Cei mai importanți reprezentanți ai industriei europene de spectacol, oameni de afaceri, directorii celor mai mari festivaluri, organizatori de spectacole cu mari trupe, de la Rolling Stones la Robbie Williams, specialiști internaționali în securitate, avocați și experți în complicatul sistem internațional de taxe sunt așteptați la lansarea proiectului “Sibiu – Festival City”, un program derulat în perioada 27-29 iulie, inițiat de ARTmania. Pe lângă o ofertă culturală bogată – concerte, expoziții, lansări de carte sau film – platforma “Sibiu – Festival City” va găzdui și prima ediție a reuniunii internaționale East European Music Conference (EEMC), un eveniment de anvergură europeană, care și-a propus să aducă la masa dialogului peste 500 de experți, autorități ale statului implicate în reglementarea sectorului creativ, promoteri români și principalii operatori de pe piața internațională a festivalurilor. Fruzsina Szep, directorul Festivalului Lollapalooza din Berlin, sau Stephan Thanscheidt – director al companiei FKP Scorpio, care organizează peste 20 dintre cele mai mari festivaluri din Europa, se vor număra printre oaspeții așteptați anul acesta în România. Conferința de la Sibiu este organizată în colaborare cu AROC – Asociația Română a Organizatorilor de Concerte si Evenimente Culturale, ce are ca membri fondatori cei mai importanți promoteri din România, precum Emagic, Events, Electric Castle, Summer Well, ARTmania, Blaj aLive sau Twin Arts, printre alții.
· Sibiu – Festival City se derulează în aceeași perioadă cu Festivalul ARTmania, transformând încă o dată orașul într-o veritabilă Capitală a Culturii.
MISIUNE.“SIBIU – Festival City” este un proiect multicultural cu obiectivul de a reconfirma statutul orașului Sibiu de jucător important pe piața europeană a consumatorilor de cultură și a producătorilor de evenimente culturale. Cu o remarcabilă tradiție și experiență în organizarea și promovarea evenimentelor de anvergură, orașul Sibiu devine platformă regională de dialog pentru toate entitățile implicate în industria spectacolului, atât din România, cât și din Europa, și își asumă rolul de promotor în atragerea investițiilor internaționale, cu impact direct asupra cetățenilor și a autorităților locale. Aflată la prima ediție, care se va desfășura înperioada 27-29 iulie, reuniunea internațională Est European Music Conference (EEMC) și-a asumat misiunea de a iniția o dezbatere sănătoasă între entitățile care activează în industria muzicală din România, începând de la reprezentanți ai sectorului privat – organizatorii de spectacol, până la experți internaționali și autorități ale statului direct implicate în reglementările legislative ale acestei industrii. În contextual unei piețe aflate în ultimii ani în continua creștere, promoterii locali acționează încă într-un mediu confuz, cu o legislație depășită, care nu include prevederi specifice pentru industria concertelor și a festivalurilor, astfel încât este necesară o platformă de comunicare care să faciliteze contactul direct și problematizările punctuale. Organizatorii locali vor căuta soluții într-un schimb de experiență cu specialiștii internaționali și cu principalii promoteri la nivel european. Fără schimbări semnificative în reglementările aflate în vigoare în România, fără schimbări legislative care să survină unor dezbateri constructive, nu putem aștepta schimbări rapide sau sănătoase pe piața locală. Iar EEMC vizează, pe termen lung, o renaștere în măsură să alinieze acest sector la standardele industriei europene de Festivaluri și Concerte.
PROGRAM ȘI PARTICIPANȚI. Problematica amenințărilor teroriste și situații de criză în programul conferinței de la Sibiu. Directori ai marilor festivaluri europene, editori și corespondenți ai principalelor publicații internaționale, de la Billboard la Pollstar, experți în sistemul international de taxe sau reprezentanți ai celor mai importante asociații și instituții internaționale de reglementare se vor reuni la Sibiu, la prima ediție a East European Music Conference. Pe lângă Fruzsina Szep, directorul Festivalului Lollapalooza din Berlin, sau Stephan Thanscheidt – director al companiei FKP Scorpio, printre participanți se mai numără Christof Huber, directorul OpenAirSt.Gallen – cel mai mare festival din Elveția. A confirmat participarea și Thomas Zsifkovits – co-proprietar al companiei Barracuda Music, organizator al unor festivaluri de amploare ca Nova Rock sau Frequency sau concerte cu artiști de primă ligă, precum Robbie Williams, Rolling Stones sau Mumford And Sons, Twenty-One Pilots. Grimur Atlason, manager general al marelui festival Iceland Airwaves, un eveniment cu peste 200 de trupe în 250 de concerte oficiale programate de-a lungul celor cinci zile de festival, la care se adaugă cele peste 600 de concerte care au loc în așa numitele “platforme neoficiale”. A confirmat participarea și Chris Kemp, doctor în psihologia maselor și managementul mulțimii, consilier al poliției britanice invitat să vorbească pe teme de securitate și de siguranță a mulțimilor în nenumărate conferințe organizate peste tot în lume. S-a adresat Camerei Comunelor din Regatul Unit într-un discurs privind Securitatea la Jocurile Olimpice, după ce, în 2012, a fost responsabil cu pregătirea echipelor de securitate la Jocurile Olimpice și Paralimpice. Îl vom întâlni la Sibiu și pe unul dintre cei mai titrați consilieri în complicatul domeniu al taxelor, Dick Molenaar, care lucrează cu cei mai cunoscuți artiști olandezi, dar și cu sportivi sau companii și instituții care activează în industria muzicală.
Printre temele puse în discuție în cadrul conferințelor și seminarelor incluse în program se numără: problematica amenințărilor teroriste și situațiile de criză în cadrul festivalurilor, rolul autorităților statului implicate în reglementarea sectorului creativ, sarcinile și responsabilitățile lor, alături de teme mai punctuale, vizând securitatea și predictibilitatea festivalurilor într-o Europă în criză, dar și dezbateri pe problematici specifice, de la managementul și controlul mulțimii, la clauzele cuprinse în contracte sau marketingul unui mare eveniment cultural. (Vedeți lista complete a participanților internaționali confirmați până în acest moment în documentul atașat)
GREII INDUSTRIEI MUZICALE SE REUNESC LA SIBIU
Directori ai marilor festivaluri europene, editori și corespondenți ai principalelor publicații internaționale, de la Billboard la Pollstar, experți în sistemul international de taxe sau reprezentanți ai celor mai importante asociații și instituții internaționale de reglementare se vor reuni la Sibiu, la prima ediție a East European Music Conference. Conferința este organizată în colaborare cu AROC – Asociația Română a Organizatorilor de Concerte si Evenimente Culturale, ce are ca membri fondatori precum: Emagic, Events, Electric Castle, ARTmania, Blaj aLive, Summer Well sau Twin Arts, printre alții.
Printre invitații internaționali confirmați până acum se numără:
Fruszina Szep. Cavaler al Artelor – distincție acordată de autoritățile franceze, Fruszina este directorul Lollapalooza Berlin – o lume experimentală, cu o combinație extraordinară de nuanțe și arome, de la street art – la modă sau proiecte pentru copii. Cu siguranță Lollapalooza pune accent pe o selecție muzicală amețitoare, dar nu neglijează nici familia, pentru care sunt gândite programe speciale derulate în spații dedicate. Faimoasele Kidzapalooza sunt ele însele o lume cu identitate proprie, cu jocuri, concerte speciale – câte trei cel puțin în fiecare zi -, spectacole de circ, ateliere de percuție sau teatru de păpuși, printre așa de multe altele. Tărâm al aventurii, prin Lolla Fun Fair – un parc de distracții care asigură o călătorie colorată printr-o lume amețitoare, Lollapalooza este, de asemenea, și un festival verde, care dezvoltă și promovează concepte sustenabile. Directorul acestui festival, Fruszina Szep, s-a născut în Ungaria și a fost, ani buni, director de program al festivalului de la Sziget. A fost reprezentant la Bruxelles al Institutului Cultural Ungar și, de-a lungul vremii, a inițiat și gestionat câteva proiecte internaționale ample, precum Roots&Routes International Talent Development din Ungaria, RegiON live! CEE Showcase Club Festival sau RegiON Music Conference. Fruszina se numără printre inițiatorii programului Central-Eastern European Talent Exchange și este membru al board-ului Yourope – The European Festival Association. De asemenea, este membru strategic al “A Soul for Europe” – o organizație de lobby care, în colaborare cu Comisia Europeană, și-a asumat obiectivul de a proteja și de a promova valorile culturale europene.
Stephan Thanscheidt organizează peste 20 dintre cele mai mari festivaluri europene în aer liber, precum festivalurile gemene Hurricane și Southside, dar și cele mai faimoase evenimente indoor, cum ar fi Metal Hammer Paradise sau Rolling Stone Weekender. Este directorul general companiei FKP Scorpio – cu sediul în Hamburg, Germania-, și principalul agent de booking al acesteia. Intrată pe piața europeană a evenimentelor încă din anul 1990, compania a organizat un număr impresionant de festivaluri și concerte, la care au participat milioane de oameni. Unul dintre cei mai importanți promoteri de concert din Germania, cu peste 100 de angajați și o cifră de afaceri de peste 100 de milioane de euro, FKP Scorpio are sucursale în Suedia (FKP Scorpio Sweden AB) și are acțiuni în mai multe importante companii europene, începând cu agenția olandeză Friendly Fire B.V, Arcadia Live GmbH din Austria, Beatbox Entertainment din Danemarca sau Fullsteam Agency din Finlanda. Orientată în principal pe organizarea de festivaluri și turnee în Germania și în Europa, compania FKP Scorpio are în palmares concerte cu artiști de prim rang, de la Foo Fighters, Ed Sheeran și Mumford & Sons, până la evenimente independente, cum ar fi concertele din Hamburg ale unor trupe precum Take That sau Rammstein. Compania organizează cele mai populare festivaluri europene în aer liber (Hurricane, Southside, Highfield, Deichbrand, Chiemsee Summer sau M’era Luna, A Summer’s Tale), festivaluri în interior, ca Metal Hammer Paradise sau Rolling Stone Weekender, este responsabilă de 14 festivaluri în Suedia, Danemarca, Olanda, Finlanda și Austria (Where’s The Music, Indian Summer Festival, Greenfield Festival, Sideways Helsinki, Northside Festival, Best Kept Secret, Provinssi, Bråvalla Festival, Tinderbox, Kotkan Meripäiväareena și Nuke Festival), care adună anual sute de mii de iubitori de muzică.
Thomas Zsifkovits. Este promoter de festival începând din 1994 și are experiență la cel mai înalt nivel în industria muzicală internațională. Thomas este co-proprietar al companiei Barracuda Music, organizator al unor festivaluri de amploare ca Nova Rock sau Frequency. Pe lânga acestea, Barracuda Music organizează și concerte mari, compania adăugând, de-a lungul timpului, în impresionantul său palmares show-uri cu Robbie Williams, Rolling Stones sau Mumford And Sons, Twenty-One Pilots, printre multe altele – în total peste 500 de spectacole organizate în fiecare an.
Holger Jan Schmidt. Unul dintre cei mai importanți experți europeni în sustenabilitate și strategii eco pentru festivaluri, agent de booking pentru “Das Fest”, din Karlsruhe, cu peste 75.000 de participanți prezenți în fiecare zi de concert. Holger Jan Schmidt este unul dintre inițiatorii grupului pan-european Green Operations Europe și membru al consiliului său de administrare, dar și moderator pe teme eco pentru Yourope (The European Festival Association, organizație care are printre membri 90 dintre cele mai importante festivaluri europene). Este membru al Fundației germane “Sounds for Nature”, care se concentrează pe teme de mediu și evenimente dedicate, derulând, totodată, și proiecte sustenabile de comunicare “verde” către diverse tipuri de grupuri de tineri. Holger Jan Schimdt a reușit să impună principiile de sustenabilitate și în agenda industriei de evenimente live, promovând – vreme de patru ani – cea mai importantă conferință europeană tematică, GreenEvents Europe. Licențiat în economie la Rheinische Fachhochschule din Koln, Jan Schimidt este conferențiar la Hochschule Fresenius (Universitatea de Științe Aplicate), unde susține cursul “Festivaluri sustenabile si Managementul unui eveniment”. Mai bine de 20 de ani a condus festivalul RhEINKULTUR, cel mai mare festival cu participare liberă din Germania, pe care l-a coordonat până la ultima sa ediție, în 2011. Este unul dintre cei care au inventat programul Green-Rock, unul dintre cele mai eco din Europa, grație atenției acordate tuturor aspectelor de sustenabilitate și de mediu.
Chris Kemp. Fost lucrător social, promoter rock, manager de locație și Pro vice-cancelar de universitate, Chris este fondatorul, proprietarul și directorul general al companiei Mind over Matter Consultancy, expert în câteva importante domenii, de la managementul mulțimii și siguranța acesteia, la continuitate în afaceri, securitate, leadership, dezvoltarea echipei, muzică sau clasificări ale genurilor muzicale și dezvoltare în sport. În cursul mai multor proiecte de cercetare, a creat un număr de modele teoretice folosite acum în muzicologie, afaceri și în managementul mulțimii. Profesorul Kemp este cunoscut în întreaga lume pentru munca sa de cercetare în domeniul siguranței în locuri aglomerate și pentru eforturile sale susținute pentru a găsi modalitățile cele mai eficiente astfel încât aceste locuri să rămână în siguranță. Articolele semnate de el au fost publicate în nenumărate ziare de prestigiu din întreaga lume, transformându-l într-un lider al efortului general privind securitatea mulțimilor și a spațiilor de concert. Director al Yourope Event Safety Group (YES), Chris a fost invitat să vorbească pe teme de securitate și de siguranță a mulțimilor în nenumărate conferințe organizate peste tot în lume. S-a adresat Camerei Comunelor din Regatul Unit într-un discurs privind Securitatea la Jocurile Olimpice, după ce, în 2012, a fost responsabil cu pregătirea echipelor de securitate la Jocurile Olimpice și Paralimpice. De asemenea, a ținut un discurs în aula Societății Regale de Medicină, în calitate de consilier al forțelor de ordine în cazul mai multor revolte. A semnat mai multe cărți cu teme diverse, de la fenomenul punk și hardcore, până la managementul mulțimii și educație. A lucrat mai bine de zece ani în industria muzicală, ca manager de locație, după care s-a orientat către mediul academic. A organizat și a gestionat mai bine de 3000 de spectacole susținute de London Contemporary Dance Company sau The Royal Shakespeare Company, dar și concerte Iron Maiden sau competiții sportive, precum Campionatul Mondial de Snooker sau meciuri din campionatele de box. Are un club rock, The Pitz, care a fost votat printre primele cinci cele mai interesante locuri rock și indie din Marea Britanie. Doctorand în psihologie, Chris este profesor la catedra de Politici Publice a Edinburgh Napier University, a fost profesor la Universitatea Tehnologică din Sidney – unde a predat un curs de Siguranța evenimentelor –, și la Bucks New University – unde a susținut cursul de managementul mulțimilor. Compania sa, Mind Over Matter Consultancy (MOM), oferă programe dinamice performante, cursuri creative, consultanță și studii.
Greg Parmley. Director general al International Music Conference (ILMC), Greg este, de mai bine de două decade, implicat în industria muzicală internațională, asumându-și diverse misiuni importante, începând cu cea de editor al publicației IQ Magazine sau, vreme de opt ani, cea de director al departamentului media al ILMC. Începând din 2015, a lansat conferința International Festival Forum, un amplu eveniment cu frecvență anuală, destinat agenților și altor tipuri de experți implicați în industria festivalurilor. IQ Magazine este o resursă esențială de informație pentru industria live muzicală internațională și, totodată, o extensie natural a ILMC. Are un concept generos, cu știri, reportaje, analize, care sunt foarte importante pentru delegații prezenți la conferință și pentru întreaga industrie în general. În timp ce ILMC asigură, annual, o platformă pentru dezbateri vitale acestui domeniu, IQ oferă, vreme de un an, focus pe cele mai noi tendințe și informații cruciale pentru branșă.
Christof Huber. Christof este OpenAir St.Gallen – cel mai mare festival din Elveția, SummerDays Festival din Schaffhausen – localitate care devine, în fiecare an, un adevărat orășel al muzicii, sau festivalul boutique Unique Moments. Totodată, Christof este Președinte al Adunării Directorilor companiei elvețiene wepromote Entertainment Group Switzerland AG, holdingul care organizează toate aceste evenimente, prin companiile OpenAir St.Gallen AG, Summerdays AG, Gadget GmbH, wildpony GmbH and Incognito Productions AG. Cunoaște bine nuanțele industriei muzicale internaționale și din rolul de agent, tot el fiind cel care asigură bookingul pentru trupele care duc mai departe, în fiecare an, faima acestor festivaluri. Christof este totodată, președinte al companiei independente Incognito Productions AG, o agenție specializată în organizarea de evenimente, care are un număr impresionant de concerte și festivaluri de club în Elveția. Unul dintre cei mai importanți reprezentanți al industriei muzicale a lumii, Christof este, începând din 2003, secretar general al Asociației Yourope – The European Festival Association, o organizație înființată în 1998, care include printre membri 90 de mari festivaluri europene
Ruud Berends. Este fondatorul centrului pentru tineret Debarak din orășelul olandez Zutphen, unde a lucrat vreme de câțiva ani, asumându-și diverse sarcini, de la cea de organizator de spectacole la cea de manager de personal, a fost DJ, a spalat grupurile sanitare, a gătit și a făcut contabilitate. În 1984, a devenit lucrător social și agent cultural pentru clubul din Deventer, unde s-a ocupat mai ales de consilierea adolescenților aflați în perioade de criză. Co-fondator al agenției Paperclip Agency din Nijmegen, Ruud a fost, vreme de câțiva ani și directorul acestei instituții, având misiunea de a descoperi și a încuraja talente, inclusiv la nivel international. În această calitate a coordonat turneele europene sau internaționale ale artiștilor colaboratori, asigurând și întreaga producție sau bugetele alocate. Printre artiștii cu care a colaborat se numără The Feelies, Screaming Trees, Soundgarden, Mudhoney, Tad, Nirvana, Hole, Lemonheads, Union Carbide Productions, Soul Asylum, Buffalo Tom, The Doughboys, Femi Anikulapo Kuti, Spain, Andre Williams, Link Wray, L7, Babes In Toyland, Yo La Tengo, Motorpsycho, Afghan Whigs, The Flaming Lips, The Gunclub, Alex Chilton, The Saints, The Fuzztones, The Hellacopters, Gluecifer, The Nomads, The Turpentines, Suicide, The Wipers, Dead Moon, printre mulți alții. În 2001 a început colaborarea cu Networking Music, una dintre cele mai importante entități în industria internațională a muzicii live. Printre clienții săi se numără MusicXport.nl, Dutch Impact Parties, Dutch Music Export sau Buma Cultuur (2002 – până în prezent). Este consultant PSB pentru Buma Cultuur – un program guvernamental olandez pentru dezvoltarea țărilor mai nou intrate în rețelele de export cultural. A fost expert la Eurosonic Noorderslag, o prestigioasă rețea internațională de marketing, a lucrat în vânzări și în prezent și-a asumat rolul de coordinator de conferințe și consilier pentru mai multe companii și evenimente internaționale, printre care Where’s The Music? (Norrkoping, Suedia). Ruud este, de asemenea, co-proprietar și co-foundator al International Festival Forum – IFF (Londra, Marea Britanie).
Gideon Gottfried. Trăiește în Londra, e pasionat de muzică, își asumă o muncă de activist social. Jurnalistul german Gideon Gottfried, în prezent corespondent european pentru Pollstar – Biblia indistriei de spectacol live din Statele Unite. Până în 2015 editor al publicației Musikmarkt, termometrul muzicii în Germania, Austria și Elveția, Gideon a semnat, de asemenea, în alte publicații prestigioase, de la Billboard, la Vice Germany sau IQ Magazine. Pasionat de muzică și el însuși rapper, Gideon este, de asemenea, co-fondator al casei de discuri independente Crispy Crust Records. Activist și anarchist, lucrează și pentru rețeaua non-profit independentă acTVism, cu sediul la Munchen.
Dr. Dick Molenaar. Unul dintre cei mai titrați consilieri în complicatul domeniu al taxelor, Dick Molenaar lucrează cu cei mai cunoscuți artiști olandezi, dar și cu sportivi sau companii și instituții care activează în industria muzicală. Dick Molenaar colaborează cu toți consillierii fiscali în domeniul artelor din Rotterdam. Cercetător la Erasmus School of Law din Rotterdam, istituție la care a urmat și studiile doctorale, Dick Molenaar este autor al cărții “Sistemul de taxare al Artiștilor Internaționali” (“Taxation of International Performing Artistes” – IBFD, Amsterdam, February 2006) și al multor articole de specialitate publicate în Olanda sau în alte prestigioase publicații internaționale. Este membru al mai multor instituții și organizații de control al breslei, începând cu Nederlandse Orde van Belastingadviseurs (NOB) – Asociația Olandeză a Consilierilor Fiscali, de asemenea al International Fiscal Association (IFA) – singura organizaţie internaţională non-guvernamentală şi non-sectorială care se preocupă de aspectele fiscale. Dick Molenaar este membru și al organismelor dedicate industriei musicale, precum International Tax Entertainment Group (ITEG) sau The International Association of Entertainment Lawyers (IAEL).
Gordon Masson. Este fost astronaut! Fost pilot de încercare, astronaut și, pentru 30 de ani, journalist, Gordon Masson are 18 ani de experiență în industria muzicală. Când nu salvează pădurile amazoniene sau pisici care nu mai știu să coboare din copaci, Gordon îți petrece vremea ca editor al revistei IQ Magazine sau stabilind agenda unor evenimente care contează, cum ar fi International Live Music Conference. Ai putea să auzi că a urcat pe Everest sau că a trecut înot Pacificul, dar între timp sigur își ia în serios rolul de live editor la Music Week sau pe cel de editor international pentru Billboard. Și-a asumat și diverse roluri de ambasador pentru United Nations, dar și de consilier pentru o serie de case de discuri și alte entități din industria muzicală. Înainte de a se muta la Londra, a fost implicat într-o serie de programe de salvare a unor specii pe ale de dispariție. Și-a petrecut doi ani la Washington, unde a coordonat publicațiile affiliate industriei spațiale și sateliți. În anii 1990 a fost reporter pentru ziare ca The Courier și Evening Telegraph, printre multe altele din Scoția sa natală.
Grimur Atlason. Este implicat în organizarea de concerte încă de la 16 ani și, între timp, are un palmares considerabil. În ultimii opt ani a fost manager general al marelui festival Iceland Airwaves, care are loc în fiecare an, începând din primul weekend de noiembrie, în Reykjavik. Peste 200 de trupe în 250 de concerte oficiale programate de-a lungul celor cinci zile de festival, la care se adaugă cele peste 600 de concerte care au loc în așa numitele “platforme neoficiale” Iceland Airwaves. A lucrat cu Björk, Flaming Lips, PJ Harvey, Dizzee Rascal, Of Monsters and Men, Hot Chip, Caribou, Sigur Rós, Robyn, Jon Hopkins, Ásgeir, The War on Drugs, Beach House, Kraftwerk, John Grant, FM Belfast sau Haim, printre mulți alții.
Allan McGowan are o experiență de mai bine de 40 de ani în publicitate și industria muzicală: a lucrat ani buni în vânzări, ca promoter de concerte și ca agent de booking, a asigurat managementul mai multor trupe și agenda unor conferințe tematice internaționale. În tot acest timp a prezentat și moderat seminarii și conferințe și, în calitate de consultant, a stabilit agenda multor evenimente de amploare, printre care și faimoasa International Live Music Conference (ILMC) de la Londra. În prezent este editor al revistei VIP News, platformă online care oferă baze de date și informații destinate industriei muzicale. De asemenea, Allan este editor asociat IQ Magazine, publicația afiliată conferinței de la Londra (ILMC) și, totodată, administrează editura Wintrup Songs Ltd.