In aceasta toamna, grila The Money Channel abordeaza editorial o tema importanta pentru Romania: redresarea economiei. Fiecare dintre emisiunile The Money Channel va promova mai ales oamenii si initiativele care contribuie la renasterea economica. In acelasi timp, jurnalistii postului TV de business vor adopta un ton mai critic la adresa lipsei de actiune si decizie a autoritatilor. Lansata astazi, 28 septembrie, noua grila The Money Channel cuprinde productii noi, dar si o grafica imbunatatita.
Potrivit lui Daniel Apostol, redactor sef The Money Channel, regasim in noua grila o linie de programe care subliniaza si incurajeaza spiritul antreprenorial. Totodata se acorda o atentie sporita emisiunilor de seara.
“Introducem la ora 18 un jurnal de seara de o ora, care va oferi publicului o viziune de ansamblu asupra evenimentelor interne si internationale relevante pentru viata noastra economica. Prescriem “Retete Anticriza” pentru cei care nu se multumesc sa astepte deciziile altora si se implica activ in recladirea economica a Romaniei. Abordam subiecte de polemica din agenda zilei in Business Box, la ora 20, iar de la ora 21, continuam cu talk-showul lui Radu Soviani si facem o analiza completa a zilei, in “90 de minute”, cu Dan Suciu si invitatii sai”, spune Daniel Apostol.
“Retete Anticriza” prezinta strategii, retete si solutii pentru redresarea economiei si relateaza povestile de succes ale companiilor care dau semne de revenire in aceasta perioada dificila. Solutiile de reconstructie economica se vor auzi din cel putin doua directii: intreprinzatori si consultanti. Emisiunea este moderata de Daniel Apostol si se difuzeaza in fiecare luni, la ora 19.
Saptamanal, de luni pana joi, la ora 20, Business Box face analiza critica si ferma a politicilor publice care impiedica reconstructia economiei sau care raman la nivel declarativ, iar Dan Suciu si invitatii sai prezinta cele mai relevante momente ale zilei in 90 de minute, la ora 22:30.
Pe langa emisunile deja consacrate, care acopera o paleta larga de subiecte economice, The Money Channel reintroduce in grila emisiuni precum Testul de Afacereza sau Metropolis, dar vine si cu productii noi, una dintre acestea fiind The Frank Show.
The Frank Show, singura emisiune de business realizata integral in limba engleza, va aduce cele mai importante stiri locale si internationale, interviuri cu lideri din lumea afacerilor si analize pe subiectele fierbinti ale zilei. Emisiunea este moderata de jurnalistul american Peter Frank si se va difuza de luni pana joi la miezul noptii, iar vinerea de la 22 la 22:30.
Testul de Afacereza, singurul concurs de cultura economica din Romania, incepe noul sezon din 5 octombrie. Emisiunea se va difuza de luni pana joi de la ora 22 la ora 22:30 si aduce, in aceasta toamna, premii importante, atat in bani cat si in obiecte.
Metropolis revine in grila in fiecare luni de la ora 17:15 intr-un nou format, cu sinteza celor mai avangardiste proiecte imobiliare, a celor mai bune solutii propuse de arhitecti, urbanisti, autoritati si oameni de afaceri. Emisiunea va prezenta in fiecare editie o tema punctuala, iar Eli Roman si invitatii ei vor incerca sa propuna cele mai bune solutii.
La un an de criza, The Money Channel propune o noua abordare a situatiei economice actuale, o schimbare de atitudine in sensul impulsionarii antreprenoriatului prin transmiterea unei stari de spirit optimista si constructiva.
{mosloadposition user10}