Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

„Hap & Leonard” – sezonul 3

Hap & Leonard s3

DESCRIEREA SERIALULUI

După ce Florida Grange dispare în orașul Grovetown (loc plin de membri ai Ku Klux Klan-ului), Hap și Leonard pornesc în căutarea ei.

Pe măsură ce dezleagă misterul din jurul dispariției acesteia, protagoniștii se trezesc în mijlocul unui conflict cu o mulțime de personaje înfricoșătoare – printre care și șeriful local (un tip posibil corupt, care este și liderul grupării Caucasian Knights).

Blocați în estul Texasului, confruntați cu o furtună de proporții biblice, Hap și Leonard se chinuie să o descopere pe Florida înainte de a deveni ei înșiși ținta KKK-ului.

Așa învață că victoria nu e întotdeauna de partea băieților buni și că nimeni nu o poate învinge pe Mama Natură.

Hap & Leonard s3

PERSONAJE ȘI DISTRIBUȚIE

HAP COLLINS (James Purefoy)

Hap Collins caută mereu adevărul și dreptatea, e un american get-beget și piperează totul cu un strop de dragoste. Dar nu prea are noroc. Cumva, s-a trezit între două vârste și nu prea are cu ce se lăuda… Faptul că încă arată bine și e un texan șarmant nevoie-mare nu îl ajută să-și plătească facturile. Un romantic din clasa muncitoare, Hap privește mereu spre trecut, în timp ce încearcă să avanseze într-o lume pe care nu o prea înțelege. Chiar dacă nu e cel mai răsărit cowboy din lume, luptă mereu cu pasiune pentru dreptate, are un umor sec și o tenacitate de buldog care îl fac simpatic privitorului.

JAMES PUREFOY (Hap Collins)

James Purefoy este celebru pentru rolul lui Joe Carroll în „The Following” (Fox) și Marc Antoniu în serialul „Rome” (HBO). Pe lângă „Hap and Leonard”, poate fi văzut în serialul „Altered Carbon” (Netflix, alături de Joel Kinnaman) și a mai jucat în „Roots” (în 2016). Tot pe micul ecran l-am văzut în „Revenge”, „The Philanthropist”, „Camelot”, „Injustice” și „The Hollow Crown: Richard II” (regizat de Rupert Goold).

Purefoy a jucat recent în filmul „Equity” (Sony Pictures Classics, alături de Anna Gunn). Rolurile pentru care este însă celebru sunt cele din filmele „Resident Evil” (2002), „Vanity Fair” (2004, cu Reese Witherspoon) și „A Knight’s Tale” (2001, cu Heath Ledger). Tot pe marele ecran, a mai apărut în: „Solomon Kane” (2010), „Ironclad” (2011), „John Carter” (2012), „Wicked Blood” (regizat de Mark Young, cu Sean Bean și Abigail Breslin), „Momentum” (de Stephen Campanelli, cu Olga Kurylenko) și „High Rise” (cu Sienna Miller și Jeremy Irons).

Când era în ultimul an la Central School of Speech and Drama, s-a angajat la Royal Shakespeare Company, unde a petrecut 6 ani, apărând în roluri principale pe scena teatrală.

Purefoy este originar din Taunton (Marea Britanie).

LEONARD PINE (Michael Kenneth Williams)

Leonard Pine este o contradicție ambulantă: e un republican homosexual, de culoare. Este genul de om care nu s-ar înscrie într-un club care i-ar oferi un loc de membru. Se enervează rapid și devine violent, deci nu e deloc o idee bună să intri în conflict cu el – e un cowboy texas cu o atitudine pe măsură.

MICHAEL KENNETH WILLIAMS (Leonard Pine)

Michael Kenneth Williams este unul dintre cei mai respectați și aclamați actori ai generației sale. A jucat personaje complicate și carismatice și s-a dovedit a fi un artist versatil și talentat.

Williams este celebru pentru rolul său remarcabil din serialul „The Wire” (HBO), în care l-a jucat pe traficantul de droguri Omar, unul dintre cele mai memorabile personaje TV din istorie. În plus, a mai apărut în serialul „Boardwalk Empire” (HBO, lansat in 2010 și produs de Martin Scorsese și Terence Winter), în care a fost Chalky White, liderul comunității afro-americane din anii ’20, din Atlantic City. A jucat recent în „The Night Of” (HBO), în rolul lui Freddy Knight, care i-a adus o a doua nominalizare la Emmy. Prima a primit-o pentru filmul TV „Bessie” (HBO).

Pe marele ecran, a jucat recent în noul „Ghostbusters” (Sony) și în „Assassin’s Creed” (New Regency). A debutat în pelicula „Bullet”, după ce a fost descoperit de regretatul Tupac Shakur. În plus, l-am mai văzut în: „Bringing Out the Dead”, „12 Years A Slave, „The Road”, „Gone Baby Gone”, „Life During Wartime”, „Brooklyn’s Finest”, „Wonderful World”, „Snitch”, „Robocop”, „The Purge: Anarchy”, „Captive, „Kill the Messenger”, „Inherent Vice”, „Triple 9, „The Gambler” și „The Land”. Urmează să joace în „The Red Sea Diving Resort” (de Gideon Raff).

Născut și crescut în Brooklyn (New York), Williams și-a început cariera ca dansator profesionist, la 22 de ani. S-a apucat de actorie după ce a apărut în numeroase videoclipuri și turnee ale unor nume ca Madonna și George Michael.

Michael Kenneth Williams locuiește la Brooklyn (New York).

FLORIDA GRANGE (Tiffany Mack)

Florida Grange este o sudistă atrăgătoare, mult mai inteligentă decât majoritatea bărbaților care gravitează în jurul ei. Faptul că provine dintr-o familie săracă și că este o femeie de culoare în Texasul anului 1989 nu a împiedicat-o să studieze avocatura și să-și fondeze un cabinet de succes. Independentă și puternică, Florida știe că bărbații o judecă doar în funcție de aspectul exterior, așa că nu se teme să-și folosească frumusețea pentru a obține ceea ce își dorește.

TIFFANY MACK (Florida Grange)

Tiffany Mack a mai jucat în serialele „Timeless” (NBC) și „iZombie” (The CW). În plus, a apăru în filmul independent „Forsaken” (regizat de Conor Allyn). Mack a absolvit, în 2015, programul MFA al Yale School of Drama. Actrița locuiește la Los Angeles.

ȘERIFUL CANTUCK (Corbin Bernsen)

J.D. Cantuck este șeful Departmentului de Poliție din Grovetown, un tip ambiguu din punct de vedere moral, care ar face orice pentru a păstra liniștea în orașul lui. Bărbatul consideră că legea trebuie aplicată ca la carte, dar doar dacă vorbim despre legea lui… Cantuck tinde să deranjeze pe toată lumea, dar asta nu-i strică deloc ritmul – la fel cum nu o face nici hernia problematică de care suferă.

CORBIN BERNSEN (Șeriful Cantuck)

Corbin Bernsen provine dintr-o familie de artiști. Mama lui, Jeanne Cooper, a apărut în lonvevivul serial „The Young and Restless” timp de 35 de ani. A absolvit UCLA și a devenit clebru după ce a apărut în serialul NBC „L.A. Law” (în care era Arnie Becker, rol ce i-a adus nominalizări la Emmy și Globul de Aur). A mai apărut în serialul „Psych” (USA Network), a fost gazda „Saturday Night Live” și a jucat în „Seinfeld” și „Star Trek”, printre altele. În 2017, Bernsen a impresionat cu rolul puternicului zeu roman al focului Vulcan, în serialul Starz „American Gods”.

Pe marele ecran, l-am văzut în „Hello Again”, „Disorganized Crime”, „Shattered, „The Great White Hype”, „Major League”, „Lay the Favorite”, „The Big Year”, „Kiss Kiss Bang Bang”. În 2006, Bernsen și-a fondat propria companie de producție, care a stat în spatele unor poveștilor „Rust”, „25 Hill”, „Beyond the Heavens”, „Christian Mingle” și „In-Lawfully Yours”.

Corbin Bernsen locuiește la Los Angeles, alături de soția lui (actrița Amanda Pays), și băieții lor (4 la număr).

BACON (Louis Gossett Jr.)

Bacon este bucătarul localului din Grovetown, care își folosește studiile veterinare pentru a-i vindeca pe afro-americanii de aici. Bacon a învățat să calce ușor, dar sigur, pe linia care îi desparte pe albi de afro-americani: ține capul plecat la local și ridicat în cartierul de culoare. Dar când tensiunile din Grovetown amenință să dea pe dinafară, e foarte clar de partea cui va sta Bacon.

LOUIS GOSSETT JR. (Bacon)

Premiatul actor Louis Gossett Jr. a fost, în 1983, primul afro-american care a câștigat Oscarul pentru rol secundar masculin (pentru filmul „An Officer and a Gentleman”). În plus, mai are în palmares un Emmy pentru rolul din miniseria ABC „Roots” și un Glob de Aur pentru „The Josephine Baker Story”.

Pe micul ecran, a mai apărut și în „King of the Dancehall”, „The Reason”, „Breaking Brooklyn”, „The Book of Negroes”, „Extant” și „Madam Secretary”. Dar și în filmele „A Raisin in the Sun”, „The Deep”, „Skin Game”, „Daddy’s Little Girls”, „The Grace Card”, „Enemy Mine”, „Iron Eagle I-IV” și „Don’t Look Back: The Story of Leroy ‘Satchel’ Paige”.

SONNY KNOX (Andrew Dice Clay)

Sonny Knox este DJ-ul local, un șmecheraș care fumează țigară de la țigară și care se crede cel mai tare din parcare, dar mai mult gura e de el… Sonny e ferm convins că doar eforturile lui de la postul de radio din oraș țin aprinsă flacăra blues-ului texan. Știe ce înseamnă muzica bună și are o pasiune reală pentru blues.

ANDREW DICE CLAY (Sonny Knox)

Celebrul comic stand-up Andrew Dice Clay este și un actor aplaudat, care a jucat în „Vinyl” și „Blue Jasmine”. Recent, actorul a apărut în remake-ul filmului clasic cu Barbra Streisand „A Star Is Born” (o producție marca Warner Bros.), alături de Bradley Cooper și Lady Gaga.

Serialul care îi poartă numele, „Dice”, a ajuns la sezonul doi, pe postul Showtime.

OFIȚERUL REYNOLDS (Laura Allen)

Ofițerul Reynolds e extrem de periculoasă: își ascunde bigotismul în spatele insignei și își folosește puterea pentru a disciplina violent cetățenii din Grovetown. Reynolds este o polițistă rea, rece și atrăgătoare, care apasă ușor pe trăgaci.

LAURA ALLEN (Ofițerul Reynolds)

Laura Allen a avut rapid succes pe marele ecran, alături de Julia Roberts în „Mona Lisa Smile”. Recent a jucat alături de Alicia Vikander și Dane DeHaan în „Tulip Fever” și urmează să o vedem în compania actrițelor Ellen Burstyn și Laura Dern în „The Tale”.

Allen și-a făcut un nume și pe micul ecran, în seriale ca „The 4400” (USA), „Dirt” (FX, în care apare alături de Courtney Cox), „Terriers” (FX), „American Horror Story: Cult” (FX).

TRUMAN BROWN (Pat Healy)

Truman Brown este proprietarul fermei de brazi locale și liderul organizației locale a Ku Klux Klan-ului. Bărbatul nu își ascunde deloc opinile rasiste și violența, fiind ferm convins că destinul îi impune să-și păstreze rasa pură și să le asuprească pe celelalte, mai ales în Grovetown. Alături de banda lui, terorizează pe toată lumea din oraș, intimidând și înspăimântând inclusiv poliția.

PAT HEALY (Truman Brown)

Cariera lui Pat Healy a început la Steppenwolf Theatre, în Chicago. S-a mutat la Los Angeles în 1998 și a obținut rapid un rol secundar în „Magnolia”. De atunci, a apărut în peste 30 de filme, ca: „Ghost World”, „The Assassination of Jesse James by the Coward Robert Ford”, „Rescue Dawn”, „Captain America: The Winter Soldier”, „Draft Day”, „Dirty Girl”, „Undertow”, „Pearl Harbor” și – mai recent – în „The Post” și „The Burning Woman”.

Pe micul ecran, Healy a apărut în: „Blunt Talk”, „Shameless”, „Ray Donovan”, „Dice”, „How to Get Away with Murder”, „Six Feet Under”, „Star Trek: Enterprise”, „24”, „Grey’s Anatomy”, „The Shield”, „CSI: Crime Scene Investigation”, „Without a Trace”, „NCIS”, „Cold Case”, „Charmed”, „CSI: Miami”, „Chicago Hope”, „NYPD Blue” și „The Practice”.

Debutul lui regizoral, „Take Me”, a avut premiera la Tribeca Film Festival, în 2017.

TIM GARNER (Cullen Moss)

Tim Garner deține atelierul de reparații auto și motelul din Grovetown și este unul dintre puținii oameni din oraș care este prietenos cu nou-veniții. Singura culoare care contează pentru Tim este verdele banilor. Dar încercările lui de a se prezenta lumii drept un antreprenor de succes sunt la fel de false ca și piciorul lui artificial. Bărbatul poate repara o mașină, dar motelul lui de lux e, de fapt, un parc de rulote vai de el…

CULLEN MOSS (Tim Garner)

Cullen Moss a apărut în multe producții pe micul și marele ecran, din 2000 încoace: „One Tree Hill”, „Eastbound & Down”, „TURN: Washington’s Spies”, „Resurrection”, „Mercy Street”, „Shots Fired”, „Underground”, „The Walking Dead”, „The Heroes of Arvine Place and Finding Home”, „Well Wishes”, „The Notebook”, „Dear John”, „Iron Man 3”, „The Conspirator”, „99 Homes”, „The Birth of a Nation”, „Hidden Figures”, „Assassination Nation”.

Cariera lui a început la mijlocul anilor ’90, când s-a mutat în Wilmington (Carolina de Nord), unde a pătruns în lumea teatrală. A apărut în numeroase piese și a fost membru al unei trupe de comedie.

Moss are trei băieți, este însurat cu actrița Madison Moss și familia locuiește în Charleston (Carolina de Sud).

DESCRIERI EPISODICE

EPISODUL 301
Este Ajunul Crăciunului, în 1989. Leonard s-a trezit din nou după gratii, pentru că a dat foc casei vecinului, în care drogurile erau la ele acasă. Hap bate palma cu Lt. Hanson: dacă acesta din urmă îl scoate din închisoare pe Leonard, promite să meargă în Grovetown, un celebru oraș în care Ku Klux Klan-ul face legea, aflat la sud de LaBorde, pentru a o găsi pe Florida Grange. Deși Det. Charlie Blank îl avertizează să nu îl ia și pe Leonard cu el, băieții pleacă împreună spre Grovetown. Când ajung la fața locului, descoperă un loc aparent cuprins de veselia Sărbătorilor. Dar se prind repede că în spatele cortinei se ascund secrete malefice.

EPISODUL 302
Hap o Leonard o caută în continuare pe Florida, cunoscând pe traseu o varietate de personaje ciudate și periculoase, printre care se află și fostul lor rival (Sneed), acum angajat la poliția locală. Partenera lui Sneed, Ofițerul Reynolds, îi intimidează și mai tare. Iar șeful poliției, J.D. Cantuck, pare a fi un apropiat al Klan-ului. Hap și Leonard află de la DJ-ul local (Sonny Knox) că Bobby Joe Soothe, clientul Floridei, a fost descoperit spânzurat de podul din oraș. Cei doi sunt convinși că vinovații sunt membrii locali ai KKK și că probabil dispariția avocatei are legătură cu oribila crimă. Dar eforturile lor de a o găsi pe Florida îi face ținta Klan-ului.

BIOGRAFIA ECHIPEI

JOHN WIRTH (Producător executiv/scenarist)

John Wirth a scris și produs sute de ore de povești TV și rămâne unul dintre cei mai apreciați showrunneri de pe micul ecran. A fost producător executiv pentru: „Hell on Wheels”, „The Cape”, „Terminator: The Sarah Connor Chronicles”, „Love Monkey”, „Ghost Whisperer”, „The District” și „Nash Bridges”. A mai lucrat la producțiile TV „Falling Skies”, „V”, „Picket Fences”, „The Adventures of Brisco County, Jr.” și „Remington Steele”.

JIM MICKLE (Producător executiv/scenarist/regizor)

Jim Mickle este celebru pentru filmul lui din 2014, „Cold in July”, cu Michael C. Hall, Sam Shepard, Don Johnson, Vinessa Shaw și Wyatt Russell. A mai făcut și „We Are What We Are”, „Stake Land” și „Mulberry St.”. În plus, regizează SF-ul „In the Shadow of the Moon” (Netflix).

În 2015, s-a apucat de TV, odată cu serialul „Hap and Leonard”, iar acum este implicat în adaptarea îndrăgitelor benzi desenate marca Jeff Lemire „Sweet Tooth”, pentru Hulu și Warner Bros. Television.

NICK DAMICI (Producător executiv/scenarist)

Actorul și scenaristul Nick Damici a colaborat cu Lansdale și Jim Mickle la pelicula „Cold in July”. Damici a mai scris scenariul pentru „We Are What We Are”, „Stakelander” și „Bushwick”.

Damici a jucat alături de Mark Ruffalo și Meg Ryan în filmul „In the Cut”, apărând și în „Mulberry St.”, „Man with Van”, „Late Phases”, „Condemned”, „World Trade Center” și „Premium Rush”. Pe micul ecran, a jucat în „CSI: NY”, „The Black Donnellys”, „Life on Mars” și „Law & Order.”

JEREMY PLATT (Producător executiv)

Jeremy Platt a fost implicat în producțiile „Stranger Than Fiction”, „Halloween” și „Halloween 2”, „The Violent Kind”, „Enter the Dangerous Mind”, episoadele online „The Walking Dead: Cold Storage” și „The Walking Dead: The Oath” (AMC, regizate de Greg Nicotero), „The Lords of Salem” și „At the Devil’s Door”. Recent, „The Void”, poveste produsă de Platt, a fost lansată la cinema și pe VOD, devenind un succes imens.

LINDA MORAN (Producător executiv)

Cariera Lindei Moran a început în industria muzicală.

Moran a colaborat îndelung cu Jim Mickle, producând toate filmele acestuia, de la „Mulberry St.” (2006) încoace. Moran are 2 nominalizări la Independent Spirit Award, pentru „L.I.E. ” și „Transamerica”. A mai co-produs și „A Guide to Recognizing Your Saints” (scris și regizat de Dito Montiel, cu Robert Downey Jr., Rosario Dawson, Chazz Palminteri, Dianne Wiest, Shia LaBeouf și Channing Tatum), „Funny Games” (cu Naomi Watts, Tim Roth, Michael Pitt și Brady Corbet) și espte producător executive al peliculei „The Wolf Hour”, care se filmează momentan.

JOE R. LANSDALE (Co-producător executiv/autorul seriei de cărți „Hap and Leonard”)

Joe R. Lansdale este un scriitor de ficțiune prolific, care a publicat peste 40 de romane și numeroase povestiri din genuri diferite (western, horror, SF, mister și suspans). Deține premiile British Fantasy, the American Horror Award, the Edgar Award și 10 Premii Bram Stoker. În 2007, a fost onorat cu World Horror Convention Grand Master Award, iar în 2015 – cu Raymond Chandler Award.

Cele mai cunoscute adaptări cinematografice ale operelor sale sunt „Bubba Ho-Tep” (2002, de Don Coscarelli) și „Cold in July” (2014, de Jim Mickle). A fost scenarist TV pentru seriale ca „Batman: The Animated Series”.

Născut în Gladewater (Texas), Lansdale locuiește acum în Nacogdoches (Texas), alături de soția lui (Karen).

LOWELL NORTHROP (Co-producător executiv)

Lowell Northrop și-a început cariera în Los Angeles, regizând videoclipuri, în anii ’90. Primul lui scurtmetraj („Have You Seen Axl Rose?”) a devenit rapid un hit de festival. În 2014, a scris și regizat „Bar Talk”, iar recent a scris scenariul pentru „The Nightrunners”, bazat pe aplaudatul roman de suspans al lui Joe R. Lansdale.

Northrop a absolvit School of Cinema-Television din cadrul University of Southern California și locuiește la Los Angeles.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.