Astăzi, Comisia Europeană a adoptat cel mai amplu pachet legislativ de consolidare a guvernanţei economice din UE şi din zona euro de la lansarea uniunii economice şi monetare. Pentru remedierea deficienţelor legislaţiei actuale se are în vedere lărgirea domeniului de aplicare şi intensificarea supravegherii politicilor fiscale, precum şi aplicarea unor politici macroeconomice şi a unor reforme structurale. De asemenea, se prevăd noi mecanisme de asigurare a aplicării în cazul statelor membre care nu respectă legislaţia. „Semestrul european”, recent aprobat, va integra toate procesele de supraveghere noi sau revizuite într-un cadru de politică cuprinzător şi eficace.
Propunerile transmise astăzi reprezintă traducerea concretă în propuneri legislative a comunicărilor recente ale Comisiei, din 12 mai şi 30 iunie, pe tema guvernanţei economice (a se vedea IP/10/561 şi IP/10/859).Ca urmare a intenselor lucrări pregătitoare şi a unei vaste consultări a părţilor interesate, inclusiv a Grupului operativ pentru guvernanţă economică, prezidat de preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, aceste propuneri în materie de politică subliniază dorinţa fermă a Comisiei de a realiza cât mai rapid reformele necesare.
Toate aceste reforme sunt compatibile cu Tratatul de la Lisabona şi sunt de natură să asigure că UE şi zona euro beneficiază de o coordonare mai eficace a politicilor economice.Rolul acestui demers este de conferi UE şi zonei euro capacitatea şi forţa necesare pentru a derula politici economice sănătoase, contribuind astfel la o creştere durabilă şi la crearea de locuri de muncă, conform strategiei Europa 2020.
Pachetul legislativ este format din şase texte de lege, şi anume:patru propuneri care vizează chestiuni de ordin fiscal, inclusiv o reformă amplă a Pactului de stabilitate şi creştere (PSC), şi două noi regulamente care au ca obiect depistarea şi abordarea eficace a dezechilibrelor macroeconomice incipiente din UE şi din zona euro.
Pentru statele membre din zona euro, aceste schimbări vor facilita asigurarea aplicării şi vor limita tendinţele discreţionare în aplicarea sancţiunilor, Cu alte cuvinte, PSC va deveni mai „axat pe reguli”, iar sancţiunile vor deveni consecinţa normală a încălcării, de către o ţară sau alta, a angajamentelor asumate.
1) Un regulament de modificare a substratului legislativ al componentei preventive a Pactului de stabilitate şi creştere (Regulamentul 1466/97):
Componenta preventivă a PSC are rolul de a asigura că statele membre ale UE urmează politici bugetare prudente în vremuri de prosperitate pentru a beneficia de rezerve în perioade mai puţin favorabile. Pentru a se delimita de autosuficienţa manifestată anterior în perioadele de prosperitate economică, monitorizarea finanţelor publice se va axa pe noul concept de politică bugetară prudentă, care are rolul de a asigura convergenţa către obiectivul pe termen mediu. Comisia poate formula o avertizare dacă se constată că statele membre din zona euro deviază în mod semnificativ de la politica bugetară prudentă.
2) Un regulament de modificare a substratului legislativ al componentei corective a Pactului de stabilitate şi creştere (Regulamentul 1467/97):
Prin componenta corectivă a PSC se doreşte evitarea comiterii unor erori grosolane în derularea politicilor bugetare. Modificarea regulamentului are rolul de a urmări mai îndeaproape evoluţia datoriei şi de a o corela cu evoluţia deficitului în luarea deciziilor legate de procedura de deficit excesiv. Statele membre a căror datorie depăşeşte 60% din PIB trebuie să ia măsuri de reducere a acestei datorii într-un ritm satisfăcător, definit ca o reducere cu 1/20 a diferenţei faţă de pragul de 60% în ultimii trei ani.
3) Un regulament referitor la aplicarea eficace a supravegherii bugetare în zona euro:
Modificările componentei corective şi a celei preventive a PSC sunt susţinute de un nou set de sancţiuni financiare etapizate pentru statele membre ale zonei euro. În ceea ce priveşte componenta preventivă, consecinţa unei devieri semnificative de la politica bugetară prudentă va fi constituirea unui depozit purtător de dobândă. În cazul componentei corective, dacă se stabileşte că într-o ţară există deficit excesiv, ţara respectivă trebuie să constituie un depozit nepurtător de dobândă, în sumă de 0,2% din PIB. Acesta poate fi transformat într-o amendă în cazul neconformării cu recomandarea de corectare a deficitului excesiv.
Pentru asigurarea aplicării, se are în vedere un „mecanism de votare inversă” la impunerea acestor sancţiuni, adică propunerea Comisiei pentru aplicarea unei sancţiuni se consideră adoptată dacă nu este respinsă de Consiliu prin majoritate calificată. Dobânzile acumulate la depozite şi amenzile vor fi redistribuite statelor din zona euro care nu se află nici în situaţia de deficit excesiv, nici în cea de dezechilibru excesiv.
Modificările sunt astfel concepute încât să faciliteze potenţiala trecere către un sistem de asigurare a aplicării legat de bugetul UE, după cum se prevede în comunicarea Comisiei din 30 iunie.
4) O nouă directivă privind cerinţele aplicabile cadrului bugetar al statelor membre:
Deoarece politica bugetară este descentralizată, este esenţial ca obiectivele PSC să fie reflectate în cadrele bugetare naţionale, adică în setul de elemente care compun fundamentul guvernanţei bugetare la nivel naţional (sisteme contabile, statistică, previziuni, reguli de politică bugetară, proceduri bugetare şi relaţii bugetare cu alte entităţi precum autorităţile locale sau regionale). Directiva stabileşte cerinţele minime care trebuie respectate de statele membre.
5) Un nou regulament referitor la prevenirea şi corecţia dezechilibrelor macroeconomice:
Procedura de dezechilibru excesiv este un nou element al cadrului UE de supraveghere economică. Ea cuprinde o evaluare periodică a riscurilor de producere a dezechilibrelor, pe baza unei tabele de marcaj a indicatorilor economici. Pe această bază, în cazul statelor membre cu un risc ridicat, Comisia poate lansa examinări minuţioase în urma cărora se vor identifica problemele care determină respectiva situaţie. În cazul statelor membre cu dezechilibre grave sau cu dezechilibre care periclitează funcţionarea UEM, Consiliul poate adopta recomandări şi poate iniţia o „procedură de dezechilibru excesiv” .
Un stat membru căruia i se aplică procedura de dezechilibru excesiv trebuie să prezinte un plan de acţiuni corective, supus aprobării Consiliului, care va stabili termenul de realizare a acţiunilor corective. Dacă se constată în mod repetat că acţiunile corective nu se realizează, statul membru respectiv va fi supus unor sancţiuni (a se vedea punctul următor).
6) Un regulament privind măsurile de asigurare a aplicării legislaţiei în vederea corectării deficitelor macroeconomice excesive în zona euro:
Ca în domeniul bugetar, dacă se constată că un stat membru al zonei euro nu respectă în mod repetat recomandările Consiliului în scopul remedierii dezechilibrului excesiv, acesta va trebui să plătească o amendă anuală egală cu 0,1% din PIB-ul său. Amenda poate fi oprită numai prin votul cu majoritate calificată („votarea inversă”, a se vedea mai sus), exprimat exclusiv de statele membre ale zonei euro.
Calea de urmat
Aceste propuneri vor fi supuse atenţiei Consiliului, Parlamentului şi Comitetului Economic şi Social European. Comisia îndeamnă toate părţile să contribuie la adoptarea lor rapidă.
Informaţii suplimentare
//europa.eu/rapid/pressReleasesAction.do?reference=MEMO/10/455&format=HTML&aged=0&language=EN&guiLanguage=en
//europa.eu/rapid/pressReleasesAction.do?reference=MEMO/10/454&format=HTML&aged=0&language=EN&guiLanguage=en
//europa.eu/rapid/pressReleasesAction.do?reference=MEMO/10/456&format=HTML&aged=0&language=EN&guiLanguage=en
//ec.europa.eu/economy_finance/articles/eu_economic_situation/2010-09-eu_economic_governance_proposals_en.htm
Pagini Utile
Conferinţa de presă susţinută de preşedintele Barroso şi comisarul Rehn
Înregistrarea conferinţei de presă susţinute de preşedintele Comisiei Europene José Manuel Barroso şi comisarul pentru afaceri economice şi monetare Olli Rehn poate fi urmarită pe pagina de internet a EbS.