de Christopher Dembik, economist Saxo Bank
Scenariul în care încă mai credem este o înțelegere de ultim moment. Da, timpul trece cu repeziciune și scenariul cel mai negru – un default care părea puțin probabil acum câteva luni – pare acum posibil. Iată ce s-ar putea întâmpla.
Datele cheie
30 iunie: în cazul nerambursării datoriei către FMI, agențiile de rating vor declasa datoria suverană a Greciei la categoria default parțial, iar asta va duce, în câteva zile sau săptămâni mai târziu, la un downgrade al băncilor și al tuturor instituțiilor publice. Moody’s a anunțat că va revizui ratingul pentru Grecia pe 31 iulie. E posibilă și o devalizare a băncilor: depozitele bancare din Grecia ar putea scădea sub 100 de miliarde de euro. Am putea asista la instituirea controlului de capital, așa cum s-a întâmplat recent în Islanda și Cipru.
1 iulie: întâlnirea Consiliului Guvernator al BCE ar putea determina banca centrală să ceară mai mult colateral pentru a menține programul ELA (Emergency Liquidity Assistance – Asistență de Urgență cu Lichidități)
8-17 iulie: Grecia s-ar putea dovedi incapabilă să-și plătească datoriile (450 milioane euro către FMI, 11,67 miliarde yeni în împrumuturi și 71 milioane euro dobânzi la titlurile de stat cu maturitate de 3 ani, emise în 2014)
20 iulie: în cazul neplății datoriei de 3,5 miliarde de euro către BCE, programul ELA va fi oprit, ducând la naționalizarea sectorului bancar, aflat în stare de insolvență. Un nou default va fi considerat un Grexit de facto. Pentru a rămâne măcar cu un picior în zona euro, guvernul Greciei ar putea încerca să introducă o monedă paralelă pentru o perioadă limitată de timp (așa numitele titluri de datorie cu valoare monetară) însă, fără un sprijin financiar substanțial, statul elen va fi nevoit să lanseze o nouă monedă în Grecia.
Devalorizarea… o iluzie
În cazul unui Grexit, Grecia ar putea implementa o devalorizare monetară între 50% și 70%. O recesiune fără precedent va urma în anul care vine. În Argentina, în anul post-default, recesiunea a atins 11%. O cifră asemănătoare pare plauzibilă și în cazul Greciei.
În pofida a ceea ce cred susținătorii unui Grexit, devalorizarea monetară este doar o iluzie și nu va ajuta țara să câștige în competitivitate. Devalorizarea ar fi eficientă doar dacă balanța de plăți a Greciei nu ar fi structural în deficit. Ca volum, importurile sunt de trei ori mai mari decât exporturile. În acest caz, devalorizarea e doar un simbol al unei economii pe moarte și ar declanșa o criză umanitară nemaivăzută din ’45 încoace.
Adoptarea unei noi monede care să înlocuiască euro ar putea fi, de asemenea, dificilă. Nu se știe dacă grecii o vor face. Probabil o vor privi cu suspiciune, așa cum arată toate studiile despre apartenența Greciei la UE. Cel mai negru scenariu – cu mai multe monede aflate în paralel în circulație pe o perioadă mai lungă – devine și el plauzibil. S-ar putea întâmpla, având în vedere că aproximativ 100 de miliarde de euro au fost retrași din sectorul bancar de la sfârșitul lui 2009 și au fost ținuți la ciorap de-atunci încoace. Am putea asista la o piață neagră a monedelor, similar cu ceea ce putem vedea în Argentina și Venezuela. Grecii vor prefera moneda puternică – euro și vor dori să scape de cea nouă. Legea lui Gresham va funcționa perfect: banii răi îi scot la iveală pe cei buni. De fapt, asta ar putea duce la un fel de “eurizare” a economiei elene. Nu e nicio îndoială că Grecia va fi marele perdant în cazul în care negocierile cu creditorii vor eșua.
Un cost destul de mic pentru statele europene
Parțial sau total, defaultul Greciei nu va duce la o deteriorare a sistemului de finanțe publice sau la creșteri de taxe în statele din Europa. Nivelul împrumuturilor a fost deja integrat în calculul datoriei publice, ceea ce înseamnă că nu va crește imediat.
Defaultul Greciei va determina statele UE să-și refinanțeze împrumuturile pe piețele financiare. Dar, luând în calcul un mediu financiar caracterizat prin dobânzi scăzute și o creștere a inflației în următorii ani, nerambursarea împrumutului de către Grecia nu ar trebui să provoace nicio “durere” finanțelor publice, chiar și în cazul unor contributori importanți, cum sunt Germania și Franța.
Cu toate acestea, creditorii ar putea renunța la dobânzi de aproximativ 1,5%. În ceea privește Franța, asta ar putea însemna o creștere a contestatei “taxe pe bogăție” până la 75% (egal cu 200 de milioane euro anual).
O contaminare economică și financiară
În fine, riscul unei contagiuni economice și financiare în Europa este limitat, având în vedere că expunerea mediului de business către Grecia este destul de scăzută. 85% din datoria elenă este în mâinile entităților publice. Băncile europene nu mai dețin nimic din datoria suverană a Greciei, sau dețin foarte puțin. În ceea ce privește băncile franceze, expunerea la datoria corporate a Greciei este de 200 de milioane de euro. Din 2010, implementarea planurilor interne de contingență pentru a face față riscului datoriei suverane a Greciei și politicile prudente au ajutat la imunizarea industriei financiare europene.
Cu toate acestea, am putea asista la o speculare excesivă pe termen scurt a fondurilor hedge împotriva statelor cele mai îndatorate sau băncilor mai fragile. Din această perspectivă, Italia ar putea fi prima vizată, având în vedere datoria sa publică mare și sectorul public fragmentat. Până acum, creșterea dobânzilor din statele din sudul Europei nu poate fi interpretată ca o dovadă a contaminării: e doar un semn de normalizare. Investitorii integrează acum factorii de risc după o perioadă de dobânzi anormal de scăzute.
În orirca caz, o contagiune ar putea fi declanșată de acțiunea BCE. Nu putem elimina ipoteza că Banca Centrală Europeană va crește, temporar, ritmul în care cumpără asseturi de pe piețele secundare. Dimensiunea limitată a pieței de bonduri din Europa ar trebui să permită un control temporar al pieței, astfel încât atacurile venite de la fondurile hedge să se încheie.
Pe de altă parte, rămâne dificil de estimat impactul politic al Grexitului. Polarizarea opiniei publice din Germania, Danemarca, Spania și Finlanda, plus perspectiva unui Brexit (ieșirea posibilă a Marii Britanii din UE) reflectă faptul că nu s-a mai discutat și lucrat de mult la comun în Europa. Ieșirea Greciei din zona euro ar declanșa un semnal de alarmă care ar arăta europenilor că nu mai au interese și destine comune, sau dorința de a trăi împreună. Adevărata miză a dosarului grec este cu siguranță politică, nu economică. Premierul elen Alexis Tsipras a înțeles cu siguranță asta și vrea să aducă în discuție datoria Greciei la următorul Consiliu European care va avea loc pe 25-26 iunie. Cu alte cuvinte, nu așteptați nimic de la întâlnirea Eurogrupului de azi.
Despre Christopher Dembik
Christopher este economist la Saxo Bank în Paris, Franța. Conduce departamentul de macroeconomie și cercetare a piețelor financiare pentru reprezentanța Băncii din Paris. Are un masterat în Științe Politice la Sciences Po Paris și un MBA la Institute of Economics of the Polish Academy of Sciences.
