Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Grupul Digi Communications N.V.: Veniturile și EBITDA ajustată (fără impactul IFRS 16) în creștere cu circa 16%, în primele nouă luni ale anului 2019 față de aceeași perioadă din 2018

Serghei Bulgac, CEO DIGI

· 874,6 milioane EUR venituri consolidate Grup (pe primele 9 luni ale anului 2019), în creștere cu 15,6% față de aceeași perioadă a anului 2018
· 299,4 milioane EUR venituri consolidate Grup, în trimestrul al treilea (+ 10,9 % în trimestrul al treilea 2019 față de trimestrul al treilea 2018)
· 279,6 milioane EUR EBITDA ajustată (excluzând impactul IFRS 16), pe primele 9 luni ale anului 2019), în creștere cu 16% față de aceeași perioadă a anului 2018 și EBITDA ajustată (incluzând impactul IFRS 16) a fost de 326,9 milioane EUR, cumulat pe primele 9 luni ale anului 2019
· + 7% este creșterea unităților generatoare de venituri (RGU) la 30 septembrie 2019 față de 30 septembrie 2018, de la 14,6 milioane RGU la 15,8 milioane RGU
· În România, principalii vectori de creștere: serviciile de televiziune prin cablu (+8,9 %) și serviciile de internet fix (+9,7%)
· Digi Spania: creștere constantă a numărului de abonați de telefonie mobilă (+42,5% unități generatoare de venit, la 30 septembrie 2019 față de 30 septembrie 2018)

PERFORMANȚĂ GLOBALĂ

Grupul Digi Communications N.V. a făcut publice joi, 14 noiembrie, rezultatele financiare pentru trimestrul al treilea din 2019, anunțând o creștere a veniturilor cu 10,9 % în raport cu aceeași perioadă a anului trecut, de la 270 milioane EUR la 299 milioane EUR. EBITDA ajustată (excluzând impactul IFRS 16 ) a fost de 105,2 milioane EUR, în creștere cu aproximativ 28% față de perioada anterioară din 2018, iar EBITDA ajustată (incluzând impactul IFRS 16) a fost de aproximativ 128 milioane EUR în trimestrul al treilea 2019.

Pentru perioada de 9 luni încheiată la 30 septembrie 2019, creșterea veniturilor a fost de 15,6 % în raport cu aceeași perioadă a anului trecut, de la 756,4 milioane EUR la 874,6 milioane EUR.

Totodată, grupul a afișat indicatori în evoluție pentru principalele servicii generatoare de creștere – serviciile de televiziune prin cablu (+ 8%, de la 3,9 milioane RGU, la nivelul grupului, la 4,2 milioane RGU), respectiv pentru serviciile de internet fix (+ 10%, de la 3,2 milioane RGU la 3,5 milioane RGU). La 30 septembrie 2019, Grupul a înregistrat un număr total de abonați la servicii pay-TV de 5 milioane RGU, comparativ cu 4,8 milioane RGU la 30 septembrie 2018. În total, pe cele patru piețe, compania înregistrează o creștere a RGU de 1,1 milioane, ajungând la 15,8 milioane RGU de la 14,7 milioane RGU, în trimestrul al treilea al anului 2018.

”Suntem încântați de rezultatele grupului înregistrate mulțumită, în primul rând, clienților noștri care au continuat să aleagă serviciile Digi, în toate piețele în care activăm. În cel de-al treilea trimestru am crescut baza de servicii oferite cu 7% față de aceeași perioadă a anului anterior. Totodată, veniturile și EBITDA ajustată (excluzând impactul IFRS 16) au crescut cu 16%, menținând astfel trendul ascendent.
Am accelerat investițiile în proiecte importante pentru evoluția grupului pe toate piețele unde derulăm operațiuni. Lansarea serviciilor 5G în iunie 2019, urmată de extinderea ofertei 4G în banda de 900 MHz și o creștere susținută a traficului de date mobile pentru toți utilizatorii Digi, demonstrează angajamentul nostru pentru îmbunătățirea continuă a serviciilor de comunicații mobile. Continuăm extinderea serviciilor fixe în România, Ungaria și Spania, cât și dezvoltarea rețelei mobile în Ungaria. Le mulțumim tuturor clienților, angajaților, investitorilor și partenerilor pentru susținerea pe care ne-o acordă și încrederea în viziunea noastră de business”, a declarat Serghei Bulgac, CEO al Grupului Digi Communications.

Serghei Bulgac, CEO DIGI
Serghei Bulgac, CEO DIGI

EVOLUȚII PE FIECARE PIAȚĂ

România se menține ca piață principală a grupului, generând 63 % din veniturile acestuia, pe locul al doilea fiind Ungaria (18 %), urmată de Spania (17%) și Italia (2%).

Pe principala sa piață, România, Grupul a raportat creșteri pe segmentul serviciilor de cablu și internet fix, cu un progres de 8,9% al abonamentelor la serviciile de cablu tv (3,5 milioane RGU, la 30 septembrie 2019, față de 3,2 milioane RGU, la 30 septembrie 2018) și, respectiv, de 9,7 % la abonamentele pentru serviciile de internet fix (2,7 milioane RGU la 30 septembrie 2019 față de 2,5 milioane RGU, pentru perioada similară a anului anterior). Pe segmentul serviciilor de telefonie mobilă, compania se menține liderul pieței de portabilitate, de 11 ani. În toată această perioadă (21 octombrie 2008 – 30 septembrie 2019), Digi Mobil a atras prin portare 1.901.902 numere de telefonie mobilă, din care 242.266 de numere portate în primele trei trimestre ale anului în curs.

În Ungaria, veniturile filialei Digi Hungary (inclusiv Invitel) s-au majorat până la 163,6 milioane EUR, iar Digi și-a consolidat poziția de lider al pieței de televiziune prin cablu (30% cotă de piață)*. Pe segmentul serviciilor de internet fix, Digi este al doilea operator (cu o cotă de piață de 24%)*, în timp ce pe segmentul serviciilor de telefonie fixă deține o cotă de piață de circa 23%*. În luna mai, filiala din Ungaria a grupului a lansat și serviciile de telefonie mobilă proprie, la standarde 2G și 4G, moment ce a marcat și introducerea pe piața maghiară a gamei de telefoane marcă proprie Digi.

Spania a înregistrat o creștere importantă, de 42,5%, a numărului de abonați de servicii de telefonie mobilă, ajungând de la 1,2 milioane RGU, la 30 septembrie 2018, la 1,8 milioane RGU, la 30 septembrie 2019. Digi Spania s-a poziționat ca lider al pieței MVNO (operator virtual de servicii de telefonie mobilă) și este cel de-al cincilea operator de telefonie mobilă pe piața iberică. Totodată, pe segmentul serviciilor fixe (internet și telefonie fixă), Digi Spania a ajuns la 68 mii RGU, în trimestrul al treilea al anului 2019.

* Potrivit NMHH, Autoritatea Maghiară pentru Comunicații și Media, date publicate în septembrie 2019, pentru situațiile raportate până în iulie 2019.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.