Ca parte a colaborarii cu Uniunea Europeana de Radio, Radio Romania a propus, prin intermediul Postului Radio Romania Muzical, inregistrari de exceptie din fonoteca muzicala pentru a participa la proiectul editat de Radio France. In urma propunerilor, „Grigore Lese – Cantec din Lapus” este titlul celei mai recente productii discografice a prestigioasei colectii de muzica traditionala Ocora.
Selectia reprezentativa realizata de Radio Romania pentru discul Ocora este insotita de un text de prezentare semnat Gruia Stoia si contine cantece, doine si colinde din zona Lapusului, care pun in lumina arta autentic-romaneasca pe plan international.
Grigore Lese, un nume sonor in cultura romaneasca, este originar din Tara Lapusului – Maramures, o regiune ale carei traditii le preia si le duce mai departe in calitate de interpret de folclor, fiind unul dintre rarii cunoscatori ai tehnicii vocale a horei in grumaz. Intoarcerea la obarsii inseamna pentru Grigore Lese intoarcerea la muzica interpretata in maniera arhaica si la cantece de ceremonial uitate, ce pastreaza inca amintirea mitului. Fascinante pentru oameni de toate categoriile si varstele si incitante pentru tineri prin forta de comunicare, concertele lui Grigore Lese sunt adevarate oaze de reculegere spirituala.
Ocora este casa de discuri a Radio France specializata in muzica folclorica autentica din intreaga lume. In anul 2009, Radio France a dedicat noile productii discografice Ocora traditiilor muzicale din Romania si Portugalia.
{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}