Grupul LEGO sărbătorește cea de a 90-a Aniversare prin lansarea unei invitații directe la joacă, cu ocazia ’World Play Day’, rezultatele unor studii recente indicând că mai mult de 80% din familii vor mai multă joacă în viața de zi cu zi
Grupul LEGO sărbătorește nouă decenii de creativitate, în care a ajutat copiii să își atingă adevăratul potențial prin joacă, cu ajutorul cărămizilor LEGO®. Pentru a marca această ocazie, brandul va fi gazda primei ediții World Play Day – o zi plină cu evenimente la nivel global cu joacă, colaborări și surprize menite să ajute familiile și comunitățile să se joace mai mult.
Din momentul în care Ole Kirk Kristiansen, un tânăr tâmplar danez, și-a folosit uneltele pentru a construi prima mașină din lemn în 1932, acesta s-a concentrat pe realizarea de jucării de înaltă calitate, care să-i ajute pe copii să învețe mai multe despre lumea înconjurătoare și să dezvolte abilități conexe. El a numit compania “LEGO”, prescurtare de la “Leg Godt”, însemnând “Play Well” în daneză. Misiunea producătorului de jucării este și în ziua de azi aceea de a sprijini învățarea distractivă prin joacă.
În micul său atelier din Billund, Danemarca, Ole a sculptat manual o colecție de vehicule, rățuște și yoyo-uri, iar ulterior a început să experimenteze cu cărămizi din plastic. Fiul său, Godtfred, a adăugat pe spatele cărămizilor câteva tuburi de dimensiuni mici pentru a asigura stabilitatea construcțiilor, lansând oficial sistemul de interconectare, folosit și astăzi. Cărămida LEGO®, care oferă posibilități creative nelimitate de construcție a apărut în 1958.
De la începuturile sale, cărămida emblematică LEGO a fost utilizată în peste 18,000 de seturi LEGO și a inspirat milioane de copii și fani să se joace și să creeze. I-a ajutat să își perfecționeze abilitățile de inginerie cu LEGO® Technic, să învețe despre roboți și programare cu LEGO® MINDSTORMS®, să descopere prietenia și aventura, lumea reală sau fantastică cu LEGO® Friends sau LEGO® NINJAGO®. Totodată, fanii au explorat noi locuri de joacă digitale cu cele peste 85 de jocuri pentru mobil și console, și au avut șansa să proiecteze unele din cele mai populare seturi ale brandului prin platforma LEGO® Ideas. Cărămida LEGO a fost chiar în centrul atenției la Hollywood, în filmul THE LEGO MOVIE™.
După nouăzeci de ani în care a inspirat nenumărate ore de joacă, brandul dedică această aniversare familiilor, ajutându-le să găsească un moment de joacă în decursul unei zile, întrucât studiile demonstrează că numeroase familii consideră că nu se joacă suficient.
Puterea Jocului
Noul studiu LEGO Play Well 2022 a intervievat 55,000 de părinți și copii din 30 de țări și demonstrează că deși joaca poate schimba viața și poate aduce oamenii mai aproape unii de alții, în zilele noastre familiile găsesc cu greu timp pentru a prioritiza această activitate.
O mare parte a părinților consideră că joaca îi ajută pe copii să dezvolte abilități pe termen lung, precum creativitatea (93%), comunicarea (92%), abilitățile de soluționare a problemelor (92%) și încrederea în sine (91%). De asemenea, joaca poate contribui și la fericirea familiei, consolidând legăturile dintre membrii familiei și bunăstarea acestora, potrivit opiniei a 95% dintre părinți.
În ciuda numeroaselor beneficii pe care le conferă joaca, mai multe familii consideră că nu se bucură complet de această activitate – majoritatea copiilor (82%) își doresc să se joace mai mult, în timp ce o treime dintre părinți (34%) consideră că familia lor nu petrece suficient timp împreună jucându-se. Responsabilitățile de zi cu zi precum lucratul peste program (31%), activitățile casnice (28%) sau simpla idee de a nu avea suficient timp (32%) sunt cele mai mari piedici în ceea ce privește joaca în familie, potrivit părinților care au participat la studiu.
Mitchel Resnick, Profesor de Cercetare în domeniul Învățării în cadrul MIT Media Lab spune “Puțină joacă poate fi extrem de benefică. Când copiii sunt entuziasmați de activitățile din timpul zilei – realizarea unui fort din pături și perne în dormitor, realizarea unui instrument muzical din oale și linguri în bucătărie, inventarea unei povești fantastice alături de unul din părinți sau de un frate în autobuz – aceștia învață să gândească creativ și să lucreze în echipă, abilități esențiale pentru toată lumea în ziua de azi.”
World Play Day
De la provocări de 90 de secunde, până la jocuri care durează doar câteva minute, Grupul LEGO și Fundația LEGO au pregătit jocuri perfecte pentru programul oricărei familii, însă World Play Day reprezintă cea mai mare invitație la joacă lansată de companie până acum. Lista de activități este plină de inspirație pentru a ajuta familiile și comunitățile să găsească un moment de bucurie, rapid și simplu, indiferent de vârsta, locația sau interesele acestora.
“Când străbunicul meu a fondat compania, acum 90 de ani, a conștientizat faptul că joaca poate schimba viețile copiilor – joaca unește familiile și îi ajută pe copii să dezvolte abilități care le permit să își atingă adevăratul potențial. El a avut doar un mic atelier, dar a avut ambiții mari, de a se asigura că un număr cât mai mare de copii pot experimenta beneficiile aduse de joacă.”, spune Thomas Kirk Kristiansen, Președintele Grupului LEGO. “Fie că ne aflăm în 1932, 2022 sau la cea de-a 100-a aniversare a noastră în 2032, ne-am străduit și ne vom strădui mereu să ducem mai departe moștenirea lui Ole, ajutând toate familiile, oriunde s-ar afla în lume, să se joace într-un mod plăcut.l”, a continuat Thomas.
Alăturați-vă distracției
Pe 10 august, festivitățile vor include:
- Deshiderea unui nou spațiu de joacă în West Harlem, inspirat din ideile copiilor din zonă pentru a aduce mai multă joacă în comunitatea lor, spațiu conceput și adus la viață pe timpul verii de către artistul vizionar Hebru Brantley.
- Inspirarea familiilor cu 24 de ore de idei de joacă interesante, competiții de construit și testul “Tu ce cărămidă esti?”, disponibile pe LEGO.com, pe canalele de social media ale LEGO și pe LEGO Life.
- Recrutarea unor personalități celebre și a unor creatori de renume mondial, printre care cântăreața și compozitoarea premiată Alicia Keys, legenda fotbalului Thierry Henry, jucătorul profesionist de jocuri video, Loserfruit, artistul vizonar Ruohan Wang, inventatorul pionier Simone Giertz, celebrul bucătar Yotam Ottolenghi și DJ-ul internațional de muzică dance și fashion icon, Peggy Gou, pentru a le reaminti oamenilor cât de simplă și distractivă poate fi joaca, atunci când există provocări interesante.
- Familiile și fanii sunt așteptați în magazinele LEGO care au fost transformate în locuri de joacă, cu activități de construcție distractive, cadouri cu tematică aniversară și zone de expunere pentru creațiile care urmează să fie prezentate.
- Magazinul recent extins din Piața Leicester din Londra se va redeschide pe 10 august cu un eveniment plin de joacă, devenind cel mai mare magazin LEGO din lume
- Colaborarea cu adidas pentru a aduce joaca pe străzile din Londra, New York și Berlin prin preluări interesante și ludice ale magazinelor flagship.
- Invitarea oaspeților din parcurile* LEGOLAND să participe la „Play YOUR Way”, un concept prin care experimentează cinci tipuri diferite de activități de joacă și colectează insigne în timp ce explorează LEGOLAND
- Ilustrarea abilităților copiilor de a transforma momentele banale în aventuri jucăușe, oferind inspirație pentru a ajuta părinții să facă același lucru, ca parte a mișcării Fundației LEGO, #PlayPledge.
- Dezvăluirea un tort aniversar LEGO format din 94.128 de piese și invitarea fanilor de toate vârstele să experimenteze o lume plină de activități de învățare prin joacă la LEGO House din Billund, Danemarca.
Urmăriți hashtag-ul #LEGO90years sau vizitați LEGO.com/90-Years-Of-Play pentru a vă alătura distracției.
* Parcurile LEGOLAND care participă la activități includ: S.U.A.: Florida, California și New York, Danemarca: Billund, Marea Britanie: Windsor, Japonia: Nagoya și Germania: Günzburg.
Clădim un Viitor Mai Bun
Ultimele nouă decenii au demonstrat cât de importantă este joaca pentru toți copiii. Acesta este motivul pentru care 25% din dividendele Grupului LEGO aparțin Fundației LEGO, oferind milioanelor de copii șansa de a se juca și de a învăța, inclusiv celor care sunt dezavantajați și afectați de crize. Anul trecut, Fundația LEGO a alocat peste 440 de milioane de dolari pentru a ajuta copiii din întreaga lume să-și atingă adevăratul potențial prin joacă.
Despre Studiul LEGO Play Well 2022
Toate concluziile studiului, cu excepția cazului în care se prevede altfel, au fost adunate de la un total de 32.781 de părinți și 24.593 de copii cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani, printr-un sondaj online cantitativ de 20 de minute, realizat în 35 de țări, la începutul anului 2022. Pentru o listă completă a țărilor, vă rugăm să contactați media@lego.com.