- Declarație clară: „Noul Grandland nu se oprește la mare. Este GRAND!“
- Abordare convingătoare: În colaborare cu agenția de creație Jung von Matt HAVEL, Opel comunică despre Grandland într-un mod inteligent, inovator și plin de umor
- Pe toate canalele: Campania internațională la 360 de grade este lansată începând de astăzi
- Istoria se repetă: După succesul înregistrat cu spotul OF CORSA pentru Opel Corsa, filmat în România, echipa de creație și producție a ales din nou România pentru a filma spotul publicitar al campaniei “#GOGRAND”
- Elegant, spațios, ultramodern: SUV-ul de top nu lasă nicio dorință neîndeplinită
„Dacă denumești o mașină Grandland, nu te oprești la mare. O faci GRAND!“ Prima frază din spotul TV al campaniei de lansare pentru Noul Opel Grandland dă tonul: Iată un SUV de top îndrăzneț și pur, care stabilește noi standarde și electrifică lumea. Campania internațională la 360 de grade este în curs de desfășurare și îi motivează pe oameni să facă ceea ce face noul Opel Grandland, câștigătorul „Volanului de Aur 2024”: să nu fie mulțumiți cu „mare”, ci să își dorească ceva cu adevărat GRAND. Motto-ul campaniei inovatoare, dezvoltată în colaborare cu agenția de creație Jung von Matt HAVEL, rezumă totul pe scurt: „#GOGRAND“.
„Noul Opel Grandland transpune principiul nostru de marcă „German Energy“ – în fiecare detaliu. Noul Opel Grandland este extrem de spațios, echipat cu tehnologii de top, cum ar fi luminile Intelli-Lux HD, și se mândrește cu un design puternic și modern – acum cu sigla Opel iluminată în față și în spate. Grandland este disponibil în versiune hibrid, plug-in hybrid sau complet electric, cu o autonomie de top. Deci este GRAND în toate privințele! Noua campanie ‘#GOGRAND’ exprimă această senzație cu un mesaj clar – și o notă umoristică. Este exact ceea ce este Opel“, a declarat Rebecca Reinermann, Vicepreședinte Marketing Opel și Vauxhall.
Daniel Schweinzer, Director General al Jung von Matt HAVEL, a adăugat: „Prin această campanie, Opel și Jung von Matt HAVEL demonstrează că vehiculele de top pot fi prezentate într-un mod inteligent și oarecum amuzant, fără să piardă exclusivitatea. Ca și în cazul campaniei de succes ‘Yes of Corsa’, accentul este pus în mod constant pe nume și pe produs – de data aceasta sub sloganul puternic ‘#GOGRAND’.“
Deoarece spotul publicitar al campaniei ‘Yes of Corsa’ pentru Opel Corsa a fost un real succes, reprezentanții Opel alături de echipa de producție și creație a campaniei ‘#GOGRAND’ au decis să filmeze spotul publicitar tot în România, la studiourile Buftea din București.
Campania internațională este acum lansată pe toate canalele: de la televiziunea și radioul tradiționale la spoturi cinematografice, videoclipuri online și social media, precum și anunțuri tipărite și publicitate (digitală) outdoor. Cu sloganul său „#GOGRAND“ și argumente puternice, campania ajunge la public pretutindeni. Efectul impresionant este garantat. Uitați-vă la spotul TV: „Desenezi o siglă electrică“. – „Este GRAND!” „Integrezi scaune cu masaj“. – „Este GRAND!“ „Autonomie superioară a bateriei.“ – „Este GRAND!“ „Și 50.000 de LED-uri inteligente.“ – „Este GRAAAAND!“ Spotul extraordinar de campanie arată complexitatea acestui dialog între protagonistul caracteristic și un raton unic (!) – și stimulează și mai mult interesul pentru noul Grandland, care va ajunge în curând la dealeri.
Astfel, campania neconvențională se concentrează pe toate caracteristicile și calitățile importante care duc noul Opel Grandland electrificat la nivelul următor. Este primul Opel cu noul Vizor 3D, sigla Opel Blitz iluminată în față și inscripția „OPEL” iluminată permanent în spate. Oferă tehnologii inovatoare, cum ar fi lumina revoluționară Intelli-Lux HD cu mai mult de 50.000 elemente LED. Și este primul model Opel bazat pe platforma medie STLA optimizată pentru vehiculele electrice cu baterie, care va permite în curând o autonomie fără emisii locale de până la aproximativ 700 kilometri (WLTP¹) cu o baterie de 97 kWh.
Acestea și multe altele duc la o singură concluzie: „Deci, este o mașină mare? Nu, este… GRAND!“.
¹ Valori ale autonomiei determinate în conformitate cu metodologia procedurii de testare WLTP [R (CE) nr. 715/2007, R (UE) nr. 2017/1151]. Autonomia reală poate varia în condiții cotidiene și depinde de diverși factori, în special de stilul personal de condus, caracteristicile traseului, temperatura exterioară, utilizarea încălzirii și a aerului condiționat și precondiționarea termică. Valorile pentru Grandland cu baterie de 97 kWh sunt preliminare și vehiculul nu este încă disponibil.