Hans-Joachim Stuck a oferit rafinamentul necesar noului GTI
„Care au mai fost evenimentele anului 1976?“, întreabă Strietzel, alias Hans-Joachim Stuck de la geamul unui Golf GTI din prima generaţie, la volanul căruia se află din nou după mai bine de treizeci de ani. „Cine avea ocazia să conducă un 911 era norocos. Dar performanţe similare au devenit disponibile şi cu GTI. Fără îndoială la un nivel diferit, dar accesibil oricui. O soluţie genială, care şi-a menţinut acest caracter şi în prezent. Noul GTI este cel mai bun exemplu în acest sens.“ menţionează Stuck – o personalitate marcantă în automobilismul internaţional – care cooperează îndeaproape cu Volkswagen AG în cursele auto, în calitate de reprezentant şi pilot, iar la capitolul dezvoltării de autovehicule, ca expert în domeniul reglării trenului de rulare şi al sistemului de propulsie. El a oferit rafinamentul necesar şi noului Golf GTI, alături de experţii din cadrul echipei „Hackenberg“. O parte dintre teste au fost realizate pe circuitul Nürburgring, unde directorul de dezvoltare, dr. Ulrich Hackenberg, şi Hans-Joachim Stuck au concurat anul trecut la volanul modelului Scirocco în cursa de 24 de ore pentru a câştiga respect şi a acumula experienţă.
Volkswagen este acasă pe circuitul Nürburgring-Nordschleife. De multă vreme. Acelaşi lucru este valabil şi pentru GTI. „Motorul de 110 CP al modelului GTI”, îşi aminteşte Stuck, „şi-a demonstrat puterea încă din prima zi. Până atunci nu se fabricase un asemenea autoturism. Din acest motiv, primul GTI a impus standarde cu adevărat noi .”
Prin cea de-a cincea versiune a modelului Golf GTI, lansată în anul 2004, acest mit a revenit mai puternic decât a fost vreodată. Între debutul primei generaţii şi scoaterea din producţie a celei de-a cincea versiuni, peste 1,7 milioane de cumpărători au transformat modelul GTI într-un bestseller la nivel mondial. Urmează cea de-a şasea generaţie a modelului GTI, care se remarcă printr-o forţă şi o suveranitate superioară tuturor versiunilor anterioare. Un GTI cu un tren de rulare care redefineşte senzaţia de abordare a curbelor şi tracţiunea graţie blocării electronice transversale a diferenţialului (XDS) disponibilă în serie. Un GTI care atinge o viteză de 240 km/h care, cu motorul turbo de 155 kW / 210 CP oferă mai multă plăcere a condusului, dublată de un consum de numai 7,3 litri de benzină Super fără plumb (minus 0,7 l/100 km). Un GTI care, prin intermediul unei surse de sunet şi a instalaţiei de concepţie nouă pentru evacuarea gazelor de ardere (câte o ţeavă finală în partea stângă şi dreaptă), oferă un dinamism sonor. Un GTI care transferă în mod consecvent în viitor tradiţia primei versiuni.
În această perioadă are loc lansarea pe piaţa din Germania a celei de-a şasea versiuni a modelului GTI. La nivel european, vânzările vor începe după Paşte. Către finalul verii vor urma America de Nord şi Asia – succesul GTI reprezintă de multă vreme un fenomen internaţional.
Iar Hans-Joachim Stuck (58 de ani) este mai mult decât figura reprezentativă pentru sectorul automobilistic al firmei Volkswagen şi mai mult decât un expert care identifică orice slăbiciune a unui autoturism. Strietzel, aşa cum a fost botezat de naşa sa şi este cunoscut de prietenii săi, este un adevărat fan GTI: „Am avut permanent un model GTI în familie, de la prima până la cea de-a şasea versiune. Inclusiv ediţiile Pirelli. Fără nicio excepţie. Chiar şi în perioada în care am lucrat pentru BMW. GTI a fost modelul pe care l-am condus cu cea mai mare plăcere pe circuitul din Nürburgring. GTI a fost modelul la volanul căruia, pe Nordschleife, i-am adus pe culmile disperării pe posesorii modelelor 911. Chiar şi soţia mea conducea un GTI când m-am îndrăgostit de ea.”
Propulsorul modelului GTI
În cazul modelului Golf GTI din generaţia VI, fascinaţia începe pentru Stuck din nou cu motorul: „Este extraordinar de important că versiunea actuală a modelului GTI, asemenea generaţiei anterioare, este echipată din nou cu propulsor turbo. Acest motor cu turbină de supraalimentare de înaltă tehnologie este adaptat perfect acestor vremuri. Oferă un consum mai redus în comparaţie cu un motor de mare volum, dar, graţie turbinei de supraalimentare, beneficiază de o sportivitate remarcabilă.” Şi acest aspect se beneficiază de tradiţie la modelul Golf GTI: chiar de la a doua generaţie, s-a remarcat prin propulsorul G60 cu un motor cu patru cilindri cu supraalimentare (118 kW / 160 CP). Un alt pas important a fost reprezentat de cea de-a patra generaţie, cu versiunea „Golf GTI 132 kW” (acesta este denumirea exactă) – prin care a început era propulsoarelor GTI cu turbină de supraalimentare. Tehnologia şi vremurile ofereau cadrul oportun. Versiunea de 132 kW / 180 CP a fost prezentată în anul 2001 în cadrul unei ediţii limitate (3.000 de unităţi) cu ocazia aniversării a 25 de ani de la lansarea modelului GTI. Este adevărat că a existat şi anterior un motor turbo de 150 CP, dar acesta nu beneficia de dinamismul remarcabil al versiunii Jubi. Prin lansarea pe piaţă a celei de-a cincea generaţii Golf GTI a fost preluat un propulsor turbo complet nou cu patru cilindri, care dezvolta 147 kW / 200 CP. La 30 de ani de la lansarea pe piaţă a primei generaţii GTI a fost preluat un motor turbo de 169 kW / 230 CP disponibil pentru Golf GTI Edition 30. Ulterior, acest nou propulsor a asigurat propulsia pentru cel de-al doilea GTI Pirelli.
Cu exact 155 kW / 210 CP, motorul TSI al noului Golf GTI dezvoltă o putere cuprinsă între cea oferită de ultimul GTI de serie şi cea disponibilă la ediţia aniversară lansată la 30 de ani. Deşi puterea şi capacitatea cilindrică ar putea conduce la concluzia unei perfecţionări a motorului de 200 CP, este vorba despre un nou propulsor din generaţia de motoare „EA888”, cu o bază tehnică cu elemente comune cu versiunea de 230 CP.
Motorul TSI care echipează cea de-a şasea generaţie a versiunii GTI reprezintă expresia celui de-al doilea nivel de dezvoltare a acestor motoare cu o agilitate deosebită. Agregatul optimizat pentru montarea transversală, disponibil pentru noul GTI, prezintă printre altele, în raport cu prima versiune a motorului „EA888”, pistoane şi segmente de piston modificate, o pompă de ulei cu sistem de reglare, o nouă pompă de vid, o nouă pompă de înaltă presiune pentru carburant, precum şi un nou senzor pentru masa de aer. Echipând cel mai puternic Golf de până în prezent, motorul respectă limitele normei de poluare Euro 5.
Performanţele versiunii GTI
Într-adevăr: în special la capitolele emisii şi consum de carburant, noul motor de 210 CP se impune în raport cu cele două propulsoare anterioare cu patru cilindri disponibile pentru GTI, care dezvoltau 200 şi 230 CP. În detaliu, motorul TSI cu o capacitate cilindrică de 1.984 cm3 pentru noul GTI se mulţumeşte cu numai 7,3 litri de carburant la 100 de kilometri. La versiunea GTI de 200 CP, consumul era de 8,0 litri, iar la GTI de 230 CP de 8,2 litri. Astfel, pentru cea de-a şasea generaţie GTI rezultă o rază de acţiune teoretică de aproximativ 750 de kilometri între alimentările cu carburant.
Cu 170 g/km, noul motor obţine rezultate mai bune şi la capitolul emisiilor de CO2. „Şi, în acest context”, aşa cum afirmă Hans-Joachim Stuck, „noul GTI reuşeşte o performanţă dublă, ca autoturism serios în timpul săptămânii, dar şi ca vânător pe Nürburgring la final de săptămână.” Este momentul să reamintim că primul Golf GTI lansat în 1976 dezvolta o putere de 81 KW / 110 CP şi o viteză de 182 km/h, fiind în perioada respectivă unul dintre puţinele modele care atingea această performanţă dublă.
Concluzie: noul GTI beneficiază de un nivel remarcabil la un capitol care, alături de aspect, prezintă cea mai mare importanţă pentru toţi cei care optează pentru achiziţionarea unui GTI: dinamica. Încă de la 1.700 rotaţii/min, propulsorul dezvoltă un cuplu motor maxim de 280 newton-metri. Iar acesta este disponibil constant până la 5.200 rotaţii/min, ca platou ideal pentru o curbă a cuplului motor care dobândeşte un aspect liniar. Stuck: „În practică, această performanţă garantează o putere suverană în orice situaţie.” Puterea maximă oferită de motorul cu patru cilindri cu raport de compactare de 9,6:1 poate fi obţinută la turaţii cuprinse între 5.300 şi 6.200 rotaţii/min.
Toate aceste caracteristici asigură o forţă impresionantă de propulsie: după numai 6,9 secunde, GTI accelerează de la 0 la 100 km/h. Pentru un sprint de 0-1.000 metri, noul Golf GTI are nevoie de 27,3 secunde. Un alt aspect impresionant este reprezentat de elasticitatea sistemului de propulsie: în numai 7,5 secunde, Volkswagen accelerează la treapta a cincea de viteză de la 80 la 120 km/h. Chiar şi în treapta a şasea are nevoie de numai 9,5 secunde. Abia la 240 km/h, puterea este compensată de rezistenţa aerodinamică (cw = 0,324). La viteză maximă, turometrul indică 5.900 rotaţii/min.
Asemenea generaţiei anterioare, şi noul GTI este disponibil alternativ cu o cutie manuală cu 6 trepte (inclusiv afişaj pentru recomandarea cuplării unei trepte superioare, prevăzut în serie, à la BlueMotion), cu o cutie opţională cu 6 trepte cu dublu ambreiaj (DSG). În acest caz, Golf atinge o viteză maximă de 238 km/h (la 5.920 rotaţii/min). Asemenea versiunii GTI cu cutie manuală, şi versiunea cu DSG atinge 100 km/h după 6,9 secunde. Consumul mediu de 7,4 litri (173 g/km CO2) se remarcă prin valori aproape identice cu versiunea cu cutie manuală (7,3 litri).
Dar cifrele nu descriu decât o parte din performanţele oferite de cutia de viteze cu dublu ambreiaj. Stuck: „DSG se remarcă printr-o rapiditate şi o precizie incredibilă. Iar modul în care Golf GTI cu DSG accelerează automat la cuplarea unei trepte inferioare reprezintă un motiv de bucurie pentru toţi şoferii pasionaţi de stilul sportiv de conducere.
Un aspect interesant este acela că poziţia pedalei încă de la primul GTI şi, fără îndoială, analog cu modelul Golf normal, a fost concepută astfel încât şoferii experimentaţi să poată valorifica ambreiajul dublu.” Conform estimărilor, aproximativ treizeci de procente din numărul total de cumpărători ai versiunii GTI vor opta pentru versiunea sportivă Volkswagen cu DSG.
Sunetul oferit de GTI
Motorul şi sistemul de evacuare a gazelor de ardere disponibile pentru noul Golf GTI se remarcă printr-un sunet propriu, specific. Un sunet pe de-o parte cu dimensiune sportivă, dar care nu enervează persoanele de la bord în special la deplasările pe distanţă lungă. În exterior, nivelul de zgomot este reglat de sistemul complet nou de evacuare a gazelor de ardere GTI. Din acest sistem se văd numai cele două capete cromate ale ţevii de eşapament, integrate în stânga şi în dreapta în difuzorul de culoare neagră al versiunii GTI. În habitaclu, un sistem complex de evacuare a gazelor de ardere asigură sunetul specific GTI. În paralel a fost posibilă reducerea masei şi a contrapresiunii sistemului de ansamblu. Iar aceste rezultate influenţează direct performanţele de rulare şi consumul de carburant. În mod suplimentar, o sursă de sunet garantează că zgomotul motorului se aude „amestecat” perfect şi în habitaclu.
Trenul de rulare al GTI
Noţiunea de „zonă limită” intră în discuţie în toate situaţiile în care se impune identificarea rezervelor de siguranţă oferite de un tren de rulare. Cât de extinsă este această zonă limită a noului Golf GTI se poate constata numai cu ajutorul unui pilot asemenea lui Hans-Joachim Stuck. Câteva ture pe circuitul de la Hockenheim, din Nürburgring sau câţiva kilometri parcurşi în zona Alpilor Maritimi către Monte Carlo, mai sus de Nisa, sunt suficienţi pentru fostul pilot de formula 1 şi campion mondial de raliu pentru a descrie analitic motivul pentru care Golf GTI atinge nivelul modelelor sport disponibile la preţuri ridicate şi – ca argument decisiv – îi poate entuziasma şi pe pasionaţii de astfel de modele sport extrem de scumpe.
Stuck: „Se remarcă imediat precizia de reacţie a versiunii GTI la comenzile de direcţie. Iar această precizie a sistemului de direcţie se reflectă direct în performanţă. În ceea ce priveşte trenul de rulare ca atare, acesta face ca modelul de serie să nu înregistreze practic nicio înclinare laterală. Prin lipsa ruliului şi tangajului maşinii este oferită o siguranţă deosebită de rulare. GTI nu se remarcă doar prin rigiditatea sportivă, ci şi prin confortul deosebit. Graţie noului sistem electronic de reglare a suspensiilor DCC, GTI oferă o sinteză ideală între confortul ridicat şi performanţele remarcabile de manevrabilitate. Există numeroase modele sport mult prea rigide. Acesta este o soluţie corectă în toate cazurile. Trebuie să susţinem în mod clar acest aspect.”
Cea de-a şasea generaţie a modelului Golf GTI beneficiază de un tren de rulare sport; garda la sol faţă a fost coborâtă cu 22 milimetri, iar spate cu 15 milimetri. Suspensiile, amortizoarele şi stabilizatorul spate au fost adaptate complet. În faţă este utilizat lonjeronul cunoscut cu suspensii cu arcuri elicoidale şi amortizoare telescopice. Pentru osia spate, o osie directoare multiplă spate inovatoare face ca ESP să se activeze rar. O stabilitate extremă este oferită în mod suplimentar de sistemul de frânare. Remarcabil: etrierele de frână au culoare roşie.
Sportivitate şi siguranţă superioară graţie sistemului XDS
Pentru prima dată, Volkswagen utilizează la noul GTI în versiunea de serie blocarea electronică transversală a diferenţialului XDS. Acest sistem îmbunătăţeşte semnificativ caracteristicile de tracţiune şi manevrabilitate. Din punct de vedere tehnic, XDS reprezintă o extindere funcţională a blocajului electronic al diferenţialului (EDS) integrat în ESP.
La momentul la care sistemul electronic inteligent identifică, în condiţiile unei viteze ridicate de deplasare, lipsa de aderenţă suficientă la nivelul roţii osiei faţă antrenate, din interiorul curbei, sistemul hidraulic ESP dezvoltă o presiune de frânare concentrată asupra roţii respective pentru a asigura din nou tracţiunea optimă. XDS are astfel rol de blocare electronică transversală a diferenţialului şi compensează subvirarea specifică modelelor cu tracţiune faţă la abordarea virajelor cu viteză mare.
Consecinţă: graţie sistemului XDS, performanţele de rulare sunt mult mai precise şi mai neutre amintind mai degrabă, la capitolul manevrabilitate, de un model cu tracţiune integrală şi nu de un autoturism cu tracţiune faţă. Hans-Joachim Stuck: „Suplimentar faţă de echilibrul remarcabil, XDS oferă versiunii GTI o stabilitate remarcabilă de rulare. Iar aceasta asigură o plăcere suplimentară la volan, fiind redus fenomenul de subvirare. Iar cine are experienţă la volan, poate da dovadă de o conduită mult mai activă la volan. Dar pentru un şofer obişnuit, XDS reprezintă în orice caz o caracteristică de siguranţă foarte importantă pentru că evită surprizele neplăcute la bordul versiunii GTI. Pentru că nu mai există riscul de a ieşi de pe carosabil.”
Dinamism asociat cu confort graţie DCC
În mod suplimentar, pentru noul GTI este disponibil opţional sistemul adaptiv de reglare a trenului de rulare DCC, menţionat de Strietzel. Acesta reacţionează permanent la carosabil şi la situaţia de rulare şi modifică în mod corespunzător rigiditatea suspensiilor. Şoferul simte aceste efecte în mod direct, prin beneficiile semnificative la capitolele confort şi dinamică. La accelerare, frânare sau la acţionarea sistemului de direcţie, rigiditatea suspensiilor este asigurată în câteva fracţiuni de secundă pentru a respecta în condiţii optime cerinţele specifice dinamicii de rulare şi a reduce mişcările de ruliu şi tangaj, conform afirmaţiilor lui Stuck.
Pentru ca şoferul să poată adapta comportamentul sistemului în mod suplimentar în funcţie de dorinţele sale, sistemul DCC disponibil pentru modelul Golf GTI oferă, suplimentar faţă de programul „Normal” cu o intensitate medie a rigidităţii suspensiilor, şi regimurile „Sport” şi „Comfort”. Acestea sunt activate cu ajutorul tastei dispuse deasupra schimbătorului de viteze. În regimul „Sport”, şi servodirecţia este adaptată la comportamentul mai dinamic.
Deplasare în siguranţă cu ACC
De la finalul verii 2009, pentru prima dată va fi disponibil pentru Golf GTI şi sistemul de reglare automată a distanţei ACC (Adaptive Cruise Control). În condiţiile activării ACC, sistemul frânează şi accelerează automat între limitele de viteză de la 30 până la 210 km/h. În special la deplasarea cu viteză constantă, de exemplu în condiţiile unei limite de viteză pe autostradă, ACC oferă un avantaj suplimentar la capitolul confort şi siguranţă.
Reglarea distanţei este realizată cu ajutorul unui senzor laser, deasupra oglinzii retrovizoare, care scanează permanent, cu cinci raze laser, distanţa faţă de autovehiculul din faţă, precum şi viteza de deplasare a acestuia. Sistemul funcţionează şi în curbe. ACC este controlat prin intermediul unei manete dispuse la nivelul coloanei de direcţie. Important: la momentul la care sistemul ACC atinge limitele, conducătorul auto este avertizat să preia controlul, fiind transmise semnale de avertizare optice şi acustice în acest scop.
Park Assist generaţia a II-a
O altă tehnologie de vârf disponibilă pentru noul Golf GTI este reprezentată de sistemul opţional de asistenţă la parcare. Este utilizată cea de-a doua generaţie a sistemului. Acesta permite parcarea aproape automată cu spatele, paralel cu bordura. Şoferul nu trebuie să acţioneze decât pedala de acceleraţie, de frână şi (în versiunea cu cutie manuală), ambreiajul, iar GTI ocupă cu ajutorul senzorilor spaţiul măsurat în prealabil. Dacă până în prezent acest spaţiu trebuia să depăşească cu minim 1,4 metri lungimea autovehiculului, în prezent este suficientă o distanţă de numai 1,1 metri. În mod suplimentar, sistemul permite şi efectuarea unui număr mai mare de manevre pentru parcare. Imediat după intervenţia manuală asupra sistemului de direcţie, este dezactivat Park Assist. Dacă optaţi pentru GTI cu acest sistem, sunt incluse automat şi sistemul de avertizare acustică pentru distanţă ParkPilot (faţă şi spate), precum şi sistemul de asistenţă la pornirea în rampă.
Faruri bi-xenon cu lumini adaptive de viraj
Opţional, Volkswagen comercializează modelul Golf GTI cu faruri bi-xenon cu un design complet nou, inclusiv cu lumini adaptive dinamice de viraj. Farurile principale sunt deplasate, în funcţie de unghiul volanului, cu până la 13 grade către exterior şi şapte grade către interior. Designul farurilor este adaptat perfect caracterului sportiv al modelului GTI. Astfel, modulele duble interioare (xenon exterior, lumini de poziţie / semnalizatoare interior) beneficiază de o mască cromată care conferă un aspect foarte dinamic. Coborâte semnificativ în bara de protecţie sunt integrate proiectoarele de ceaţă dispuse vertical, disponibile în serie – o soluţie de asemenea specifică pentru GTI.
Interiorul versiunii GTI
Dacă există ergonomie la nivel de perfecţiune, cu siguranţă că aceasta este întâlnită la bordul noului GTI. Stuck: „Din punct de vedere al atmosferei, nu lipseşte niciun element specific unei limuzine de lux. Cu toate acestea, interiorul se remarcă printr-o sportivitate fără compromisuri. Aceasta începe cu scaunele, care oferă un confort ridicat pentru deplasările pe distanţe lungi, fiind de asemenea compatibile cu o cursă de 24 de ore. GTI este foarte confortabil, foarte ergonomic. Toate elementele scaunului pot fi reglate. Dar acest lucru nu este obligatoriu. Urcaţi la bord, deplasaţi scaunul o singură dată înainte şi înapoi pentru a găsi poziţia optimă şi este suficient. Luaţi loc. Pe locuri. Perfect.Felicitări.”
În versiunea de serie, Golf GTI a păstrat scaunele sport cu tapiţerie în carouri („Jacky”). Opţional sunt disponibile scaune de piele („Vienna”).
La capitolul siguranţă, sunt disponibile în mod suplimentar şi tetiere optimizate pentru whiplash (WOKS). Whiplash semnifică în limba engleză traumatism produs prin impact, prevenit cu ajutorul acestor tetiere la producerea unui accident. În materialul textil al tetierelor WOKS este inserat simbolul GTI.
În plus, acest Golf beneficiază şi de pedale cu capace din oţel superior periat, o manetă a schimbătorului de viteze specifică pentru GTI cu aspect de aluminiu, un volan îmbrăcat în piele şi adaptat pentru a oferi o aderenţă superioară, prevăzut cu emblema GTI, cusături decorative de culoare roşie pe volanul, manşonul schimbătorului de viteze şi maneta frânei de mână îmbrăcate în piele, un plafon negru, asemenea capitonajelor stâlpilor. Normal. Pentru că acest Golf este un GTI. Specifice sunt din acest motiv şi inserţiile decorative încastrate în portiere şi planşa de bord cu design „Black Stripe” – aplicaţii negre, foarte lucioase cu aspect metalic. În orice caz, şi GTI, cu suprafeţe şi caracteristicile sale nobile elimină din punct de vedere vizual orice limită de clasă. Calitatea şi finisajul materialelor, detaliile precum aplicaţiile cromate semi-mate sau ceasurile rotunde nobile ale planşei de bord creează impresia că ne aflăm la bordul unui autoturism dintr-o clasă superioară, ceea ce înseamnă un model sport cu mult mai scump. Spre deosebire de majoritatea modelelor sport, Golf GTI oferă însă spaţiu generos pentru cinci persoane. Un volum al portbagajului cuprins între 350 şi 1.305 litri permite şoferilor de GTi să facă faţă în mod suveran aproape oricărei situaţii zilnice.
{mosloadposition user10}