La aniversarea celor 15 ani de activitate în România, echipa Grupului CEZ lansează o nouă campanie de comunicare de brand inspirată din realitate, prin care reafirmă public susținerea față de oameni și implicarea în societate pe termen lung.
Momentul acesta de maturitate aduce cu sine și o nouă premieră în domeniul energiei: crearea unui cont corporate pe cea mai populară platformă de video-sharing din prezent – TikTok.
Grupul CEZ împlinește 15 ani de activitate în România și demonstrează că #energiavinedelaoameni
Prin acestă campanie, echipa CEZ își confirmă continuitatea și angajamentul pe piața locală de energie, atât la nivel operațional, cât și în ceea ce privește implicarea socială în comunitatea în care își desfășoară activitatea.
Grija față de oameni reprezintă nucleul central al campaniei, susținut de semnătura și sloganul brandului, “Energia vine de la oameni”.
„După 15 ani de activitate în România, oamenii noștri rămân în continuare responsabili față de următoarele generații pentru a duce energia mai departe. Aceasta campanie de final de an este suma acțiunilor noastre dedicate implicării în societate pe termen lung și modul nostru de a ne reconfirma grija și susținerea oferite comunității locale, a declarat Ondrej Safar, Country Manager al Grupului CEZ în România.
Campania de comunicare este desfășurată la nivel național, pe următorul mix de canale media: radio, TV și online. Spotul poate fi urmărit și pe toate canalele de social media ale Grupului CEZ în România.
Sectorul energiei prin `obiectivul` generației TikTok
Grupul CEZ în România adaugă un nou cont corporate în portofoliul de rețele sociale ale companiei, devenind astfel primul brand de pe piața de energie din România prezent pe platforma de video-sharing – TikTok.
Pe lângă aceasta, compania este prezentă de aproape patru ani pe Instagram și Twitter, dar și pe canalele online cu tradiție, Facebook, LinkedIn și YouTube, prin intermediul cărora sunt comunicate zilnic informații utile despre serviciile, ofertele și activitățile companiilor din Grup.
„Debutăm pe cel mai în vogă canal de social media din prezent, pentru a redefini sectorul energetic. Utilizatorii care ne vor urmări pe TikTok vor putea descoperi că energia este un domeniu accesibil, plin de expresivitate, creativitate și umor, atât timp cât este explicată corect, pe canalul potrivit.”, a declarat Angelica Barbu, Directorul Direcției de Comunicare și Marketing din cadrul Grupului CEZ în România.
TikTok este cea mai populară aplicație disponibilă pe iOS și Android pentru videoclipuri în formă scurtă, filmate cu telefonul mobil. A fost lansată în 2016 în China, iar până în acest moment aplicația are deja 4,3 milioane utilizatori activi în România.
Prin acest canal, Grupul CEZ își propune să aibă acces la un public nou, diferit față de audiența înregistrată pe celelalte canale de social media din punct de vedere al vârstei, intereselor și al tipului de conținut consumat.
De aceea, pentru această platformă, compania va dezvolta conținut special din sfera sectorului energetic, care să trezească interesul și atenția noii generații de consumatori.