o producţie de excepţie
Campari se implică în lansarea celui mai nou film românesc – Hârtia va fi albastră
Astăzi are loc premiera celui mai nou film românesc, „Hârtia va fi albastră”. Filmul în regia lui Radu Muntean, reînvie atmosfera capitalei din decembrie 1989 şi se numără printre producţiile culturale susţinute de Campari.
Prin implicarea sa în evenimentul de lansare a filmului, Campari continuă să transmită valorile brandului prin pasiune, unicitate şi avangardism, la numai o săptămână de la evenimentul Campari care a reunit toate formele artei sub acelaşi acoperiş. Pe parcursul următorului an, brandul va continua să fie implicat în evenimente culturale care vor creiona în diverse spaţii universul Campari.
“Asocierea Campari cu lansarea acestui film ne onorează. Campari sustine arta în toate formele ei, şi de aceea susţinerea proiectelor culturale româneşti este o direcţie de comunicare ce va fi vizibilă pentru brand în viitor. Ne bucurăm că lansarea filmului „Hartia va fi albastră” este primul proiect de acest gen pentru Campari şi dorim ca producţia să fie una de succes şi în România”, a declarat Mihai Scorţea, Marketing Manager Cristalex.
Această strategie este una cu tradiţie pentru brand, Campari colaborând cu reprezentanţi de renume din lumea artei pentru a comunica valorile sale, încă de la primele campanii de comunicare. Încă de la naştere, brand-ul Campari a fost asociat cu valorile şi pasiunea artei, Campari fiind începând cu anii ’20, perioadă care a dat startul colaborării cu Fortunado Depero, un promotor de seamă al artei urbane. De atunci, Campari a mai colaborat cu Franz Marangolo, Bruno Munari, Franco Scepi, Federico Fellini, Tarsem şi alţii.
În ceea ce priveşte lumea filmului, anul 2002, este reprezentativ întrucât regizorul Radu Muntean debuta în lungmetraj cu filmul "Furia". Graţie celor 60.000 de spectatori, "Furia" a intrat pe poziţia a treia a topului celor mai vizionate premiere româneşti din anul 2000 şi până în prezent. Acum, după patru ani, regizorul prezintă cel de-al doilea lungmetraj, "Hârtia va fi albastră", care a ieşit câştigător la Festivalul Internaţional de Film de la Sarajevo 2006 (2 premii: Menţiunea specială a Juriului şi Premiul CICAE – Confederaţia Internaţională a Cinematografelor de Artă şi Eseu), premiul pentru Cel mai bun film în cadrul celei de-a doua ediţii a Festivalului Internaţional de Film Eurasia – Antalya, precum şi Premiul Special al Juriului în cadrul Festivalului de Film de la Namur.
Pentru realizarea acestui film, Radu Muntean a optat pentru o distribuţie formată, în mare măsură din actori tineri, printre ei aflându-se Dragoş Bucur şi Andi Vasluianu, eroii din "Furia". Alături de ei, îi regăsim pe Tudor Istodor, Alex Potocean, Gabriel Spahiu, Costi Diţă, Mimi Brănescu şi Ana Ularu. Cel mai tânăr dintre ei este chiar Paul Ipate – actorul distribuit în rolul principal. Deşi este încă student la Actorie, Paul joacă în piese de teatru precum "Chiriţa of Bârzoieni" la Teatrul de Comedie. Printre actorii cu experienţă din distribuţie se numără Adrian Carauleanu, Ioan Sabdaru şi Dana Dogaru.
{mosloadposition user10}