Începând din luna martie, GMP PR lansează divizia de brand journalism. Departamentul va crea conținut editorial pentru clienții agenției și va îmbina strategia comunicării unui brand cu storytelling-ul jurnalistic.
Departamentul de brand journalism va fi condus de Alexandra Olivotto, care are peste 10 ani de experiență în presă și doi în marketing și PR. Alexandra a lucrat în principal în presa cotidiană (Cotidianul, EVZ), unde a coordonat departamentul de cultură și a acoperit festivaluri internaționale de film de la Cannes până la Beijing, dar a colaborat și cu publicații precum Adevărul, Academia Cațavencu, România literară, Omagiu, Le Monde Diplomatique, GQ, Dilema Veche, Esquire și Republica. În cariera de critic de film, a realizat numeroase interviuri cu celebrități: de la Monica Bellucci și Keira Knightley la Vanessa Redgrave, de la Claude Chabrol până la Lars von Trier și Woody Allen, de la Alan Alda și Michel Houellebecq până la Eric Cantona.
„În Brand journalism gândim comunicarea unui brand ca într-o ședință de redacție: ce subiecte avem, ce unghiuri abordăm, care sunt cuvintele cheie. Toate trebuie să formeze o poveste dinamică a brandului, interesantă pentru consumator, care poate fi tradusă şi adaptată în funcţie de canalul de comunicare”, a spus Alexandra Olivotto, head of Brand Journalism Department.
„Redarea poveștii unui brand este mult mai complexă acum decât era în urmă cu zece ani. S-a încheiat perioada textelor publicitare sau «piaristice», brandurile ori livrează conținut valoros, ori nu le va citi nimeni. Crearea departamentului a venit firesc în acest context, iar angajarea unui om cu experiență în ambele domenii ne permite să acoperim exact acea graniță dintre jurnalism și marketing”, a spus Ioana Mănoiu, managing partner GMP PR.