Groupama Asigurări, unul dintre liderii pieței de asigurări din România, a lansat asigurarea pentru călătorii în România, un produs gândit să răspundă nevoilor actuale ale românilor în ceea ce privește vacanțele.
Conform datelor companiei, aceștia sunt mai interesați în prezent de călătorii interne, dat fiind contextul pandemiei de coronavirus și al restricțiilor de călătorie impuse de alte țări. Astfel, Groupama Asigurări își sprijină clienții într-un moment dificil și marcat de imprevizibilitate, în care nevoia de confort s-a acutizat.
„Contextul actual a schimbat paradigma vacanțelor peste hotare. La rândul nostru, ne-am adaptat și am creat un produs care răspunde nevoilor reale ale clienților, de astăzi, călătoriille interne. Ultimele luni ne-au arătat că suntem rezilienți, că există soluții pentru a ne petrece timpul liber în siguranță și relaxați și, nu în ultimul rând, că avem o țară ofertantă în materie de destinații. Acum putem călători mai liniștiți.”, a declarat Călin Matei, Director General Adjunct, Groupama Asigurări.
Asigurarea se adresează clienților români sau străini care achiziționează vacanțe în România prin agenții de turism sau direct prin rezervări individuale pe site-uri de profil și poate fi achiziționată din agențiile Groupama Asigurări, dar și prin colaboratori. În curând, asigurarea pentru călătorii în România va putea fi achiziționată și prin intermediul site-ului companiei, www.groupama.ro.
Pachetul de bază al asigurării pentru călătorii în România include asigurarea pentru urgențe medicale și accidente, în cuantum de 10.000 euro, respectiv 1.000 euro, oferind clienților acces 24/7 la organizarea și decontarea directă a serviciilor de asistență. Clientul are posibilitatea de a adăuga în asigurarea sa atât adulți, cât și copii.
Polița de asigurare pentru călătoriile desfășurate în România poate include și o serie de acoperiri suplimentare, adăugate în funcție de nevoile fiecărui client: acoperire medicală în cazul practicării unor sporturi de sezon, în cazul zborurilor interne cu avionul sau întreruperii/extinderii călătoriei.
În contextul actual, se evidențiază asigurarea privind anularea călătoriei (storno) care, în cazul unui eveniment neprevăzut (medical, familial, material sau legal) ce impiedică clientul să beneficieze de călătoria planificată (sejur/citybreak/tabară/excursie), rambursează cheltuielile efectuate pentru serviciile achiziționate în avans: bilete la evenimente, transport, cazare, bilete de acces la muzee, concerte, experiențe spa & beauty, zboruri de agrement, activități nautice sau de aventură.
Polița va putea fi achiziționată și când clientul se află deja în vacanță, cu mențiunea că beneficiile pot fi accesate după 3 zile, iar evenimentele petrecute în acest interval nu pot fi despăgubite.
În situația producerii unui eveniment asigurat, clientul trebuie să apeleze în maximum 48 de ore de la producerea acestuia numărul dedicat 0374.110.115, să furnizeze informații referitoare la evenimentul produs și să urmeze indicațiile primite.
Groupama Asigurări are în portofoliul său și Asigurarea de călătorii în străinătate, care în mod derogatoriu, începând cu luna martie, acoperă și evenimentele cauzate de COVID-19. Mai multe detalii pe site-ul Groupama Asigurări.