SERIAL NOU
RĂZBOIUL LUI FOYLE (FOYLES WAR) SEZONUL VII
Miercuri, la 21:00, între 11 şi 25 august
Cel de-al doilea război mondial a ajuns la final în Europa, dar pentru Detectivul-Şef Christopher Foyle, interpretat de genialul Michael Kitchen, nu s-a terminat încă, în acest al şaptelea sezon al serialului. Acum, dornic să se retragă, simte totuşi că e de datoria lui să mai rămână puţin, din cauza deficitului de seniori. Nu este deloc mai uşor, întrucât trebuie să-şi croiască drumul în această lume nouă. O lume plină de conspiraţii internaţionale şi execuţii, rasism militar şi trădare naţională. Încă o dată este implicat în cazuri de acoperiri militare şi în ascunzişurile Serviciului Secret Britanic.
SERIALE CARE SE ÎNTORC
MEDIUMUL V
Două episoade în fiecare duminică de la 22:00
Mediumul care luptă împotriva crimelor, Allison DuBois, revine într-un sezon plin de întâmplări fanomatice şi viziuni profetice. În acest serial captivant, inspirat din povestea adevărată de viaţă a lui Allison Dubois, Patricia Arquette o interpretează pe Allison, care-şi foloseşte abilităţile de medium pentru a ajuta la rezolvarea cazurilor de crimă, în biroul procurorului din Phoenix.Visele îi oferă deseori indicii despre locurile unde ar putea fi persoanele dispărute şi, când atinge pe cineva, poate să vadă dincolo de aparenţe, în sufletul persoanei. Allison îmbină această slujbă stresantă cu rolul d esoţie şi mamă a trei copii, printre care şi o fată care îi moşteneşte darul.
LEGE ŞI ORDINE INTENŢII CRIMINALE, SEZONUL VIII
În fiecare luni, la 21:00
În oraşul care nu doarme niciodată, este nevoie de un anumit tip de detectivi pentru a-i aduce pe cei mai răi criminali în faţa justiţiei. Iar Brigada pentru Cazuri Importante a poliţiei din New York este exact acea echipă. Conduşi de cerebralul detectiv Goren (Vincent D’Onofrio) şi de partenera lui, detectivul Eames (Kathryn Erbe) aceştia pornesc în lumea interlopă a oraşului. În acest sezon echipa rezolvă un caz de şantaj al unui politician care ascunde un secret de familie, urmăresc un martor vital al unei crime şi investighează moartea misterioasă a unui doctor al celebrităţilor. În rolul principal este şi actorul nominalizat la Oscar, Jeff Goldblum (The Fly), în rolul detectivului Zach Nichols.
FILME ÎN PREMIERĂ
JACKIE BOUVIER KENNEDY ONASSIS
Marţi, 10 august, la 21:00
Acest film de două ore este povestea vieţii lui Jacqueline Bouvier Kennedy Onassis – copilăria ei într-un într-o casă privilegiată, dar dărâmată, căsătoria ei cu preşedintele Statelor Unite, John F Kennedy şi viaţa de după asasinarea lui. Un film cu Joanne Whally în rolul lui Jackie, care urmăreşte viaţa primei doamne, inclusiv căsătoria cu Aristotle Onassis, până la moartea ei în 1994.
PLĂCEREA DE A UCIDE
Sâmbătă, 14 August, la 21:00
Kelly Helms (Shiri Appleby – Swimfan, ER) se concentrează pe muncă, după ce în urmă cu câteva luni sora ei Allison a fost ucisă. Când poliţia închide dosarul, ea crede că mai sunt multe de aflat, dar nimeni nu o crede. Dar după ce citeşte cartea “Thrill of the Kill” care povesteşte exact moartea surorii ei, ea este convinsă că autorul deţine cheia adevărului despre moartea surorii ei. Autorul, Graydon şi Kelly încep să cerceteze viaţa lui Allison şi află că avea o relaţie cu un senator american. Un thriller captivant în care Kelly descoperă adevărul întunecat şi sinistru despre moartea lui Allison şi se consolează.
LETHAL OBSESSION
Sâmbătă, 28 august, la 21:00
Acest thriller captivant urmăreşte povestea a doi fraţi, Nina şi Drew care au în comun o copilărie fără dragoste şi plină de cruzime, dar care sunt eliberaţi de abuzurile tatălui când ambii părinţi mor într-un accident de maşină.
Drew se simte dator să o protejeze pe Nina, dar evenimentele iau o turnură sinistră când un posibil pretendent dispare, iar Drew este considerat responsabil pentru moartea lui şi este trimis într-un centru de corecţie pentru minori.
Nina îşi schimbă identitatea şi îşi continuă viaţa, dar când Drew o găseşte după ce iese din închisoare, povestea întunecată a crimei şi obsesia continuă…
SEARA FETELOR
Două filme în fiecare marţi, de la 21:00 şi 23:00
În The Californians (3 August) o cântăreaţă trebuie să se împartă între doi fraţi care se ceartă tot timpul, urmat de Always & Forever în care Grace şi Michael îşi rememorează trecutul la o reuniune de clasă – oare se vor îndrăgosti din nou? The Jackie Bouvier Story (10 August) este un film format din două părţi despre viaţa fostei prime doamne a Statelor Unite În Just Breathe (17 August), o adolescentă învaţă să-şi stăpânească furia, urmat de Strike! în care nişte eleve se înfurie când află că scoala lor se uneşte cu una de băieţi. Uncorked (24 August) este despre o femeie de afaceri de succes, care întâlneşte un bucătar în zona de vinuri a Californiei. Shirley MacLaine are rolul principal în Hell on Heels: The Battle of Mary Kay (31 August) şi se ia la întrecere cu rivalii pentru a ajunge în vârf pe piaţa de produse pentru machiaj.
SEARA THRILLERELOR
Două filme în fiecare joi, de la 21:00 şi 23:00
PREMIERA Hallmark, Deadly Encounter (5 August) o prezintă pe Joanne Saunders, divorţată, care e hărţuită de un şofer bolnav mintal, în urma unui accident, după care avem Second Chances wdespre o jurnalistă care plăteşte un preţ mare pentru naivitatea ei. Ghost Image (12 August) este despre urmările unui accident în care o tânără video editor îşi pierde iubitul şi este îngrăzită să vadă că acesta îi vorbeşte prin intermediul unui material video. În Living with the Enemy Allison se îndrăgosteşte de un software developer milionar, Phillip, şi în curând se căsătoresc. Dar ea începe să suspecteze că noul ei soţior că a omorât-o pe fosta lui soţie. Oare îi ascunde secrete? Premiera Hallmark, Thrill of the Kill (19 August) o prezintă pe Kelly care încearcă să descopere adevărul despre uciderea surorii ei şi îşi pune propria viaţă în pericol pe măsură ce descoperă adevărul sinistru despre moartea surorii ei, iar în Web of Lies, directorul de securitate pe internet, Abby, este prinsă într-o serie de scheme periculoase şi trădări, în urma uciderii prietenului ei. În The House Sitter (26 August) decizia pictoriţei Elise de a avea grijă de casa unui gentleman excentric, de la ţară, duce la tragedie, în timp ce în Live Once, Die Twice, văduva Nicole Lauker trebuie să afle adevărul despre viaţa secretă a soţului ei – oare a murit acesta cu adevărat?