Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

GPeC și MTH Digital lansează o primă serie de cursuri intensive de digital marketing în primăvara 2021

curs google search display video ads youtube shopping rsa

În contextul creșterii e-commerce și apetitului pentru mediul online, GPeC și agenția de marketing online MTH Digital lansează o nouă serie de cursuri de digital marketing sub egida GPeC Trainings. Conform cifrelor publicate de GPeC și ARMO, sectorul de e-commerce din România a depășit 5,6 miliarde de EUR și 45% dintre utilizatorii de internet au cumpărat online în ultimul an, iar așteptările sunt ca evoluția sectorului să fie tot de creștere și în 2021. În acest context, GPeC va prioritiza educarea pieței de digital marketing și e-commerce și va lansa cursuri pe teme de marketing online alături de partenerii săi pe tot parcursul anului.

Cursuri intensive dedicate Instagram Ads, Facebook Ads, Google și Youtube Ads în cadrul GPeC Trainings

Seria de cursuri cu care se lansează programul GPeC Trainings în 2021 are în centru performance marketing și este realizată cu sprijinul agenției de digital marketing MTH Digital, agenție specializată pe e-commerce. Cursurile se vor desfășura pe parcursul lunilor martie și aprilie și vor atinge subiecte precum promovarea eficientă a brandurilor pe Instagram, campanii Facebook Ads eficiente, promovarea prin Google Search, Shopping și Display Ads, Youtube Ads, dar și strategie de digital marketing. Trainerul principal al cursurilor va fi Raluca Radu, profesionist cu peste 16 ani de experiență în digital marketing, Country Manager ANSWEAR.ro și fondator MTH Digital, iar alături de Raluca traineri vor fi echipa MTH Digital – Robert Dumitru (Head of Digital MTH Digital), Ștefan Hobjilă (Head of Graphic Design MTH Digital), Ioana Mănescu (Digital Marketing Manager MTH Digital) și Anca Toma (Head of Digital Strategy MTH Digital).

„Este evident pentru noi că vestea cea bună este că tot mai mulți jucători intrăm în e-commerce și că bugetele alocate digital marketing cresc. Pe de altă parte, este evident și că va fi nevoie de educarea acestui public nou și de o atenție sporită acordată înțelegerii principalelor canale de marketing online, modului în care acestea funcționează, dar și metricilor care trebuie urmărite și optimizate în digital marketing.”, ne spune Raluca Radu – Fondator MTH Digital și trainerul principal al cursului.

curs google search display video ads youtube shopping rsa

Instagram și Youtube – o importanță crescută în cadrul cursurilor de digital marketing GPeC Trainings

Un interes sporit în cadrul cursurilor GPeC Trainings de marketing online va fi acordat de această dată către Instagram și Youtube alături de Google Ads și Facebook Ads. Această decizie a fost una firească în contextul creșterii numărului de utilizatori români activi pe Instagram și Youtube în 2020.

„La nivel mondial, Instagram are peste 1 miliard de utilizatori. Dacă ne uităm la nivel național, Instagram a crescut accelerat pe fondul pandemiei și a ajuns la 4,5 milioane de utilizatori în România, iar ce a fost surprinzător anul trecut a fost creșterea segmentului de vârstă 40+. Statisticile la nivel internațional arată că utilizatorii Instagram sunt mai activi decât utilizatorii Facebook și interacțiunea în Instagram este în continuă creștere. Ne putem deci aștepta ca importanța Instagram în bugetul de timp al utilizatorului român de social media să crească, iar importanța acestui canal în bugetul de marketing al advertiserilor să crească și ea proporțional”, a declarat Robert Dumitru – Head of Digital MTH Digital

Numărul de utilizatori activi Youtube din România a crescut și el în 2020 și s-a observat în special o creștere a timpului petrecut de aceștia consumând conținut video. „Deși vorbim de ani buni despre o creștere a importanței conținutului video, pare că în 2020 consumul de content video pe platforme sociale a crescut în mod real. Ce s-a mai observat a fost și o creștere a interacțiunii utilizatorului cu contentul social – utilizatorii au preferat conținutul interactiv, conținutul care cere feedback din partea utilizatorului. Accentul ne așteptăm deci să cadă din ce în ce mai mult pe animații și conținut video, dar trebuie să nu uităm importanța mesajelor clare și simple și în aceste tipuri de conținut.”, a completat Ștefan Hobjilă – Head of Graphic Design MTH Digital

Înscrierile la cursuri sunt deschise pe situl GPeC aici https://www.gpec.ro/cursuri/ și calendarul desfășurării acestora este următorul: Curs Intensiv de Instagram Ads 25-26 Martie, Curs Intensiv de Facebook Ads 8-9 Aprilie, Curs Intensiv de Google & Youtube Ads 22-23 Aprilie și Curs de Strategie Digitală 13-14 Mai. Dat fiind contextul, cursurile se vor desfășura exclusiv online.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.