Grupul BBDO anunță câștigarea contului de comunicare Microsoft, în urma unui pitch recent încheiat, la care au participat 7 dintre cele mai puternice agenții de brand din România.
“Ne-am aflat în competiție cu cele mai mari grupuri de comunicare din România, iar experiența pe care o avem pe telecom, mai ales în zona de comunicare business to business, a făcut diferența. A fost un efort comun, cu o echipă Graffiti BBDO, Kaleidoscope și Media Direction, iar alegerea Microsoft, o companie vizionară și inovativă, ne confirmă leadership-ul în era digitală”, consideră Cosmin Rădoi, Managing Director Graffiti BBDO.
Grupul BBDO va oferi, începând cu luna noiembrie, servicii integrate de comunicare pentru toate brandurile din portofoliul Microsoft adresate segmentului de clienți business.
“Am ales echipa BBDO ca partener de comunicare pentru Microsoft datorită coerenței strategice și abilităților de a implementa 360 de grade conceptele propuse. Au venit cu idei creative declinabile și cu o viziune strategică care se potrivește foarte bine obiectivelor noastre pe termen”, declară Michal Golebiewski, Marketing & Operations Director Microsoft România.
Echipa BBDO care a lucrat la soluțiile de comunicare prezentate Microsoft a fost formată din:
Andreea Sandu – Group Account Director, Graffiti BBDO
Stefan Chirițescu – Head of Strategy, Graffiti BBDO
Dragoș Rădulescu – Creative Director, Graffiti BBDO
Cristian Pantazi – Managing Director, Kaleidoscope
Gabriel Pătru – Strategic Planner, Media Direction
Gabriel David – Digital Media Manager, Media Direction