Milioane de copii din Europa Centrală și de Est, precum și din Asia Centrală nu beneficiază de educație
Astăzi, la ceremonia de deschidere a Conferinței Ministeriale Regionale pentru Educație ce are loc în intervalul 10 – 13 decembrie 2013 la Istanbul, UNICEF și Guvernul Turciei au lansat un apel comun pentru a aduce milioane de copii care nu merg la școală într-un sistem de educație de calitate.
Conferința „Educație de calitate pentru toți copiii” reunește miniștri, miniștri delegați, oficiali de rang înalt de la ministerele educației, afacerilor civile și sociale, finanțelor, protecției sociale, experți în domeniu, parlamentari, reprezentanți ai societății civile și ai tinerilor.
Delegația română este condusă de dl.Remus Pricopie, Ministrul Educației Naționale. Alături de dna.Sandie Blanchet, Reprezentantul UNICEF în România, din delegație fac parte dl.Angel Tîlvăr, Președintele Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport a Camerei Deputaților, dl.Codrin Scutaru, Secretar de Stat, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, dna.Liliana Preoteasa, Director General, Ministerul Educației Naționale, dna.Anca Nedelcu, Specialist Educație, Fundația Soros, Luminița Costache, Specialist Educație UNICEF România, și Ana Maria Duminică, Reprezentant Tineri.
Îndemnul la acțiune „Educație de calitate pentru toți copiii acum!”, inițiat de UNICEF și de Guvernul Turciei, face apel la 20 de guverne din Europa Centrală și de Est, precum și din Asia Centrală să adopte urgent măsuri de reformă a educației astfel încât toți copiii, mai ales cei mai vulnerabili și excluși, să beneficieze de sprijin.
Pentru a diminua numărul copiilor excluși din sistemul de învățământ, reprezentanții statelor participante la conferință vor adopta un plan de măsuri care se centrează pe patru principii concrete: „Fiecare copil în școală”, „Fiecare copil învață”, „Fiecare copil învață de timpuriu și este încadrat la timp în sistem”, „Fiecare copil este sprijinit prin politici guvenamentale eficiente și reale”.
“Ministerul Educației Naționale a identificat principalele categorii de copii aflați în cel mai mare risc de a părăsi sistemul de educație prin intermediul unui studiu realizat împreună cu UNICEF. Aceste categorii sunt reprezentate de: copiii care provin din familii sărace, copiii din zone rurale, copiii romi și copiii cu nevoi speciale. Pentru a preveni abandonul școlar, strategia noastră este de a integra o serie de intervenții de prevenire și măsuri de compensare adresate în special la nivelul școlii și a elevului”, a declarat Remus Pricopie, Ministrul Educației Naționale.
UNICEF estimează că aproximativ 2.5 milioane de copii nu beneficiază de educație de bază în Europa Centrală și de Est, precum și în regiunea Asia Centrală. Dintre aceștia, 1.6 milioane sunt copii de vârstă antepreșcolară care nu beneficiază de educație timpurie din cauza lipsei acute de servicii și facilități.
“Inițiativa UNICEF “Hai la Școală!” a arătat că este posibil ca toți copiii să meargă la școală. Lucrăm împreună cu mulți parteneri, inclusiv Ministerul Educației Naționale, Parlamentul României și societatea civilă pentru a ne asigura că toți copiii merg la școală și că acumulează cunotințele necesare pentru a se intregra activ în comunitate”, a declarat Sandie Blanchet, Reprezentantul UNICEF în România.
De multe ori, chiar dacă copiii merg la școală, mulți dintre ei nu învață și nu dobândesc aptitudinile de care au nevoie pentru a se integra activ în comunitățile lor sau pe piața forței de muncă. Aproximativ jumătate dintre elevii de 15 ani din regiune nu ating stadardele de performanță în ceea ce privește cititul, științele și matematica. Milioane de alți adolescenți renunță la școală înainte de a-și finaliza studiile liceale.
Printre cei mai excluși sunt copiii cu dizabilități, copiii din minorități entice și lingvistice, cei care provin din cele mai sărace familii, din zonele rurale, din familii migrante și copiii care muncesc.
Pornind de la statisticile îngrijorătoare referitoare la copiii care părăsesc şcoala, UNICEF a demarat în 2010 o campanie de prevenire şi reducere a fenomenelor de absenteism şi abandon şcolar. În cadrul campaniei “Hai la Şcoală!”, UNICEF are intervenţii la nivelul şcolii, al familiei şi al comunităţii. Intervenţiile la nivelul şcolii au ca scop transformarea şcolii într-un mediu primitor pentru copii, formarea mediatorilor şcolari, a directorilor şi a cadrelor didactice pentru a-şi adapta stilul de lucru nevoilor fiecărui elev. La nivelul familiei se urmăreşte întărirea legăturii părinţilor cu şcoala, implicarea lor în viaţa şcolară a copiilor lor şi acordarea de sprijin părinţilor prin consiliere şi discuţii individuale. Intervenţiile la nivelul comunităţii urmăresc influenţarea şi mobilizarea membrilor comunităţii pentru a se implica şi a sprijini familiile ai căror copii sunt în risc de abandon şcolar.
Mai multe informații despre Conferința Ministerială Regională pentru Educație de la Istanbul sunt disponibile pe website-ul www.education-equity.org.