Piese grele pentru concurenţii curajoşi, în ediţia cu numărul 4 a emisiunii de la TVR 2
Pentru că deja au trecut prin câteva probe de foc şi prin emoţiile notelor acordate de juriu, miercuri, 30 octombrie, de la ora 20.10, la TVR 2, concurenţii emisiunii „8 într-o barcă” vor avea parte de noi provocări muzicale. Acestea le vor testa atât talentul, cât şi capacităţile de interpretare a unor piese din registre diferite. Emisiunea este difuzată simultan pe TVR HD şi online pe TVR+.
„Gas gas”, una dintre cele mai cunoscute piese ale muzicianului Goran Bregovic, gospel-ul „Alleluia” şi „Something stupid”, pe care Robbie Williams şi Nicole Kidman au realizat un duet în 2001, sunt câteva dintre piesele pe care concurenţii le vor interpreta pentru telespectatori miercuri, la TVR 2.
Sarcina juriului, format din Paula Seling, Cornel Patrichi şi Simona Catrina, este din ce în ce mai grea. Ei analizează nu numai evoluţiile individuale, ci şi pe cele de grup ale concurenţilor.
Clasamentul din finalul ediţiei precedente îi plasează în top pe Francesca şi pe Selatin, la egalitate de puncte (29 de puncte), fiind urmaţi de Alma şi de Andreea, tot la egalitate de puncte (28,5), cei patru concurenţi fiind şi singurii care au primit note de 10 din partea juriului în această ediţie. Cei patru sunt, pentru moment, şi primii patru concurenţi în clasamentul general al punctelor după cele 3 ediţii difuzate de TVR 2 (Francesca – total de 86 de puncte, Alma – 85,5, Andreea – 84,5 şi Selatin – 83,5).
Telespectatorii vor afla miercuri, într-o nouă ediţie a emisiunii „8 într-o barcă”, cine reuşeşte să-şi păstreze locul în top şi dacă Evelyne, Alex şi Paul, cei trei concurenţi care au primit „colacul de salvare” în ediţia precedentă vor scăpa de el.
(Foto: TVR)