Ce aflăm în această seară de la cei 13 gospodari?
În această seară, de la 20:30, Pro TV îi prezintă pe cei 13 bărbați care își caută jumătatea în noua emisiune, Gospodar fără pereche! Fiecare dintre ei știe foarte bine ce înseamnă viața la țară, munca, agricultura și au cu toții un punct în comun: au ajuns la concluzia că viața lor nu o să fie niciodată completă dacă nu vor avea pe cineva cu care să împărtășească tot ce au reușit să obțină, o femeie alături de care să își întemeieze o familie.
Cei 13 gospodari fără pereche și-au stabilit prioritățile, iar topul s-a modificat, spre surprinderea celor din jur: până acum erau concentrați numai pe muncă, iar în următoarea perioadă și-au propus să pună viața sentimentală pe primul loc! Dacă unii dintre gospodari nu au avut niciodată o relație, alții au trecut prin căsnicii sau relații care, din păcate, nu au avut și un happy end. Însă cu toții sunt încrezători că vor reuși să găsească femeia pe care o visează de mult prea multă vreme.
De la 20:30, aflăm că, pentru unul dintre fermieri, șansa de a-și găsi nevastă nu i-a surâs nici în prima zi de la naștere! Chiar mama lui Claudiu Borza (36 ani, județul Alba) va povesti că, în ziua în care l-a adus pe lume pe fiul ei, la maternitate s-au născut alți 22 de băieți și numai 4 fete. În plus, tot tineretul din zona în care locuiesc ei a plecat la oraș, așa că singura soluție pentru Claudiu este să-și caute femeia visurilor mai departe de meleagurile natale.
Ștefan Demeter (46 ani, județul Covasna) se declară deschis propunerilor de la posibila sa parteneră: „Dacă vrea la Kangoo Jumps, mergem împreună!”. Pasionat de mare și iahting, și-a decorat casa astfel încât să fie asemănătoare unei ambarcațiuni: cu timonă, velă, catarg, totul pentru a se simți pe mare chiar și atunci când se odihnește după ce a avut toată ziua grijă de animale.
În această seară, de la 20:30, Anamaria Prodan Reghecampf, prezentatoarea emisiunii Gospodar fără pereche, ne va face cunoștință cu cei 13 bărbați care au hotărât că este momentul să își găsească jumătatea! Fiecare dintre ei își va spune povestea, își va prezenta gospodăria și ce așteaptă de la femeia pe care și-o dorește alături.