Golin a fost desemnată și rețeaua anului
Golin și MullenLowe au obținut două Grand Prix-uri, trei trofee Gold și două Silver la Golden Hammer 2017, pentru campaniile Electric Castle – Unofficial Partners și Vanilla Skype// BRD – Groupe Société Générale. Agențiile au primit, de asemenea, distincțiile PR Frame, pentru cele mai multe puncte obținute din partea juriului de PR, și Communications Folder, pentru cele mai multe puncte obținute la categoriile evaluate de juriul de Comunicare.
Golin a devenit prima agenție de PR din România premiată cu Grand Prix la acest festival, devansând agenții puternice din Europa Centrală și de Est, dar și din Germania sau țările nordice. Mai mult decât atât, trofeele obținute de echipa din București au contribuit la câștigarea titlului de rețeaua anului de către Golin.
„Dincolo de recunoașterea pasiunii și creativității echipei noastre, aceste premii demonstrează forța PR-ului ca lead, generator de idei și inițiator de dezbateri într-un context complex de comunicare. Împreună cu colegii noștri de la MullenLowe și cu o implicare solidă a echipei noastre de digital, am adus noi perspective asupra interacțiunii dintre branduri și consumatori și am schimbat tipul de raportare clasic prin mecanici și tool-uri noi de social media, printr-un conținut diferit și, mai ales, prin două concepte creative puternice, provenite din insight-uri reale. Le mulțumim tuturor partenerilor noștri pentru încredere, susținere și mai ales pentru că au permis unor fani să le devină comunicatori”, spune Ana Trif, Director Consumer Division, Golin, coordonatoarea celor două campanii.
„Când PR-ul și Advertising-ul lucrează atât de bine împreună, nu te poți aștepta decât la lucruri mari. Performanța de la Golden Hammer e o dovadă, aș zice, consistentă în acest sens. Ne bucurăm că am putut pune umărul la acest succes și mulțumim Golin pentru oportunitate. Tot meritul merge către o echipă de oameni extrem de talentați din ambele agenții, care va mai avea multe de spus și pe la alte festivaluri”, adaugă Eugen Suman, Executive Creative Director, MullenLowe.
Campania Electric Castle – Unofficial Partners a fost premiată cu două Grand Prix-uri la categoriile Promo & Activation și PR, trei Gold-uri și o diplomă specială.
Campania Vanilla Skype// BRD–Groupe Société Générale le-a adus agențiilor Golin și MullenLowe două trofee Silver.
Cele două campanii realizate de Golin și MullenLowe au fost apreciate și la principalele festivaluri de PR și digital din România: Vanilla Skype// BRD–Groupe Société Générale a fost desemnată Campania Anului la Romanian PR Award 2016, unde a câștigat alte trei trofee Gold, iar la Internetics 2016 a obținut un Gold, un Silver și un titlu de Winner. De asemenea, Electric Castle – Unofficial Partners a fost premiată cu Gold la Romanian PR Award și la Internetics.