Grupul Orange anunță astăzi rezultatele financiare pentru primul semestru al anului 2024, disponibile la 30 iunie.
În primele șase luni din 2024, Grupul Orange Romania a realizat o cifră de afaceri consolidată în valoare de 699 de milioane de euro, în scădere cu 7,7% față de semestrul întâi din 2023.
La 30 iunie 2024, Grupul Orange Romania oferea servicii mobile pentru 9,3 milioane de clienți[i], internet fix în bandă largă pentru 1,1 milioane de clienți, iar servicii de televiziune prin cablu și satelit pentru 1,1 milioane de clienți.
Semestrul a fost marcat de finalizarea fuziunii între Orange Romania S.A. (ORO) și Orange Romania Communications S.A. (OROC), prin absorbția OROC de către ORO, ce a permis crearea unui operator de telecomunicații convergent integrat, începând cu 1 iunie 2024.
Rețeaua Orange: 39 de orașe cu prezență 5G la final de semestru
Și în acest semestru eforturile de extindere a rețelei au fost intensificate, pentru a oferi acces la conectivitate unui număr cât mai mare de români. La final de iunie 2024, acoperirea 4G a ajuns la 98,79% din populație, iar cea 4G+ la 83,13%. Rețeaua 5G/5G+, cu cele mai rapide viteze de transfer, de până la 1,5 Gbps, s-a extins din acest semestru în Pitești, iar cifra totală de orașe cu prezență 5G a crescut la 39.
Servicii B2C: oferte comerciale simplificate pentru clienți și creștere constantă pentru abonamentul 100% digital YOXO
Din punct de vedere comercial, acest semestru a fost marcat de lansarea noii semnături de brand, “Orange e aici”, și de eforturile de simplificare a ofertelor comerciale care devin mai accesibile pentru clienți, întărind, încă o dată, angajamentul Orange față de calitatea relațiilor cu clienții și satisfacerea nevoilor acestora.
Astfel, Orange Romania a lansat în acest semestru noul portofoliu de pachete cu internet prin fibră și TV prin cablu, adaptat tuturor nevoilor de divertisment și comunicare ale clienților. Acesta oferă un raport echilibrat între calitate, beneficii și preț și cuprinde doar 4 pachete, “Entry”, “Extra”, “Supreme” și “Premiere”, concepute pentru a răspunde mai bine necesităților utilizatorilor, dar și numeroase avantaje, precum abonamente Netflix și HBO incluse pe toată durata contractului, router de ultimă generație și Ultra Wi-Fi 6 Mesh, precum și discounturi la o gamă variată de dispozitive (televizoare, tablete, camere de supraveghere).
În semestrul al doilea, YOXO a atras cu 55% mai mulți clienți noi față de perioada similară a anului trecut. Aceștia preferă din ce în ce mai mult să își instaleze YOXO folosind eSIM, completând parcursul 100% digital pe care primul abonament de mobil fără perioadă contractuală din România și la cele mai mici prețuri, începând cu 9 lei, l-a lansat pe piața locală în urmă cu 4 ani.
Responsabilitate socială: acțiuni pentru viitor și pentru comunități care respiră
În mai, programul Orange de economie circulară “Re” – Reparare, Reciclare, Recondiționare, Recumpărare a împlinit 2 ani. Peste 82.000 de telefoane au fost recumpărate de la clienți în H1 2024, pentru a fi reintroduse în economia circulară prin reciclare sau reparare.
Fundația Orange, prin programe de educație și incluziune digitală dedicate unor grupuri țintă diverse, aflate în etape de învățare diferite, a ajuns în prima parte a lui 2024 la peste 44.000 de persoane. Orange Digital Center a împlinit un an de la lansare la finalul lunii iunie, cu peste 4000 de adulți și adolescenți beneficiari ai cursurilor gratuite de formare sau reconversie profesională.
În acest semestru, Orange s-a implicat în dezvoltarea, organizarea și susținerea celor mai importante competiții naționale de securitate cibernetică, ca partener strategic pentru Campionatul Național de Securitate Cibernetică (RoCSC), UNbreakable România, DefCamp și prima ediție a Olimpiadei Naționale de Securitate Cibernetică (OSC). Peste 4500 de tineri s-au înscris în competiții, cu șanse de calificare în echipa ce reprezintă România la Campionatul European de Securitate Cibernetică.
”Primul semestru din 2024 a fost unul intens, marcat de un moment de o importanță deosebită pentru companie: finalizarea fuziunii între Orange Romania și Orange Romania Communications, ce a permis crearea unui operator de telecomunicații convergent integrat. Nu am fi reușit să încheiem această etapă fără eforturile tuturor colegilor noștri din Orange, care au lucrat și mai alert în ultimele luni în acest scop, iar pentru acest lucru le mulțumesc tuturor. Acum ne canalizăm toată energia pentru a ne asigura că eforturile noastre operaționale se reflectă și în experiența pe care clienții noștri o au în punctele de interacțiune cu brandul nostru.
Pentru lunile următoare, factorul de presiune pentru îmbunătățirea performanței noastre există, dar suntem încrezători că strategia pe care am început să o implementăm ne va permite să ne obținem rezultate mai bune și să ne adaptăm mai bine la provocările pieței. În ciuda acestora, rămânem dedicați excelenței operaționale, menținând clienții în centrul businessului nostru și intensificând acțiunile de responsabilitate socială”, a declarat Julien Ducarroz, CEO Orange Romania.
[i] Clienții sunt considerați RGU – unități generatoare de venituri, iar baza de clienți este consolidată.