• Creștere a vânzărilor pentru al 5-lea an consecutiv, cu o îmbunătățire a dinamicii prețurilor, într-un context dominat de turbulențe economice și geopolitice
• Strategia PSA (Core Model Strategy) dă rezultate: succes al noilor lansări și leadership European pe piața vehiculelor utilitare ușoare
Această creștere profitabilă, care a ajuns la aproximativ 3 878 000 de unități, a fost susținută de ofensiva de produs a Grupului PSA, marcată de peste 70 de lansări regionale în 2 ani, de aplicarea Core Model Strategy și de dezvoltarea rețelei comerciale.
• Modele Grupului PSA s-au clasat printre finaliștii celor mai prestigioase concursuri din domeniul auto în ultimii 5 ani și au fost recompensate în 2018 cu premiile “Van of the Year IVOTY 2019” (Peugeot Partner, Citroën Berlingo Van și Opel/Vauxhall Combo) și ‘Best Buy Car of Europe 2019’ AUTOBEST (Citroën Berlingo Van, Opel/Vauxhall Combo Life și Peugeot Rifter), după premiul obținut de Citroën C3 Aircross anul anterior.
• Propulsorul turbo Pure Tech pe benzină, cu 3 cilindri (110 și 130 CP) PSA a fost recompensat cu premiul International Engine of the Year (pentru al 4-lea an la rând).
• SUV-urile Grupului PSA reprezintă un succes, în special modelele Peugeot 2008, 3008[1], 5008 (lider în Europa), Citroën C3 Aircross[2], C3-XR, C5 Aircross, DS 7 Crossback, Opel/Vauxhall Crossland X, Mokka X, și Grandland X. Această dinamică va continua în 2019, cu lansări majore programate pentru toate mărcile.
• Grupul și-a anunțat ofensiva în domeniul electrificării pentru toate mărcile, primele modele PHEV[3] și electrice EV[4] fiind disponibile pentru clienți în 2019, începând cu marca DS.
Grupul PSA a atins un nou record al vânzărilor de LCV-uri: 564 147 de unități vândute, în creștere cu 18,3%.
• Grupul PSA și-a reînnoit gama de camionete compacte în 2016, apoi segmentul B-LCV în 2018 și și-a consolidat poziția de lider în Europa pe toate sub-segmentele, atrăgând aproape 1 din 4 cumpărători de LCV-uri.
• Ofensiva Grupului pe segmentul LCV-urilor a constituit baza creșterii sale internaționale, cu lansarea de succes a modelelor Peugeot Expert și Citroën Jumpy în Eurasia și debutul foarte promițător al unei largi game de produse și servicii LCV destinate clienților din America Latină.
Europa[5]: Cotă de piață de 17,1%.
Grupul PSA a profitat din plin de introducerea la timp a standardului de emisii WLTP pentru a obține un avantaj competitiv în ultimele patru luni ale anului. La finalul anului 2018 cota de piață ajunge la 17,1%, în creștere cu 3,8 puncte, grație mărcilor Peugeot și Citroën care înregistrează cea mai mare creștere a vânzărilor în 2018, cu aproximativ 5% fiecare, situându-se în top 10 al mărcilor din Europa.
Peugeot confirmă succesul său: lider European pe segmentul SUV-urilor, pe primul loc în Spania, nr. 1 în Franța pe piața B2C și B2B. Citroën a atins cele mai bune vânzări din ultimii 7 ani.
DS Automobiles a avut o creștere de 6,7%, susținută de lansarea modelului DS7 Crossback. Opel/Vauxhall își continua ofensiva sa de produs susținută de familia X.
Grupul PSA a obținut creșteri pe toate piețele mari din Europa: Franța (+2,6%), Spania (+4,2%), Italia (+3.9%), Marea Britanie (+4,8%), Germania (+3,7%).
Orientul Mijlociu – Africa: Grupul rămâne în ofensivă, într-un context regional haotic.
În ciuda suspendării activității din Iran[6] și a cererii scăzute de pe piața turcă, cota de piață a Grupului PSA a crescut în Maroc (+1,7%), Tunisia (+1%) și Egipt (+3,1%), Grupul rămânând lider de piață în departamentele franceze de peste mări. În 2019 va demara producția în Maroc la o uzină din apropiere de orașul Kenitra.
China & Asia de Sud-Est: Grupul PSA încearcă să depășească situația din China și își pregătește ofensiva comercială din Asia de Sud-Est.
Vânzările Grupului au scăzut cu 34,2%, segmentul autoturismelor înregistrând un declin de 2%. Grupul implementează împreună cu partenerii săi o serie de planuri de acțiune pentru a aborda această situație. Printre acestea se numără strategia de electrificare pusă în aplicare împreună cu marca Fukang, urmată de modelele electrificate PCD[7] începând cu 2019. Core Model Strategy aflată în curs de desfășurare, va propune o gamă de produse destinate clienților chinezi.
Vânzările în Asia de Sud-Est s-au dublat în raport cu 2017, ajungând la 10 882 de vehicule. Joint venture-ul cu Naza Corporation Holdings (Malaezia) va livra primele modele Peugeot 3008 și 5008 în 2019.
America Latină: scăderea vânzărilor este datorată în mare parte declinului puternic al pieței argentiniene (-32% în al doilea semestru), pe fondul situației economice a țării, cu un impact negativ asupra cursului de schimb, dar și dificultăților de pe piața braziliană. În zona panamericană (Chile, Mexic, Columbia, Peru, Uruguay și Ecuador) vânzările au crescut cu 13,3%, la 54 887 de unități.
Lansarea noului SUV C4 Cactus, produs în America Latină este promițătoare. Producția locală a gamei de LCV-uri este în curs (lansarea modelelor Jumpy MiniBus, Berlingo, Boxer și Jumper în Brazilia, a modelelor Jumpy și Expert Crewcab în Argentina și a modelului Partner în versiune electrică în Chile și Uruguay).
Regiunea India-Pacific: creșterea vânzărilor se datorează în mare parte situației bune din Japonia (+9,6%). Producția din India, dezvoltată împreună cu CK Birla este pe drumul cel bun.
Eurasia: vânzări stabile. Vânzările progresează în Ucraina. (+7%). Modelele Peugeot 3008, C4 Sedan și noile LCV-uri produse în Kaluga începând cu luna aprilie (Peugeot Expert și Citroën Jumpy) înregistrează rezultate favorabile.
“Într-un mediu din ce în ce mai instabil, au reușit să prosperăm, grație implementării eficiente a Core Model Strategy. Atractivitatea produselor pentru clienții B2B sau B2C sprijină politica noastră privind dinamica prețurilor pentru toate mărcile, într-un moment în care suntem în curs de implementare a ofensivei în domeniul electrificării. Agilitatea și spiritul darwinian sunt mai importante ca niciodată pentru a face față provocărilor și a spori satisfacția clienților”, a declarat Carlos Tavares, președintele Consiliului de Administrație al Grupului PSA.
[1] Peugeot 4008 în China
[2] C4 Aircross în China
[3] PHEV: Vehicul Plug-in Hybrid
[4] EV : Vehicul electric
[5] Cifre PCDOV (Peugeot Citroën DS Opel Vauxhall)
[6] Iran: Volumele industrializate în Iran nu au mai fost înregistrate în vânzările consolidate începând cu 1 mai 2018
[7] PCD: Peugeot Citroën DS