Primul serviciul de livrare la cerere a tuturor produselor cu amănuntul și a produselor alimentare în mai puțin de treizeci de minute
Glovo, start-up-ul de livrare la cerere cu sediul în Barcelona, lansează astăzi noua sa divizie de business, Q-Commerce, care marchează o nouă etapă în livrarea la cerere și care oferă posibilitatea de a livra „orice” în numai treizeci de minute sau mai puțin.
În parteneriat cu unele dintre cele mai mari branduri din retail la nivel global, precum Unilever, Nestle, L’Oréal și supermarketuri, printre care Walmart și Kaufland, Q-Commerce – abrevierea pentru Quick Commerce (comerț rapid) – conectează utilizatorii nu doar cu restaurante și supermarketuri, ci cu orice tip de produs, din categorii precum muzică, jucării, cărți, flori și magazine de cosmetice.
Pe plan local, Glovo continuă planul de expansiune, adăugând în permanență parteneri relevanți în aplicație, precum Kaufland, Cora, IKEA, evoMag, Yves Rocher, etc.
Glovo este un serviciu de livrare care a avut încă de la înființarea sa mai multe categorii disponibile, compania fiind cu mult înaintea industriei din care face parte.
Pe plan local, compania a înregistrat o creștere de 680% de la un an la altul și va încheia anul 2020 cu aproape 1 milion de comenzi de cumpărături livrate.
La nivel global, Glovo a livrat deja peste 12 milioane de comenzi în mai multe categorii, iar în 2019 a înregistrat o rată de creștere de peste 300% în raport cu anul precedent.
Daniel Alonso, Director Global Q-Commerce Glovo, declară: „Odată cu închiderea magazinelor și a carantinei la nivel global, consumatorii doresc și se așteaptă ca articolele să fie livrate la ușa lor. Această nouă realitate a generat și noi cerințe din partea oamenilor, care nu mai vor să aștepte 24 sau 48 de ore pentru o livrare, ci doar câteva minute. Glovo se angajează să livreze în 30 de minute sau mai puțin, în cazul produselor disponibile în zona de Q-Commerce. Pe măsură ce continuăm să extindem oferta, suntem încântați să lansăm Q-Commerce în alte părți ale Spaniei, dar și în restul Europei și în Africa, pe parcursul următoarelor 12 luni.”
Victor Răcariu, General Manager Glovo CEE, completează: „Este un demers foarte curajos și extrem de util, având în vedere contextul pandemic și schimbările din stilul de viață al oamenilor. Pe plan local, am început să implementăm acest nou proces și suntem încrezători că îl vom lansa curând și pe piața din România. Cât despre pașii următori pe care ni i-am asumat în acest proces de extindere și îmbunătățire a serviciului, vom dedica mai multe resurse zonei de retail și vom crește numărul partenerilor relevanți din aplicație.”