Un eveniment Agora Media şi Green Report pentru soluţii verzi în birouri
Agora Media şi Green Report organizează miercuri, 29 octombrie 2008 conferinţa „Green IT&C” pentru a aduce în centrul atenţiei necesitatea promovării şi utilizării produselor şi soluţiilor verzi din industria IT&C în contextul luptei impotriva încălzirii globale. Evenimentul se va desfăşura la Hotel Crowne Plaza, sala Crowne Ballroom, începând cu ora 08:30.
„Green IT&C” se adresează persoanelor de decizie şi directorilor IT din marile companii din România, companii cu o cifră de afaceri de peste cinci milioane de euro şi directorilor de IT din Administraţia Publică Centrală. Participanţii la eveniment vor avea ocazia să discute despre reducerea consumurilor echipamentelor, reciclarea şi reutilizarea acestora, utilizarea raţională a consumabilelor, precum şi impactul pe care îl pot crea câmpurile electromagnetice.
Companiile producătoare de echipamente şi servicii IT încearcă din răsputeri să reducă impactul pe care îl au aceste echipamente asupra utilizatorilor direcţi de tehnologie, vieţii oamenilor şi întregului sistem ecologic. Mai mult ca niciodată, acest an a reprezentat un adevărat start în lupta împotriva poluării şi îmbunătăţirii amprentei verzi lăsate de tehnologiile actuale, IT-ul fiind unul dintre sectoarele cele mai implicate în acest lung proces.
Grija pentru mediu forţează în mod direct dezvoltarea de tehnologii noi, verzi, care pe lângă aportul adus mediului, vin şi cu performanţe mult îmbunătăţite, companiile reuşind în acest fel să economisească, dar şi să câştige financiar în acelaşi timp, printr-o putere mai mare de procesare şi un timp de răspuns diminuat semnificativ.
Reprezentanţi ai asociaţiilor EcoTic, Environ şi Greenpeace, precum şi ai companiilor D-Link, RedHat, Dell, Producton, Orange, Xerox România şi Republica Moldova, Fujitsu Siemens Computers, IBM, Dynasoft Lighting vor prezenta soluţii şi servicii destinate diminuării poluării provocate de tehnologie pentru sistemele informatice din instituţiile şi companiile româneşti. Prezentările, demonstraţiile şi dezbaterile din cadrul conferinţei se vor axa pe conceptele şi soluţiile IT&C de ultimă oră legate de nevoile acestor companii de a obţine rapid răspunsuri pentru a putea lua decizii. Conferinţa se va bucura de prezenţa şi cuvântul de deschidere din partea autorităţilor în domeniu: Attila Korodi, Ministrul Mediului şi al Dezvoltării Durabile şi Borbely Karoly, Ministrul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei.
„S-a vorbit şi se vorbeşte foarte mult despre poluare, încălzirea globală şi despre nevoia de a proteja mediul înconjurător. Este la modă să fii verde. A sosit timpul să trecem de la vorbe la fapte, de la a filozofa pe teme de mediu, la acţiuni concrete, începând din propria ogradă. A sosit timpul să reciclăm vechiturile, iar atunci când facem noi achiziţii, unul dintre cele mai importante criterii de alegere a unei tehnologii sau a unui produs să fie ca acestea să fie ecologice”, spune Romulus Maier, Director General Agora Media S.A.
„Poate că prea puţini oameni ştiu că industria IT&C produce 2% din emisiile globale de dioxid de carbon, adică la fel ca şi industria aviatică. Este foarte mult, deşi electronicele mai eficiente energetic sunt deja pe piaţă. Vrem ca marile companii şi oamenii simpli să afle despre aceste echipamente mai verzi şi să se bucure de avantajele acestora, adică facturi mai mici la energie şi un mediu mai curat”, este de părere Gabriel Păun, director evenimente şi comunicare, Green Report.
Evenimentul este promovat cu ajutorul partenerilor media PRWave şi PRWave Directory, portalul acasa.ro, Clubafaceri.ro, Portalelectric.ro, Comunicatedepresa.ro, Medialook.ro, eWeek România, Agora News, PC Magazine şi Channel Partner România.
{mosloadposition user10}