După două etape de căutări, totul s-a legat pentru echipajul #111 format din Răzvan Umbrărescu și Gabriele Piana pe traseul Italian de la Misano. Modelul BMW M4 GT4 își demonstrase deja calitățile la Zolder și Brands Hatch. Efortul susținut al inginerilor a eliminat problemele de fiabilitate, iar perechea de piloți și echipa de mecanici s-a achitat de sarcină fără nicio sincopă.
Spre deosebire de adversarii care au petrecut zile productive de teste la Misano, cei de la RN Vision STS au început să ruleze abia în cadrul etapei. Aceasta a început cu vreme potrivnică în antrenamentele libere, ceea ce nu a permis acomodarea cu circuitul. Răzvan și Gabriele s-au folosit astfel doar de informațiile adunate în urmă cu un an pe modelul Porsche, dovedindu-și adaptabilitatea prin clasarea mașinii în top 10 la clasă în ambele sesiuni de calificări.
De-a lungul celor două manșe cu mai bine de 40 de echipaje înscrise, echipajul Umbrărescu- Piana a etalat un ritm superior și s-au angrenat într-un duel la limită pentru victorii.
În cursa de sâmbătă, Gabriele Piana a progresat rapid de pe 12 până în siajul celor doi competitor care se luptau pentru podium, predându-i mașina lui Umbrărescu pe poziția a treia. Lupta pentru victorie s-a încins după o neutralizare, liderul fiind împins la greșeală în cel mai rapid viraj al circuitului, pentru ca ambele maşini de la vărf să fie penalizate cu câte 40 de secunde pentru depășire sub Safety Car.
Aceasta i-a deschis calea lui Răzvan Umbrărescu spre o victorie muncită, în care a respins atacurile venite din partea liderului Silver Cup. Pilotul originar din Bacău a adus astfel primul succes în GT4 European Series pentru RN Vision STS și pentru noul model BMW M4 GT4, triumfând atât în cadrul categoriei sale, cât și în ierarhia generală a întrecerii. Totodată, după succesele românești de anul trecut la categoriile Pro-Am și Am, este pentru prima oară când un pilot din țara noastră cucerește clasa supremă.
Borna este istorică și pentru constructorul din Munchen, care triumfă în cea mai importantă serie de sprint din universul GT4 cu marele pariu al programului de Customer Racing, la mai puțin de un an de la omologarea noului model. Problemele de fiabilitate survenite în primele două runde nu s-au mai manifestat, iar M4 GT4 a dovedit că poate învinge chiar și pe un circuit care nu se pliază pe punctele forte ale mașinii.
Cursa a doua a reprezentat o confirmare pentru Umbrărescu și Piana, de această dată românul fiind cel însărcinat să ia startul de pe 11. El a prins rapid grupul ce-și disputa poziția a treia și a ținut în spate mașina colegilor sprijiniți de uzină, timpii constanți păstrându-l în lupta pentru podium. Momentul trecerii pe la boxe a fost din nou crucial pentru cei din față, lăsându-se din nou cu o penalizare pentru lider pentru depășirea repetată a limitelor pistei. Astfel, Piana și Umbrărescu au încheiat pe poziția secundă, italianul respingând pe ultimii metri un atac venit din spate.
Cu 43 de puncte cucerite în weekendul italian, echipajul #111 al RN Vision STS a urcat până pe poziția a cincea în cadrul Silver Cup, clasa regină, la jumătatea sezonului. Următoarea etapă va avea loc la Spa-Francorchamps, pe 21-22 iulie.
Credit foto: Gabi Tomescu
Comunicat remis de agenția West Competition Racing Promotion