Pentru prima dată în istoria sa de 61 de ani, cel mai important festival dedicat industriei de comunicare și publicitate este deschis de o agenție de PR
Cannes Lions 2014 începe cu seminarul Relevance and the Hoff, susținut de Golin, prin Matt Neale (Președinte, Golin International), Caroline Dettman (Chief Creative and Community Officer, Golin International) și celebrul actor David Hasselhoff.
Seminarul Relevance and the Hoff va reprezenta un experiment live, prin care Golin, alături de David Hasselhoff, îi invită pe toți cei care vor participa la seminar să acceseze platforma //hoffornot.com/ și să creeze și să viralizeze în timp real conținut legat de The Hoff – brandul personal al celebrului actor american.
Platforma este disponibilă la nivel global, astfel că orice persoană poate afla ce se întâmplă în timpul seminarului, urmărind hashtag-ul #huffornot pe Twitter, Instagram și Google+. Mai mult, folosind instrumente de monitorizare performante, Golin va arăta, în timp real, impactul produs de platforma //hoffornot.com/ în întreaga lume, exemplificând astfel relevanța campaniilor real time și aplicabilitatea lor, indiferent de tipul brandului. De altfel, persoanele care vor accesa platforma vor avea șansa de a câștiga o cină cu David Hasselhoff, indiferent de țara din care provin.
Seminarul va avea loc duminică, 15 iunie, începând cu ora 11:00. Mai multe informații despre eveniment puteți găsi accesând acest link.