Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Glovo lansează programul Glovo Local – o inițiativă ce sprijină IMM-urile din industria de retail și restaurantele

Glovo Local
  • Noul program oferă restaurantelor și business-urilor din retail un set de instrumente pentru a-i ajuta să-și digitalizeze afacerea în timp ce își dezvoltă canalele online.
  • Glovo Local este un hub online complet în cadrul căruia companiile locale pot alege soluții în funcție de nevoile și dorințele lor.
  • Lansarea coincide cu cercetarea comandată de Glovo care arată că 39% dintre IMM-urile din industria de retail și restaurante nu se consideră pregătite pentru posibile crize globale.
  • O treime dintre IMM-urile din România funcționează în „regim de supraviețuire”.

În contextul inflației accelerate și a creșterii prețurilor la utilități, Glovo lansează Glovo Local, un nou program pentru întreprinderile mici și mijlocii din industria de retail și restaurante ce susține digitalizarea acestora. Lansat în toate cele 25 de piețe în care operează platforma, Glovo Local este primul astfel de program din Europa, Africa și Asia care oferă un portofoliu consolidat de servicii și soluții pentru întreprinderile mici și mijlocii, specifice nevoilor acestora într-un singur website.

Glovo Local

Serviciile disponibile includ soluții digitale și operaționale pentru propriile canale și magazine – instrumente dedicate care să-i ajute să-și gestioneze operațiunile și să-și dezvolte afacerile prin tehnici de marketing și publicitate. Toate acestea sunt încorporate într-un ecosistem de oportunități de învățare și dezvoltare, cu tutoriale dedicate și asistență.

Lansarea Glovo Local coincide cu publicarea studiului Glovo realizat de Ipsos în perioada octombrie – noiembrie 2022, pe un eșantion de 304 respondenți. Acesta are în focus gradul de digitalizare al IMM-urilor. Conform rezultatelor studiului, afacerile din România au destul de mult apetit pentru digitalizare, jumătate considerându-se „early adopters”. Studiul mai relevă și că 39% dintre IMM-uri nu se consideră pregătite pentru posibile crize globale, însă 59% dintre companii cred că un partener din zona de tehnologie le va ajuta să rămână competitive în piață. Aproape o treime din IMM-urile care s-au digitalizat în timpul pandemiei, dar s-au oprit de atunci din cauza ridicării restricțiilor, raportează că funcționează în „regim de supraviețuire”. Cercetarea detaliată cu date din nouă țări poate fi accesată și descărcată de aici.

Glovo susține deja partenerii mici și mijlocii oferindu-le, pe lângă resurse și consultanță, acces la evenimente dedicate precum webinarii educaționale sau workshopuri, dar și fotografii profesionale de produs.

„La nivel global, Glovo își propune să ajungă la pragul de 250.000 de afaceri locale mici până la sfârșitul anului 2023, iar în România o parte semnificativă a partenerilor noștri sunt afaceri mici în care credem cu tărie. Suntem conștienți de rolul pe care îl jucăm în dezvoltarea acestor businessuri și, odată cu Glovo Local, punem la dispoziție un set complet de resurse special gândite pentru aceste afaceri. Folosind instrumentele oferite de Glovo Local îi putem ajuta să ajungă la mai mulți clienți și să își consolideze prezența pe piețele în care operează.”, a precizat Iustinian Belghir, General Manager România și Moldova.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.