Parteneriatul strategic dintre Habitat for Humanity România şi Lafarge România a început în anul 2003 şi în această perioadă Lafarge România a contribuit la proiectele Habitat cu 480.000 USD în bani şi materiale de construcţie, dar şi cu echipe de peste 255 de persoane, voluntarii Lafarge din ţară şi străinătate care au lucrat pe şantierele de la Beiuş, Cluj, Rădăuţi, Dorohoi, Cumpăna, Oarja şi Bălţeşti.
Anul acesta Lafarge Ciment (România) se angajează să susţină proiectul de construcţie a 12 case pentru familiile ce locuiesc în condiţii sărăcăcioase din oraşul Ploieşti. Lafarge Ciment (România) contribuind cu resurse totalizând peste 50.000 Euro la construcţiile de case în filialele din Ploieşti, Cluj, Comăneşti şi Craiova, inclusiv pentru evenimentul anual Big Build din octombrie 2012, când se vor construi 10 case în 5 zile cu voluntari din toată lumea.
“Parteneriatul Lafarge cu Habitat for Humanity în România este considerat un model şi o bună practică la nivelul Grupului nostru tocmai pentru că îmbină folosirea de materiale de construcţie pe care oamenii noştri le produc în site-urile industriale, cu munca lor voluntară şi cu participarea directă a beneficiarilor. Dincolo de volumul financiar şi material al contribuţiilor noastre în cei 10 ani de colaborare, spiritul comunitar şi implicarea personală a angajaţilor noştri a generat motivaţie şi entuziasm în interiorul companiei, benefice pentru climatul organizaţional”, declară Sonia Artinian, Director General, Lafarge România.
De asemenea, în cadrul acestui parteneriat, în perioada 15-20 iulie, Lafarge va implica o echipă de peste 11 voluntari pe şantierul de la Cluj, pentru a lucra la casa familiei Ancuţa şi Adrian V. din satul Dezmir, la montarea planşeului de la demisol, apoi la ridicarea pereţilor de la parter.
Ancuţa şi Adrian s-au căsătorit în 2008, au împreună doi copii, însă fericirea lor nu a durat foarte mult. Posibilităţile materiale reduse i-au obligat să se mute într-un spaţiu de 20 de metri pătraţi, închiriat de la prieteni, unde locuiesc şi acum. Nu este o locuinţă, este o bucătărie de vară, transformată de cei doi soţi în dormitor, cu un hol mic şi o baie improvizată. Pereţii sunt umezi, iar în încăpere se simte un permanent miros de igrasie. Ancuţa spune: „Este greu când stăm toţi într-o încăpere, într-un spaţiu atât de mic, împreună cu doi copii mici. Ne dorim să ne mutăm la casa noastră, să le fie şi fetelor un pic mai bine şi nouă mai uşor”. Nu au vrut să accepte că acesta este viitorul lor şi şi-au propus să-şi rescrie povestea cu final fericit. Au concesionat de la Primărie un teren cu suprafaţa de 300 de metri pătraţi, în satul Dezmir, la 12 km de Cluj-Napoca şi, cu puţinele economii, au ridicat fundaţia viitoarei locuinţe. Când rezervele s-au terminat, au continuat să lupte şi să spere. Adrian spune: „Vrem să ne ridicăm o casă, dacă nu am reuşit în 2011, sperăm ca în 2012 să putem împreună cu Habitat”. Cheltuielile lunare pe chirie şi întreţinere sunt de 450 de lei. Din cei 650 de lei ramaşi, familia reuşeşte să facă şi economii în fiecare lună – aşa au reuşit să facă fundaţia noii locuinţe. Au depus deja peste 200 de ore de muncă voluntară pe şantierele Habitat, iar acum aşteaptă să îşi vadă propria locuinţă înălţându-se.
“În 2003, Habitat for Humanity România şi Lafarge România semnau un parteneriat strategic pe 5 ani, şi iată că astăzi, în 2012, încă mai construim împreună. Suntem deosebit de onoraţi să avem un astfel de partener tradiţional şi le suntem recunoscători pentru faptul că la temelia caselor Habitat este întotdeauna cimentul Lafarge”, spune Gabriela Grigori, Director Dezvoltare Resurse şi Comunicare, Habitat for Humanity România.
Despre LAFARGE ROMÂNIA
În România, Lafarge produce materiale de construcţii de 15 ani, activează cu toate liniile sale de activitate: ciment, agregate, betoane şi are acoperire naţională prin cele 40 de site-uri industriale şi 1.000 de angajaţi. Pentru informaţii suplimentare, puteţi accesa pagina de internet a companiei, la www.lafarge.ro.
Despre LAFARGE
Lafarge este lider mondial în domeniul materialelor de construcţii, deţinând poziţii de vârf cu fiecare dintre diviziile sale: Ciment, Agregate şi Betoane. Având 68.000 de angajaţi în 64 de ţări, Lafarge a înregistrat în 2011 vânzări de 15.3 miliarde de euro. Pentru al doilea an consecutiv, Lafarge s-a clasat printre primele 10 companii din cele 500 evaluate în cadrul „Carbon Disclosure Project”, ca o recunoaştere a strategiei şi acţiunilor sale împotriva încălzirii globale. Deţinând cel mai important centru de cercetare în domeniul materialelor de construcţii din lume, Lafarge plasează inovaţia în centrul priorităţilor sale, lucrând în sensul construcţiilor durabile şi creativităţii arhitecturale. Pentru informaţii suplimentare puteţi accesa pagina de internet a grupului, la www.lafarge.com.
Despre HABITAT FOR HUMANITY ROMÂNIA
Habitat for Humanity este o organizaţie non-profit, a cărei misiune este să elimine lipsa de adăpost şi locuirea sărăcaciosă a persoanelor din întreaga lume. La nivel global, Habitat for Humanity a construit şi reabilitat peste 500.000 de locuinţe pentru 2.5 milioane de persoane din 80 de ţări de pe întreg Globul. Habitat for Humanity România a ajutat, până în acest moment, peste 2.380 de familii, prin intermediul celor 7 filiale active ale sale din judeţele: Bihor, Cluj, Bacău, Dolj, Argeş, Prahova şi Suceava.