pentru gazele naturale din regiunea caspica
Comitetul NABUCCO s-a reunit astăzi pentru a patra oară la Budapesta, în Ungaria. Comitetul este format din reprezentanţi la nivel înalt ai guvernelor semnatare ale Acordului Interguvernamental – Bulgaria, Ungaria, România, Turcia şi Austria. În cadrul întâlnirii de astăzi, membrii şi-au reconfirmat angajamentul de a asigura selectarea NABUCCO Vest ca prima rută europeană de transport al gazelor naturale din regiunea caspică.
Întâlnirea Comitetului NABUCCO, găzduită de Ministerul Afacerilor Externe din Ungaria, a adoptat o declaraţie comună prin care ţările NABUCCO îşi reiterează sprijinul politic pentru proiect. Declaraţia menţionează şi diverse procese concrete pe care statele semnatare ale Acordului Interguvernamental le vor derula în vederea susţinerii realizării proiectului. Printre aceste procese se numără şi tratarea proiectului NABUCCO drept prioritate de către autorităţile competente din ţările de tranzit.
Reinhard Mitschek, Directorul Executiv al NABUCCO Gas Pipeline International GmbH, a declarat: „Întâlnirea de astăzi a fost un nou eveniment pozitiv în evoluţia Nabucco, pe măsură ce ne apropiem de momentul în care consorţiul Șah Deniz II va lua o decizie, în luna iunie. Statele semnatare şi-au reafirmat sprijinul în dorinţa de a garanta îndeplinirea obiectivului NABUCCO de diversificare a alimentării cu energie pe teritoriul Europei. Nivelul de cooperare strategică şi tactică permanentă demonstrat la întâlnirea de astăzi este o dovadă a importanţei cadrului politic şi legislativ al NABUCCO pentru proiect, care oferă beneficii reale – pentru producători, investitori şi furnizori – pe măsură ce ne îndreptăm spre etapa finală a evoluţiei proiectului.”