Grupul Rompetrol, prin programul său de responsabilitate socială – “Împreună pentru fiecare”, a susţinut renovarea şi dotarea singurului cabinet stomatologic şcolar din Năvodari, jud. Constanţa. Valoarea sprijinului acordat este de 50.000 RON.
“Proiectul de modernizare a cabinetului stomatologic şcolar din Năvodari, declarat eligibil în cadrul programului Împreună pentru fiecare, a pornit dintr-o nevoie reală a comunităţii, aceea de a facilita accesul copiilor la asistenţă stomatologică de calitate, gratuită, într-un spaţiu amenajat conform standardelor impuse de legislaţia din domeniu. Prin acest proiect, Grupul Rompetrol demonstrează încă o dată angajamentul său pe termen lung pentru dezvoltarea şi susţinerea comunităţilor locale”, declară Oana Năstase, Director Comunicare şi Afaceri Corporative a Grupului Rompetrol.
Cabinetul Stomatologic Şcolar din Năvodari situat în incinta Căminului Liceului “Lazăr Edeleanu” nu avea autorizaţiei de funcţionare din anul 2007, deoarece nu a dispus de fondurile necesare pentru amenajare şi dotare cu aparatura medicală. Astfel, proiectul propus de Direcţia de Asistenţă Socială Năvodari a fost implementat în perioada 02 August – 12 Noiembrie 2010 cu ajutorul a 40 de voluntari şi a vizat casarea vechiului unit dentar, înlocuirea instalaţiilor de canalizare, amenajarea a două grupuri sanitare, înlocuirea instalaţiei electrice, renovarea pereţilor si a pardoselii, dotarea cu mobilier, aparatură medicală, dar şi materiale stomatologice necesare bunei-funcţionări a cabinetului stomatologic şcolar.
Componenta educativă a proiectului a constat în organizarea de seminarii de informare şi promovare a igienei dentare în şcoli (1200 elevi), concursuri de desene, expoziţii pe teme medicale la Casa de Cultură din Năvodari.
Beneficiarii direcţi ai acestor lucrări de modernizare sunt cei aproximativ 4000 copii înscrişi la unităţile de învăţământ din oraşul Năvodari (patru şcoli generale şi un liceu), dar şi familiile acestora care nu dispun de resurse financiare suficiente pentru achitarea costului unor consultaţii stomatologice.
„Suntem recunoscători Grupului Rompetrol pentru că ne-a oferit oportunitatea de a aduce Cabinetul Stomatologic Şcolar din Năvodari la standarde optime de funcţionare. Sponsorizarea acordată ne-a ajutat să renovăm şi să dotăm cabinetul medical. Am reuşit să creăm în acest spaţiu o atmosferă caldă, primitoare, astfel încât copii – pacienţi să depăşească teama şi emoţiile provocate de "mersul la dentist".
În calitate de coordonator al proiectului, mă bucură faptul că am reuşit să mobilizăm şi să determinăm mai multe persoane sa se implice voluntar in derularea proiectului, depăşind astfel mentalitatea conform căreia statul este obligat să asigure totul, iar cetăţenii fiind scutiţi de orice implicare şi responsabilităţi”, a declarat Daniela Marin, coordonator proiect.
Despre “Împreună pentru fiecare”:
Platforma de responsabilite socială corporativă “Energia vine din suflet” include programul naţional “Împreună pentru fiecare” şi proiecte punctuale din domeniile sănătate şi protecţia mediului, cele două direcţii pe care Grupul Rompetrol a decis să le susţină.
„Împreună pentru fiecare” oferă ONG-urilor, autorităţilor locale şi persoanelor cu atitudine civică şi spirit antreprenorial posibilitatea de a înscrie şi implementa proiecte în domeniul sănătăţii sau al protecţiei mediului pentru dezvoltarea comunităţilor din care fac parte.
Detalii despre stadiul implementării proiectelor câştigătoare în 2010, dar şi despre cele finalizate în 2009, pot fi găsite la adresa de web: www.impreunapentrufiecare.ro .
{mosloadposition user9}