Sphera Franchise Group continuă expansiunea în străinătate şi anunţă deschiderea celei de-a treia locaţii din acest an, în oraşul Bolzano, din Italia.
Francizorul român, prezent pe piața locală de peste 20 de ani, deţine în prezent 77 de restaurante KFC în principalele oraşe ale ţării, iar din 2017 a început să extindă brandul şi la nivel internaţional, în Italia, ajungând, astfel, la 13 locaţii în doar doi ani.
Grupul adaugă în portofoliul de deschideri o nouă regiune, şi anume Trentino Alto Adige, din nordul Italiei. Oraşul Bolzano numără peste 100.000 de locuitori şi este cel de-al treilea oraş, ca mărime, din Tirolul de Sud. Totodată, este o zonă des frecventată de turiştii din Europa şi alte colţuri ale lumii. Cu un design unic şi decor minimalist, specific direcţiilor internaţionale de brand, restaurantul KFC, de tip food court, este situat în Centrul Comercial Twenty şi are o suprafaţă de 160 mp.
„Încă de la început am avut încrederea că vom reuşi să ne urmărim planul de business şi să respectăm timing-urile setate. Piața din Italia a reprezentat o bună oportunitate de extindere, iar brandul KFC a fost primit cu succes. Ne bucurăm că reuşim, de la o lună la alta, să creştem şi în Italia numărul restaurantelor noastre. Urmărim cu atenție teritorii noi, unde există cerere de piață, pentru a aduce faimoasele preparate KFC cât mai aproape de fani”, a spus Călin Ionescu, Sole Director US FOOD NETWORK S.r.l., filială a Sphera Franchise Group S.A.
Pentru mai multe detalii despre noutăţile pregătite de KFC, accesaţi pagina de Facebook KFC România, pagina de Instagram KFC România și site-ul www.kfc.ro.