Habitat for Humanity Romania participă la Swimathon București și strânge fonduri pentru proiectul Casa Mihail, un centru pilot de incluziune socială pentru 6 persoane cu dizabilități mintale, care în prezent locuiesc în instituții publice.
Pentru Casa Mihail vor înota la Swimathon București două echipe: echipa Habitat for Humanity România, formată din 5 doamne deosebite, care fac parte din mișcarea Women Build, şi echipa Provident, un partener valoros al Habitat, care a decis să trimită 3 bărbaţi puternici, angajați Provident, să lupte pentru cauza persoanelor cu dizabilități. În total 8 oameni curajoşi își vor pune la încercare limitele și vor face tot ce le stă în putinţă pentru a duce proiectul Casa Mihail la îndeplinire.
”Chiar daca nu sunt o înotătoare performantă, am o motivație puternică: să contribui la construirea casei Mihail – locul unde 6 persoane cu dizabilități vor putea începe o nouă viață, independentă. Aparent eu ajut aceste persoane, dar în realitate, ca de fiecare dată, ele sunt cele care îmi daruiesc cel mai frumos cadou – să conștientizez toate biecuvântările din viața mea: sănătate, prieteni, familie. Cu mult curaj, încredere și voință, beneficiarii ne învață zi de zi că nimic nu este imposibil. Ei sunt modele mele si le multumesc”, a declarat Iulia Badea, înotătoare în echipa Habitat for Humanity România.
Casa Mihail este un centru pilot care își propune să reintegreze în societate șase persoane cu dizabilități mintale printr-un program amplu și multidimensional de incluziune socială în domeniile protecției sociale, ocupării forței de muncă, locuirii, educației, sănătății, mobilității sau securității. Pentru finalizarea construcției Casei Mihail mai este nevoie de 20.000 de euro, obiectiv pentru care vor lupta cei 8 înotători. Orice persoană poate sprijini proiectul Casa Mihail și pe cei 8 înotători venind pe 6 iulie la Complexul Sportiv Lia Manoliu, începând cu ora 09:00 și printr-o donație pe www.swimathon.roo sau direct la eveniment.
”Casa Mihail va deveni un nou cămin pentru persoane cu dizabilități mintale care acum locuiesc în centre sociale. Prin intermediul echipei de înotători înscrisă la Swimathon, Provident vrea să ajute la îndepliniea acestui vis. Cele șase persoane vor putea avea astfel acces la toate condițiile necesare unui trai independent și unei dezvoltări ca persoane autonome, integrate în societate și implicate în viața comunității”, a declarat Romina Roșu, coordonator CSR în cadrul companiei Provident Financial România.
Prin proiectul Casa Mihail se urmărește nu numai ridicarea unei case pentru 6 persoane cu dizabilități mintale, dar și devoltarea unui model de incluziune și valorizare socială în sprijinul dezinstituționalizării, care va contribui la schimbarea percepției publicului larg despre persoanele cu astfel de dizabilități și la conștientizarea nevoilor reale pe care acestea le au.
Valoarea totală a proiectului Casa Mihail este de 180.000 de euro din care Asociația Habitat for Humanity România a reușit să atragă deja 160.000, iar sumă strânsă din donații individuale va permite finalizarea lucrărilor la Casa Mihail și va transforma un vis în realitate.