinar pentru comedie, ca în "Mrs. Doubtfire" şi "Nine Months".
Datorita lui Columbus, Macauley Culkin a devenit cel mai celebru actor-copil al tuturor timpurilor, o supervedetă plătită cu zeci şi zeci de milioane de dolari pentru fiecare rol.
Ambele comedii continuă să figureze la locuri de cinste pe lista filmelor cu cele mai mari încasari în box-office-ul mondial, iar micuţul erou, Kevin McCallister, este adorat de toţi copiii din lume.
"Aceste filme sunt despre răii care o încasează de la un puşti" – spune Joe Pesci, interpretul banditului Harry. "Toţi copiii vor să fie Mack şi să ne facă praf pe Daniel şi pe mine. Mi se întâmplă deseori ca puştii pe care-i întâlnesc să-mi dea adresele ca să le jefuiesc casele şi ca ei să mă poată pune cu botul pe labe."
Celalalt hoţ, Marv, e jucat de Daniel Stern, care povesteste: "Eu sunt banditul mai blând şi mai milos, cam tare de cap, e-adevărat, dar dornic de revanşă."
HOME ALONE 2: LOST IN NEW YORK
Singur acasă 2: Pierdut în New York
Comedie, SUA, 1992
R: Chris Columbus
D: Macaulay Culkin, Joe Pesci, Daniel Stern, Catherine O’Hara, John Heard
Oare cine va fi singur în New York cu ocazia acestui acest Crăciun?
În Singur acasă 2: Pierdut în New York, Kevin McCallister (Macaulay Culkin) revine, de această dată având întreg oraşul New York drept teren de joacă. Dar nu va fi singur multă vreme. Bandiţii de doi bani, Harry şi Marv (Joe Pesci şi Daniel Stern) despre care s-a dus vestea, au mirosit şi ei că e rost de ceva şi, lingându-şi încă rănile de la ultima întâlnire cu Kevin, pun la cale o escrocherie pe scară mare.
HOME ALONE 3
Singur acasă 3
Comedie, SUA, 1997
R: Raja Gosnell
D: Alex D. Linz, Olek Krupa, Rya Kihlstedt, Lenny Von Dohlen, David Thornton
Patru spioni versaţi şi hoţi de tehnologie industrială de ultimă oră, cu înalta calificare în branşa lor, Beaupre, Alice, Jernigan si Unger, fură un cip ultrasecret de la Air Force.
Ca să se asigure că trec cu bine de paza aeroportului din Chicago, iscusiţii spărgători ai celor mai sofisticate sisteme de securitate ascund microcipul într-o maşinuţă de jucărie. Numai că, în harababura de la aeroport, jucaria în care este ascunsă o avere de sute de milioane de dolari ajunge din greşeală la morocanoasa doamna Hess. Care are o slăbiciune pentru vecinul ei de numai opt ani, năzdrăvanul Alex Pruitt. În disperare de cauză, cei patru hoţi iau decizia de a sparge toate casele de pe strada doamnei Hess pentru a găsi cipul, deşi încep să creadă că există mari şanse ca obiectul rătăcit să se afle în casa familiei Pruitt.
Alex îşi anunţă familia că a văzut periculoşii infractori pe strada lor, dar pentru că are o imaginaţie bogată, nimeni nu crede că este adevărat. Aşadar este lăsat singur acasă, în timp ce toţi membrii familiei sunt plecaţi cu treburi. Deşi are numai opt ani, abia când este lăsat singur devine un pericol real pentru cine îi incalcă proprietatea.
Aşadar, cei patru infractori au de ce să se teamă: Alex s-a pregatit pentru vizita lor. Ce poate face un puşti cu puţină vopsea şi câteva obiecte casnice, atunci când cineva vrea să-i ia jucaria preferată, poate pune în dificultate chiar şi marina americană….
INSPECTOR GADGET
Inspector Gadget
Comedie, SUA, 1999
R: David Kellogg
D: Matthew Broderick, Rupert Everett, Joely Fisher, Michelle Trachtenberg, Andy Dick
Când un paznic cumva naiv şi inept e rănit într-o explozie creată de maleficul Dr. Claw, Brenda, un om de ştiinţă şi o femeie superbă, îl ia sub aripa ei şi îl transformă în inspectorul Gadget – un instrument de luptă perfect.
În acest remake pentru televiziune al unui celebru serial TV, Matthew Broderick îl interpretează pe Gadget, care suferă un accident şi care se împrieteneşte cu Brenda (Joely Fisher), un chirurg robot. Aceasta îl repară şi-l transformă într-o maşină de luptă perfectă ca să-l poată înfrânge pe maleficul Claw (Everett). Între timp, Gadget şi Brenda se îndrăgostesc.
JUST MARRIED
TINERII INSURATEI
Comedie, SUA 2003
Regia: Shawn Levy
Cu: Ashton Kutcher, Brittany Murphy, Christian Kane, David Moscow, Monet Mazur
Tom Leezak (Ashton Kutcher), reporter la un post de radio, este un bãrbat chipeş şi un mare pasionat de sport. Sarah McNerney (regretata Brittany Murphy) este o frumoasã scriitoare, care vine dintr-o familie bogatã şi snoabã. Cei doi se îndrãgostesc unul de altul la prima vedere, spre surpriza prietenilor lui Tom şi disperarea familiei lui Sarah. Tom încearcã din rãsputeri, dar fãrã succes, sã se integreze în lumea privilegiatã din care face parte Sarah şi familia sa. La rândul sãu, Sarah, ignorând dezaprobarea tatãlui şi surorii ei, se hotãrãste sã-şi urmeze chemarea inimii şi se mãritã cu Tom.
Dupã nuntã, proaspãtul cuplu pleacã în Italia, pentru a-şi petrece luna de miere. Cei doi sunt plini de sperante şi de idealuri despre iubire şi cãsãtorie dar, din cauza fostului iubit al lui Sarah şi al unui şir de ghinioane, luna lor de miere se transformã într-un coşmar care pune la grea încercare proaspetele lor sentimente de iubire.
Poate o nouă căsnicie să supravieţuiască familiilor dezaprobatoare, prietenilor din ambele părţi şi celor mai groaznice hoteluri din Europa? Iată întrebarea ridicată de această spumoasă comedie.
KNIGHT AND DAY
Întâlnire explozivă
Acţiune, SUA, 2010
R: James Mangold
D: Tom Cruise, Cameron Diaz, Peter Sarsgaard, Viola Davis, Jordi Mollà
June Havens se trezeşte că existenţa ei banală devine strâns legată de cea a unui agent secret pe care agenţii guvernamentali vor să-l ucidă. În timp ce lupta lor pentru supravieţuire îi poarta de-a lungul şi de-a latul globului, ei descoperă că n-au încotro decât să conteze unul pe celălalt.
June Havens (Cameron Diaz) se pregăteşte să ia un avion ca să ajungă la nunta surorei sale atunci când (literalmente) se ciocneşte de Roy Miller (Tom Cruise), în mijlocul unui aeroport aglomerat. Câteva minute mai târziu, cei doi sunt prinşi într-o discuţie banală. După alte câteva minute, June pleacă la toaleta avionului şi, în spatele ei, iadul se dezlănţuie în interiorul fuselajului. Până la întoarcerea femeii, Roy îi ucide pe toţi cei din avion, inclusiv pe piloţi. După o aterizare forţată, pe întuneric, într-un lan de porumb, Roy îi spune lui June că trebuie să se aştepte la o vizită de la agenţii guvernamentali, dar o avertizează că dacă va coopera cu aceştia, îşi va risca viaţa. În ziua următoare, avertizarea lui Roy se adevereşte atunci când June se confruntă cu câţiva spioni guvernamentali care o bombardează cu întrebări despre misteriosul ei companion de călătorie şi care, la rândul lor, sunt supuşi unui intens foc de arme. Brusc, Roy se întoarce şi, din nou, o conduce pe June într-un loc sigur. Dar ce vor agenţii şi de ce insistă că Roy e cel de care June trebuie să se teamă? În scurt timp, fata care n-a călătorit niciodată departe de casă, porneşte într-o aventură sălbatică care o va duce de la tropice şi până în Austria, Franţa şi Spania. În mijlocul acestei confuzii şi împuşcături, June începe să aibă încredere în Roy. Din nefericire, nu e prea clar dacă protectorul său imprevizibil e unul dintre tipii buni sau răi …
LITTLE ZIZOU
Zizou cel mic
Comedie, India, 2008
R: Sooni Taraporevala
D: Jahan Bativala, Imad Shah, Sohrab Ardeshir, Shernaz Patel, Boman Irani
Little Zizou este o comedie care poate avea o audiență de toate vârstele și de toate naționalitățile. Urmăriți povestea a două familii din Bomay care ajung în sfârșit la o înțelegere.
Xerxes (Jahan Bativala), cunoscut ca Zizou cel mic, este un puști de unsprezece ani al cărui idol este fotbalistul Zinedine Zidane. Visul aceastuia este să îl vadă pe francez în Bombay. Fratele lui mai mare (Imad Shah) este un artist talentat a cărui fantezie capătă viață într-un mod foarte neobișnuit, iar tatăl lor, Cyrus II Khodaiji (Sohrab Ardeshir), e un om foarte religios. Din cauza fanatismului lui Khodaiji, Xerxes își petrece cea mai mare parte a timpului în casa rivalului tatălui său, Boman Pressvala, un om de presă care are o soție iubitoare și două fiice. Marele scandal dintre cele două familii izbucnește după ce Pressvala scrie un articol critic la adresa lui Khodaiji. Din acest moment, viața celor două familii devine din ce în ce mai complicată, iar dramatismul exagerat al celor implicați crează situații extrem de amuzante. În cele din urmă, cei cele două familii aflate în conflict vor găsi calea spre împăcare.
PIECE MONTEE
Tortul de nuntă
Comedie, Franţa, 2010
R: Denys Granier-Deferre
D: Jérémie Renier, Clémence Poésy, Jean-Pïerre Marielle, Danielle Darrieux, Christophe Alévêque
Bérangère şi Vincent se căsătoresc, respectând toate tradiţiile nunţilor burgheze şi ale evenimentelor sociale. Punctele de vedere distorsionate ale invitaţilor – cinice, amuzante, reci sau emoţionante – vor revela, de-a lungul unei singure zile, defectele tuturor şi ipocrizia acestei celebrări: măştile vor cădea şi secrete de familie vor erupe.
POST GRAD
ABSOLVENT: VIAŢA ÎNCEPE ACUM
Regia: Vicky Jenson
Cu: Alexis Bledel, Zach Gilford, Michael Keaton, Jane Lynch, Bobby Coleman
Comedie, SUA 2009
Ryden Malby (Alexis Bledel) are un plan genial. Să termine facultatea, să obţină o slujbă extraordinară, să se distreze cu cel mai bun prieten al ei şi să întâlnească bărbatul perfect. Dar planul ei se duce dracului, într-o manieră extrem de amuzantă, atunci când e forţată să se mute înapoi cu familia ei excentrică. Însă când obţine, finalmente, slujba vis, Ryden îşi dă seama că aceasta nu valoarează nimic fără bărbatul viselor ei şi fără oamenii pe care-i iubeşte.
SHALLOW HAL
Uşuraticul
Comedie, SUA, 2001
R: Peter Farrelly, Bobby Farrelly
D: Gwyneth Paltrow, Jack Black, Jason Alexander, Joe Viterelli, Rene Kirby
Să fie adevărat? E posibil ca fraţii Farrelly – cei care au introdus în lexicon fraza “tăntălăi şi gogomani” – să devina mai sentimentali şi mai dulci pe măsură ce trece timpul?
Regizorii îşi continuă seria de comedii trăznite şi hilare cu “Shallow Hal”. Hal (Jack Black) e un tip obişnuit care nu are noroc la femei pentru că nu-şi doreşte decât o iubită care arată ca un supermodel. În urma unui tratament, un guru al self-help-ului îl hipnotizează ca să poată vedea frumuseţea interioară a unei femei.
Atunci când o întâlneşte pe Rosemary (Gwyneth Paltrow), o voluntară a corpului de pace inteligentă şi amuzantă, crede că visele sale au devenit realitate. Ceilalţi, printre care şi Mauricio, libidinosul său prieten, o văd pe Rosie aşa cum arată ea în realitate – o obeză de 150 de kilograme. Însă Hal nu poate zări decât frumuseţea ei interioară – şi aceasta are atrăgătoarea formă a lui Gwyneth Paltrow.
Comediile fraţilor Farrelly funcţionează atât de bine graţie amestecului de umor ireverenţios şi personaje cu care publicul se identifică uşor. “Shallow Hal” e scandalos şi hilar, sărind doar ocazional pârleazul bunului gust. E, însă, mai presus de toate, o emoţionantă poveste de dragoste. Avem de-a face cu o mult mai gentilă comedie din partea celor care ne-au dat “There’s Something About Mary” şi “Me, Myself and Irene.” Pur şi simplu, nu ne putem abţine să nu-l simpatizăm pe Jack Black în rolul superficialului Hal care, de la moartea tatălui său, căută perfecţiunea. Această perfecţiune a fost, până acum, exterioară. Întoarcerea de situaţie rezidă în faptul că Hal nu e foarte arătos – o subtilă reflecţie a lumii în care trăim – în care bărbaţii îşi permit să fie neglijenţi cu fizicul lor, însă femeile sunt puse sub o lupă cu mult mai puternică. În primul său rol principal Jack Black e absolut senzaţional.
Energia sa maniacală şi hilară menţine filmul la o turaţie înaltă. Paltrow e şi ea complet credibilă în pielea XXL a lui Rosemary. Interpretarea ei minimalistă şi afectuoasă reuşeşte să sugereze defensivitatea unei persoane teribil de nemulţumite cu sine însăşi. Treptat, sub ochii noştri, ea devine o femeie încrezătoare care începe să privească oamenii în ochi. Împreună, Black şi Paltrow creează bula de şarm necesară pentru a face această lume de fantezie să funcţioneze.
SHREK FOREVER AFTER
Shrek pentru totdeauna
Animaţie, SUA, 2010
R: Mike Mitchell
Voci: Mike Myers, Eddie Murphy, Cameron Diaz, Antonio Banderas, Julie Andrews
Tânjind la vremurile când era un “adevărat căpcăun”, Shrek semnează un pact cu Rumpelstiltskin ca să-şi recapete vechea reputaţie de “băiat rău”, dar îşi dă peste cap familia. Şi acum are la dispoziţie doar 24 de ore ca să schimbe contractul şi să repare ce-a stricat.
Totul a început cu un căpăcun adorabil… care s-a împrietenit cu un măgar vorbăreţ… şi a salvat o prinţesă frumoasă. Toate, într-o poveste de neuitat care a instaurat un model pentru toate filmele de animaţie ce au urmat.
Shrek Forever After este finalul hilar şi numai potrivit pentru un fenomen câştigător de Oscar. Tânjind la vremurile când era un “adevărat căpcăun”, Shrek semnează un pact cu Rumpelstiltskin ca să-şi recapete vechea sa reputaţie… dar îşi dă peste cap familia. Şi acum are la dispoziţie doar 24 de ore să schimbe contractul şi să restaureze ce-a stricat. Brusc, măgarul nu-şi mai aminteşte de cel mai bun prieten al lui, Fiona e acum o prinţesă războincă dură şi Puss e o pisică obeză! Împreună, au doar 24 de ore la dispoziţie să anuleze contractul şi să trăiască fericiţi până la adânci bătrâneţi.
SIMPLE SIMON (AKA. I RYMDEN FINNS INGA KANSLOR)
PRIETENA PERFECTĂ
Regia: Andreas Öhman
Cu: Bill Skarsgård, Martin Wallström, Cecilia Forss, Sofie Hamilton, Susanne Thorson
Comedie, Suedia, 2010
Atunci când iubita îi dă papucii, Sam intră în depresie. Pentru a pune lucrurile pe un făgaş normal, Simon, fratele său antisocial care se luptă cu sindromul Asperger, decide să-i caute o iubită nouă şi perfectă.
“Sunt Simon. Am sindromul lui Asperger. Îmi place spaţiul, cercurile şi fratele meu Sam care are grijă de mine. Nu-mi plac sentimentele, alţi oameni, schimbările şi comediile cu Hugh Grant.” Aşa grăieşte Simon cel sărăc cu duhul la începutul unei comedii emoţionante şi hilare regizate de suedezul Andreas Öhman care ajuns pe short list-ul nominalizărilor Oscar la “cel bun film străin”. E povestea lui Sinom, un băiat de 18 ani cu sindromul Asperger, a cărui viaţă e întoarsă pe dus atunci când fratele său Sam se desparte de iubită. Simon are nevoie de ordine. Are nevoie ca lucrurile să urmeze un anume model – acelaşi program, aceleaşi mese, aceleaşi haine, săptămână de săptămână. Sam a fost cel care-a avut mereu grijă de Simon. Îi făcea mâncare în formă de cercuri şi-l făcea să înţeleagă oamenii. Dar acum Sam e deprimat din cauza despărţirii de iubita sa şi totul se schimbă: lumea lui Simon se transformă în haos. Dorindu-şi ca lucrurile să reintre în normal, Simon îşi ia pe umerii săi o misiune: să-i găsească lui Sam o nouă iubită. Din nefericire, Simon nu ştie nimic despre dragoste şi nu înţelege emoţiile – dar are un impecabil plan ştiinţific. Filmul îmbină umorul cu seriozitatea şi ne face să experimentăm lumea din punctul de vedere al lui Simon. În rolul acestuia, Bill Skarsgård (fratele lui Alexander, starul True Blood, şi fiul lui Stellan) demonstrează că talentul se transmite genetic.
THE BACK-UP PLAN
PLAN DE REZERVĂ
Comedie, SUA 2010
Regia: Alan Poul
Cu: Jennifer Lopez, Alex O’Loughlin, Michaela Watkins, Eric Christian Olsen, Anthony Anderson
Plan de rezervă este o comedie care explorează întâlnirile amoroase, dragostea, căsătoria şi familia, numai că… în ordine inversă.
După ani de întâlniri amoroase, Zoe (Jennifer Lopez) s-a gândit că aşteptarea bărbatului potrivit durează prea mult. Hotărâtă să devină mamă, ea pune în aplicare un plan, se duce la doctor şi porneşte singură la drum. În aceeaşi zi, Zoe îl întâlneşte pe Stan (Alex O’Loughlin) – un bărbat care promite.
Încercarea lui Zoe de a încuraja relaţia aflată la început dar şi de a ascunde primele semne ale sarcinii, conduce la o comedie de situaţie care-i transmite semnale false lui Stan. Când Zoe îi dezvăluie, într-un acces de nervi, motivul comportării ei imprevizibile, Stan cade pe gânduri în legătură cu viitorul neobişnuit care se profilează; totuşi, el spune da. Nu s-a mai pomenit să faci curte unei fete si să petreci o noapte de sex nebun într-un pat unde se găsesc trei persoane – Stan, Zoe şi bebeluşul încă în fază de embrion.
Încercarea cea mare vine abia când cei doi îşi dau seama că de fapt, luaţi de valurile hormonilor şi ale pregătirilor pentru naştere, n-au avut timp să se cunoască cu adevărat. Cele nouă luni se vor scurge repede, aşa că cei doi încep să simtă fiori pe şira spinării. Oricine se poate îndrăgosti, se poate căsători şi poate avea un copil, dar să faci lucrurile astea în ordine inversă, şi încă în mare viteză, asta poate fi un semn că cei doi parteneri sunt făcuţi unul pentru celălalt.
THE BROKEN HEARTS CLUB: A ROMANTIC COMEDY
Clubul inimilor zdrobite
Comedie, SUA, 2000
R: Greg Berlanti
D: Timothy Olyphant, Andrew Keegan, John Mahoney, Dean Cain, Matt Mcgrath
În oaza cu palmieri din Hollywood-ul de vest, facem cunoştinţă cu Dennis, un fotograf promiţător. În timp ce se pregăteşte să-şi sărbătorească cea de-a 28 aniversare, el se lamentează: “Nu pot să mă hotărăsc dacă prietenii mei sunt cele mai bune sau cele mai rele lucruri care mi s-au întâmplat vreodată”.
Dennis e un fotograf promiţător din partea de vest a Hollywood-ului care, în pragul aniversării a 28 de ani, nu se poate decide dacă prietenii săi sunt cel mai bun sau cel mai rău lucru din viaţa sa. Printre aceştia se numără Benji, un punker inocent care are o apetenţă pentru trupurile musculoase; Howie, un absolvent de psihologie care gândeşte prea mult şi trăieşte prea puţin; Cole, un actor carismatic care vrea să fie mereu în centrul atenţiei; Patrick, cinicul şi Taylor, drama queen-ul rezident care, până recent, s-a mândrit cu relaţia sa de lungă durată. Cel care îi oferă şi sfaturi şi joburi este Jack, un patriarh îndrăgit al cărui restaurant e un paradis pentru toţi. Atunci când tragedia loveşte grupul, legăturile lor sunt puse la test.
THE INFORMANT! (2009)
Informatorul!
Comedie, SUA, 2009
R: Steven Soderbergh
D: Matt Damon, Scott Bakula, Joel Mchale, Melanie Lynskey, Rick Overton
Urmăriţi o comedie neagră, în fapt, este vorba despre o peliculă care este mai mult neagră decât comedie…
Pelicula regizată de Steven Soderbergh se inspiră dintr-o întâmplare reală. Oare ce a avut în minte Mark Whitacre (Matt Damon “The Departed”) când a făcut alegerea de deveni informator? În anii ’90, acesta era un nume important în industria alimentară, fiind preşedintele diviziei de produse organice a ADM, un gigant al acestei industrii. Fără ca prietenii, familia sau oricine altcineva să ştie, vreme de trei ani, el a purtat un microfon, fiind de acord să lucreze pentru FBI. El ţinea ascuns în servietă un reportofon cu care îşi înregistra colegii. Whitacre visa să ajungă erou, însă a sfârşit dincolo de gratii, deoarece a fraudat compania cu nouă milioane de dolari. În final, condamnarea lui pentru această fraudă a fost mai mare decât a celor la demascarea cărora contribuise.
THE INCREDIBLES
Incredibilii
Animaţie, SUA, 2004
R: Brad Bird
Voci: Craig T. Nelson, Holly Hunter, Samuel L. Jackson
O superbă producţie Pixar despre un grup de super-eroi care sunt nevoiţi să renunţe la acţiunile de salvare a celor aflaţi în pericol şi obligaţi să ducă o viaţă liniştită într-o suburbie… Dar inevitabilul se produce, şi ei vrând-nevrând trebuie să salveze lumea încă o dată…
Mr. Incredible a fost un supererou, pâna când o serie de procese intentate de persoanele salvate i-au fortat pe toţi supereroii să se înscrie în programe de protecţie pentru a putea trăi vieţi normale, sub anonimat. Acum el este cunoscut ca Bob Parr şi trăieşte împreuna cu Helen, fosta Elastigirl şi cei trei copii ai lor, Violet, Dash si Jack . Lucrează ca specialist în asigurări şi e stresat de şeful care îl împinge întotdeauna de la spate; dar soţia lui s-a străduit prea mult pentru a crea o viaţa normală pentru familia ei, pentru ca el să fie nostalgic după zilele de supererou. Când i se oferă şansa să joace din nou acest rol, el acceptă numaidecât, căzând însă într-o capcană pusă la cale de un vechi duşman. Acum întreaga familie trebuie să-i vină în ajutor pentru a-l salva atât pe el, cât şi alte numeroase victime inocente.
THE ONION MOVIE
The Onion
Comedie, SUA, 2008
R: James Kleiner
D: Len Cariou, Steven Seagal, Daniel Dae Kim, Larissa Laskin, Abigail Mavity
Un amalgam de interpretări satirice ale evenimentelor lumii, dar şi ale curiosului comportament uman…
Totul începe o dată cu ştirile Onion, cea mai bună sursă de ştiri din America, cu prezentatoarea Dana Dobbs, un corespondent pe nume Kip Kendall şi Norm Archer, un câştigător al premiului pentru cel mai bun crainic. Pe lângă ştiri putem vedea reclamele postului, câteva comentarii despre filmul care urmează să fie difuzat după ştiri, şi mai urmărim şi nişte terorişti care se antrenează într-o tabără. Filmul este cu Steven Segal în rolul principal, care în tinereţe s-a antrenat în arte marţiale. După ani de antrenament Segal se bate cu "ăia răii" şi îi loveşte doar în punctul sensibil, sub centură. In spatele acestei emisiuni, Global Tetrahedron caută o soluţie pentru a-şi promova produsele.
THE PRINCE OF PENNSYLVANIA
PRINTUL DIN PENNSYLVANIA
Regia: Ron Nyswaner
Cu: Fred Ward, Keanu Reeves, Bonnie Bedelia, Amy Madigan, Joseph De Lisi
Comedie, 1988
Plasată într-un oraş minier din statul Pennsylvania, acţiunea acestei comedii neobişnuite urmăreşte prietenia aparent nesănătoasă dintre o hippioată trecută de a doua tinereţe şi un punkist deprimat că toată lumea îl consideră un paria. Tatăl băiatului, un individ cam sărit de pe fix, contribuie cel mai mult la starea de depresie a fiului sau.
Când acesta din urmă începe să conspire cu prietena sa să-l răpească pe părintele insuportabil în speranţa de-a pune mâna pe averea familiei, situaţia devine dramatică.
THE SORCERER’S APPRENTICE (2010)
Ucenicul vrăjitor
Fantastic, SUA, 2010
R: Jon Turteltaub
D: Nicolas Cage, Jay Baruchel, Alfred Molina, Teresa Palmer, Toby Kebbell
Filmul spune povestea lui Balthazar Blake (Nicholas Cage), un maestru- vrăjitor şi ucenic al faimosului Merlin, care vrea să salveze Manhattan-ul contemporan de planurile malefice ale inamicului său, Maxim Horvath, personaj interpretat de Alfred Molina. Deoarece nu îi poate face faţă lui Horvath singur, Blake îl recrutează pe timidul descendent al lui Merlin, Dave Stuller, interpretat de Jay Baruchel.
Cu toate că la început Dave pare sa fie neîndemînatic şi mediocru în arta magiei, îşi dovedeşte în cele din urmă adevăratul potenţial de erou şi puterile moştenite de la predecesorul său. Astfel, alături de ucenicul său talentat şi bine instruit, Blake este pregătit să-l înfrunte pe Horvath şi forţele malefice.
Producţia are ca punct de pornire poemul Ucenicul Vrăjitor, scris în anul 1797 de Johann Wolfgang von Goethe, bine cunoscut scriitor german, gânditor şi fizician. O sută de ani mai târziu, poemul a fost adaptat de către compozitorul francez Paul Dukas într-un mare succes simfonic de 10 minute, L’Apprenti Sorcier. După 40 de ani, Walt Disney a creat celebra Fantasia, versiunea animată avându-l ca personaj principal în rolul ucenicului pe nimeni altul decât Mickey Mouse.
La o distantanţă de 69 de ani de la lansarea filmului de desene animate Fantasia, Walt Disney Pictures şi Jerry Jery Bruckheimer Films au creat o nouă poveste pentru marele ecran. Ucenicul Vrăjitor este o aventură plină de umor şi magie, despre modul în care lumea noastră este influenţată de forţele magice în timpul anticei bătăliei între bine şi rău.
TOOTH FAIRY
Zâna Măseluţă
Comedie, Canada, 2010
R: Michael Lembeck
D: Dwayne Johnson, Ashley Judd, Stephen Merchant, Ryan Sheckler, Julie Andrews
Tess, o puştoaică de şase ani, este extrem de mâhnită când Derek (Dwayne "The Rock" Johnson), un jucător de hochei lipsit de orice subtilitate în ceea ce priveşte convingerile celor mici, îi spune verde în faţă că nu există Zâna Măseluţă. Drept pedeapsă pentru gafa lui, imensul sportiv va trebui să preia pentru o vreme atribuţiile celebrei zâne, cu ce efect nu se ştie.
UNE SUITE POUR 2 (AKA. A SUITE FOR 2)
APARTAMENT PENTRU DOI
Regia: Didier Albert
Cu: Cristiana Réali, Richard Berry, Tasha De Vasconcelos, José Paul, Laurent Ournac
Comedie, Franţa 2008
O poveste despre o familie de condiţie mijlocie care câştigă un sejur într-un hotel de lux şi trebuie să se lupte cu un fotograf faimos care pretinde că a rezervat aceeaşi cameră.
UP IN THE AIR
SUS, IN AER
Regia: Jason Reitman
Cu: George Clooney, Vera Farmiga, Anna Kendrick, Jason Bateman, Danny Mcbride
Ryan Bingham lucrează ca expert în resurse umane la o companie de consultanţă din Omaha – Nebraska, călătoreşte cu avionul din oraş în oraş pentru a-i anunţa pe salariaţi că sunt concediaţi şi îşi doreşte să ajungă la 10 milioane de mile de zbor. Planurile lui sunt compromise atunci când şeful său o angajează pe tânăra Natalie Keener, care propune reducerea cheltuielilor prin implementarea unui program de disponibilizare a angajaţilor prin intermediul unor videoconferinţe pe internet. Temându-se că ideea noii colege ar putea pune capăt excursiilor lui pe tot teritoriul SUA, Ryan Bingham porneşte împreună cu Natalie într-o călătorie de afaceri pentru a-i demonstra acesteia avantajele sistemului său de concedieri. În barul unui hotel, Ryan Bingham o întâlneşte pe Alex, o femeie enigmatică, care îşi petrece cea mai mare parte a vieţii pe drumuri şi care se implică în relaţii amoroase de o singură noapte cu necunoscuţi. Ceea ce porneşte ca o aventură pasageră, s-ar putea transforma într-o relaţie serioasă, cu condiţia ca lui Ryan Bingham să mai fie lăsat să mai călătorească cu avionul, iar Alex să nu ascundă un secret care să schimbe totul. O comedie în cea mai bună tradiţie clasică, cu dialoguri brici şi o chimie detonantă între cele două staruri, dar şi cu o doză de modernitate ce o face relevantă, Up in the Air pune din nou în evidenţă şarmul irezistibil al George Clooney.