Grupul Raben a lansat o nouă linie de legături comerciale zilnice pe ruta Italia-Germania. Astfel, rețeaua Raben urmează să lege trei regiuni germane importante (Ruhr, Stuttgart, Nürnberg) cu două centre din nordul Italiei (Milano în Lombardia și Verona din Veneto), asigurând o livrare constantă, în maximum două zile lucrătoare.
Noile conexiuni au ca scop sprijinirea clienților existenți din Italia și Germania în realizarea cu succes a schimburilor de mărfuri. Acestea vizează, de asemenea, toate companiile din Germania și Italia care intenționează să-și dezvolte afacerile în viitorul apropiat prin intermediul operațiunilor de import-export în Italia și Germania.
„Următorul pas constă în integrarea Sittam Italia în Grupul Raben. După lansarea conexiunilor în regim de grupaj ale Sittam cu Europa Centrală și Olanda, vom susține exportatorii și importatorii germani. O rețea de conexiuni zilnice bazate pe trei zone din Germania (zona Ruhr, Stuttgart, Nürnberg) și două din Italia (Milano, Verona) garantează timpi competitivi de livrare pentru transporturile în regim de grupaj”, a declarat Sławomir Błotny, Business Development Director, Raben Group.
Italia este al șaselea partener comercial pentru economia germană și al patrulea cel mai mare comerciant european. Grupul Raben a fost implicat în schimburile comerciale din Italia către diferite țări europene de câțiva ani. În aprilie 2017, Grupul a preluat o cotă de 20% în cadrul companiei Sittam, lider al pieței italiene de transport internațional în regim de grupaj rutier, maritim și aerian. Sediul companiei și antrepozitul său central se află în Cornaredo, lângă Milano. Tranzacția a vizat consolidarea parteneriatului dintre companii. De atunci, Raben s-a concentrat destul de mult pe transporturile către și dinspre Italia.
Raben se adresează prin această nouă linie în special clienților din industria auto, automatizărilor industriale, design-ului interior, modei și sectorul alimentar.