Agenția a fost selectată pentru a sprjini și asigura activitățile de comunicare locale dedicate F1® 2021 – noua experiență de ultimă generație semnată de CODEMASTERS®
Golin va sprijini strategia locală de comunicare și implementarea acesteia pentru F1® 2021, noua experiență de ultimă generație dezvoltată de Codemasters și distribuită de EA SPORTS. În cadrul colaborării, Golin va furniza servicii de PR corporate și de brand, cuprinzând activitățile de PR și comunicare ale Codemasters, dezvoltatorul britanic de jocuri câștigătoare de premii, și ale publisher-ului Electronic Arts.
Shaun White, Director Comunicare, Codemasters Software Co. Ltd – „Formula 1 este fără nicio îndoială liderul absolut al sporturilor cu motor. Suntem mândri de faptul că F1 2021 este unul dintre cele mai așteptate jocuri video de curse ale anului, aducând cu sine noutăți care îi transpun pe jucători în fascinanta lume a F1®. Avem nevoie de un partener capabil să aducă spectacolul și fastul celui mai important sport cu motor din lume cât mai aproape de fanii din România. Golin s-a remarcat drept un partener experimentat, pasionat și ambițios, care le va permite audiențelor locale să simtă îndeaproape magia F1 2021.”
F1® 2021, noua experiență de ultimă generație dedicată curselor video, se lansează global vineri, 16 iulie, cuprinzând echipele, piloții și circuitele din Campionatul Mondial FIA de Formula 1 FIA™.
Roxana Dibă, Managing Director, Golin Romania – „Suntem onorați și încântați să extindem familia Golin prin colaborarea cu Codemasters și F1 2021, și să contribuim astfel la consolidarea imaginii studioului și a F1 2021 în țara noastră. Am fost țintuiți în scaune de entuziasm și admirație încă de la primele interacțiuni cu echipele din spatele acestui produs formidabil. Suntem mândri să punem umărul și să ne întrebuințăm experiența pentru a transpune publicul din România în emoțiile unice ce înconjoară și dau unicitatea Marelui Circ.”
Codemasters este un dezvoltator britanic de jocuri video, premiat în numeroase rânduri, cu o experiență de peste 30 de ani. Compania este specializată în dezvoltarea de jocuri video de curse, printre care se numără DiRT, GRID, Project CARS și seria de jocuri oficiale F1®, premiate în cadrul BAFTA. F1® 2021 este primul joc video distribuit de către Electronic Arts în urma achiziției studioului Codemasters din februarie 2021.
Codemasters Team: Shaun White (Director Comunicare/Director of Communications), Stefano Ghersi (Integrated Communications Lead)
Golin Team: Florin Merlă (Director), Larisa Hladiuc (Senior Media Associate), Gabriela Ungur (Media Associate).