- 75% creștere față de campania de Black Friday de anul trecut
- 38% din comenzi plătite cu cardul, față de 25% anul trecut
- peste 2350 magazine active
Pentru magazinele online găzduite de platforma de e-commerce Gomag, campania de vânzări de Black Friday (12-14 noiembrie 2021) a însemnat o creștere semnificativă, cu 75% mai mare față de campania din 2020. De asemenea, unele magazine de pe platforma Gomag au avut anul acesta de Black Friday vânzări de 25 de ori mai mari față de o zi normală, iar orașele în care au fost livrate cele mai multe comenzi sunt: București, Cluj-Napoca, Constanța, Arad și Timișoara.
Pe platforma Gomag activează peste 2.350 de magazine pentru campania de Black Friday, iar 38% din comenzi au fost plătite cu cardul, față de 25% în anul trecut. De asemenea, compania a introdus anul acesta opțiunea RRP (Recommended Retail Price) sau Prețul Recomandat de Producător, care se activează printr-o solicitare pe mail din partea clientului, în urma căreia cumpărătorii pot face o analiză comparativă a prețurilor și să ia o decizie de achiziție cu mai multă încredere.
Mai mult, magazinele online de pe platforma dezvoltată de Gomag au înregistrat creșteri semnificative atât în ceea ce privește numărul de comenzi, cât și numărul de produse vândute. Astfel, au fost 50.000 de comenzi înregistrate și peste 160.000 de produse vândute. Cele mai profitabile categorii au fost cele care au vizat electronice, casă și grădină și baby&kids, iar cea mai mare comandă a fost de 32.118 lei, având un coș de cumpărături în zona de casă și grădină.
„Am observat că interesul și seriozitatea cu care a fost tratat acest eveniment de către business-urile noastre a influențat masiv rezultatele obținute. Magazinele care au început pregătirea din timp au obținut mai multe vânzări, în mod controlat, și au reușit să facă față creșterilor cu profesionalism, pregătind spre livrare coletele de la primele comenzi apărute în platformă. Mă bucur că numărul acestor magazine e în creștere față de anul trecut”, a declarat Cosmin Dărăban, CEO și co-fondator Gomag.
Pentru a ajuta clienții și partenerii platformei, Echipa Gomag a creat Black Friday SUMMIT, un eveniment care a avut loc timp de 5 zile, în perioada 27 septembrie – 1 octombrie 2021, tocmai pentru a discuta despre exemple de bune practici, strategii și soluții pentru a organiza cel mai mare eveniment de vânzări din an.