Ieri seară, 2.000.000 de români au urmărit „Ham talent” în minutul de aur
Câini cântăreți, capre plimbate cu mașina decapotabilă, broaște țestoase, iepuri, cai, păsări, porcușori de Guineea, hamsteri, șerpi, nimic n-a lipsit din cea de-a șasea ediție a emisiunii „Ham talent”. Drumul către preselecții a fost însă găsit doar de cei care au reușit să convingă membrii juriului că pot face spectacol demn de show-ul „Ham talent”, fie că atuul pe care mizează este frumusețea, povestea care îi leagă de stăpânii lor sau relația pe care o au cu ei. Telespectatorii Antenei 1 au vrut să vadă cine e cu un pas mai aproape de semifinale, iar „Ham talent” a fost lider de audiență la nivelul întregii țări.
Astfel, în intervalul orar 20:30 – 23:06, atunci când a fost difuzată emisiunea, Antena 1 a obținut, la nivelul întregii populații a României, o medie de 7,8 puncte de rating și 14,7% cotă de piață. ProTV, clasat pe locul al II-lea, a înregistrat 7,2 puncte de rating și 13,7 procente din cota de piață. În minutul de aur al ediției, 22:15, nu mai puțin de 2.000.000 de români urmăreau la Antena 1 „Ham talent”.
Ca și în edițiile trecute, membrilor juriului le-au trecut prin fața ochilor necuvântătoare care le-au luat piuitul. Denis Ștefan și calul său, Ardo, au impresionat membrii juriului și au trecut în galop în etapa următoare a show-ului. „Sunt inițiatorul programului Caii României și vă voi arăta ce poate să facă un cal care este antrenat în stilul dresajului natural. Încercăm să dresăm caii cu mijloace cât mai puțin restrictive. Calul nu minte, îți răspunde cu aceeași monedă. Dacă știi să te comporți cu el te va trata și el cu respect. Am intrat în lumea echitației acum 10 ani, când am învățat să călăresc și pentru că mi-a plăcut atât de mult mi-am dorit să am la un moment dat calul meu. Ceea ce s-a și întâmplat, acum șase ani, Ardo a venit în viața mea”, a povestit Denis.
Hercule, un cățel care a suferit un accident și acum e în cărucior, se bucură de viața ca orice alt patruped normal. „Arată lumii că se poate. E un câine foarte deștept. E un câine superb. Merita să trăiască pentru a merge cu căruciorul pentru că e fericit”, spune stăpâna lui. „Mesajul pe care îl transmiteți este unul foarte important”, a declarat Mihai Petre. „Vă mulțumim mult de tot că ați venit”, le-a transmis și Beatrice Rancea. „Mi-aș dori ca oamenii să observe mai ușor nevoile animalelor din jurul lor și atunci când este cazul să fie mai generoși un pic”, a ținut să precizeze Gabriel Cocu, fericit de șansa pe care a avut-o Hercule.
Basco, un Ciobănesc belgian, a fost antrenat special pentru căutarea de suprafață, în zone împădurite, și sub dărâmături. „În caz de dezastre, el e cel care te caută”, declară mândru de el stăpânul său. Cu toate că exercițiul din platoul emisiunii nu le-a ieșit din prima încercare, membrii juriului au decis că merită încă o șansă.
Edyna Varga și Honey, un cățel de terapie, au făcut o demonstrație plină de energie. Până și un eșec – clipa în care Honey i-a aterizat Edynei pe ceafă, deși n-ar fi trebuit – a fost considerat de juriu amuzant. „Sunt convins că foarte mulți copii se bucură atunci când văd așa ceva. Așa că scopul a fost atins”, a declarat Gabriel Cocu, în timp ce Diana Munteanu a menționat încă o dată că îi admiră pe toți cei care își pun viața în slujba copiilor, fie că este de vorba de oameni, fie de animale.
Sorana Puia a vrut să le facă telespectatorilor cunoștință cu cele două țestoase moștenite de la tatăl său, cel care le-a salvat înainte de a fi făcute supă. Una dintre țestoase face parte din familia ei din 1968, iar cealaltă, din 1984. Broaștele nu sunt singurele animale ale tinerei, de-a lungul timpului și ea a salvat mai multe animale care acum îi aduc bucurie zi de zi. „Simt că pot să fac pentru el ceea ce el nu poate să facă”, a declarat emoționată concurenta referitor la salvarea unui animal. În platoul emisiunii „Ham talent” ea a venit cu cele două broscuțe norocoase și cu trei câini. „M-a impresionat ceea ce am văzut”, a declarat Diana Munteanu aproape plângând.
Una dintre cele mai emoționante apariții de aseară a fost cea a lui Petrică Iordache. Nevăzător, Petrică este ghidat la fiecare pas de Maya, cățelușa pe care o consideră o extensie a lui. „Înainte de a o avea pe Maya nu ieșeam din casă pentru că tot timpul trebuia să apelez la cineva”, și-a amintit Petrică. „Eram în pragul depresiei din cauză că nu reușeam să ies afară, eram dependent de cei din jur: nu puteam să duc gunoiul, nu puteam să cumpăr o pâine, lucruri cărora cei care văd nici nu le dau importanță”, a declarat el. „Fără Maya eu nu am cum să trăiesc. Fără ea sunt un om mort, la propriu. Sunt fără mâini, fără picioare”, a mai spus el. Viața Mayei a fost salvată de un om, iar acum ea este salvarea altuia. „Maya a trăit pe stradă un timp, nu se știe exact cât”, a precizat cel care a dresat-o pentru a deveni câine ghid pentru nevăzători.
Angus, Amstaff-ul campion pe 7 țări la juniori și pe 10 la adulți și-a arătat latura sensibilă și iubitoare. El și stăpânul lui s-au lăsat de mers la competiții pentru că au câștigat cam tot ce se putea. Acum, se bucură de viață: fac drumeții pe munte. „Vrem să arătăm oamenilor că nu sunt câini agresivi. Există, într-adevăr, exemplare agresive, dar sunt așa pentru că nu au fost educate”, a spus stăpânul lui, care iubește foarte mult această rasă. „E impresionant cât este de docil și de apropiat de copii”, a declarat plăcut surprinsă Beatrice Rancea. „Este tipul de câine care poate fi orice își dorește stăpânul”, a remarcat Gabriel Cocu. Beatrice Rancea a ținut să lămurească faptul că problemele pentru care sunt cunoscuți acești câini sunt, mai degrabă, probleme ale stăpânilor, care îi învață să fie agresivi.
Adrian Stoica, instructor de disc dog, a venit tocmai din Elveția pentru a participa la „Ham talent” și a arăta la ce performațe se poate ajunge alături de un câine. Membrii juriului s-au ridicat atunci când i-au aplaudat îndelung numărul de disc dog de nota 10. „Îmi place încrederea ta. Vreau să spun că așteptam un număr ca ăsta, îți mulțumesc ție că ai venit, cred că până în momentul ăsta e cel mai bun număr de până acum”, a afirmat Mihai Petre. „Cu un câine se pot face mult mai multe lucruri decât plimbatul în lesă sau în parc”, a vrut să transmită Adrian. El a câștigat mai multe titluri la competițiile de profil, printre care și Campionatul European, organizat în Olanda.
Mihai Antonio Mocanu, de 14 ani, a primit cei mai mulți de „Da” din întreg sezonul. Poreclit de Mihai Petre „Micul Noe”, concurentul locuiește la bloc în București, dar inima lui bate pentru gospodăria pe care o are la bunica lui, la 50 de kilometri depărtare. Acolo are găini, rațe, bibilici, papagali, porumbei, iepurași, cai, văcuțe, purcei, căprițe, căței, porcușori de Guineea, hamsteri și purcei. Mare iubitor de animale, Mihai a fost pur și simplu copleșit de emoție odată ce s-a văzut pe scena de la „Ham talent” și a început să spună „Da” încontinuu. Amuzați, membrii juriului au intrat imediat în joc și așa se face că l-au răsplătit cu cei mai mulți de „Da!” primiți vreodată de un concurent de la „Ham talent”.
Sursa: Kantar Media
Copyright: ARMADATA S.R.L.
Date prelucrate de către departamentul Research Antena Group
Analiza este făcută pe target-ul National
Perioada: 29 noiembrie 2015