Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Graffiti PR alaturi de OMV Petrom, din nou pe scena EFFIE Awards

• Graffiti PR câștigă alături de OMV Petrom un Silver Effie pentru proiectul ”Fabricat în Țara lui Andrei” (dezvoltat împreună cu Graffiti BBDO).
• În 2012, Graffiti PR a marcat un moment zero al industriei de comunicare din România: primul Effie acordat unei agenții de relații publice – Silver Effie pentru campania „Doctore, ești un erou” , de asemenea, un proiect organizat de OMV Petrom.

Luni seară, Graffiti PR, una dintre cele mai mari agenții de relații publice din România, a urcat pentru a doua oară pe scena Ateneului Român în cadrul Galei Effie România 2014. Cea mai mare competiție de afaceri sociale din România, ”Fabricat în Țara lui Andrei”, organizată de OMV Petrom, proiect dezvoltat împreună cu Graffiti BBDO, a fost premiată cu Silver Effie la categoria Goodworks Effie – Brands (CSR).

Graffiti PR este un pionier în cadul unor astfel de competiții. Este pentru a doua oară când un premiu dedicat industriei advertising se acordă unei agenții de relații publice. În 2012, Graffiti PR a fost premiată cu Silver Effie pentru campania „Doctore, ești un erou” (OMV Petrom).

”Distincția obținută luni seară este o reconfirmare a modelului de business și a abordării Graffiti PR, acela de a a avea o gândire laterală, de a găsi soluții și a dezvolta proiecte care depășesc teritoriul relațiilor publice. Premiul este cu atât mai important cu cât vine la o categorie specială, CSR, unde rezultatele nu se văd sau nu se măsoară neapărat în vânzari, ci mai degrabă în a măsura modalitatea prin care o companie a creat valoare în raport cu stakeholderii săi în comunitățile în care operează (shared value, concept care îi aparține lui Michael Porter). Iar pentru a obține cele mai bune rezultate a fost nevoie de o colaborare extraordinară între entitățile implicate în acest proiect – client, agenție de advertising, strategie și agenție de PR. Felicitări echipei și tuturor câștigătorilor!” declară Paul Kasprovschi, Senior Consultant Graffiti PR

Organizată de OMV Petrom, Fabricat în Țara lui Andrei este cea mai mare competiție de afaceri sociale din România, ce acordă finanțări în valoare totală de până la 350.000 euro. Competiția s-a adresat unui public variat (antreprenori, ONG-uri, PFA-uri, SRL-uri, întreprinderi individuale) și are ca scop dezvoltarea comunităților în care OMV Petrom își desfășoară activitatea prin intermediul antreprenoriatului social. Din cele 512 proiecte înscrise în competiție, juriul a desemnat 10 câștigători care au primit finanțări pentru ca afacerile lor sociale să devină realitate și care vor genera până la 50 de locuri de muncă. Pe lângă acestea, apoximativ 360 de persoane vor beneficia de venituri suplimentare de pe urma lor.

„Fabricat în Țara lui Andrei are două obiective majore: să creeze locuri de muncă și să rezolve o parte din problemele sociale ale comunităților românești. Am gândit acest proiect sub forma unei competiții complexe care, în primul rând, educă participanții în spiritul antreprenoriatului social, apoi le oferă acestora finanțare pentru a pune pe picioare o afacere sustenabilă. Rezultatele extraordinare pentru care proiectul nostru a fost premiat au fost obţinute prin efortul conjugat al unei echipe de profesioniști: colegii mei din OMV Petrom, Graffiti PR și Graffiti BBDO, precum și partenerul nostru de proiect, Fundația NESsT.” declară Mona Nicolici, Manager Sustenabilitate Petrom

Echipa care a lucrat pentru campanie este formată din:
Din partea Graffiti PR: Mircea Tomescu, Bogdan Tomoiagă, Paul Kasprovschi, Irina Ciocan Stănescu, Iulia Botar
Din partea Graffiti BBDO: Cosmin Rădoi, Ioana Ghilerdea, Iulia Manolachi, Vlad Lazăr, Octavian Toma, Monica Felea
Din partea OMV Petrom: Mona Nicolici, Alina Tudor, Magdalena Stoian

Bucuresti, 18.06.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.