• Creștere de 39% a cifrei de afaceri a întregului grup în S1 2019
• 5.500 de pacienți noi în primele șase luni din 2019, cu 30% mai mult față de primul semestru din 2018
• Creșteri de 40% ale veniturilor din implantologie dentară premium
• Creșteri de 68% ale veniturilor din implantologie dentară standard
• Segmentul de protetică dentară a crescut cu 52%
DENT ESTET, liderul pieței de medicină dentară din România, raportează o evoluție spectaculoasă la nivel de performanță în business, realizând o cifră de afaceri de 31 milioane de lei în prima jumătate a lui 2019. Aceasta reprezintă o creștere cu 39% față de aceeași perioadă din 2018. În ultimii cinci ani, procentele de majorare pe primele 6 luni, de la un an la altul, s-au situat între 15% și 30%.
„Să fii lider de piață, să reușești să înregistrezi o performanță financiară atât de bună și în egală măsură să menții serviciile la un nivel de excelență, spune multe despre calitatea managementului și perspectivele business-ului DENT ESTET. Credem mult în dezvoltarea grupului DENT ESTET. Este printre segmentele de business care va crește mult în perioada următoare atât din punct de vedere al numărului de unități, cât și al acoperirii geografice și suntem alături de ei pentru a-i susține în acest demers”, spune Mihai Marcu, Președintele Consiliului de Administrație al MedLife.
În evoluția cifrei de afaceri, cea mai mare pondere o reprezintă serviciile de implantologie și protetică dentară. Astfel, în 2019 implantologia premium a crescut cu 40% față de semestrul unu al anului trecut, iar segmentul de implantologie dentară standard a crescut cu 68% față de aceeași perioadă a anului 2018. Un alt segment care a contribuit la creșterea cifrei de afaceri a grupului DENT ESTET este protetica dentară, care a adus cu 52% mai multe venituri față de S1 2018.
„Grupul DENT ESTET este un business matur și responsabil, iar faptul că și după 20 de ani de existență raportăm creșteri din două cifre, demonstrează acest lucru. Rezultatele financiare de acest fel au în spate eforturi susținute și investiții continue în educație. Mă bucur să văd în clinicile noastre pacienți informați care aleg conștient tratamente dintre cele mai inovatoare oferite cu suflet de o echipă medicală certificată internațional. Educația continuă este susținută și în interiorul companiei prin programe de dezvoltare individuală a fiecărui membru din echipa medicală și non-medicală DENT ESTET”, spune dr. Oana Taban, Fondator & CEO al grupului DENT ESTET.
Dinamica accelerată din primul semestru de activitate a clinicilor grupului DENT ESTET din anul 2019 se reflectă și la nivelul numărului de pacienți noi. Astfel, în primele șase luni, s-au înregistrat cu 30% mai mulți pacienți noi, adică 5.500 de pacienți față de 4.237 cât au vizitat clinicile în 2018.
„Concentrarea pe dezvoltare sănătoasă, investiții în digitalizare, servicii premium și deschiderea de noi clinici la aceleași standarde înalte sunt bazele creșterii sănătoase a grupului DENT ESTET. În acest context, acum lucrăm la concretizarea de achiziții și parteneriate în afara capitalei, astfel încât să ajungem la cât mai mulți pacienți din țară”, spune Cristian Taban, Director Executiv al Grupului DENT ESTET.
De asemenea, anul acesta, un focus important pentru grupul DENT ESTET l-a reprezentat și dezvoltarea programelor de responsabilitate socială corporativă, prin parteneriate strategice noi cu instituții și companii importante în comunitățile locale în care clinica este prezentă. Partenerilor din ultimii 10 ani, precum Asociația Salvați Copiii, Fundația Inimi Deschise, programul “Ajungem Mari” al Asociației Lindenfeld, li s-au alăturat începând de anul acesta și Fundația Polisano, clubul sportiv de baschet BC CSU Sibiu, Renovatio Sport Club București, Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS).
Creșterile raportate de DENT ESTET la sfârșitul primului semestru din 2019 sunt un pas firesc în evoluția financiară a unui business sănătos, lider de piață în domeniul serviciilor de medicină dentară.