Vineri, 18 martie 2011, Grupul Bosch a anunţat faptul că va trimite un ajutor imediat de un milion de euro în Japonia, în sprijinul victimelor cutremurului şi tsunamiului care au lovit Japonia. Banii sunt meniţi să spijine activitatea desfăşurată de Crucea Roşie Japoneză. Compania germană anunţă că urmează să ia şi alte măsuri de ajutor, imediat ce va avea o imagine mai clară asupra întinderii prejudiciului şi a lucrărilor de reconstrucţie necesare.
“Catastrofa din Japonia ne-a şocat pe toţi. Această donaţie este un semn al celei mai profunde simpatii pe care o avem faţă de poporul japonez,” a spus Franz Fehrenbach, preşedintele Consiliului de administraţie al companiei Bosch. Franz Fehrenbach a adăugat că, în prezent, se poate doar ghici amploarea reală a distrugerilor. Din acest motiv, a explicat el, Bosch a decis să amâne orice decizie cu privire la modul în care ar putea ajuta cel mai bine ţara şi poporul japonez în activitatea de reconstrucţie a ţării. Bosch este prezent în Japonia de peste 100 de ani. Compania are în prezent aproximativ 8000 de asociaţi în ţară, în 36 de locaţii. Aceştia dezvoltă şi fabrică produse pentru diviziile de Tehnologie auto, Tehnică industrială şi Bunuri de larg consum şi echipamente pentru construcţii.
"Suntem profund îngrijoraţi de amploarea catastrofei din Japonia, cauzată de cutremurul masiv şi de tsunami", a continuat Franz Fehrenbach. "În urma situaţiei extrem de grave care a apărut cu privire la centralele nucleare, suntem foarte îngrijoraţi atât pentru asociaţii noştri, clienţii, furnizorii şi partenerii Bosch, cât şi pentru poporul japonez care a fost foarte afectat de tot ce s-a întâmplat."
Imediat după ştirea curtremurului, concernul german a alcătuit două echipe de sprijin în caz de calamitate, stabilite în Germania şi Japonia, menite să comunice continuu şi să răspundă la toate întrebările asociaţilor. Conform datelor deţinute până în prezent de grupul german, niciun asociat Bosch nu a fost ucis sau rănit la niciuna din locaţiile Bosch din Japonia. Pagubele exacte asupra clădirilor sunt încă în curs de evaluare. Firma germană anunţă însă că nicio clădire nu s-a prăbuşit şi nu au existat incendii la niciuna din locaţiile sale. Cu toate acestea, concernul german a suspendat pentru moment toate călătoriile de afaceri ale angajaţilor în Japonia. ’’Bosch a repatriat deja cei aproximativ 300 de expaţi, care lucrau în Japonia, şi pe membrii familiilor acestora. Mulţi dintre aceştia au fost trişti să plece şi extrem de reticenţi în a-şi părăsi colegii japonezi’’ a încheiat Fehrenbach.