Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici în colaborare cu Asociaţia Asistenţă şi Programe pentru Dezvoltare Durabilă – Agenda 21 a elaborat Raportul privind gradul de satisfacţie a cetăţenilor cu privire la calitatea serviciilor oferite de autorităţile şi instituţiile publice .
Raportul reprezintă una dintre componentele proiectului „Carta cetăţenilor”, proiect PHARE 2006 – Creşterea rolului societăţii civile în procesul de integrare a României, finanţat de Uniunea Europeană şi coordonat de asociaţia APDD – Agenda 21, în parteneriat cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.
Evaluarea satisfacţiei cetăţenilor privind calitatea serviciilor publice s-a realizat prin anchetă sociologică având la bază o metodă cantitativă de culegere a datelor – chestionarul aplicat cu operator de interviu – şi o metodă calitativă – observaţia participativă – care s-a concretizat prin redactarea de către monitori a unei fişe de observaţii pentru perioada monitorizată.
Studiul s-a raportat la nivelul unui număr de 15 instituţii şi autorităţi publice din judeţele Cluj, Mehedinţi, Tulcea, Vaslui şi din municipiul Bucureşti, in perioada martie – aprilie 2009 fiind aplicate cetăţenilor 1161 de chestionare de către cei 30 de voluntari care au interacţionat cu instituţiile şi autorităţile administraţiei publice.
Rezultatul studiului a evidenţiat faptul că percepţia generală despre instituţiile şi autorităţile publice este mai degrabă negativă şi defavorabilă: 49% dintre respondenţi consideră că se poate vorbi despre corupţie, respectiv birocraţie (68.3%) în instituţiile şi autorităţile publice. În ceea ce priveşte respectarea principiilor din codul de conduită al funcţionarilor publici în relaţia cu cetăţenii, peste 50 % dintre respondenţi consideră că acestea sunt respectate într-o măsură foarte mare şi mare.
Raportul poate fi consultat pe pagina web a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (www.anfp. gov.ro), urmând a fi tipărit şi diseminat instituţiilor şi autorităţilor publice.
Preşedintele ANFP, domnul Andras Szakal îşi exprimă convingerea că derularea de astfel de proiecte contribuie la creşterea rolului societăţii civile în promovarea principiilor bunei guvernări, la consolidarea capacităţii instituţiilor şi a autorităţilor publice locale de a produce o reformare instituţională reală, transparentă şi centrată pe nevoile cetăţenilor şi precum şi la stimularea participării cetăţenilor la procesul de elaborare a politicilor la nivel local. Totodată preşedintele Szakal apreciază gradul de satisfacţiei a cetăţeanului ca o măsură a performanţei administraţiei, reprezentând în acelaşi timp şi o metodă de stimulare a reformei în sectorul public.
{mosloadposition user10}