Candidații interesați de bursa oferită de Grolsch pentru cea de-a șasea ediție a Școlii ADC*RO trebuie să participe la cel mai experimentalist examen, care va avea loc pe 2 noiembrie, la Institute, the Café (Str. Știrbei Vodă, nr 104-106), de la 12:00.
Pentru a se înscrie la examen, concurenții trebuie să răspundă provocării de pe Experimentalist.ro și să arate printr-o imagine cum cred că va fi prima zi de Școală ADC*RO pentru ei: //www.experimentalist.ro/provocari/display/89.
Toți cei care vor răspunde provocării vor fi invitați ulterior la examenul de la Institute, The Café, unde vor fi supuși unor probe de creativitate pe care le vor afla direct la locul “creației” și care vor fi jurizate de către tutori și absolvenți ai Școlii ADC*RO.
Câștigătorul bursei va fi anunțat la sfârșitul lunii noiembrie, odată cu lista celor admiși la cea de-a șasea ediție a Școlii ADC*RO. Acesta trebuie să rezolve cu succes și testul de admitere la școală.
Bursa Grolsch este în valoare de 500 de euro.
Termenul limită pentru înscrierile la cea de-a șasea ediție a Școlii ADC*RO a fost prelungit până pe 10 noiembrie. Cei care sunt interesaţi să se înscrie la cursurile școlii o pot face online, pe www.scoalaadc.ro, rezolvând brief-ul de concurs propus de tutori. Criteriile urmărite în procesul de selecție sunt: creativitatea, originalitatea şi respectarea cerinţelor briefului.
Tutorii ediției din 2014 a școlii sunt: Adrian Preda (Creative Director, Friends Advertising), Cătălin Dobre (Group Creative Director, McCann Erickson România), Cornel Gologan (Creative Director, Headvertising), Dinu Pănescu (Group Creative Director, McCann Erickson România), Dorian Pascuci (Creative Director, ADDV Euro RSCG), Mihai Gongu (Creative Director GMP Advertising), Mihnea Gheorghiu (Group Creative Director, Publicis Groupe), Șerban Alexandrescu (Managing Partner Headvertising), Ștefan Vasilachi (Creative Director, Geometry Global) și Valentin Suciu (Creative Director, Jazz).
Cursurile vor începe în luna ianuarie 2014 și vor dura patru luni. La finalul școlii, studenții își vor alcătui un portofoliu de lucrări, care va fi evaluat de tutori pentru stabilirea unui clasament final, iar cei mai talentaţi studenţi vor beneficia de internshipuri în agenții.
Mai multe detalii despre tutori și despre portofoliile studenților din anii trecuți găsiți pe www.scoalaadc.ro.