Lanțul de cinematografe HAPPY CINEMA, prezent în București, Focșani, Alexandria, Buzău, Vaslui, Botoșani, Bacău și Bistrița, se extinde cu 4 cinematografe noi în țară (București și Slobozia) și unul în Republica Moldova, Chișinău. HAPPY CINEMA, brand cu capital 100% românesc, își consolidează poziția de top ca acoperire în țară. Astfel, iubitorii de film din România și Republica Moldova vor avea la dispoziție următoarele cinematografe dotate cu tehnologie de ultimă generație:
- Happy Cinema Luceafărul, București
- Happy Cinema Collosseum Mall București
- Happy Cinema Ialomița Shopping Center (Slobozia)
- Happy Cinema Mall Vitantis București
- Happy Cinema Port Mall Chișinău.
Începând cu 18 octombrie 2023, HAPPY CINEMA în parteneriat cu Sala Luceafărul (fostul Cinema Pro), s-a redeschis cu o proiecție specială a peliculei Băieți deștepți (regia: Igor Cobileanski) în prezența echipei. Happy Cinema Luceafărul propune bucureștenilor cele mai noi filme, pe care le pot urmări într-o sală reamenajată modern, cu dotări de ultimă generație și un istoric de marcă. Prin acest parteneriat, HAPPYCINEMA® și Sala Luceafărul vor oferi din nou spectatorilor ocazia de a se bucura constant de filme captivante chiar în inima Capitalei.
Happy Cinema Colosseum Mall se va deschide în cursul anului viitor și va avea 5 săli de proiecție și aproximativ 400 de locuri, iar investiția bugetată se ridică la 1,4 milioane euro, aducând în Colosseum Mall o serie de noutăți în termeni de design, facilități și tehnologie. Pentru cinematograful din Colosseum Mall, Happy Cinema a prevăzut logistică și tehnologie de ultimă generație, de la echiparea și design-ul sălilor de cinema și a holurilor, până la sistemele de proiecție și sunet. Clasicele scaune de cinema vor fi înlocuite cu fotolii de cinema, iar în sala premium clienții se vor putea bucura de fotolii reclainer. În plus, echipamentele de videoproiecție digitale cu lămpi au fost înlocuite cu videoproiectoare a căror sursă de lumină este bazată pe tehnologia laser. Nu în ultimul rând, spațiile vor fi astfel gândite încât să găzduiască evenimente private, precum și conținut alternativ, de la teatru până la spectacole variate.
„2023 a fost anul în care prezența publicului la cinema s-a apropiat de cea din perioada de dinainte de pandemie, dar și anul în care am început dezvoltarea rețelei noastre în afara României. Am inițiat această dezvoltare cu o locație în Chișinău, Republica Moldova și intenționăm o extindere a rețelei în Bulgaria, Serbia și Ungaria. Prin această extindere, ne dorim să ajungem în toate colțurile țării și nu numai, și să ducem la un alt nivel experiența cinematografică pentru cinefili, printr-o calitate tehnologică remarcabilă și un design prin care promitem un confort maxim, proiectat pentru a oferi momente de relaxare absolută. Ne dorim ca atunci când spectatorii intră în sală, să simtă că pășesc în lumea magică a starurilor de cinema. Prin cele patru noi locații din țară, ne consolidăm poziția de top, fiind unul dintre lanțurile de cinematografe din România cu cea mai mare acoperire în țară.”, declară Ecaterina Mateescu, administrator Happy Cinema.
Happy Cinema Port Mall Chișinău va oferi publicului basarabean 4 săli de cinema dotate cu tehnologie de ultimă generație și se va deschide pe 27 noiembrie 2023, cu o proiecție specială, în prezența echipei filmului moldovenesc „Omul fără linia vieții”, în regia Adrianei Vasilcov. Lungmetrajul relatează istoria lui Ionel Sporea, românul care a inventat lansatorul automat de mingi de tenis de masă, iar din distribuție fac parte actori precum Armand Calotă, Maia Morgenstern, Eugenia Șerban, Rareș Andrici și Carmen Tănase.
Happy Cinema Ialomița Shopping Center (Slobozia) se va deschide în decembrie 2023 și va avea 2 săli de cinema, în timp ce Happy Cinema Mall Vitantis București se va deschide în cursul anului 2024 și va avea 3 săli de cinema, oferind cinefililor ocazia de a se bucura din plin de atmosfera filmelor preferate.
Extinderea națională va continua cu deschiderea de noi locații Happy Cinema, prioritare fiind orașele mari care nu au în 2023 niciun cinema modern funcțional, și cu achiziția altor operatori locali de cineplexuri.