Dr. Volkmar Denner, preşedintele consiliului de administraţie al companiei Bosch, a primit în luna iunie, la Geneva, premiul „World Telecommunication and Information Society Award 2013” acordat de Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor(UIT), organism specializat al ONU, responsabil cu tehnologia informaţiilor şi telecomunicaţiilor. Prin acest premiu, ONU onorează eforturile Grupului Bosch de a îmbunătăţi siguranţa auto. „Accept acest premiu prestigios în numele celor peste 5.000 de ingineri ale căror inovaţii au sporit siguranţa şi confortul din timpul şofatului”, a declarat Denner. Conform Dr. Hamadoun I. Touré, secretarul general al Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor cu sediul în Geneva, Bosch a valorificat într-un mod exemplar tehnologia informaţiei şi tehnologiile de comunicaţii moderne pentru a optimiza siguranţa din timpul şofatului.
Începând cu mijlocul secolului al XIX-lea, UIT răspunde de telecomunicaţii la nivel global, inclusiv de alocarea şi de înregistrarea frecvenţelor radio. Organizaţia sprijină campania ONU – „Un deceniu de acţiuni pentru siguranţa rutieră” – ce şi-a propus ca până în anul 2020 să îmbunătăţească în mod considerabil siguranţa auto din întreaga lume. „Unul dintre modurile de a atinge acest obiectiv este dezvoltarea unor sisteme de asistenţă care identifică eventualele pericole şi avertizează şoferii din timp”, a declarat Denner.
Senzorii radar reprezintă o componentă esenţială a acestor sisteme. Cu toate acestea, senzorii depind de existenţa unor frecvenţe comune şi sigure la nivel mondial. „Avertismentele sau chiar şi frânarea de urgenţă în situaţiile critice pot fi asigurate doar dacă aceste sisteme nu prezintă întreruperi. În acest sens, alocarea la nivel mondial a benzilor de frecvenţă între 76 şi 81 GHz pentru aplicaţiile auto ce utilizează senzorii radar prezintă o importanţă crucială. În plus, cerinţele tehnice trebuie armonizate şi reglementate la nivel global”, a declarat Denner. „Aşadar, acesta va fi unul dintre subiectele cheie la Conferinţa Mondială de Radiocomunicaţii din 2015, fiind unul dintre domeniile în care Bosch şi UIT colaborează.”
În cadrul discursului de acceptare a premiului, preşedintele consiliului de administraţie al companiei Bosch a atras atenţia şi asupra progresului enorm înregistrat deja în ceea ce priveşte optimizarea siguranţei din trafic. Datorită progreselor din domeniul tehnologiei auto, numărul de decese provocate de accidentele auto din Europa s-a înjumătăţit în ultimii 15 ani. Printre aceste inovaţii tehnologice care salvează vieţi se numără programul electronic de stabilitate ESP® dezvoltat de Bosch. Acest sistem poate preveni până la 80 la sută din cazurile de derapare responsabile pentru aproape jumătate din totalul accidentelor mortale. Din 1995, Bosch a furnizat aproape 100 de milioane de sisteme ESP®. Lista regiunilor în care aceste sisteme sunt obligatorii include deja Europa şi Statele Unite, iar numărul acestora este în creştere.