După muncă și răsplată – așa poate fi descrisă ziua de duminică la Ferma Vedetelor.
Fermierii au avut parte de o zi plină de activități, iar atunci când te relaxezi timpul parcă trece altfel. Au jucat fotbal și au primit un colet surpriză, iar muzica nu a lipsit nici în această zi din casă.
Ferma Vedetelor a fost urmărită, în intervalul 20:30 – 22:25, de aproximativ 2 milioane de români, iar în minutul de aur de la 20:55, peste 2.3 milioane de persoane priveau peripețiile fermierilor.
La nivelul publicului comercial, cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, PRO TV a fost lider detașat în topul audiențelor cu 11.3 puncte de rating și 24.6% share, în timp ce televiziunea situată pe locul doi a reușit să obțină 5.9 rating și 12.9% share.
Dimineața a început cu activitățile de rigoare pentru a pregăti masa și a se încălzi: spartul lemnelor, făcutul pâinii, încălzitul apei în curte pentru a spăla. “Ce credeți? Dan este în curte, sparge lemne!” – a spus Doinița, iar Cristina a completat: “El toată săptămâna ne-a distrat cât am muncit, acum când vrem să ne distreze, el muncește!”. Augustin a plâns de foame pe la geamuri, iar Cristina i-a sărit în ajutor cu un cotor de varză care a fost întruchipat pe rând în imaginația lui de friptură și ananas.
Iubirea a fost la cote maxime dis de dimineață. Când a intrat în casă Dan a pupat toate fetele și bonus pe Iftimoaie. Tot Dan a fost cel care a descoperit răvașul misterios în timpul plimbării sale de revigorare. Răvașul le-a adus o nouă provocare, iar faimoșii fermieri s-au organizat și au plecat în căutarea lui, însă nu înainte de a îi pregăti Doiniței un tort de gem și de a îi cânta La mulți ani! Doinița a fost copleșită de emoții și a izbucnit în plâns, iar Stan a punctat: “S-a întristat că i-am urat de sănătate și de fericire?”. Momentul a culminat cu un dans în jurul mesei pe muzica Mioarei.
Coletul misterios care îi aștepta lângă lac conținea un buchet de flori pentru Doinița, o scrisoare de la mama ei care a copleșit-o de emoție, plăcintă cu mere, plăcintă cu brânză și două sticle cu cafea. Însă, pentru a le obține, concurenții au trebuit să joace fotbal în noroi. Partida de fotbal i-a prins pe unii dintre ei în offside, iar câștigătoare a ieșit echipa formată din Vica, Ionuț, Dan și Ștefan. La capitolul arbitrare s-a hotărât: a fost blat… de mere sau de brânză, pentru că Mioara, arbitrul meciului, era cu gândul doar la plăcintele câștigate.
Seara de duminică a adus o petrecere pe cinste la Ferma Vedetelor, care s-a lăsat cu muzică și dans pe masă. Imnul fermei I feel dirty, o adaptare după celebra piesă I feel pretty, a răsunat în toată pădurea. Însă nu toți concurenții s-au simțit la fel de bine, iar dimineața de luni a fost începută în lacrimi de Corina, care s-a simțit luată prea mult peste picior și a decis să pună piciorul în prag.
Luni, nea Rață le-a adus proviziile pentru săptămâna aceasta și le-a dat sarcina pe care trebuie să o îndeplinească până la sfârșitul săptămânii: au de construit o seră. Reacția lor a fost: “O ce? La o saună nu te-ai gândit?”, însă răspunsul a venit imediat: “Dacă o să fie cald o să stați și ca în saună în ea!”.
Pentru că voia bună este un principiu pe care se ghidează nea Rață, acesta a venit și cu o mică provocare. Concurenții au trebuit să aducă doi copaci căzuți din pădure, iar cei care ajung primii primesc recompensă cafea. Cursa a fost una plină de peripeții și sabotări pe ultima sută de metri, însă de premiu s-au bucurat toți.
Doctorul a intervenit pentru a doua oară la Ferma Vedetelor. De data aceasta Mioara nu s-a simțit prea bine, iar în urma consultației a descoperit că are tensiunea mare, însă nu a fost nimic grav. Nici Ștefan nu s-a simțit prea bine și a stat în pat la căldură.
Iulia Vântur a venit în casă cu scrisoarea de la Oana Radu, în care aceasta nominaliza fermierul săptămânii. Pronosticurile concurenților s-au îndreptat către Dan, Ionuț, Corina, Cristina sau Ștefan, însă câștigătorul a fost Dan. Decizia a fost o surpriză la fel de mare pentru el cât și pentru restul, care au sărit în sus de bucurie: Eu sunt veriga slabă! – a ținut Dan să precizeze.
Prima comandă ca fermier al săptămânii: “Petreceri în fiecare zi!” și a continuat: “O să îi cumpăr un porc lui Augustin, iar fetelor o să le facem un centru SPA!”.
Astăzi de la 20:30, telespectatorii vor vedea ce surpriză frumoasă le aduce nea Rață fermierilor, care este cea mai mare provocare de până acum care a făcut-o pe Cristina să exclame: “Mi se pare genial!”, dar și ce se întâmplă cu Vica.
Cel mai tare reality show 100% românesc se vede de luni până joi și sâmbăta, de la 20:30, la PRO TV! Toate edițiile Ferma vedetelor pot fi urmărite și pe voyo.ro.