Guvenul Privat se intruneste maine, 14 noiembrie, ora 09:30, pentru a dezbate tema „Cercetare-Dezvoltare”, dezbatere care poate fi urmarita LIVE pe www.guvernulprivat.ro.
Lipsa unei strategii nationale coerente si a unei colaborari constructive intre mediul academic si privat, incapacitatea de absorbtie a fondurilor europene si o directionare gresita a fondurilor bugetare sunt cateva dintre problemele identificate de reprezentantii mediului privat chestionati de redactorii Business Standard. Cotidianul de afaceri a centralizat deja recomandarile lor, le va discuta in cadrul mesei rotunde si le va supune dezbaterii publice.
Sorin Mindrutescu, CEO Oracle Romania considera ca ar „fi bine sa fie o corelare mai buna intre temele de cercetare si necesitatile pietei, precum si o strategie nationala coerenta care sa fie urmata pe termen lung indiferent de guvern si de schimbarile politice”
Mihai Gherman, CEO Forte Business Services – Siemens crede ca doua dintre problemele majore sunt finantarea si calitatea procesului de cercetare-dezvoltare in sine, precum si definirea conceptului: „o problema esentiala este insasi definirea conceptului. Astfel, la ora actuala, exista o confuzie intre dezvoltarea de software si procesul de cercetare-dezvoltare. A proiecta o solutie pentru medicina sau invatamant spre exemplu nu inseamna cercetare-dezvoltare, insa o abordare noua a domeniului inteligentei artificiale – da. In cazul nostru, o componenta esentiala – inovatia – este neglijata. In general, aceasta confuzie genereaza o risipa de fonduri, cu efecte negative asupra domeniului”
„Problema care a aparut in ultimii 10 ani este aceea ca Romania s-a dezvoltat doar prin asimilarea tehnologiei si nu prin crearea tehnologiei”, spune Adrian Baicusi, General Manager Depenbrock Romania, fost country manager Siemens. El considera ca factorii decisivi pentru a avea o cercetare dezvoltare competitiva sunt oamenii si cultura, un alt aspect fiind resursele alocate. „Finantarea intregului proces de cercetare dezvoltare trebuie facuta prin programe riguroase orientate pe prioritatile tarii, in care cheltuielile publice sa fie conditionate de realizarea de parteneriate intre centrele de cercetare independente si cele care apartin firmelor”.
Solutiile propuse de membrii Guvernului Privat pe tema „Cercetare-Dezvoltare” vor fi prezentate pe larg in sectiunea „Lideri&analize”, din editia de luni, 17 noiembrie, a cotidianului Business Standard.
"Guvernul Privat” este o initiativa prin care cotidianul de afaceri Business Standard isi propune sa creeze un program de guvernare alternativ cu solutii pragmatice pentru 10 probleme nevralgice ale economiei si societatii romanesti.
Proiectul este structurat pe urmatoarele teme de discutie: infrastructura, educatie-piata muncii, sanatate, turism, fiscalitate, administratie publica, mediu-energie, agricultura, decalajul rural-urban si cercetare-dezvoltare. Acestea vor face obiectul dezbaterilor in grupuri de lucru specializate, alcatuite din oameni de afaceri, top manageri, consultanti si experti din societatea civila. Concluziile dezbaterilor gazduite de Business Standard si Money Channel vor fi cumulate intr-un document care va fi pus pe masa viitorului executiv.
Pentru mai multe detalii despre proiect, calendarul dezbaterilor si participantii la discutiile pe tema “Cercetare-Dezvoltare” intra pe www.guvernulprivat.ro. De asemenea, cei interesati pot participa la dezbaterile online. Cele mai bune comentarii de pe site vor fi publicate, lunea si miercurea, in cotidianul Business Standard. Tot pe guvernulprivat.ro puteti urmari dezbaterile de la The Money Channel pe temele: mediu-energie, sanatate, educatie-piata muncii, infrastructura si finante-fiscalitate. The Money Channel difuzeaza emisiunea „Guvernul Privat” in fiecare zi de miercuri, la ora 17:15.
{mosloadposition user10}