Guvernanta economica a UE pe intelesul tuturor

Învățămintele desprinse în urma recentei crize economice, financiare și a datoriei suverane au condus la adoptarea unor reforme succesive ale normelor UE, prin care se instituie, printre altele, noi sisteme de supraveghere a politicilor bugetare și economice și un nou calendar bugetar.

Noile norme (introduse prin pachetul de șase propuneri legislative, prin pachetul privind supravegherea și monitorizarea bugetare și prin Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța) își au fundamentul în semestrul european, care este calendarul politic al UE. Acest sistem integrat garantează norme mai clare, o mai bună coordonare a politicilor naționale pe tot parcursul anului, o monitorizare periodică și sancțiuni mai rapide în cazul încălcării normelor. Acest sistem ajută statele membre să își îndeplinească angajamentele bugetare și cele în materie de reformă, contribuind, în același timp, la soliditatea uniunii economice și monetare în ansamblul său.

În cele ce urmează vă prezentăm principalele caracteristici ale noului sistem.

COORDONARE PE ÎNTREG PARCURSUL ANULUI: SEMESTRUL EUROPEAN

Înainte de criză, planificarea politicilor bugetare și economice în UE se desfășura prin intermediul unor mecanisme diferite. Nu exista o imagine globală asupra eforturilor depuse la nivel național, iar statele membre nu aveau posibilitatea de a dezbate pe tema unei strategii colective pentru economia UE.

Coordonare și orientare

În cadrul semestrului european, lansat în 2010, statele membre își pot discuta planurile bugetare și economice cu partenerii lor din UE în anumite perioade de-a lungul anului. Acest mecanism oferă statelor membre posibilitatea de a formula comentarii reciproce privind planificarea și îi permite Comisiei să le ofere orientări de politică în timp util, înainte ca deciziile finale să fie adoptate la nivel național. De asemenea, Comisia monitorizează dacă statele membre fac eforturi pentru îndeplinirea obiectivelor legate de crearea de locuri de muncă, educație, inovare, climă și reducere a sărăciei care sunt prevăzute de strategia UE de creștere pe termen lung, Europa 2020.

Un calendar bine stabilit

În fiecare an, ciclul începe în luna noiembrie, când Comisia publică analiza anuală a creșterii (prin care se stabilesc prioritățile economice generale pentru UE), în care oferă statelor membre orientări de politică pentru anul următor.

Recomandările specifice fiecărei țări publicate în primăvară oferă statelor membre consiliere adaptată privind reforme structurale mai profunde, a căror punere în aplicare durează, de cele mai multe ori, mai mult de un an.

Supravegherea bugetară a zonei euro se intensifică spre sfârșitul anului, când statele membre își prezintă proiectele de planificare bugetară, care sunt evaluate de Comisie și discutate de miniștrii de finanțe din zona euro. Comisia analizează, de asemenea, orientarea fiscală la nivelul întregii zone euro.

De mai multe ori pe an, Comisia monitorizează punerea în aplicare a priorităților și a reformelor, cu precădere în statele membre din zona euro și în statele membre cu probleme fiscale sau financiare.

• Noiembrie: analiza anuală a creșterii stabilește prioritățile economice globale ale UE pentru anul următor. Raportul privind mecanismul de alertă semnalează dezechilibrele economice din statele membre. Comisia publică avize privind proiectele de planificare bugetară (pentru toate țările din zona euro) și programele de parteneriat economic (pentru țările din zona euro cu deficite bugetare excesive). Planificările bugetare sunt, de asemenea, discutate de miniștrii de finanțe din zona euro.

• Decembrie: statele membre din zona euro adoptă bugetele anuale finale, luând în considerare recomandările Comisiei și avizele miniștrilor de finanțe.

• Februarie/martie: Parlamentul European și miniștrii de resort din UE (ocuparea forței de muncă, economie și finanțe și competitivitate), reuniți în cadrul Consiliului, poartă discuții pe marginea analizei anuale a creșterii. Comisia publică previziunile sale economice de iarnă. Consiliul European adoptă prioritățile economice pentru UE, pe baza analizei anuale a creșterii. În această perioadă, Comisia publică analize aprofundate privind statele membre care prezintă eventuale dezechilibre (cele identificate în raportul privind mecanismul de alertă).

• Aprilie: statele membre își prezintă programele de stabilitate sau de convergență (planificare bugetară pe termen mediu) și programele naționale de reformă (programarea economică), care ar trebui să fie în conformitate cu toate recomandările anterioare ale UE. Țările din zona euro trebuie să prezinte aceste programe până la 15 aprilie, iar țările din UE, până la sfârșitul lunii aprilie. Eurostat publică statistici verificate privind datoria și deficitul din anul precedent, un element important pentru a se verifica dacă statele membre își îndeplinesc obiectivele fiscale.

• Mai: Comisia propune recomandări specifice pentru fiecare țară, adică oferă statelor membre consiliere adaptată în materie de politici în funcție de prioritățile identificate în cadrul analizei anuale a creșterii și a informațiilor incluse în programele primite în luna aprilie. În luna mai, Comisia publică și previziunile sale economice de primăvară.

• Iunie/iulie: Consiliul European aprobă recomandările specifice fiecărei țări, care sunt dezbătute de miniștrii UE în cadrul Consiliului. În cele din urmă,miniștrii de finanțe din UE le adoptă în luna iulie.

• Octombrie: statele membre din zona euro prezintă Comisiei proiectele de planificare bugetară pe anul următor (până la 15 octombrie). În cazul în care un proiect nu respectă obiectivele pe termen mediu ale unui stat membru, Comisia poate solicita modificarea acestuia.

O MAI MARE RESPONSABILITATE ÎN CEEA CE PRIVEȘTE ÎNTOCMIREA BUGETULUI

Pactul de stabilitate și de creștere a fost instituit în același timp cu moneda unică pentru a asigura finanțe publice solide, însă modul în care a fost pus în aplicare înainte de criză nu a împiedicat apariția unor dezechilibre bugetare grave în unele state membre.

Acesta a fost reformat prin intermediul pachetului de șase propuneri legislative (care a intrat în vigoare în decembrie 2011) și al pachetului privind supravegherea și monitorizarea bugetare (care a intrat în vigoare în mai 2013) și consolidat prin Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța (care a intrat în vigoare în ianuarie 2013 în cele 25 de țări semnatare).

Îmbunătățirea normelor

• Limite ale deficitului și ale datoriei globale: limitele de 3% din PIB pentru deficit și de 60% din PIB pentru datorii, stabilite în Pactul de stabilitate și de creștere și consacrate în tratat, rămân valabile.

• O mai mare atenție acordată datoriei: conform noilor norme, limita de 60% din PIB prevăzută deja pentru datorie devine operațională. Acest lucru înseamnă că statele membre pot face obiectul unei proceduri aplicabile deficitelor excesive dacă datoria lor publică depășește 60% din PIB și nu este redusă suficient (adică dacă ceea ce depășește 60% nu scade, în medie, cu cel puțin 5% pe an în trei ani).

• Un nou criteriu de referință în ceea ce privește cheltuielile: conform noilor norme, cheltuielile publice nu trebuie să crească mai rapid decât creșterea potențială a PIB-ului pe termen mediu, cu excepția cazului în care această creștere este însoțită de o creștere echivalentă a veniturilor.

• Importanța poziției bugetare subiacente: Pactul de stabilitate și de creștere pune mai mult accentul pe redresarea finanțelor publice în termeni structurali (luând în considerare efectele încetinirii creșterii economice sau ale măsurilor punctuale asupra deficitului). Statele membre își stabilesc propriile obiective bugetare pe termen mediu, actualizate cel puțin o dată la trei ani, în vederea îmbunătățirii soldului structural cu 0,5% din PIB pe an. Rezultă astfel o marjă de siguranță împotriva riscului de depășire a limitei globale de 3%, statele membre, în special cele a căror datorie depășește 60% din PIB, fiind invitate să își intensifice eforturile în perioadele de prosperitate economică și să le reducă în perioadele nefavorabile.

• Un pact fiscal pentru 25 de state membre: Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța prevede că, începând din ianuarie 2014, obiectivele bugetare pe termen mediu trebuie să fie înscrise în dreptul intern și că trebuie să existe o limită de 0,5% din PIB pentru deficitele structurale (care poate ajunge la 1% dacă ponderea datoriei în PIB este cu mult mai mică de 60%). Este ceea ce se numește pactul fiscal. De asemenea, tratatul prevede declanșarea mecanismelor de corecție automată în cazul în care nu se respectă deficitul structural (sau strategia de ajustare); prin urmare, statele membre ar trebui să menționeze în legislația lor națională când și cum urmează să corecteze deviația în cadrul bugetelor viitoare.

• Flexibilitatea în perioadă de criză: fiind axat pe poziția bugetară subiacentă pe termen mediu, Pactul de stabilitate și de creștere poate fi flexibil pe timp de criză. În cazul în care creșterea economică se deteriorează brusc, statele membre cu un deficit bugetar de peste3 % din PIB pot beneficia de o perioadă suplimentară de timp pentru a-și corecta deficitul, în măsura în care au făcut efortul structural necesar. Așa s-a întâmplat în 2012, în cazul Spaniei, al Portugaliei și al Greciei, și în 2013, în cazul Franței, al Olandei, al Poloniei și al Sloveniei.

O mai bună asigurare a respectării normelor

• Îmbunătățirea acțiunilor de prevenire: statele membre sunt evaluate în funcție de îndeplinirea obiectivelor pe termen mediu. Progresele înregistrate sunt evaluate în luna aprilie a fiecărui an, când statele membre își prezintă programele de stabilitate sau de convergență (planificările bugetare pe trei ani – primele pentru țările din zona euro, cele din urmă pentru țările din UE). Acestea sunt publicate și examinate de Comisie și de Consiliu în termen de cel mult trei luni. Consiliul poate adopta un aviz sau poate invita statele membre să își modifice planificările.

• Avertizare timpurie: dacă există o „deviație semnificativă” de la obiectivele pe termen mediu sau strategia de ajustare, Comisia adresează un avertisment statului membru, care trebuie aprobat de Consiliu și care poate fi făcut public. Situația este apoi monitorizată pe tot parcursul anului și, în cazul în care nu este corectată, Comisia poate propune constituirea unui depozit purtător de dobândă în valoare de 0,2% din PIB (numai pentru zona euro), propunere care trebuie să fie aprobată de către Consiliu. Valoarea acestui depozit poate fi restituită statului membru în cazul în care deviația este corectată.

• Procedura aplicabilă deficitelor excesive: statele membre care nu respectă criteriile privind deficitul sau datoria fac obiectul unei proceduri aplicabile deficitelor excesive, care include o monitorizare suplimentară (de obicei, o dată la trei sau șase luni) și stabilirea unui termen-limită pentru corectarea deficitului. Comisia verifică respectarea condițiilor pe parcursul întregului an, pe baza previziunilor economice periodice și a statisticilor Eurostat privind datoria și deficitul.

• Sancțiuni mai rapide: pentru statele membre din zona euro care fac obiectul procedurii aplicabile deficitelor excesive, penalitățile financiare se aplică mai devreme și pot fi intensificate treptat. În cazul în care deficitul nu este redus, se aplică amenzi de 0,2% din PIB. Amenzile se pot ridica la maximum 0,5% din PIB în cazul în care se detectează fraude statistice, iar sancțiunile pot include o suspendare a fondurilor de coeziune (chiar și pentru țările din afara zonei euro). În paralel, celor 25 de state membre care au semnat Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța li se poate aplica o amendă de 0,1% din PIB în cazul în care nu integrează în mod corespunzător dispozițiile pactului fiscal în legislația națională.

• Noul sistem de vot: deciziile privind majoritatea sancțiunilor aplicate în cadrul procedurii aplicabile deficitelor excesive sunt adoptate prin vot cu majoritate calificată inversă, adică se consideră că amenzile sunt aprobate de către Consiliu, cu excepția cazului în care o majoritate calificată de state membre le contestă. Acest lucru nu era posibil înainte de intrarea în vigoare a pachetului de șase propuneri legislative. În plus, cele 25 de state membre care au semnat Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța au convenit să voteze folosind mecanismul de majoritate calificată inversă chiar mai devreme în cadrul acestei proceduri, de exemplu, atunci când decid dacă un stat membru urmează să facă obiectul unei proceduri aplicabile deficitelor excesive.

INTENSIFICAREA SUPRAVEGHERII ÎN ZONA EURO

Criza a arătat că dificultățile cu care se confruntă un stat membru din zona euro pot avea importante efecte de contagiune în țările învecinate. Prin urmare, se justifică o supraveghere suplimentară pentru a limita problemele înainte ca acestea să devină sistemice.

Pachetul privind supravegherea și monitorizarea bugetare, care a intrat în vigoare la data de 30 mai 2013, a marcat începerea unui nou ciclu de supraveghere a zonei euro, în cadrul căruia statele membre (cu excepția celor care fac obiectul unui program de ajustare macroeconomică) își prezintă proiectele de planificare bugetară în luna octombrie a fiecărui an. Ulterior, Comisia emite un aviz în privința proiectelor.

Acest lucru permite o monitorizare mai atentă a țărilor din zona euro care înregistrează deficite bugetare excesive și o supraveghere mai atentă a celor care se confruntă cu dificultăți mai grave.

• Statele membre care fac obiectul procedurii aplicabile deficitelor excesive trebuie să prezinte rapoarte periodice privind progresele înregistrate, care să arate modul în care își corectează deficitele. Comisia poate să solicite acum mai multe informații sau să recomande acțiuni suplimentare statelor care riscă să nu își respecte termenele-limită în ceea ce privește deficitul. Statele membre din zona euro care fac obiectul procedurii aplicabile deficitelor excesive trebuie să prezinte și programe de parteneriat economic, care conțin reforme bugetare structurale detaliate (care vizează, de exemplu, sistemele de pensii, fiscalitatea sau sistemul public de sănătate). menite să le reducă deficitele în mod durabil.

• Statele membre care se confruntă cu dificultăți financiare sau care fac obiectul unui program de asistență preventivă în cadrul mecanismului european de stabilitate sunt supuse unei „supravegheri mai atente”, ceea ce înseamnă că fac obiectul unor misiuni periodice de evaluare organizate de Comisie și trebuie să furnizeze date suplimentare privind sectoarele lor financiare.

• Programele de asistență financiară: statele membre ale căror dificultăți ar putea avea „efecte negative semnificative” asupra celorlalte țări din zona euro pot fi invitate să elaboreze programe complete de ajustare macroeconomică. Această decizie este adoptată cu majoritate calificată de către Consiliu, la propunerea Comisiei. Aceste programe fac obiectul unor misiuni trimestriale de evaluare și trebuie să respecte condiții stricte pentru a beneficia de asistență financiară.

• Supravegherea după încheierea programului: statele membre vor face obiectul unei supravegheri ulterioare aplicării programului până la rambursarea a 75% din asistența financiară utilizată.

EXTINDEREA MONITORIZĂRII LA DEZECHILIBRELE MACROECONOMICE

Bazându-se pe experiența dobândită în perioada de criză, pachetul de șase propuneri legislative a instituit un sistem de monitorizare a politicilor economice, care se adaugă supravegherii obișnuite prevăzute de semestrul european. Acest sistem se numește procedura privind dezechilibrele macroeconomice și cuprinde o serie de etape succesive:

• Îmbunătățirea acțiunilor de prevenire: toate statele membre continuă să își prezinte programele naționale de reformă (în luna aprilie a fiecărui an). Comisia publică aceste programe și le analizează pentru a se asigura că reformele planificate sunt în conformitate cu prioritățile UE în materie de creștere și locuri de muncă, inclusiv cu prioritățile Strategiei Europa 2020 pentru o creștere pe termen lung.

• Avertizare timpurie: cu ajutorul unui tablou de bord cu 11 indicatori, a unor indicatori auxiliari și a altor informații, care măsoară evoluția economiilor statelor membre în timp, se analizează dacă acestea ar putea fi afectate de dezechilibre. În luna noiembrie a fiecărui an, Comisia publică rezultatele acestei analize în Raportul privind mecanismul de alertă (a se vedea MEMO/12/912). În raport se prezintă statele membre în cazul cărora este necesară o analiză mai detaliată (un bilanț aprofundat), fără însă a se formula concluzii.

• Bilanțuri aprofundate: Comisia efectuează un bilanț aprofundat al statelor membre identificate în cadrul Raportului privind mecanismul de alertă ca fiind expuse riscului de a se confrunta cu dezechilibre. Bilanțul aprofundat, care este publicat în primăvară, confirmă sau infirmă existența unor dezechilibre și precizează dacă acestea sunt excesive sau nu. Statele membre sunt invitate să țină seama de aceste concluzii în proiectele lor de reformă pentru anul următor. Pe baza constatărilor bilanțului, Comisia formulează orientări de politică pentru fiecare stat membru în cadrul recomandărilor specifice fiecărei țări prezentate la sfârșitul lunii mai.

• Procedura aplicabilă dezechilibrelor excesive: în cazul în care consideră că există dezechilibre excesive într-un stat membru, Comisia poate recomanda Consiliului ca statul membru respectiv să elaboreze un plan de măsuri corective, cu termene-limită pentru noile măsuri. Această recomandare este adoptată de către Consiliu. Comisia și Consiliul monitorizează statul membru respectiv de-a lungul anului pentru a se asigura că politicile incluse în planul de măsuri corective sunt puse în aplicare.

• Amenzi pentru statele membre din zona euro: amenzile se aplică doar în ultimă instanță și vizează cazurile de nerespectare repetată a obligației de a întreprinde acțiuni (nu corectarea dezechilibrelor). De exemplu, în cazul în care Comisia consideră că planul de măsuri corective prezentat de un stat membru din zona euro este nesatisfăcător, aceasta poate propune Consiliului să aplice statului membru respectiv o amendă anuală de 0,1% din PIB. Pot fi, de asemenea, aplicate penalități și poate fi sporită severitatea acestora în cazul în care statele membre nu aplică măsurile necesare pe baza planului (începând cu un depozit purtător de dobândă de 0,1% din PIB, care se poate transforma într-o amendă dacă situația nu se reglementează). Se consideră că sancțiunile sunt aprobate, cu excepția cazului în care o majoritate calificată de state membre le contestă.

UN PROIECT PENTRU VIITOR

Reformele întreprinse în ultimii trei ani sunt fără precedent, dar criza a demonstrat cât de mult a crescut interdependența economiilor de la crearea uniunii economice și monetare. Este absolut necesar ca țările din zona euro să conlucreze mai strâns pentru ca deciziile în materie de politică pe care le adoptă să țină seama de interesul tuturor membrilor zonei euro.

Proiectele Comisiei Europene pentru viitor sunt prevăzute în Proiectul pentru o Uniune economică și monetară profundă și veritabilă, publicat la 28 noiembrie 2012 (a se vedea IP/12/1272). Proiectul prezintă modul în care trebuie să consolidăm, pas cu pas, arhitectura actuală în următoarele luni și în următorii ani.

Comisia și-a elaborat deja propria viziune legată de crearea unui cadru de coordonare ex ante a reformelor structurale majore și a unui instrument de convergență și de competitivitate care să încurajeze și să sprijine statele membre care pun în aplicare reforme dificile (a se vedea IP/13/248). Aceste propuneri vor fi elaborate în urma discuțiilor purtate în cadrul Consiliului European.

Pagini Utile

• Semestrul european

• Informații privind procedura aplicabilă deficitelor excesive(inclusiv procedurile în curs, în funcție de țară)

• Procedura privind dezechilibrele macroeconomice (inclusiv bilanțurile aprofundate, în funcție de țară)